Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Argumente pentru revenirea monarhiei în România?

Subiectul revenirii monarhiei în România a devenit unul preferat al istoricului Adrian Cioroianu care întreabă în Dilema Veche „Sunteţi gata pentru revenirea monarhiei în România?” şi enumeră două argumente pro şi două contra. La argumentele pro invocă 1) tradiţia monarhică de la Burebista la Mihai I şi 2) apariţia unui arbitru în stat. Aici încap câteva comentarii.

Tradiţie monarhică în România?

Nu ştim cât de monarhi au fost Burebista şi Decebal, posibil să fi fost şefi ai unor confederaţii tribale pe vreme de război. Nu ştim cât de centralizat era statul daco-get, posibil să fi fost vorba de o civilizaţie mai degrabă apropiată de celţi. Apoi urmează ocupaţia romană, după care aproape un mileniu destul de întunecat al românilor. Din informaţiile pe care le deţinem românii nu au avut până în secolul al XIV lea o monarhie, mai degrabă a fost vorba de alianţe între mici voievodate şi cnezate. Tradiţia monarhică de 2000 de ani se reduce la vreo 600 în practică.

Apoi trebuie să vedem cât de monarhice au fost voievodatele medievale româneşti unde s-a aplicat un sistem destul de puţin asemănător cu cel din Occident. Principiul era ereditar-electiv: adică domnitorul era ales de marii boieri din rândul familiei dinastice (Basarabii în Valahia, Muşatinii în Moldova). Alegerea se făcea de obicei după o bătălie în care predecesorul era ucis, alături de principalii săi susţinători din rândurile boierilor. Cei rămaşi în viaţă îl alegeau pe învingător (ce altceva puteau face?!?!). Iar prima grijă a noului ales era să-şi găsească şi căsăpească principalele rude de sex masculin pentru a se asigura că nu vor veni peste el cu o oaste mai mare. Cu timpul şi cu înmulţirea căsăpelilor de rude familiile dinastice au cam dispărut. În secolele XIV-XV-XVI filiaţiile sunt destul de clare, însă din secolul al XVII lea pretenţiile dinastice sunt de-a dreptul dubioase, dinastiile erau dispărute. Astfel că în secolul al XVII lea avem voievozi ridicaţi practic din rândurile marilor boieri. Secolul XVIII aduce fanarioţii pe tronurile din Valahia şi Moldova – greci recrutaţi din rândurile câtorva familii, practic un fel de funcţionari numiţi de Imperiul Otoman în cadrul unui compromis care viza acceptarea unor conducători creştini relativ loiali turcilor. Prima jumătate a secolului al XIX lea aduce nişte domnitori teoretic aleşi de marea boierime, practic impuşi de jocul geopolitic dintre imperiile Ţarist, Habsburgic şi Otoman. Abia din 1866, cu venirea dinastiei de Hohenzollern se poate vorbi despre o monarhie constituţională similară cu cele din Occident. Astfel privită, tradiţia monarhică a românilor este relativ inexistentă…

Monarhul arbitru?

Carol I a fost mult lăudat pentru arbitrajul practicat pe timpul îndelungatei sale domnii. Este vorba de celebra „rotativă guvernamentală” – regele îi aducea succesiv la guvernare pe liberali şi conservatori. Din păcate nu prea era vorba de democraţie: Carol I demitea guvernul liberal şi instala guvernul conservator. Proaspeţii guvernanţi „organizau” alegerile pentru Parlament şi surpriză! le câştigau. Apoi guvernau cu majoritate absolută în Parlament, până când regele ajungea la concluzia că trebuie schimbaţi. Nu ştiu cât de democratic era acest sistem.

Al doilea monarh, Ferdinand, a fost o personalitate slabă şi „rotativa guvernamentală” stabilită de unchiul său a funcţionat de faţadă. De fapt Ferdinand s-a aflat sub influenţa totală a soţiei sale regina Maria, amantului ei prinţul Barbu Ştirbei şi a liberalului Ion I.C. Brătianu. Acesta din urmă manevra din umbră astfel încât să intre şi să iasă la guvernare atunci când dorea el. Moartea prematură a lui Ferdinand şi fuga moştenitorului Carol al II lea cu amanta sa Elena Lupescu au distrus şi acest sistem. Regenţa minorului rege Mihai a fost ineficientă, astfel că a fost acceptat pe tron Carol al II lea. Care a încercat să revigoreze celebra „rotativă guvernamentală” a lui Carol I – însă prezenţa Elenei Lupescu şi corupţia promovată, alături de evoluţiile politice interne şi externe au dus la un eşec total. Carol al II lea a eşuat într-o dictatură regală de paradă. Mihai I ajuns pe tron după fuga tatălui său a avut o şansă să domnească abia după 23 august 1944. Nu a făcut-o, a preferat să plece în 1947 fără să fi făcut vreun gest serios pentru a evita comunizarea României…

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

12 păreri la “Argumente pentru revenirea monarhiei în România?

  1. Arhimede

    …”a preferat să plece in 1947″…
    serios?
    Unde ai învăţat istoria? La ştefan gheorghiu?

    1. george damian Autor articol

      Eu consider că abdicarea lui Mihai din 1947 a fost în bună parte o consecinţă a propriilor sale decizii. A ales să „plutească”, nu a fost un factor politic activ.

    2. Arhimede

      Ce consideri d-ta, nu este in concordanta cu adevarata istorie.
      Cand ai sovieticul cu pistolul in mina care da un ultimatum:
      ori abdici, ori aia de afara vor muri.
      Ce faceai? Dupa cum judeci, ai fi lasat cei cinci mii de demonstranti sa moara.

      Vrei sa fii ziarist adevarat?
      Atunci documenteazate si vorbeste in cunostinta de cauza.

    3. mahai

      Mihai a ajuns la un moment dat in pozitia sa fie incoltit de rusi, ceea ce putea evita in mai multe momente pana in 1947. Desigur, a dat dovada de o lipsa de abilitate politica ajungand aici, dar asta nu-l descalifica in calitate de rege.

      Ceea ce-l descalifica (nu ca om, ci ca monarh) este faptul ca a abdicat sub presiunea armelor. Alti „confrati” au preferat sa moara (Serbia, Bulgaria). Mihai s-a salvat pe el, dar a omorat regele. Nu mai are nici un drept sa se pretinda rege, iar titlul „de Romania” este un abuz si o grosolanie.

    4. sorin

      Gata,m-am edificat,m-am grabit cu aprecierile…esti un sfertodoct indoctrinat, nu te mai citesc,spor la dezinformare !!!!

    5. Tefeles Ionut

      Nu va impartasesc ideile domnule Damian, in special pentru ca noi speculam, nu am trait in acele timpuri, nu am avut acces la date concrete, ceea ce stim, mai mult sau mai putin exact, stim din cartile de istorie, din reviste, ziare, wikipedia si site-urile conduse de oamenii politici. Asa ca fara a discuta cu MS Regele Mihai I al Romaniei, sau cu Hitler, Stalin, Chruchill sau Roosevelt, nu prea vad cum am putea noi sa judecam pe cineva pus intr-o situatie delicata. Cu totii suntem viteji domnule Damian, pana in momentul cand trebuie sa o dovedim. D-voastra ati fi avut curajul sa intoarceti armele impotriva nemtilor, sau ati fi mers cu ei mai departe daca ati fi fost regele Romaniei si ati fi trait in acele vremuri? Va rog sa va ganditi totusi ca indiferent de 2000 de ani sau 2 ani de monarhie, mandria noastra nationala ne impinge sa vrem schimbarea regimului. Am mers pe mana democratiei din 1989 incoace. Nu functioneaza, nu la noi cel putin. Nu propun un stat dictatorial din nou, ci o monarhie constitutionala, ceva gen Regatul Unit al Marii Britanii. Au regina, au Parlament, au prim ministru. Lor le merge bine in formula asta. Noi de ce nu am putea ?

    6. Marian

      La 23 august regele a încheiat un armistitiu cu „nimeni”. Armata a primit ordin sa nu mai lupte contra rusilor, fara ca un document legal sa fi fost semnat înainte (un armistitiu se semneaza înainte de încetarea focului si de obicei contine cuvintele „încetarea ostitilatilor va avea loc începând cu data de si ora de”). Rusii au dat de soldatii nostri care nu au tras un foc de arma, i-au dezarmat si dus în prizonierat, dupa unele date chiar 150000.

      Surse din apropierea lui Stalin au spus ca acesta a facut o criza de nervi când a auzit de armistitiul lui Mihai, pentru ca a crezut ca acesta apucase sa încheie armistitiul pregatit de Antonescu, el sperând sa ocupe militar România ca sa-i puna pe acestia în fata faptului împlinit la terminarea razboiului. Asta în ciuda oricarui tratat. Mihai i-a pus în brate România.

      Vorbind de curajul de a lupta contra nemtilor, de ce nu a avut acelasi curaj sa obtina la tratative si recunoasterea statutului de tara învingatoare? Era sa se lase cu „probleme politice” atunci când am întrebat naiv în gimnaziu: Dar noi am câstigat razboiul, nu? Si de ce se spune ca am întors armele?

  2. teposu

    „Apoi urmează ocupaţia romană, după care aproape un mileniu destul de întunecat al românilor.” – din ce spune istoricul militar M Dogaru – nu e chiar asa intunecat! ASTA NE -A FOST PREDAT NOUA IN SCOALA – DE COMUNISTI – SI ASTA SE PREDA SI ACUM!

  3. CZC

    Comunistii nu l-au vorbit de rau pe Michel. Au fost „camarazi” la tradarea de la 23 august. Poate cei care il vorbesc de rau sunt urmasi ai celor peste 150.000 de militari romani luati prizonieri de rusi dupa ce au depus armele, fara armistitiu, la ordinul celui caruia ii jurasera credinta. Ce zicea Horia Sima: “A-ti cauta scaparea în fraternizarea cu armatele bolsevice, echivala cu un act de sinucidere. Ei bine, tocmai aceasta elementara întelepciune politica, care se putea învata de la orice om din popor, le-a lipsit tuturor acelora care au colaborat, în forme si grade diferite, la nimicirea independentei nationale. Ura Regelui contra Maresalului pentru dispretul cu care era tratat, a înlesnit conspiratiei sa-l acapareze si apoi sa-l determine sa-si asume raspunderea capitularii. El nu dispunea de pregatirea politica necesara ca sa îsi dea seama de raul imens ce-l facea tarii. El credea ca savârseste o mare fapta istorica, asa cum îl asigura anturajul. Sub Carol a fost mizerabil educat, iar sub Antonescu a fost tinut departe de afacerile publice. Maresalul nu tolera nici un fel de amestec al Regelui în Stat, considerându-l necopt la minte si nepriceput.” Stiti cum se spune prin basmele romanilor: “daca ai facut-o din capul tau, prost cap ai avut. Daca te-a povatuit cineva, rau te-a povatuit” Se pare ca printre “povatuitori” s-a aflat si mama fostului rege. Asa zicea si Pamfil Seicaru despre Michel: “Un nevoiaş al minţii, iar mama lui nu iubea poporul român.” E dreptul dumneavoastra sa fiti monarhist, dar nu aveti dreptul sa-i jigniti pe ceilaltiSa nu mai amintim si de tablourile scoase ilegel din tara, deci furate. Adevarul supara.

  4. Arhimede

    CaZaC-ule:
    Te strofoci degeaba.
    Cu minciuna nu ajungi departe.
    vezi alde roller, tismeniţki şi alte otrepe.

    1. CZC

      Va bagati si dumneavoastra in vorba asa ca “musca…” stiti unde. Ce treaba are Horia Sima cu cei mentiobnati de dumneavoastra? Nu v-ar “cadea” bine daca ati citi si cartea domnului academician Dinu Girescu “Lichidatorii”. “Cartea lui Dinu C. Giurescu reconstituie actele care au dus la consolidarea noii puteri în anul 1947 – de ordin economic şi politic -, arată că toate au fost aprobate de Regele Mihai I, că au căpătat putere de lege şi au fost puse în aplicare prin această ultimă semnătură. … Acum, între noua putere şi Coroană era un consens evident şi care nu poate să fie negat. Începând cu participarea sa la deschiderea Parlamentului rezultat din alegerile falsificate din 19 noiembrie 1946… prezenţa lui a fost pentru puterea comunistă un argument major, hotărâtor în calea celor ce contestau alegerile. Regele Mihai I era pe Tronul României când Partidul Naţional Ţărănesc este interzis, când fruntaşii lui sunt arestaţi şi în urma unui proces de tip sovietic condamnaţi la pedepse care nu însemnau – aşa cum s-a întâmplat cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache – moartea (şi în ce chinuri!)…. de când a acordat Parlamentului „ales” la 19 noiembrie 1947 girul Înaltei sale prezenţe, rolul său istoric s-a încheiat.” Daca doriti sa mai aflati si despre inaintasii lui Michel puteti citi “Eminescu, codul invers” de Constantin Barbu, „Carol und Mme Lupescu” de “Joachim Kürenberg. Modul dumneavoastra de exprimare arata ce sustinatori are Michel. In lipsa argumentelor folosesc limbaj de maidan. Se pare ca asa vorbea Carol al II-lea. Nu va mai bag in seama. Jigniti memoria lui Arhimede. Ati ramas “cufundat intr-un lichid”.

  5. Dorin Rodina

    Locul si rolul Monarhiei in Istoria Romaniei este bine cunoscut si de netagaduit,au in schimb probleme de „memorie” urmasii Marxismului.

Comentariile nu sunt permise.