Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Cum acţionează imperiul rus în ţările române

Ca de obicei în fiecare an, în luna decembrie presa de la Bucureşti se ocupă de lămurirea evenimentelor din decembrie 1989. Nu este nimic ciudat în această obsesie faţă de momentul fondator al actualului sistem de guvernarea românilor, iar în acest an tema principală pare a fi intervenţia sovieticăîn evenimentele de acum 21 de ani. KGB, GRU, Komintern, Politburo, o serie de acronime înspăimântătoare au împânzit publicistica românească alături defelurite teorii ale conspiraţiei şi acuzaţii mai mult sau mai puţin voalate.

De fapt nu este nimic nou, doar că ar trebui cunoscută mai bine istoriaromânilor: Rusia se foloseşte de aproape trei secole de acelaşi scenariu uşor modificat ori de câte ori vine vorba de ţările române. Redau în rândurile următoare un fragment din cartea istoricului austriac Johan Christian von Engel „Geschichte der Moldau und Walachei” (1804) referitor la evenimente petrecute la Bucureşti în toamna anului 1769.

„Rusia a crezut de datoria sa să scape aceste două ţări ortodoxe atât de greu apăsate, pe de altă parte a întreţinut în aceste ţări speranţa pentru a putea găsi aici sprijin pentru planurile ruseşti. Printre alte măsuri, au fost trimise diverse persoane înainte de izbucnirea războiului în aceste ţări pentru a observa spiritul populaţiei şi a aranja toate lucrurile în avantajul viitoarelor campanii. În Valahia a fost trimis un
locotenent-colonel deghizat în călugăr, care sub pretextul vizitării mănăstirilor a început să răspândească idei politice. Până la urmă şi-a
găsit omul în egumenul mănăstirii Argeş care era nemulţumit de secătuirea la care era supusă Valahia şi părea dispus să rişte totul pentru a o scăpa. Locotenent-colonelul l-a câştigat pe deplin arătându-i marile şi bunele intenţii ale ţarinei şi prin acestea i-a deschis privirea către un viitormai bun. L-a invitat în biserică, unde au îngenunchiat împreună în faţa icoanei Maicii Domnului şi i-a cerut să jure că va păstra tăcerea. După aceasta i-a dezvăluit adevărata sa persoană şi însărcinarea sa, i-a dat un medalion de aur pe care era gravat chipul ţarinei şi l-a încurajat să acţioneze împreună. Arhimandritul era cât se poate de entuziast cu privire la intenţiile ţarinei şi amândoi au călătorit la Bucureşti unde şi-au căutat alţi tovarăşi. (…)

Cu atât mai uşor i-a fost arhimandritului de Argeş să câştige o partidă puternică de partea ţarinei ruse. În fruntea acestora se găsea spătarul
Pârvu Cantacuzino ca şi căpitanul arnăuţilor, iar poporul valah cerea arme ruseşti, atât de mari fuseseră progresele lor. La începutul anului 1769 s-a strâns o armată rusă la Nistru sub comanda prinţului Galiţin, iar o alta în Ucraina sub Rumianţev. Planul prinţului Galiţin era să îi blocheze pe turci lângă Nistru, să-i înfrângă acolo şi apoi să ocupe Moldova. (…)

În vreme ce era cucerit Galaţiul, Rumianţev se gândea şi la cucerirea Valahiei. Până la urmă a poruncit locotent-colonelului Karasine să facă o incursiune în Valahia cu câteva sute de oameni. Pe drum i s-au alăturat mai mulţi valahi şi astfel cu un corp de doar 400 de oameni a intrat în noaptea de 17 noiembrie 1769 în Bucureşti şi a mers direct la palatul principelui condus de arhimandritul de Argeş şi de Cantacuzino care şi-a luat acum titlul de general rus. Garda alcătuită din arnăuţi, câştigată de partea lui Cantacuzino, nu s-a opus. Principele a sărit gardul grădinii şi a reuşit să se ascundă în magazia unui negustor care l-a adăpostit două zile. După aceasta au fost jefuite palatul principelui şi întreg oraşul; toţi turcii care au fost găsiţi au fost tăiaţi în bucăţi, însuşi arhimandritul, cu medalionul la gât şi două pistoale la brâu a fost ocupat cu astfel de treburi. Cuvântul *stupai, stupai* (în rusă *înainte!*) răsuna prin toate străzile şi pieţele Bucureştiului. În a treia zi a fost descoperit principele, care a fost dus prizonier la Iaşi şi apoi în Rusia. Acum a devenit Valahia teatrul principal al războiului ruso-turc.”

În evenimentele de mai sus pot fi recunoscute toate principiile aplicate de zeci de ori de imperiul rus – şi nu doar românilor. Nu este nimic nou, mai trebuie doar ca aceia care au ajuns să îi conducă pe români să cunoască istoria şi să tragă concluziile corecte. Plus detaliul esenţial: conducătorii să dorească să facă ceva pentru poporul pe care îl conduc.

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.