Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Ateii ajunşi la putere ştiu doar să ucidă

Istoric vorbind, regimurile politice impuse de atei au ajuns inevitabil să ucidă în masă. Problema constă în ingineria socială atât de dragă ateilor: oamenii şi societatea sunt greşit alcătuite, deci trebuie pusă în mişcare o schimbare. Şi de aici încep problemele.

Ateii au câteva fetişuri: pe lângă ştiinţă (despre care am vorbit aici) mai au o relaţie concupiscentă şi cu Educaţia, plus un zdravăn complex de superioritate faţă de toţi cei care nu le împărtăşesc viziunile. Uşor milenarişti, ateii vor raiul pe pământ acum prin transformarea fundamentală (Educaţie) în sensul ştiinţei a tuturor celor păcăliţi de preoţi. Fiecare ateu este sigur (sau speră, cel puţin) că el este Omul Nou. Iar crearea şi impunerea Omului Nou este obsesia sistemelor politice totalitare din ultimii 300 de ani.

De la Revoluţia Franceză încoace toate sistemele politice puse în practică de atei în numele ateismului au avut evoluţii asemănătoare. O propagandă masivă care promite raiul pe pământ într-o perioadă de criză, eliminarea religiei (nu doar din spaţiul public – asta este o mască pentru păcălirea naivilor – ci mai ales din spaţiul privat), obsesia cu Educaţia şi aducerea copiilor sub controlul statului. Ideea ar fi că astfel este grăbită crearea Omului Nou – însă din punct de vedere politic, geopolitic şi economic regimurile create de atei ajung destul de repede la concluzia că nu prea au ce face şi trebuie să urmeze coordonatele Vechiului Regim.

Accentul cade astfel pe ingineria socială, pe transformarea oamenilor. Însă cum promisiunile nu prea pot fi îndeplinite, iar agresiunea asupra societăţii creează tensiuni, destul de repede apar focarele de rezistenţă. Oamenii nu sunt dispuşi să se transforme în ritmul dorit de conducători – însă orice punere sub semnul întrebării a legitimităţii Omului Nou este sancţionată cu moartea. Unul, zece, zece mii – cei care nu vor să se transforme în Oameni Noi sunt căsăpiţi. Vorba lui Stalin: ”nu-i omul, nu-i nici problema”.

Un fizician spunea parcă ceva de genul: este semn de prostie să repeţi la nesfârşit o acţiune care produce acelaşi efect, sperând de fiecare dată că vei obţine un alt rezultat.

Daţi-mi un exemplu de regim politic bazat pe ateism ştiinţific care nu a urmat algoritmul acesta.

Robespierre îl execută pe călău, după ce i-a ghilotinat pe toţi francezii.

Robespierre_exécutant_le_bourreau

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

15 păreri la “Ateii ajunşi la putere ştiu doar să ucidă

  1. Marian

    Vad ca mi-ai cenzurat toate raspunsurile aratând spre un anumit grup sau idee.
    Dar, cei care sunt respnsabili au un Dumnezeu, si este tot cel crestin (dar dezbracat de treimea inutila, cu care l-a gatit Augustin, da ala, sfântul, primul doctor în filozofie).

    Daca prin ateu întelegi „fara un zeu” (sensul initial) totul capata o alta dimensiune. Daca restrângi sensul la „fara Dumnezeu” (ala crestin), poti sa argumentezi cum vrei (si ai facut-o).

    1. vvv

      sunt ateu, nu sunt de acord cu tot ce e scris aici si totusi am citit si ceva a adevarat ”au un zdravăn complex de superioritate faţă de toţi cei care nu le împărtăşesc viziunile.”

    2. nicu

      Marian, esti semidoct. Citeste, de exemplu, despre Sf. Martir Iustin Filosoful care a trait cu doua sute si ceva de ani inainte de Fericitul Augustin.

    3. Marian

      Eu nu sunt crestin practicant, ca sa am nevoie de un popa sa-mi explice despreIustin, ci l-am citit pe nenea Iusti. Daca te referi la trinitate, Iustin a sustinut mereu ca I(i)sus a fost fiul lui Dumnezeu, si prin urmare pe pozitia a doua, iar sf. duh pe pozitia a treia. Acuma, eu, ca inginer, ma întreb cum se poate ca o tri-unitate sa se afle simultan pe locurile 1-2-3 ale unui clasament în divinitate… Sigur, avem oarece idei de la olimpiade, unde doi mai rar trei sportivi primesc medalia de aur, dar sunt doua medalii pentru ca cei doi sportivi nu sunt identici, iar al treilea primeste bronzul, semn ca exista trei locuri.

      PS: Iustin mai sustinea si ca Platon ar fi confirmat învataturile lui Moise (pasajul e mai complicat, se poate întelege si ca Platon a studiat dupa Moise sau ca l-ar fi plagiat de-a dreptul). De asemena, dupa Iustin si Socrate parea a fi fost de parerea lui I(s)sus, atubnci desigur când nu-l contrazicea. Si alte câte si mai câte….

      Desigur, bomboana pe tort e data de faptul ca Iustin spune cu voce tare ca Dumnezeu este zeul suprem al evreilor, nu a altor neamuri. Asta se coreleaza perfect cu primul meu mesaj.

    1. Marian

      Ai fost martor ocular? 🙂
      Pentru ca pentru catolici si protestanti a înviat o saptamâna mai devreme …

  2. Pingback: Ateii ajunşi la putere ştiu doar să ucidă | NapocaNews

  3. Sergiu

    Da-mi exemplu de un regim politic bazat pe religios care nu a urmat acelasi algoritm – schimband doar notiunile.

    1. culianu

      Ortodoxia

      Normanzii cand au ajuns stapani peste anglia

      Arabii

      Turcii

      Etc

  4. Cristian Leonard

    Marian, te rog sa fii sincer. Tu nu ai nevoie de raspunsuri. Tie iti este de ajuns sa stii ca te tragi din maimuta.

    1. Marian

      Mai bine decât din lut 🙂

      Chestia cu omul care se trage din maimuta, mai învata, nici macar Darwin n-a spus asta.

      Uite ce vreau eu – sa nu-i mai platim pe preoti si pe BOR, ca sa traiasca asa cum ar trebui, ca pustnicii, în spiritul lui Iisus care zicea (te ajut eu, ca ateu stiu biblia, în evanghelia dupa Luca) „Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul”, în spiritul lui Ioan Botezatorul care mânca lacuste prin pustii, sau poate în spiritul lui Iezechiel care mânca, pardon tartinat pe turte de orz, mai bine citeste 4:12. Sf. Ioan Gura de Aur, un mare preafericit al bisericii ortodoxe, spunea multe despre bogatia pamânteasca, dar cine sta sa-l asculte?

      Oare câti nevoiasi n-ar putea fi ajutati daca preafericitul Daniel ar dona salariul sau pe o luna (30000 lei) macar o data pe an?

      Asa ca fii fericit ca esti un ulcior, ca a ta va fi împaratia raiului. Sa-mi faci cu mâna ca sa te vad …

  5. Ticu Almasan

    Marian, tu esti ceea ce se cheama un troll! Glumite de genul „Pentru ca pentru catolici si protestanti a înviat o saptamâna mai devreme” sau „Mai bine decât din lut” nu fac decat trolli. Este evident pentru oricine, ca nu „a inviat cu o saptamana mai devreme”, pentru ca a inviat o singura data – iar ceea ce incerci tu sa amesteci este ziua in care se sarbatoreste aceasta inviere unica. Iti mai spun ca de fapt pentru crestinul practicant, Hristos invie in fiecare zi. Iar despre „mai bine decat din lut”, uiti ca este lut plus suflarea de viata a lui Dumnezeu. Nu e numai lut. Deci, daca nu ai nimic de spus, nu mai spune.

    1. Marian

      Si cine-l omoara de fiecare data, pentru a-i da ocazia sa învie în fiecare zi?
      Întreb si eu, caci în biblie nu se spune nimic de astfel de bazaconii.

      Eu vreau sa spun ca daca biserica ortodoxa (BOR) ar fi vrut sa fie asa cum o lauda tot felul de „laudatori”, sa alegem la întâmplare patriotica, nu stiu la ce-i i-ar fi trebuit sa demoleze monumentul eroului necunoscut pentru a-si planta acolo o faraonica catedrala? Si cu banii strânsi de la mireni, care în loc sa se foloseasca de banii strânsi cu atâta truda, trebuie sa dea sub felurite forme (abia justificate de chitante, atunci când sunt eliberate) vladicilor, sa huzure ca Iisus în desert (mai stii ispitirea lui?). Lipsa de alimente, medicamente si eventual frig, poate care n-ar fi existat deloc daca banii aceia se duceau unde trebuie, n-ar fi generat poate o mortalitate crescutaîn rândul lor.

      Ca sa fie clar – nu spun ca astfel BOR a înfometat si jecmanit poporul este echivalent cu ce facea Stalin în Basarabia, dar este poate paiul ce a rupt spatele camilei.

      Vreti sa stiti cum arata o biserica si o republica (nu monarhie) functionala? Mergeti în Finlanda. Vreti sa vedeti un popor si mai stors de biserica decât românii? Mergeti în Grecia. Comparati va rog bunastarea populara si indicele de coruptie în cele doua tari. Oamenii fac diferenta. Monarhia n-o sa va faca mai bogati asa cum ortodoxia n-o sa va bage în rai. Pentru ca oamenii conteaza.

  6. Vicus

    De acord, ateii sunt naspa. Daca ramanea omenirea la nivelul „Arsenie Boca/cui din crucea Mantuitorului/evreii trebuie arsi/vrem califat mondial/sunt legionar deoarece ADNul din noi ne face supremi, nu zona culturala din care facem parte” e destul de evident ca nu puteam scrie articole pe bloguri WordPress. Traim vremurile astea in mod special fiindca religia a pierdut locul 1. Deocamdata. Ca ISIS trage tare sa revina in top.

Comentariile nu sunt permise.