Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Armaghedonul presei din România

De la începutul anului, în România au dispărut mai multe publicaţii şi s-a vorbit insistent inclusiv despre pericolul dispariţiei presei independente de la Bucureşti – cu urmarea inevitabilă a instaurării dictaturii politice. În primul rând, că este aproape imposibil de instaurat o dictatură într-un stat membru al Uniunii Europene şi NATO (deşi s-ar putea ajunge şi la aşa ceva, dar nu pornind din România). În al doilea rând, exprimarea liberă nu are cum să dispară în epoca internetului. Drept dovadă: superputerea Statelor Unite nu a reuşit să oprească difuzarea telegramelor diplomatice secrete de către WikiLeaks.La Bucureşti, ziarele au fost ucise de ediţia electronică a ziarelor. Directorii şi redactorii-şefi nu au fost în stare să realizeze o diferenţiere între ediţia de pe internet şi ediţia tipărită a ziarelor. Ce era tipărit şi aducea bani prin abonamente sau vânzare la chioşc se găsea integral şi gratuit pe internet. Formula a mers până când a sărit în aer numărul utilizatorilor de internet din România. De ce ar mai fi plătit cineva pentru ediţia tipărită când putea să obţină aceeaşi informaţie în mod gratuit? Încet-încet atitudinea s-a schimbat – însă consumatorii de ştiri au fost virusaţi irevocabil: au impresia că informaţia este gratuită. La această impresie au mai contribuit şi campaniile electorale în serie: concurenţii politici au pompat bani în mijloacele media pentru a obţine expunere, iar această informaţie a fost difuzată şi ea gratuit.

Piaţa mass-media din România abundă de informaţie gratuită şi în prezent – însă calitatea ei este extrem de scăzută. Pentru o informaţie de calitate un reporter petrece ore întregi aşteptând pe holurile Parlamentului sau săptămâni lungi de investigaţii. Tot acest timp se contorizează în bani, bani care trebuie recuperaţi din vânzări. Acest echilibru a fost rupt pentru că cititorii ziarelor nu mai vor să plătească. Drept urmare au parte de informaţii lipsite de relevanţă sau manipulări servite gratuit de cei interesaţi.

Mulţi văd în internet salvarea presei scrise. Doar că internetul seamănă cu televiziunea: un click, şi cititorul a plecat. Un ziar cumpărat era cumpărat definitiv şi banii erau încasaţi. Pentru ca ediţiile electronice să obţină reclamă este nevoie de cititori mulţi şi fidelizaţi, cititori care să petreacă mult timp pe respectiva pagină. În plus, agenţiile de publicitate nu se mai rezumă la simpla afişare a reclamei, doresc ca cititorii să execute anumite acţiuni pentru ca să plătească. Pe de o parte, internetul pare să fie visul oricărui redactor-şef: poate urmări ce articole sunt citite şi de câţi cititori, ce subiecte sunt urmărite, care ziarişti sunt eficienţi. Mai există şi instrumente care pot anticipa rata de interes în viitor asupra anumitor subiecte. De multe ori socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, însă ediţiile electronice româneşti au început să se adapteze la situaţie.

Doar că nimeni nu a făcut nimic pentru a evita situaţia dramatică a presei româneşti din prezent. Asociaţiile pentru protejarea jurnaliştilor, diversele cluburi de presă şi-au pierdut orice fel de credibilitate la Bucureşti pentru că nu au fost în stare să reducă pagubele suferite de jurnalişti. În prezent se dă o adevărată bătălie finală pentru supravieţuirea jurnaliştilor şi a instituţiilor media care au mai rămas. Dincolo de afilierile politice, toată lumea este afectată de criza economică – o criză al cărei sfârşit nu se vede nici măcar în anul 2011. Până la urmă există şi un element pozitiv: a fost spartă împărţirea pieţei media din România şi o altă ordine stă să se nască.

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.