M-am mutat la Chișinău cu blogul

De o vreme merge foarte greu cu blogul ăsta. Dumnezeu știe de ce, i-am schimbat tema și tot nu și-a revenit. Așa că am făcut o schimbare radicală și o vreme voi încerca să țin un blog de Chișinău, îl găsiți aici: KISHINIOV.EU. Simplu și fără complicații.

Vorba aceea: nu sunați, ies eu din când în când.

Activiștii români ar fi fost exterminați de poliția americană

A apărut filmulețul cu cele întâmplate înainte ca tânărul activist să fie ”împușcat în cap”. Și se vede clar cum activiștii sar la bătaie la polițiști. Nu doar în America, dar și prin multe alte țări ar fi fost împușcați pe loc pentru chestia asta.

Filmul evenimentelor este clar (aici): băieții au fost la un festival, au băgat câteva beri și au început să strige slogane pe străzi în miezul nopții. Poliția i-a oprit să-i legitimeze și, probabil, amendeze pentru tulburarea liniștii publice, ei au început cu circul învățat în taberele de antrenament pentru activiști. Tehnici clasice de hărțuire a forțelor de ordine: legitimează-te tu primul, te filmez pentru că suntem pe spațiul public etc. Un polițist a făcut un gest aiurea și a început bătaia – un băiat a sărit la gâtul unui polițist, alt băiat l-a lovit cu piciorul pe un apărător al ordinii publice, alt polițist a scos pistolul (fără să tragă din ce am văzut eu). Apoi a urmat tragedia împușcatului cu trei bile în cap care se tăvălea pe caldarâm.

Tehnicile activiștilor sunt cunoscute de multă vreme, polițiștii până acum ar fi trebuit să aibă proceduri clare de comportament în astfel de situații. Dacă au deja niște proceduri atunci ar trebui să și le actualizeze și să le adapteze. Iar oamenii trimiși pe stradă ar trebui să le stăpânească.

Și o ultimă recomandare: activiștii români să se ducă în Ungaria dacă nu au bani de avion până în America și să încerce cu polițiștii unguri șmecheriile astea. Vă dau în scris că vom avea o promoție de eroi naționali uciși de sângeroșii unguri.

Vlad Mixich ar trebui să măsoare indicele penian al românilor

Vlad Mixich scrie un glorios articol rasist pe Hotnews despre bănuiala lui că ar exista o ”genă Ponta”, genă care chipurile îl face imun pe actualul premier la rușine și îi permite să mintă fără limită. Poate doar Mîndruță să fi fost mai rasist decât Vlad Mixich, atunci când a scris că românii au o genă a inferiorității sau ceva de genul ăsta.
Chestiunea este mai simplă: Victor Ponta este politician și minciuna face parte din meseria lui. Nu există în lumea asta mare politicieni care să nu mintă, iar ce scriu acum nu este în sprijinul lui Ponta (a cărui soartă este cam pecetluită).
Articolul lui Vlad Mixich se încadrează perfect la rasism. Peste câteva săptămâni ne putem aștepta de la el să scrie ceva de genul:

Există o teorie neurosocială bine documentată care susţine că hormonul numit oxitocină inhibă senzaţia de frică socială. Şi chiar studii minuţios efectuate care arată că acţiunea excesivă a acestei molecule în organism stimulează şi facilitează furtul atunci când acesta serveşte intereselor grupului din care face parte hoțul. Chiar dacă acel furt produce rău persoanelor aflate în afara grupului.
Să deţină țiganii o variantă aparte a genei care creşte receptivitatea organismului la oxitocină? Nu putem şti şi nu vom şti asta niciodată dar dacă, în viitor, o astfel de variantă va fi descoperită, ea ar putea fi numită gena țigănească.

Vlad Mixich este ferm convins că articolul lui nu este rasist. Mie unuia nu mi se pare mare diferență, pe la începutul secolului medicii măsurau indicii cranieni pentru a demonstra inferioritatea unor rase. Acum medicii ”măsoară” cromozomi și anunță determinarea genetică a unor comportamente nedorite.
Știți care este concluzia? Vine de la sine: persoanele cu moșteniri (sau mutații) genetice nedorite trebuie excluse. Nu le gazăm, că doar nu suntem naziști. Doar le excludem.

Maidanezii au fost înlocuiți de activiști în București și asta generează probleme

Din ce în ce mai des văd știri despre ”activiști”. Un tânăr activist a făcut ceva, o tânără activistă a făcut altceva – de obicei chestii interesante.

Prima dată mi-a sărit în ochi noua specie la Chișinău. Activista Domnica Cemortan a împrăștiat niște pungi cu gunoi în fața primăriei orașului în semn de protest față de lipsa coșurilor de gunoi. Nu avea importanță faptul că la 10 metri de protest era un coș de gunoi, activista s-a tăvălit pe jos în fața polițiștilor, a zbierat slogane, a refuzat să se legitimeze și în general a făcut tot ce i-a stat în puteri să ofere cameramanilor prezenți niște cadre bune. Domnica Cemortan este domnișoara care se afla în cabina căpitanului unei nave italiene pline cu turiști care a eșuat pe undeva prin Mediterana. De atunci a devenit activistă.
Nu este clar cu ce se ocupă activiștii în afara momentelor când se tăvălesc prin praful drumurilor în fața polițiștilor. Se poate face o tipologie a comportamentului lor în momentele publice: le place să pozeze în victime, dar după ce comit o agresiune publică. Agresiunea este de obicei prezentată ca un act artistic sau ca o formă de protest, iar intervenția forțelor de ordine este catalogată imediat drept ”amestecul brutal al bestiilor în uniformă”. Din agresori activiștii se transformă instantaneu în victime, zbiară și se zvârcolesc cu talent în fața dispozitivelor de înregistrare.
Nu știm mare lucru despre restul vieții activiștilor, pe unde își au vizuinile, cum și în ce perioadă a anului cuibăresc, care le este dieta etc. Ar trebui urmăriți cu mai multă atenție mai ales înainte de momentele filmate și distribuite cu generozitate pe rețelele sociale.
De exemplu, face valuri un caz zguduitor al unui activist împușcat în cap (de trei ori!) cu un pistol cu bile. Există o filmare cu comportamentul clasic al activistului: zbierete și înjurături, victima în spasme, polițaii hărțuiți. Cu excepția ProTV care măcar a mimat că a cercetat cazul nici o altă entitate media din România nu s-a străduit să afle ce s-a întâmplat înainte de momentul care ne emoționează pe toți. În filmare apare un polițist local evident idiot care flutură aiurea un pistol, însă tot nu este clar de ce s-a ajuns la conflict. Eu pariez că băieții consumau alcool într-un loc public și au refuzat să se legitimeze (nu exclud varianta ca activiștii să se fi încăierat între ei pentru un cuibar sau o femelă, iar intervenția prădătorului în uniformă să fi declanșat solidaritatea în interiorul speciei).
Misterul rămâne. Doar că pe mine cuvântul activist mă scoate din sărite. Țara asta a mai avut parte de activiști (chiar așa se numea meseria lor, activist de partid) – cel mai de succes activist fiind cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu.

caine

P.S. În cazul activiștilor nu va funcționa soluția aplicată maidanezilor: luați de pe stradă, băgați la adăpost – dacă în 2 săptămâni nu-i adoptă nimeni să fie eutanasiați.

Cum mi-am luat UE de la Ambasada României la Chișinău

În filmul Balanța este o scenă: Maia Morgenstern merge la un grătar din piață și cere doi mici. Stăpânul micilor îi răspunde iritat că nu-i vinde, că să meargă să participe la paradă și apoi să vină să cumpere mici.
Exact asta am pățit eu azi la Chișinău, la standul organizat de Ambasada României de Ziua Europei. În imaginea de mai jos puteți vedea micii de care nu m-am putut atinge.

IMG_0050

Unii mai pretențioși ar spune că micii nu sunt mâncare românească, de ce s-ar lăuda Ambasada României la Chișinău cu mici? Maestrul Eftimie (care mai are puțin și își dă un doctorat în problema micilor: aici, aici, aici și aici) ar spune că de vreme ce majoritatea românilor mănâncă mici, atunci micii sunt mâncare românească.

Seinfeld, după Balanța

Revenind la evenimentele zilei de azi: după 20 și ceva de minute de stat la coadă (timp în care m-am gândit la teoriile lui Eftimie despre mici), când mai erau două persoane în fața mea, am fost martorul unei scene tulburătoare. Vânzătoarea i-a luat clientului din mână farfuria de plastic cu trei mici și i-a dat banii înapoi. Exact ca în scena cu ”soup Nazi” din Seinfeld – ”No mitch for you!”
Am evaluat rapid situația: micii răpiți din mâna clientului s-au întors într-o cratiță metalică pitulată în spatele tejghelei. Grătarul din laterală fusese ridicat și manipulantul turna cărbuni reci peste cei încinși. Evidența era neîndurătoare: următoarea tranșă de mici avea să fie gata peste multă vreme. Protestele celor de la coadă erau inutile. Da, mai sunt mici în cratiță, dar nu mai vindem. De ce? Așa ni s-a spus. Așteptați până se încinge grătarul și facem alții.

Dialog cu un diplomat

Basarabenii nu sunt oameni răi, s-au împrăștiat fără să-i scuipe pe demnii reprezentanți ai bucătăriei românești sau să le răstoarne taraba. L-am identificat rapid pe purtătorul poruncii de sistare a vânzării de mici. Da, lucrează la Ambasada României. Da, el a spus să nu mai fie vânduți mici. Pentru că este o trupă de copii cu dansuri populare care trebuie să mănânce.
Privirea tânărului diplomat mă acuza că vreau să le iau dumicatul de la gură pruncilor care se osteniseră pe scenă pentru imaginea României: ”Sunt pentru copii, vă rog să ne înțelegeți…” Am încercat să-i explic că nu se face așa ceva, la standurile Ungariei se vinde gulaș, turcii făceau furori cu kebabul – însă nimeni nu își refuza clienții. Tânărul diplomat îmi scotea ochii cu copii. Ce bestie cu chip de om ar lăsa niște copilași flămânzi? (În timp ce-i ascultam argumentația mi-am amintit de cazul de la Berna, când ambasada României a fost ocupată de niște români înarmați: unul din diplomații comuniști s-a folosit de propriul copil pe post de scut uman.)
Am încercat să-i explic natura problemei: au sistat în mod abuziv vânzarea micilor și au scos din sărite vreo 20 de oameni, făcând de râs Ambasada României, taraba cu mici fiind sub semnul tricolorului. În acest moment mi-a șoptit complice că dacă așa văd situația atunci o să-mi dea mie 3 mici. Îmi venea să-l iau la palme, de parcă un om întreg la cap ar putea mânca de la gura copiilor. Am plecat.

Și care e problema?

Problema este că în Chișinău nu se găsesc mici. Oricât s-ar chinui să facă mici, oamenilor de aici tot pârjoale le ies.
Apoi vine treaba cu copii. Cu siguranță se știa de multă vreme că va veni o trupă de copii să cânte și danseze de Ziua Europei la Chișinău. În mod normal, o astfel de deplasare implică transport, cazare și masă. Oprirea vânzării de mici ca să fie hrăniți copii arată nivelul organizării, în cazul în care nu aveau altceva de mâncare. Deși mult mai probabil mi se pare alt scenariu. Un deștept din ambasadă a zis ”hai să facem să fie frumos și să le dăm copiilor niște mici! dă-i în mă-sa pe clienți, să fie bine!” Băiatul cu care am vorbit eu poate e nevinovat, a primit și el porunca pe cale ierarhică.
Până la urmă, băieții de la Ambasada României la Chișinău au reușit să facă o chestie pe care nu a mai făcut-o nici o altă ambasadă și asta este tot ceea ce contează.
Și ce m-am apucat eu să vorbesc de rău Ambasada României la Chișinău? Nu ajunge că se ocupă alții cu asta? Cel mai tare m-a enervat propunerea băiatului să-mi dea trei mici pe sub mână. De-asta am scris.

P.S. Reportajul Publika TV: kebab, pizza, paella. Nimic despre micii strămoșești. Poate că venise o altă trupă de copii. Aici.

Plan de lucru pentru cartea ”Ce limbă vorbea Ștefan cel Mare?”

Pentru ca subiectul din titlu să devină controversă este nevoie de mai multe rafturi de cărți, zice maestrul Eftimie. Așa că m-am apucat să scriu și eu o carte (există deja mai multe volume pe tema asta, una în plus n-are cum să strice).

Deci planul cărții:
Pornesc de la neo-marxiștii Hobsbawm și Gellner, care în prezent domină discursul public în România. (Despre Hobsbawm vreau să spun că serviciile secrete britanice l-au monitorizat toată viața și la doar doi ani de la moartea lui au desecretizat o parte din dosarul de urmărire, partea puțin spectaculoasă, am documentele, n-am apucat să le citesc integral și să scriu ceva). Revenind: Hobsbawm și Gellner spun că în evul mediu națiunea etnică nu exista și nu avea importanță, teza asta fiind considerată literă de lege în România de azi. Nu contează că prin alte părți Hobsbawm și Gellner sunt combătuți, la noi nu îți poți permite să îi contrazici. Și asta spune multe despre universitățile românești (să aibă vreo legătură cu dominația numerică a absolvenților Central European University finanțată de George Soros la Budapesta? Pe acolo Hobsbawm și Gellner sunt alfa și omega, dar ăsta este un alt subiect).
După ce vedem validitatea tezelor lui Hobsbawm și Gellner trecem la documente. Cum îi numeau alții pe locuitorii Moldovei medievale, cum se numeau ei înșiși, ce limbă vorbeau, ce limbă credeau ei că vorbeau. Avem destule surse pentru asta. (Aici am prezentat nucleul demonstrației pe care am de gând să o extind în volum).
În ultima parte a cărții aruncăm o privire asupra importanței subiectului în ziua de azi. De ce ne interesează ce limbă vorbea Ștefan cel Mare? Are legătură cu Republica Moldova și Uniunea Sovietică, vă spun de la bun început. Cam așa.

P.S. Cum spune maestrul Eftimie, Dan Alexe și poveștile lui nu prea merită luate în seamă, despre orice ai discuta cu Dan Alexe tot la limba albaneză ajungi. Există un termen german pentru disfuncția asta: ”Fachidiot”, pe românește ”când ai un ciocan în mână, toate lucrurile din jur ți se par cuie”.

stefan-cel-mare

Ateii ajunşi la putere ştiu doar să ucidă

Istoric vorbind, regimurile politice impuse de atei au ajuns inevitabil să ucidă în masă. Problema constă în ingineria socială atât de dragă ateilor: oamenii şi societatea sunt greşit alcătuite, deci trebuie pusă în mişcare o schimbare. Şi de aici încep problemele.

Ateii au câteva fetişuri: pe lângă ştiinţă (despre care am vorbit aici) mai au o relaţie concupiscentă şi cu Educaţia, plus un zdravăn complex de superioritate faţă de toţi cei care nu le împărtăşesc viziunile. Uşor milenarişti, ateii vor raiul pe pământ acum prin transformarea fundamentală (Educaţie) în sensul ştiinţei a tuturor celor păcăliţi de preoţi. Fiecare ateu este sigur (sau speră, cel puţin) că el este Omul Nou. Iar crearea şi impunerea Omului Nou este obsesia sistemelor politice totalitare din ultimii 300 de ani.

De la Revoluţia Franceză încoace toate sistemele politice puse în practică de atei în numele ateismului au avut evoluţii asemănătoare. O propagandă masivă care promite raiul pe pământ într-o perioadă de criză, eliminarea religiei (nu doar din spaţiul public – asta este o mască pentru păcălirea naivilor – ci mai ales din spaţiul privat), obsesia cu Educaţia şi aducerea copiilor sub controlul statului. Ideea ar fi că astfel este grăbită crearea Omului Nou – însă din punct de vedere politic, geopolitic şi economic regimurile create de atei ajung destul de repede la concluzia că nu prea au ce face şi trebuie să urmeze coordonatele Vechiului Regim.

Accentul cade astfel pe ingineria socială, pe transformarea oamenilor. Însă cum promisiunile nu prea pot fi îndeplinite, iar agresiunea asupra societăţii creează tensiuni, destul de repede apar focarele de rezistenţă. Oamenii nu sunt dispuşi să se transforme în ritmul dorit de conducători – însă orice punere sub semnul întrebării a legitimităţii Omului Nou este sancţionată cu moartea. Unul, zece, zece mii – cei care nu vor să se transforme în Oameni Noi sunt căsăpiţi. Vorba lui Stalin: ”nu-i omul, nu-i nici problema”.

Un fizician spunea parcă ceva de genul: este semn de prostie să repeţi la nesfârşit o acţiune care produce acelaşi efect, sperând de fiecare dată că vei obţine un alt rezultat.

Daţi-mi un exemplu de regim politic bazat pe ateism ştiinţific care nu a urmat algoritmul acesta.

Robespierre îl execută pe călău, după ce i-a ghilotinat pe toţi francezii.

Robespierre_exécutant_le_bourreau

Câţiva atei vestiţi şi crimele lor

Nu ştiu de unde își iau ateii de Facebook puținele idei ofilite. Un raționament considerat de ei imbatabil curge cam așa: toate religiile din lume sunt rele, deoarece conțin germenii extremismului, deci toate religiile ajung la crime și războaie.

Asta în vreme ce ateii – împăcați cu lumea așa cum este ea, conștienți că nu există nimic dincolo de atomi – deci cum spuneam, ateii sunt niște persoane suave, relaxate, incapabile să ucidă o muscă. Impresia asta poate fi contrazisă privind orice fotografie a lui CTP sau a profesorului acela de la Buzău care se luptă de 15 ani cu religia din școli. Ateii români au fervoare de zeloți când propovăduiesc ateismul. Dar să-i lăsam pe ateii noștri și crizele lor de calm, să vedem ce au făcut niște atei vestiți ajunși la putere.

1. Adolf Hitler. Un om cu o viziune asupra lumii în care creștinii nu prea încăpeau. A declanșat un masacru la scară planetară, este drept că creștinii nu au intrat pe un loc fruntaș în agenda lui, dar omul a avut ghinion și a pierdut războiul. Cine știe ce ar fi făcut după ce termina cu evreii, țiganii și homosexualii.

2. Iosif Stalin. Alt om cu altă viziune despre o lume fără creștini. El s-a ocupat special de exterminarea creștinilor din Rusia. Când a dat necazul peste el a făcut ce face orice ateu lovit de cancer: s-a întors spre biserică (s-a folosit de preoțimea scăpată cu viață în timpul războiului cu Hitler). Și tot ca orice ateu, după ce a scăpat de cancer s-a luat iar de creștini. Ocupația lui favorită: să-i facă pe niște oameni să omoare alți oameni, după care să-i pună pe alți oameni să-i ucidă pe primii omorâtori. Și tot așa.

3. Pol Pot. Nu a avut șansa să ajungă la putere într-o țară de anvergură, precum Germania sau Rusia. Însă și-a dat toată silința în Cambodgia: într-un termen record a căsăpit un sfert din populația țării.

Deci cum vă spuneam: ateii sunt niște tipi deosebiți. Vă explic altădată de ce orice ateu are în el sămânță de ucigaș.

adolf_hitler

Românul: definit de muncă, familie și religie. Plus Mișcarea Legionară

Nu consider o slăbiciune încercarea românilor de a se defini, de a-și căuta un sens în lume și viață. Cine suntem, de unde venim, încotro ne ducem? Până la urmă sunt întrebări legitime. Recent a apărut un studiu care prezintă coordonatele fundamentale ale românilor cam așa:

Munca (ca modalitate de afirmare socială), familia (contextul siguranţei) şi religiozitatea (care ne dă sens şi semnificaţie în viaţă) sunt cele trei reperele majore care definesc viaţa românilor. (de aici)

Acestea nu sunt chestiunile de suprafață, elementele pe care românii le scot la iveală conștient – nu, acestea sunt coordonatele profunde ale românilor. Unii ar putea spune că este o exagerare definirea muncii drept coordonată fundamentală pentru români. Realitatea confirmată de statistici îi contrazice: românii muncesc foarte mult, însă muncesc prost, cum ar spune bunicul. În limbaj modern le lipsește productivitatea muncii, iar asta se întâmplă din două motive: lipsa de conducători reali și lipsa de tehnologie (dar poate vom face și pasul acesta).

Revenind la ”muncă, familie și credință” nu pot să nu observ că acestea erau unele din principiile Mișcării Legionare din perioada interbelică. Un astfel de studiu despre psihologia românilor este greu de calibrat și mai ales este un gest de curaj asumarea lui. ”Psihologia popoarelor” prezintă destule capcane, nu vreau să speculez mai mult pe marginea legăturii cu Mișcarea Legionară.

M-a amuzat însă reacția (neasumată cu semnătură) a grupării stângiste Criticatac. Nu știu dacă au sesizat legătura cu Mișcarea Legionară sau au avut pur și simplu o reacție viscerală, însă au condamnat studiul drept rasist și fraudulos (aici).

Mă întreb cum ar fi reacționat Criticatac dacă studiul îi scotea pe români de antireligioși și internaționaliști.

Cât costa un divorţ cu puţină bigamie la Râmnicu Vâlcea în 1602

Unul dintre sârbii veniţi în Ţara Românească pe vremea lui Mihai Viteazul a trebuit să plătească de două ori sume destul de zdravene pentru a putea scăpa de prima nevastă sârboaică.

Episcopul Efrem al Râmnicului atestă printr-un document din 1602 o poveste destul de încurcată: un anume Mircea Sârbul a cerut ca episcopul să-i dea o carte pentru a fi lăsat „în pace şi slobod de către soţia lui cu numele Raica Sârboaica de peste Dunăre”. Ce se întâmplase? Cu şapte ani în urmă, Raica ajunsese în robie la turci, în vreme ce Mircea Sârbul era în Ţara Românească. Socrul mic, Tudor Sârbul a venit la ginere şi i-a cerut bani pentru eliberarea fiicei şi nepoţilor săi – Mircea Sârbul i-a dat 40.000 de aspri (echivalentul a cca 1,28 kg argint) cu înţelegerea că Raica Sârboaica nu va mai veni în Ţara Românească.

La şapte ani de la înţelegerea asta, Raica şi cu taică-său au venit din nou la Mircea Sârbul pe care l-au găsit însurat cu o altă femeie şi cu alţi trei copii. Raica Sârboica nu a avut pretenţii foarte mari, doar „a spus că nu vrea să stea cu Mircea, ci i-a cerut lui Mircea ca să miluiască pe acei copii (din prima căsătorie) şi să o ierte”. Aşa că Mircea a scos din pungă încă 50.400 aspri (cca 1,6 kg de argint) şi „s-au iertat unul pe altul de a lor bună voie” în faţa episcopului.

Povestea seamănă mai degrabă a şantaj: bietul Mircea avea în faţă perspectiva unui proces de bigamie. Episcopul Efrem menţionează că prima tranzacţie a fost făcută în prezenţa răposatului episcop Teofil – probabil că a existat şi de la acea înţelegere un document care i-a fost de folos. Însă Raica Sârboaica a zis că poate încerca să mai stoarcă nişte bani – şi i-a ieşit.

Nu pot decât să speculez asupra lui Mircea Sârbul: după nume poate fi şi român de la sudul Dunării, numele Mircea nu este foarte întâlnit printre sârbi. În orice caz, era un om cu stare, dacă şi-a permis să plătească aproape 3 kg de argint ca să scape de prima nevastă – posibil să fi fost negustor sau chiar vreo căpetenie în oastea lui Mihai Viteazul. În orice caz, la 1600 era mult mai scump să-ţi scoţi soţia din robia turcească, în jurul anului 1400 un român din Făgăraş a plătit doar 150 g de aur ca să-şi recupereze soţia (povestea integrală aici).

moneda-otomana

DIR B 1601-1610, doc. 83

De ce li se spunea ţiganilor „ciori spurcate”

Înjurătura aşa cum o ştim în ziua de azi şi-a pierdut o parte din încărcătura avută în urmă cu câteva sute de ani. Pe atunci o înjurătură avea alte semnificaţii şi era pedepsită aspru.

Am la îndemână un exemplu de la Braşov din 1725. Un proces verbal de audiere a martorilor din 31 mai 1725 (scris în germană, îl puteţi vedea în fotocopie la sfârşitul articolului) ne arată că Vlad Ţiganul l-a chemat la judecată pe Gheorghe Stoia pentru o serie de insulte. Martorul Dumitru Mucea relata astfel întâmplarea: pe când se afla în centrul Braşovului alături de Vlad Ţiganul, acesta i-a spus lui Gheorghe Stoia să „se ducă după taică-său, că îi merge mai rău ca lui”. La această interpelare ironică, Gheorghe Stoia a răspuns cu un val de înjurături: „să vezi ce-ţi dau, cioară spurcată” şi că „îi fute muma şi tatăl” (notarul sas a adăugat „şi în cur”). Dumitru Mucea a făcut apel la Gheorghe Stoia, spunându-i că părinţii lui au fost oameni cinstiţi (ehrlich) şi că ar trebui să se poarte ca atare, Gheorghe a răspuns cu alte ameninţări.

Alţi doi martori confirmă înjurăturile adresate de Gheorghe Stoia lui Vlad Ţiganul şi adaugă un detaliu suplimentar: Stoia i-ar fi spus lui Vlad Ţiganul că părinţii săi au fost oameni cinstiţi nu „neam de călăi”. Interesantă este alegerea notarului sas, care a notat înjurăturile de la început în limba română, dar acuzaţia că Vlad Ţiganul ar fi „neam de călău” a transcris-o în limba germană.

Spurcăciunea călăilor

În evul mediu, călăii aveau ataşat un puternic stigmat social: erau consideaţi impuri, necuraţi – spurcaţi. Era vorba de o impuritate ritualică, strâns legată de impuritatea biblică din legile lui Moise. Înaintea descoperirii bacteriilor şi viruşilor era în funcţiune un mecanism de protecţie care declara drept impuri oamenii posibil purtători de infecţii (precum femeile la ciclu), iar călăii se calificau pentru această poziţie alături de hingheri sau belitorii de animale moarte. Exista o balanţă: impuritatea meseriei era echilibrată de câştigurile băneşti ridicate.

Însă un călău sau orice om desemnat drept impur (spurcat sau în germană „unrein”) primea imediat şi caracterizarea de „unehrlich” – „necinstit”, ceea ce îl excludea automat din orice breaslă. A fi „neam de călău” însemna în Başovul începutului de secol al XVIII-lea a fi spurcat – unrein şi unehrlich.

Există multe astfel de cazuri care tratează impuritatea ritualică în Braşovul secolului al XVIII-lea: călăul oraşului îşi bate fiul, iar acesta se refugiază în casa unui ţigan – ţiganul respectiv se plânge primăriei că preotul îi cere prea mulţi bani pentru sfinţirea casei devenite „impure”; un ţigan este bătut de călău pe stradă, atingerea bastonului călăului îl face pe ţigan să devină „unrein” – spurcat pentru toţi vecinii săi şi nu îşi mai găseşte de lucru; un pastor din Ghimbav ajută la belirea unei vite moarte – devine spurcat şi îşi pierde slujba.

Ţiganii sunt spurcaţi sau spurcaţii sunt ţigani?

Ţiganii braşoveni apar încă de la primele menţiuni documentare ca hingheri sau călăi ai oraşului. Celelalte meserii care le oferă de lucru ţiganilor: măturători în piaţa mare, reparatori ai canalelor de scurgere de pe străzile oraşului, se ocupau de golitul haznalelor din curţile cetăţenilor; fierari şi cârpaci de încălţări (fără a fi cuprinşi în bresle). Cu excepţia ultimelor două meserii, doar ocupaţii stigmatizate ca spurcate. În vestul Europei meseriile considerate impure (mai ales cea de călău) erau transmise ereditar, din tată-n fiu, ceea ce crea adevărate dinastii de călăi. Acest fenomen împingea impuritatea în beneficiul sau dauna unei singure linii genetice – mai la est, în zona noastră ţiganii au preluat toate aceste ocupaţii impure, atrăgându-şi stigmatul asociat cu ele.

Expresia „cioară spurcată” avea în 1700 o încărcătură diferită faţă de ziua de azi: era considerată mai degrabă o calomnie, nu o injurie. Era o acuzaţie care îi limita acuzatului mai multe drepturi, împingându-l practic în afara societăţii.

1725-05-31

De ce Aferim! este un film foarte prost

În primul rând pentru că este un film ideologizat. Aferim! este un film pretins istoric cu mesaj politic contemporan, nu văd nici o diferenţă faţă de filmele ceauşiste cu ingineri care respectă etica şi morala socialistă.

Probabil pentru acest mesaj ideologic a primit premiul al doilea la Festivalul de film de la Berlin. Dacă chiar ar fi fost un film bun, poate lua premiul întâi. Însă este prost regizat şi prost jucat, nu avea cum să ajungă mai sus de locul al doilea. Firul poveştii este întrerupt de scene înghesuite pentru a completa mesajul ideologic, actorii joacă de parcă au fost obligaţi cu pistolul la ceafă să îşi accepte rolurile. Voci sparte, neconvingătoare. Totuşi, este primul film românesc în care se pot înţelege dialogurile, felicitări celui responsabil de coloana sonoră.

În rest nimic nou: românii au fost nişte brute barbare, ipocrite şi laşe, habotnici acoperiţi de un strat gros de jeg. Este refăcută pe invers seria istorică a lui Sergiu Nicolaescu, de la daci la Al Doilea Război Mondial – Aferim! ne prezintă antecedentele istorice pentru „De ce bat clopotele Mitică?”, „4, 3, 2” şi „După dealuri”. Mă aştept să apară cât de curând la un film biografic cu Ştefan cel Mare, varianta „interzis minorilor”.

Fără să ţină seama de faptul că insistenţa pe mesajul ideologic distruge filmul, în mod automat a fost lăudat de toţi aderenţii corectitudinii politice extreme şi mulţi alţi rătăciţi pe Internet. Substratul ideologic merită un comentariu mai amplu, rămâne să-l fac data viitoare.

AFERIM_layered_28_Ianuarie_domestic

Despre oamenii fără copii care știu ce este bine pentru copii, de la vaccinuri la mărimea pantofului

Îmi plac foarte mult experții de internet care știu ce trebuie făcut cu copii. Doar că majoritatea acestor experți nu sunt părinți în lumea reală.

Oamenii fără copii știu cum trebuie disciplinați copii. Oamenii fără copii știu ce trebuie să mănânce copii, cât și cum trebuie să doarmă, cum trebuie educați.

Continuarea