Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Cum m-am îndrăgostit de arhive

Cu 17 ani în urmă audiam cursul profesorului Marcel Ciucă „Izvoare şi surse de arhivă”, un curs dificil şi care acum mi se pare foarte greu de plasat. În principiu trebuie să înveţi să te descurci prin hăţişul de documente păstrate, unele tipărite, altele prăfuite prin depozite de arhivă. Pe de o parte pentru un proaspăt absolvent de liceu poate fi o chestie extrem de tehnică şi greu de digerat, un bagaj de termeni noi, polemici şi dispute vechi de sute de ani, istoria istoriei învăţată mecanic în liceu. Ceea ce era clar în manual devine fluid, evenimentele devin greu de „apucat”. Dar dacă acest curs ar fi pus undeva spre sfârşitul studiilor universitare? Atunci ar apărea întrebarea cum de a trecut studiosul prin atâţia ani fără să se ocupe de temelia cercetării istorice, anume documentele de arhivă.

În sfârşit, în toamna anului 1996 am mers pentru prima oară la sala de studiu a Arhivelor Naţionale din Bucureşti. Conform dictonului „teoria ca teoria, dar practica ne omoară”, Marcel Ciucă şi-a început cursul ducându-ne într-un depozit al Arhivelor Naţionale unde ne-a arătat câteva din comorile păstrate aici: primul document scris din spaţiul românesc (un hrisov al lui Vladislav Vlaicu din 1368, dacă nu greşesc), o inscripţie alb pe negru pe un petic de bumbac găsită în mormântul unui tătar din Moldova, nişte scrieri pe frunze de palmier aduse de regele Carol al II-lea de prin nişte insule pacifice şi multe altele (mai multe detalii despre comorile de la Arhivele Naţionale într-un reportaj Realitatea TV).

Concluzia a fost un îndemn de a trece pe la sala de studiu şi a demara o cercetare proprie. Asistenta domnului Ciucă, Ioana Grigorie pe atunci, mi-a recomandat un fond proaspăt dat în cercetare, „Ministerul de Interne – Diverse”. O colecţie amestecată de rapoarte informative asupra partidelor politice din perioada interbelică, în mare parte dedicată Mişcării Legionare. Atunci ca şi acum nu a fost nici o problemă cu accesul: singurul document care mi-a fost cerut a fost un buletin de identitate valabil şi din prima zi am putut citi inventarul fondului. Câteva luni de zile am răsfoit fascinat dosarele acestui fond, comparând documentele de aici cu informaţiile deja publicate în cărţi şi reviste, descoperind erori şi confirmări. Brusc, cursul profesorului Ciucă s-a luminat şi a devenit extrem de interesant. M-a cuprins ambiţia să digitizez şi să indexez „Colecţia Hurmuzaki” (cine ştie despre ce vorbesc poate să râdă, aşa cum a făcut profesorul Ciucă în toamna anului 1996 care mi-a pus totuşi la dispoziţie câteva volume şi mi-a zâmbit îngăduitor când mi-am mărturisit înfrângerea; abia acum o parte din această colecţie a fost digitizată pe www.dacoromanica.ro, indexul mai aşteaptă).

Despre profesorul Marcel Ciucă nu se prea vorbeşte în spaţiul public. Arhivele Naţionale organizează pentru domnia sa cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani lansarea volumului „Miscellanea historica in honorem Professoris Marcel-Dumitru Ciucă septuagenarii”, 21 noiembrie 2013, orele 12:00 la sediul Arhivelor Naţionale din Bucureşti.

Lansare-Marcel-Ciuca

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

7 păreri la “Cum m-am îndrăgostit de arhive

  1. Marian

    E bine ca te-ai îndragostit.

    Uite asa mai aflam si noi niste „confidente amoroase” …

  2. cristescu sorin

    Exact acelaşi lucru l-am trăit şi eu acum 20 de ani. Vizita la Arhive sub conducerea d-lui Profesor Ciucă. Şi de atunci viaţa mi s-a schimbat complet şi pentru totdeauna, pot să spun că de atunci am început să trăiesc cu adevărat. Arhivele sunt a doua casă a mea. Dl Profesor este omagiat zilele acestea la Arhive cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani. Doamne, cum mai trece timpul…Sorin

  3. Lidia Otilia Danilof

    Am cunoscut de-a lungul timpului, pe când eram încă salariată (bibliotecară) câteva persoane de la Arhivele Statului Ploieşti.Si de atunci tânjesc să „răscolesc” rafturile, dosarele din încăperile lor. Mai trist mi s-a părut că, în preocupările unor salariaţi nu se regăseşte şi dragostea de care vorbeaţi. Să ai o viaţă întreagă la dispoziţie acces la tot felul de documente şi să nu scrii despre ele, să nu ai linişte până nu pui cap la cap un articol, o lucrare mai amplă.. mi se pare puţin straniu. Vă felicit şi aştept,alături de toţi cititorii blogului dvs., mereu alte subiecte.

  4. bihoprel

    George, intrati cu masca antipraf, puteti sa faceti, profesional vorbind, bronsita cronica + astm.
    Probabil nu au resurse pentru plata curentului electric ca sa mai aspire praful

    Mai este expresia ,,s-a depus praful” pentru un obiect nemiscat. Pentru acele documente, cei care le misca sunt providentiali si din acest punct de vedere.

    Sa ne indragostim de arhive dar sa nu le lasam sa ne ia si sufletul 🙂

  5. cristescu sorin

    Când am intrat în biroul D-lui Profesor Ciucă – o masă mică şi sute de rafturi cu dosare şi documente de secol XVIII – domnia sa ne-a povestit despre încântarea cu care a privit respectivele documente în prima zi de lucru,gândindu-se cu plăcere la cum avea să le parcurgă. După câtva timp şi-a dat seama că obligaţiile de serviciu nu-i dădeau răgazul necesar pentru aşa ceva. Voi ieşi la pensie, spunea domnia sa acum 20 de ani, şi nu voi fi citit nimic din ele… Şi aşa a fost!
    Sorin

Comentariile nu sunt permise.