Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Cât au scris românii în evul mediu

Damian P. Bogdan număra în 1956 aproape 7.000 de documente slavo-române emise de cancelariile domneşti din Valahia (cca. 3.000) şi Moldova (4000, plus 11 altele din Transilvania) pentru secolele XIV – XVII (Documente privind istoria României, Introducere, vol I, p. 114). Destul de multe, dacă ţinem cont că este vorba de cele mai pretenţioase documente, scrise pe pergament, multe cu semnăturile voievozilor, documente care atestau proprietatea asupra pământului sau diferite privilegii (bine păstrate şi cu şanse mari de supravieţuire). Românii au început să scrie în slavonă aşa cum occidentalii au început să scrie în latină, sub influenţa bisericii. Din ce ştiu eu, cel mai vechi document slavon păstrat este de la Vladislav, voievodul Ţării Româneşti, din anul 1369 (se găseşte la Arhivele Naţionale Braşov, este un privilegiu comercial pentru negustorii saşi).

Însă din ce ştiu nimeni nu s-a apucat să numere câte înscrisuri produse în ţările române s-au păstrat în total. Întâmplător am dat peste un studiu al lui Petre Petcuţ privind preţurile robilor ţigani între anii 1593-1653 (Anuarul Centrului de Studii Rome I/2008). Petre Petcuţ a numărat pentru această perioadă 8.000 de înscrisuri inventariate doar în Ţara Românească.

La un moment dat o prietenă mi se plângea că românii nu scriau în evul mediu. Părerea mea este totuşi că scriau destul de mult şi este falsă impresia că românii din evul mediu erau nişte primitivi.

sigiliu-roman-1392

Pecete de la voievodul Moldovei Roman, din anul 1392

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

4 păreri la “Cât au scris românii în evul mediu

  1. Marian

    Si eu sunt de aceeasi parere, un pic nuantata, cu acelasi rezultat: românii nu au documente.

    Sa ma explic: ori de câte ori citesc o carte de istorie, majoritatea referintelor primare duc la documente aflate prin cancelariile straine. Ca sa fac o gluma, nu avem nici un încris de la Menumorut cum ca are pamântul mostenire de la tat’su si nu vrea sa il dea lui Arpad.

    Pentru istoria nationala conteaza mai putin ca zeci de manastiri au în dotare înscrisuri despre nu’s ce sate de tigani care au fost donate, sau ce s-a trimis la Athos, sau mai stiu eu ce biruri trebuiau platite. Sigur ca au si ele rostul lor.

    Din câte am înteles eu, lipsa de documente are doua cauze primordiale:
    1. lipsa de interes pentru „hârtogarie”
    E mai greu de explicat, în orice caz, cam peste tot în ortodoxie, valoarea lucrului scris se apropia de cea a hârtiei igienice (cam asta era soarta celui mai vechi manuscris ortodox, Codex Alexandrinus, daca nu ar fi fost salvat la timp). Traditia orala este/era predominanta. de altfel ce importanta avea sa ai un act, din moment ce tot vointa boierului sau a lui voda conta? E un cerc vicios, ce nu poate fi realizat decât prin comparatie cu Transilvania.
    2. distrugerea intentionata a arhivelor.
    Arhivele românesti au fost distruse de mai multe ori în timp, prima cunoscuta mie fiind cea a lui Sobieski, iar printre ultimele se numara cea de la Balotesti.

  2. bogdan b.

    se uită corespondenţa, extrem de bogată şi doar parţial reconstituită din diverse surse. de asemeni se uită şi actele comerciale, diatele şi alte înscrisuri personale. se scria mult, mult mai mult, cred, decât se scrie acum în românia, cu toată birocraţia abundentă.

  3. Judex

    Judecata lui Marian este proiectată nu la timpul trecut ci la timpul prezent. El judecă faptele de atunci ale antecesorilor, ca şi cînd ei ar fi avut o educaţie cărturărească ca în ziua de azi, ce să-i îndemne la scris, un fel de Uniune a Scriitorilor care să încurajeze scrisul în limba patriei sau în limba uzitată atunci în zonă. Ori, situaţia este cu totul alta. Domnitorul, de cele mai multe ori nici nu ştia să scrie, el îşi angaja un grămătic care să-i ţină socotelile domniei, înscrisuri care la noi se făceau în slavona veche. Comparaţia cu Transilvania este aiurea.
    În Transilvania biserica catolică era mult mai riguroasă în consemnarea evenimentelor, toţi prelaţii cunoscînd să scrie şi să citească în mod curent. Ei ţineau legătura periodic cu Sf. Scaun şi orice eveniment important era comunicat la Roma. E firesc ca şi informaţiile despre voevozi să fie ilustrate în aceste scrieri, ori chiar şi ale altora. În limba latină, fireşte.
    Ori, în afara arcului carpatic, domnitorii nu dădeau socoteală nimănui, şi nici nu aveau motivaţia să o facă. De abia mai tîrziu, odată cu scrierile cronicarilor, transpare şi o viaţă socială mai semnificativă în perioada de referinţă, la început în slavonă, mai tîrziu şi în română.

Comentariile nu sunt permise.