Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Cât costa un divorţ cu puţină bigamie la Râmnicu Vâlcea în 1602

Unul dintre sârbii veniţi în Ţara Românească pe vremea lui Mihai Viteazul a trebuit să plătească de două ori sume destul de zdravene pentru a putea scăpa de prima nevastă sârboaică.

Episcopul Efrem al Râmnicului atestă printr-un document din 1602 o poveste destul de încurcată: un anume Mircea Sârbul a cerut ca episcopul să-i dea o carte pentru a fi lăsat „în pace şi slobod de către soţia lui cu numele Raica Sârboaica de peste Dunăre”. Ce se întâmplase? Cu şapte ani în urmă, Raica ajunsese în robie la turci, în vreme ce Mircea Sârbul era în Ţara Românească. Socrul mic, Tudor Sârbul a venit la ginere şi i-a cerut bani pentru eliberarea fiicei şi nepoţilor săi – Mircea Sârbul i-a dat 40.000 de aspri (echivalentul a cca 1,28 kg argint) cu înţelegerea că Raica Sârboaica nu va mai veni în Ţara Românească.

La şapte ani de la înţelegerea asta, Raica şi cu taică-său au venit din nou la Mircea Sârbul pe care l-au găsit însurat cu o altă femeie şi cu alţi trei copii. Raica Sârboica nu a avut pretenţii foarte mari, doar „a spus că nu vrea să stea cu Mircea, ci i-a cerut lui Mircea ca să miluiască pe acei copii (din prima căsătorie) şi să o ierte”. Aşa că Mircea a scos din pungă încă 50.400 aspri (cca 1,6 kg de argint) şi „s-au iertat unul pe altul de a lor bună voie” în faţa episcopului.

Povestea seamănă mai degrabă a şantaj: bietul Mircea avea în faţă perspectiva unui proces de bigamie. Episcopul Efrem menţionează că prima tranzacţie a fost făcută în prezenţa răposatului episcop Teofil – probabil că a existat şi de la acea înţelegere un document care i-a fost de folos. Însă Raica Sârboaica a zis că poate încerca să mai stoarcă nişte bani – şi i-a ieşit.

Nu pot decât să speculez asupra lui Mircea Sârbul: după nume poate fi şi român de la sudul Dunării, numele Mircea nu este foarte întâlnit printre sârbi. În orice caz, era un om cu stare, dacă şi-a permis să plătească aproape 3 kg de argint ca să scape de prima nevastă – posibil să fi fost negustor sau chiar vreo căpetenie în oastea lui Mihai Viteazul. În orice caz, la 1600 era mult mai scump să-ţi scoţi soţia din robia turcească, în jurul anului 1400 un român din Făgăraş a plătit doar 150 g de aur ca să-şi recupereze soţia (povestea integrală aici).

moneda-otomana

DIR B 1601-1610, doc. 83

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

3 păreri la “Cât costa un divorţ cu puţină bigamie la Râmnicu Vâlcea în 1602

  1. Catalin D

    Si eu as plati de doua ori mai mult daca m-am saturat de nevasta. Se intampla asa ceva cand nu gandesti si faci ceva. Platesti mult pentru ce ai facut.

  2. mnemosine

    Numele Mircea este romanizarea numelui sarbesc Mirko, situatia lui Mircea cel Batran , a carui mama era sarboaica.

Comentariile nu sunt permise.