Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Ateii să lase ciocu’ mic, România există din mila Domnului

guvernarea-Romaniei

Cine crede că România este o ţară condusă de nişte oameni care au un plan se înşală amarnic. Noul Guvern Ponta care de fapt nu e nou a copiat pur şi simplu vechiul program de guvernare şi la înghesuială, experţii au uitat să scoată nişte chestii care au cam dispărut de pe agendă: privatizarea CFR şi salariul minim de 1.200 de lei (ştire Mediafax). De la vechiul program de guvernare şi până la actualul nu doar privatizarea CFR a dispărut, dar şi privatizatorul Gruia Stoica s-a evaporat din viaţa publică şi s-a dus puţin la puşcărie. Despre salariul minim de 1.200 de lei nu mai are rost să vorbim.

Chestia e că actualilor politicieni le pasă extrem de puţin de gluma cu „interesul public”. Nu există dovadă mai mare în acest sens decât copierea cuvânt cu cuvânt a vechiului program de guvernare. Între timp s-au întâmplat nişte schimbări, dar nu asta contează. Greşeşte amarnic cine îşi imaginează cum se adună liderii de partid şi îşi storc creierii întrebându-se ce plan să aplice pentru ca românii să trăiască mai bine. Nu se face aşa. Cel mai probabil se pasează din om în om, de sus în jos, plictisitoarea sarcină a redactării programului de guvernare. Până la urmă ordinul ajunge la o secretară care a reuşit să reţină secvenţa Ctrl-C, Ctrl-V. Şi gata! Avem program de guvernare.

Asta consider eu că de fapt dovedeşte existenţa lui Dumnezeu şi mai mult: că lui Dumnezeu îi pasă de România. Pentru că dacă nu avea Domnul milă de noi, cu păcălicii care ne conduc, dispărea de mult România de pe hartă.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

8 păreri la “Ateii să lase ciocu’ mic, România există din mila Domnului

  1. Marian S

    Amin!

    PS: cam subţire tema (aia grafică, de la blog). Nema link, nema întrajutorare, nema comentarii.

  2. alin

    Foarte adevarat. Lui Dumnezeu si sfintilor lui, unii chiar din neamul romanesc, le datoram (inca) existenta Romaniei ca stat si chiar (inca) existenta noastra ca neam. Avand in vedere situatia actuala, poate ca e mai bine sa disparem ca neam pt. a scapa cat mai ieftin la judecata. Dar sa nu uitam ca exista Dumnezeu si se poate intampla orice :).

  3. Alex Vlad

    Da, Romania este condusa de un Guvern incompetent. Dar ce legatura are cu religia? Absolut nici una. In primul rand Dumnezeu nu arunca cu bani catre oamenii care nu au ce sa puna pe masa, iar la randul lor preotii prefera sa arunce banii pe masini care mai de care mai scumpe si mai luxoase. In al doilea rand, BOR detine cele mai multe afaceri in Romania si nu dau nimic celor nevoiasi. Nimeni nu spune nimic pentru simplul fapt ca sunt slujitorii Domnului. Ok, nicio problema. Vreti catedrale, donati. Eu vreau scoli, vreau spitale, vreau institutii care sa ma ajute. Nu vreau biserici si institutii care nu imi aduc niciun serviciu, dar in schimb ma storc de bani. Totul este real, dar credinta inca o data dovedeste inteligenta romanilor.

  4. Belle dImagination

    Dacă avea cu adevărat milă de România şi de români, avea grijă să dispară păcălicii ăştia de-şi zic politicieni.
    TOŢI, după vorba den bătrâni:
    ”Vin ai noştri/
    Pleacă ai noştri/
    Noi rămânem tot ca proştii”

  5. Marian

    @Alex Vlad:
    un banc evreiesc care mi-a placut (mi-au placut mie mai multe dar nu se potrivesc în context) spune ca un rabin si un preot mergeau pe drum si au gasit un portofel cu bani. Dupa ce s-au asigurat ca nu-i nimeni prin preajma, s-au hotarât sa împarta banii, dar s-au împotmolit la cât sa-i dea lui Dumnezeu ca ofranda. În cele din urma rabinul zice:
    – Eu propun sa aruncam banii tare în sus, Dumnezeu sa-si opreasca partea care crede el de cuiviinta si ce cade jos împartim pe din doua.

    @Belle…:
    Saracul Tanase, a supravietuit el celor 2 dictaturi considerate odioase, ca sa-i vina de hac „dictatura populara”.

Comentariile nu sunt permise.