Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Ce fel de preşedinte este bun pentru români?

Ion Iliescu apare destul de rar la televizor şi îşi exprimă cu zgârcenie părerile în spaţiul public. După ce a fost educat, din punct de vedere politic, la Moscova în anii stalinismului şi a traversat cu succes anii ceauşismului (reuşind să rămână în viaţă şi oarecum la vârful societăţii), Ion Iliescu a dovedit că este un adevărat supravieţuitor şi că rămâne unul dintre politicienii de forţă de la Bucureşti. În cea mai recentă intervenţie a sa, Ion Iliescu a exprimat opinia că, după mandatul preşedintelui Băsescu, ar trebui modificată Constituţia în sensul alegerii preşedintelui de către Parlament şi nu de populaţie.

Ideea lui Ion Iliescu are sens. După zece ani de regim Băsescu (presupunând că nu se va reuşi o nouă coaliţie pentru suspendarea lui), cutumele şi practicile prezidenţiale de la Bucureşti vor fi profund modificate. Iliescu s-a străduit în cele trei mandate ale sale să creeze un sistem în care preşedintele României să fie un arbitru ales de populaţie. Băsescu a întors pe dos acest sistem şi a transformat preşedintele într-un actor activ în plan politic. Oricine îi va urma lui Băsescu la preşedinţia României va beneficia de cutumele şi practicile stabilite în aceşti zece ani de mandat. Băsescu a încălecat societatea şi clasa politică românească şi a biciuit-o din răsputeri. Încotro? Băsescu susţine că spre o societate modernă. Însă agresivitatea lui Băsescu l-a lăsat cu prea puţini aliaţi – şi România nu este în stare, după şase ani de mandat Băsescu, să facă faţă provocărilor aderării la Uniunea Europeană. Modernizarea României întârzie, în ciuda preşedintelui jucător şi pus pe fapte mari.

Ideea lui Iliescu exprimă o teamă care bântuie clasa politică de la Bucureşti: un preşedinte ales prin vot popular, înzestrat cu prea multe puteri (indiferent de numele lui în viitor), constituie o ameninţare mult prea mare pentru grupurile de interese economice şi politice care alcătuiesc oligarhia conducătoare (indiferent de ideologia proclamată a acestor grupuri). Aşa că ar fi de preferat ca alegerea acestui viitor preşedinte să fie aşezată în mâinile reprezentanţilor oligarhiei – respectiv, a parlamentarilor. Mai trebuie trecut un hop: referendumul pentru modificarea Constituţiei şi îmi vine greu să cred că românii vor renunţa de bună voie la votul lor pentru alegerea preşedintelui ţării.

La Chişinău, situaţia stă cumva pe dos – şi în acelaşi timp la fel ca la Bucureşti. Aici preşedintele este ales de Parlament – însă mandatul de opt ani al lui Vladimir Voronin a dovedit că şi un preşedinte aflat aparent la mâna Parlamentului se poate transforma în „preşedinte jucător”. Voronin a încălecat şi el clasa politică şi societatea de la Chişinău şi a biciuit-o într-o direcţie numai de el cunoscută. Nu a reuşit mai nimeni să înţeleagă exact ce a vrut cu adevărat Voronin – probabil că a fost purtat de vânturile furtunilor abătute asupra Chişinăului, având o singură idee clar conturată – aceea de a rămâne la putere cu orice preţ. Moştenirea lui Voronin constă în „preşedintele jucător” ales de Parlament. Modificarea Constituţiei de la Chişinău a eşuat într-un mod ciudat, însă un lucru este clar: preşedintele Republicii Moldova va fi ales şi de acum înainte prin votul Parlamentului. Oligarhia de la Chişinău a reuşit să îşi păstreze această putere. Însă pericolul unui nou preşedinte autoritar este, de fapt, mult mai mare decât în vremea lui Voronin. Oricine va ajunge preşedinte la Chişinău va ocupa această funcţie cu foarte mare dificultate – după care va putea face ce va dori, pentru că nici un partid nu va mai îndrăzni să tulbure echilibrul atins cu greu şi să provoace noi alegeri cu rezultate absolut necunoscute. În mod paradoxal, deşi preşedintele va fi ales de Parlament la Chişinău, se pare că va avea drumul deschis spre manifestări autoritare într-o măsură mult mai mare decât în mandatele lui Voronin.

La Bucureşti şi la Chişinău românii dovedesc că sunt dificil de guvernat. În ambele capitale, indiferent de mecanismele politice aplicate şi de orientările ideologice asumate în discursuri, tentaţia autoritarismului se dovedeşte a fi mai puternică decât libertatea.

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.