Arhiva lunii aprilie 2011

De ce mă fascinează Gheorghe Gheorghiu Dej

Gheorghe Gheorghiu Dej

O figură stranie a perioadei comuniste din România. Plin de contradicţii, în timpul cât s-a aflat la putere represiunea a atins cote maxime şi în acelaşi timp s-a declanşat procesul de apropiere de Occident a României comuniste. Din păcate nu există o biografie obiectivă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, doar condamnări vehemente. Aşa că am făcut o listă cu cinci motive pentru care Gheorghe Gheorghiu Dej este un personaj fascinant pentru mine:

  1. Gheorghe Gheorghiu Dej a fost un supravieţuitor. A supravieţuit închisorilor, epurărilor staliniste, luptelor interne dintre comuniştii din România. De fiecare dată a câştigat, şi-a ales cu grijă aliaţii, nu a rămas niciodată în minoritate. A preferat să-i lase pe alţii să conducă atacurile şi să îşi asume riscurile, dar când a fost nevoie a ieşit în faţă şi a preluat el însuşi ofensiva.
  2. Gheorghe Gheorghiu Dej a scos Armata Sovietică din România. Până în 1958 România a fost practic sub ocupaţie, aici fiind permanent staţionate trupe sovietice. Din tot lagărul socialist, doar Iugoslavia şi România au fost lipsite de trupe de ocupaţie sovietice.
  3. Gheorghe Gheorghiu Dej s-a opus planului Valev care avea în vedere transformarea României şi Bulgariei într-un hinterland agricol pentru ţările socialiste industrializate RDG, Cehoslovacia şi URSS. Dezbaterea este în continuare valabilă – există presiuni pentru transformarea României în ograda din spate a Uniunii Europene.
  4. Gheorghe Gheorghiu Dej a ridicat în faţa sovieticilor chestiunea Basarabiei într-un mod foarte ingenios: academicianul Andrei Oţetea a publicat o serie de manuscrise ale lui Karl Marx în care scria negru pe alb că Basarabia este românească şi a fost ocupată samavolnic de ruşi. Sovieticii au rămas fără replică: nu puteau spune că Marx minte. Nu s-a schimbat nimic, însă sovieticilor li s-a adus aminte că Basarabia este românească tocmai când se aflau la apogeul puterii lor.
  5. Gheorghe Gheorghiu Dej a fost un dictator sângeros. Oricine s-a ridicat împotriva lui sau i-a contestat în cel mai mic fel autoritatea a dispărut – fie fizic, fie din viaţa publică. Victimele lui Gheorghe Gheorghiu Dej alcătuiesc o listă lungă de personaje de vârf (nu toate simpatice!): Ştefan Foriş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca.

Asaltul bezbojnicilor (1). Minciuna „dezmăţului de Paşte”

De mai mulţi ani mass-media din România practică un asalt continuu asupra creştinilor. Există două direcţii de atac – principala ţintă sunt creştinii ortodocşi, care alcătuiesc majoritatea românilor. A doua ţintă sunt creştinii în general. Cei care pun în practică acest atac continuu se revendică de la teoria drepturilor omului, toleranţă şi înţelegere. Însă oricine poate beneficia de aceste principii, mai puţin creştinii care sunt supuşi periodic unui val de minciuni destinate înjosirii şi ridiculizării. Sunt foarte multe de spus despre acest subiect, aşa că am creat o categorie specială dedicată temei.

Principalele sărbători ale creştinilor, Crăciunul şi Învierea sunt mânjite cu o teză mincinoasă, preluată cu dezinvoltură de majoritatea mijloacelor media: creştinii ortodocşi se îndoapă cu mâncare şi se îmbată porceşte cu prilejul acestor sărbători. Pentru a asigura o faţadă de corectitudine, reporteriţele îngrijorate citează cifre furnizate de servicul de ambulanţă. Însă le citează trunchiat – sau chiar dacă cifrele sunt prezentate pe larg impresia generală transmisă este una de dezmăţ total. Ideea „dezmăţului” fără limite al ortodocşilor de Paşti şi Crăciun a devenit un loc comun, nimeni nu îl mai pune la îndoială, este un fel de lege a fizicii pentru jurnalişti şi comentatori. Şi constituie o temă majoră pentru ştirile din perioada sărbătorilor.

În acest an, în prima zi de Paşte o reporteriţă de la Realitatea TV anunţa plină de mâhnire că aproape 1.600 de bucureşteni au ajuns la spital în urma petrecerii de Paşti. Cifra este mare, 1.600 de oameni internaţi. Dacă ne uităm la imaginea de ansamblu, cu 2 milioane locuitori în Bucureşti, internaţii de Paşte reprezintă un procent de 0,8 la sută.

Dar dacă începem să săpăm după mai multe detalii vedem că minciuna este şi mai mare. România Liberă titrează „1.400 de români au chemat Salvarea în noaptea de Înviere şi în prima zi de Paşte” şi oferă ceva detalii suplimentare:

„Din totalul celor peste 1.400 de solicitări, 800 au fost urgenţe majore de diverse patologii. 200 dintre aceşti pacienţi au suferit probleme digestive. Au fost, de asemenea, patru tentative de suicid, din fericire nereuşite, 100 de lipotimii, 200 de traumatisme de diverse tipuri, 13 accidente rutiere, iar 27 de persoane au suferit de agitaţie neuropsihică. De asemenea, din numărul total de solicitări, au fost aproximativ 20 de persoane căzute în stradă, au existat cazuri de arsuri termice şi edem pulmonar”

Încă o dată:  de Paşte în 2011 doar 200 de pacienţi din Bucureşti au suferit de probleme digestive. Asta înseamnă că în Bucureşti 0,01 procente dintre creştinii ortodocşi s-au „dezmăţat” cu mâncare şi băutură în exces! (presupunând că toţi sunt creştini ortodocşi, ca să nu mai spunem că un singur pahar de vin poate duce la spital un om de 70 de ani cu probleme cardiace). Restul cazurilor de internaţi reprezintă probleme curente pentru serviciul de ambulanţă al unui oraş cu 2 milioane de locuitori. Însă procentul de 0,01% nu îi împiedică pe bezbojnici să îşi continue asaltul şi minciunile:

  • Mediafax titrează alarmant „Sute de persoane au solicitat Ambulanţa după ce au mâncat şi au băut peste măsură” (cele 200 de persoane internate pe probleme digestive de la România Liberă devin „aproape 250” la Mediafax, după care aflăm că ar fi 230 – reporterul a tras şi el de cifră cât a putut, dar procentul pentru Bucureşti rămâne tot în jur de 0,01%, ceea ce nu-l împiedică să dea cu copita în creştinii ortodocşi).
  • Evenimentul Zilei loveşte direct După masa de Paşte, românii au chemat ambulanţa” (EvZ se referă doar la ziua de duminică, atunci când au fost internate în Bucureşti 50 de persoane cu probleme digestive, cifra nu contează, trebuie menţinută teza „dezmăţului”)
  • Realitatea TV dă şi ea cu parul OUL ŞI ALCOOLUL I-AU BĂGAT ÎN SPITAL”
  • Gândul merge pe aceeaşi linie „Sute de persoane au chemat SALVAREA după ce au MÂNCAT şi BĂUT peste măsură” (referirile la Paşte apărând în text).
  • Agerpres (agenţia naţională de ştiri, susţinută din banii creştinilor ortodocşi) nu poate ieşi din locul comun al „dezmăţului” de Paşte şi anunţă „Solicitările la Ambulanţă au crescut pentru afecţiuni digestive”

Încă o dată: de Paşti în 2011, indiferent de sursă care a transmis ştirea, un număr de 250 de bucureşteni, reprezentând un procent de o,01-0,02 % din locuitorii capitalei au fost internaţi pentru afecţiuni digestive. Relevanţa numărului real şi a procentului este minimă, însă acest lucru nu a împiedicat majoritatea mijloacelor media să propage teza mincinoasă a existenţei unui „dezmăţ” de Paşte printre creştinii ortodocşi din România. În majoritatea ştirilor afecţiunile digestive sunt legate direct de sărbătoarea Învierii – ceea ce din punctul meu de vedere reprezintă o discriminare şi o înjosire a celei mai importante sărbători a creştinilor ortodocşi din România.

Libertatea presei pe model bulgăresc

Grănicerii bulgari au blocat accesul în Bulgaria pentru mai multe echipe de televiziune din Macedonia învecinată. Macedonenii doreau să filmeze ceva reportaje în satul Melnik din Bulgaria, unde a fost ucis în 1872 Yane Sandanski (în prezent revendicat ca erou naţional atât de macedoneni, cât şi de bulgari).

Echipa de filmare a postului de televiziune SONCE a depus la ambasada Bulgariei din Skopje o cerere de acreditare (se pare că pentru a putea filma în Bulgaria este nevoie de acreditare de la Ministerul de Externe!). Cererea a fost respinsă fără explicaţii. În schimb postul de televiziune macedonean Kanal 5 a avut o soartă diferită: după ce au depus cererea de acreditare au primit răspuns că nu este destul timp să fie procesată. Aşa că au primit şi ei pas. Ziariştii de la cotidianul macedonean Dnevnik nu aveau nevoie de acreditare pentru a filma, însă la graniţă au fost opriţi şi întrebaţi unde merg. Când au răspuns că merg la Melnik au primit ordin să facă cale-ntoarsă. Şi uite-aşa este cu libertatea de exprimare în Bulgaria.

De obicei televiziunile noastre dau fuga în Bulgaria să laude litoralul bulgăresc, nu am auzit să fi avut nevoie de vreo cerere de acreditare. Dar mă întreb cum ar sta situaţia dacă televiziunile româneşti ar începe să spună adevărul despre litoralul bulgăresc?

Vîntu a fost luat pe flagrant, nu pe stenograme

Dan Andronic ne spune că Sorin Ovidiu Vîntu a fost ridicat de această dată în baza unui flagrant. Toată lumea vorbeşte de stenograme (înfiorătoare de-a dreptul, cu Vîntu care se laudă că a împuşcat şi îngropat oameni), nimeni nu spune că Vîntu l-a ameninţat cu moartea pe Sebastian Ghiţă şia cerut 150.000 de euro. Pe care i-a primit, marcaţi de poliţie: flagrant! De data asta s-ar putea să stea mai multă vreme după gratii Sorin Ovidiu Vîntu. Şi dacă Nicolae Popa începe să ciripească o să se cam ducă la naiba imperiul lui SOV. M-aş fi aşteptat ca mulţi dintre cei care îl lăudau pe marele investitor să-i sară mai abitir în ajutor. Se pare că nu se prea înghesuie lumea…

Adrian Severin are şanse să ajungă la Guantanamo

Adrian Severin va fi audiat în scandalul „şpagă la Parlamentul European” pentru a i se putea ridica imunitatea. Raportor la Parlamentul European pentru cazul lui Adrian Severin a fost desemnat italianul eurosceptic Enrico Francesco Speroni. Care italian propunea trimiterea la Guantanamo a eurodeputaţilor indisciplinaţi. E clar: l-au lăsat din braţe toţi pe Adrian Severin de vreme ce l-au căptuşit cu turbatul ăsta drept raportor. Să mai spună cineva că nu există umor la Parlamentul European!

Încă o umilinţă de la francezi. Nu mai vreau Schengen

România a ajuns la acelaşi nivel cu Transnistria: o să avem graniţele păzite de poliţişti străini. Citesc în Adevărul că ministrul francez de interne Claude Gueant ne cere să acceptăm poliţişti străini la graniţele României pentru a fi primiţi în Schengen. Doar graniţa Transnistriei mai este păzită de o misiune poliţienească a Uniunii Europene. În cazul acceptării acestei propuneri se duce pe apa Sâmbetei o bună bucată din suveranitatea naţională a României, alături cu o porţie zdravănă de demnitate.

Doar că citind articolul din adevărul, câteva rânduri mai jos, aflu că propunerea ar fi venit chiar din partea României, după cum spune Marian Tutilescu, secretar de stat în MAI şi şef al Departamentului Schengen. Tutilescu parcă era chestor în Ministerul de Interne, echivalent cu gradul de general. Şi nu i-au căzut nici epoleţii, nici cucu’ de la caşchetă când a pronunţat aceste cuvinte. După ce o să ne dăm graniţele pe mâna francezilor mai rămân foarte puţine de rezolvat. Să dăm Banca Naţională pe mâna nemţilor, Armata să o încredinţăm ungurilor şi BOR să devină filială a Scientologilor sau Martorilor lui Iehova.

O tâmpenie marca Blejnar: detaşările lui Csibi Barna

Şeful Plutonului Secuiesc al Gărzii Maghiare, Csibi Barna, a fost detaşat la Bucureşti prin dispoziţia şefului ANAF Sorin Blejnar. Încă o tâmpenie marca Blejnar. Csibi Barna (funcţionar public la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita) a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu (acuzat de crime împotriva maghiarimii) şi Sorin Blejnar s-a repezit atunci să-l detaşeze la Alba Iulia. Am apreciat umorul lui Blejnar de atunci, dar ar fi fost mai bine ca detaşarea la Alba Iulia să fie şi ea o glumă. Însă ea chiar s-a întâmplat. Iar Csibi Barna a răspuns elegant: şi-a luat concediu doar ca să nu se ducă la Alba Iulia (unde mă îndoiesc că ar fi fost aşteptat cu flori).

Acum Sorin Blejnar continuă: l-a detaşat din nou pe Csibi Barna, de data asta la Bucureşti pe motiv că împricinatul este cercetat de Parchetul ICCJ şi că ar trebui să se afle aproape de numita instituţie pentru a se putea prezenta la audieri. O prostie mai rotundă nici că se putea! Eu înţeleg că Sorin Blejnar are probleme de imagine. Nimeni nu-l mai iubeşte în România, şi foarte puţin îl iubesc ziariştii după ce a început să îi caute de TVA-ul neplătit pentru drepturile de autor (deşi şi aici există nişte găuri legislative în care tot Blejnar s-ar putea să-şi rupă picioarele). Asta este situaţia, dacă eşti şeful ANAF şi te apuci să colectezi banii nimeni nu te iubeşte. Dar nu înţeleg de ce trebuie să se implice şeful ANAF în cazul Csibi Barna. Dacă ar fi să fie detaşaţi la Bucureşti toţi funcţionarii cercetaţi de prin ţară ar fi un adevărat haos.

Plus că toate acţiunile lui Blejnar îi dau apă la moară lui Csibi Barna. Cred că şeful Plutonului Secuiesc din Garda Maghiară îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot ce i se întâmplă. A devenit vedetă naţională – ba chiar internaţională, pentru că peripeţiile lui sunt urmărite cu atenţie şi de la Budapesta. Va avea şi avocaţi şi bani pentru a se apăra şi câştiga în Justiţie faţă de toate vexaţiunile tâmpite la care îl supune Sorin Blejnar. Dacă nu va câştiga în România, cu siguranţă va câştiga la CEDO. Despăgubirile le vom plăti tot noi, Blejnar va fi dispărut de multă vreme atunci şi nimeni nu-l va pune să plătească oalele sparte. Lui Csibi Barna i se întăreşte din ce în ce mai mult statutul de lider. Bravo Blejnar!

Gesturile lui Csibi Barna sunt calculate perfect, la limita legii. Ştie exact ce şi cât riscă, până unde poate merge cu manifestările sale anti-româneşti, îşi cunoaşte drepturile şi cunoaşte legislaţia. Autorităţile au reacţii disproporţionate sau lipsite de bază juridică (cum ar fi detaşările succesive pe linie de serviciu pentru fapte produse în afara orelor de program). Sorin Blejnar a intrat în duel cu Csibi Barna în ideea de a-şi reface imaginea şifonată în mass-media pe coarda naţionalistă. Doar că ANAF nu are prea multe în comun cu naţionalismul, ANAF trebuie să colecteze taxe şi impozite. Am mai spus-o, Csibi Barna va câştiga duelul cu Sorin Blejnar – pentru simplul motiv că mutările sale sunt calculate în avans şi au bază juridică. Acţiunile lui Sorin Blejnar sunt haotice, decizii luate pe moment foarte puţin motivate juridic.

Din toată această ciorbă Csibi Barna îmi devine din ce în ce mai simpatic. Nu pentru faptele lui, ci pentru modul în care le duce la îndeplinire. Dacă chiar vroiau să-l ia cu ceva pe Csibi Barna trebuiau să-l agaţe cu organizaţia lui paramilitară (interzisă în Ungaria). Doar că şi aici Csibi Barna a avut o mutare în avans: Adevărul scria că Plutonul Secuiesc nu este înregistrat la tribunal ci este o asociaţie ad-hoc. Csibi Barna chiar are imaginaţie.

P.S. Am scris aici ce trebuia făcut după ce Csibi Barna a spânzurat un manechin cu chipul lui Avram Iancu. În fiecare oraş din România trebuiau să se adune doi băieţi: unul să spânzure un manechin cu chipul lui Lajos Kossuth, celălalt să filmeze. Apoi trebuia inundat youtube cu aceste filmuleţe. Din păcate nu s-au găsit câte doi băieţi în fiecare oraş din Transilvania, dacă nu din toată România.

Transnistria: cimitirul soldaţilor români a devenit cimitirul soldaţilor ruşi

RIA Dnestr publică un articol şi un filmuleţ despre ceea ce a fost cimitirul soldaţilor români din Tighina, devenit între timp cimitirul soldaţilor ruşi. RIA Dnestr scrie că 4740 de soldaţi ruşi au fost înmormântaţi aici, alături de soldaţi suedezi, sovietici şi câţiva români – al căror număr nu este precizat. Filmuleţul anexat ne demonstrează ce frumos arată memorialul soldaţilor ruşi de la Tighina. Doar că acest memorial este ridicat pe osemintele soldaţilor români, iar datele de arhivă nu prea dovedesc existenţa foarte multor soldaţi sovietici. Distrugerea cimitirului soldaţilor români din Tighina începută în februarie 2007 s-a încheiat: acum este vorba doar de soldaţi ruşi. La Bucureşti, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a participat pe 25 februarie 2011 la comemorarea soldaţilor sovietici înmormântaţi la Pipera. Cei 501 militari sovietici îşi dorm somnul cel veşnic netulburaţi.

Cum a fost distrus cimitirul soldaţilor români din Tighina

În luna februarie 2007, sub paza miliţienilor transnistreni, au fost scoase toate crucile din cimitirul soldaţilor români de la Tighina şi a fost nivelat terenul. Apoi a fost adus pământ pentru înălţarea nivelului solului. Osemintele ostaşilor români nu au fost exhumate. Excavatoarele şi buldozerele prezente indicau cât se poate de clar intenţia fermă a Tiraspolului de a şterge de pe faţa pământului orice dovadă a fostului cimitir General Dragalina.

Lucrari desfasurate la cimitirul din Tighina sub paza militienilor

Lucrari desfasurate la cimitirul din Tighina sub paza militienilor

Autorităţile transnistrene nu au efectuat exhumări ale rămăşiţelor soldaţilor români – s-au rezumat la îndepărtarea crucilor care au fost depozitate la marginea fostului cimitir, lângă grămezi de gunoaie. În fostul cimitir, înţesat de miliţieni transnistreni, basculantele au adus pământ pentru a ridica nivelul solului. Astfel a dispărut orice urmă a prezenţei fostului cimitir militar românesc.

Crucile smulse ale soldatilor romani din cimitirul de la Tighina

Crucile smulse ale soldatilor romani din cimitirul de la Tighina

Germania şi-a protejat soldaţii, România nu

Reacţia oficialităţilor române a fost minimă: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a instructat ambasada României la Chişinău să solicite autorităţilor Republicii Moldova încetarea activităţilor distructive la cimitirul din Tighina al soldaţilor români decedaţi în al doilea război mondial, dar din păcate localitatea respectivă este sub controlul regimului separatist de la Tiraspol, nerecunoscut oficial de România. „Situaţia tuturor mormintelor de război româneşti se află în atenţia constantă a autorităţilor române, inclusiv a MAE. În ceea ce priveşte situaţia creată la cimitirul din oraşul Tighina (Republica Moldova), ambasada României la Chişinău a fost deja instructată să reacţioneze şi să solicite autorităţilor încetarea acţiunilor distructive şi readucerea mormintelor la starea iniţială. Trebuie menţionat că, în cazul de faţă, efortul ambasadei este complicat de contextul particular al problemei”, informa un comunicat de presă al MAE din februarie 2007. Natural, oficialităţile comuniste de la Chişinău nu au făcut nimic în 2007.

Sub motivul nerecunoaşterii existenţei Transnistriei secesioniste, autorităţile române au ridicat din umeri şi au privit de departe cum a fost mutilată istoria. Germania a acţionat discret şi eficient. Conform înregistrărilor de arhivă, în cimitirul de la Tighina erau înmormântaţi şi 8 soldaţi germani morţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei bine, aceşti opt soldaţi germani nu sunt menţionaţi pe plăcile instalate de transnistreni. Zvonurile din februarie 2007 spuneau că osemintele soldaţilor germani ar fi fost exhumate şi transportate de la Tighina.

Cimitirul Eroilor „General Dragalina” din Tighina

Cimitirul General Dragalina in 1941

Cimitirul General Dragalina in 1941

În arhiva Oficiului Naţional pentru Cultului Eroilor primele referinţe despre Cimitirul Eroilor din Tighina datează din anul 1920, când acesta a fost menţionat într-o dare de seamă a filialei Tighina a Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, sub numele de Cimitirul Eroilor din suburbia Borisovka. El se afla în vecinătatea cimitirului civil. Deşi fiecare dintre morminte avea însemne de căpătâi, la data respectivă nu se cunoştea identitatea şi naţionalitatea eroilor înhumaţi, deoarece multe cruci fuseseră instalate ulterior înhumării. Era prost îngrădit şi necesita lucrări de reparaţii, lucrări ce vor fi executate în cursul anilor 1923-1924.

În urma unui proiect derulat de Societatea „Cultul Eroilor” între anii 1924-1929, când mormintele de război răzleţe de pe teritoriul judeţului Tighina şi din sudul Basarabiei au fost centralizate în cimitirul de onoare din Chişinău, s-au obţinut noi informaţii despre Cimitirul Eroilor din Tighina. S-a stabilit că aici fuseseră înhumaţi în anii Primului Război Mondial foşti prizonieri de război români din armata austro-ungară decedaţi în detenţie. Numărul eroilor români înhumaţi era de 159 militari (2 identificaţi, 157 neidentificaţi). Mormintele acestora, probabil comune, erau grupate pe două rânduri, la intrarea în cimitir, de o parte şi de alta a aleii principale. Nici vorbă de soldaţi ruşi.

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, aici au fost înhumaţi şi militari români căzuţi în luptele din 1941 pentru eliberarea Basarabiei, cât şi răniţi morţi în spitalele de campanie. Alături de ei şi-au găsit locul de veci şi un număr de prizonieri sovietici capturaţi de Armata Română. În evidenţele numerice şi nominale din perioada octombrie-noiembrie 1942 se menţionează că în Cimitirul Eroilor „General Dragalina” se aflau 365 morminte, şi anume: 338 morminte de militari români (324 identificaţi, 14 neidentificaţi; din care 102 ofiţeri, 18 subofiţeri şi 233 trupă), 14 morminte civile şi 13 morminte de prizonieri sovietici. Militarii români au fost înhumaţi în perioada 17 august 1941 – 30 august 1942 şi au aparţinut unor regimente de dorobanţi (numerele: 2, 4, 6, 10, 13, 14, 16, 27, 37), infanterie (3, 7, 17, 24, 27, 37, 39) şi vânători (1, 3, 6, 8); o parte din aceştia (45 eroi) proveneau din două spitale de campanie situate în oraş.

În martie 1943 autorităţile oraşului Tighina, considerând că amplasarea acestuia era neadecvată – fiind situat departe de oraş (la 4 km), pe un drum impracticabil şi având o formă inestetică – şi-au propus să amenajeze un nou cimitir de onoare pe un teren situat pe şoseaua Tighina-Căuşani. Aşezământul Naţional Regina Maria „Cultul Eroilor” a subscris acestei propuneri ocupându-se în perioada imediat următoare de elaborarea unor proiecte de modificare a cimitirului. Unul dintre acestea viza strămutarea şi şi centralizarea mormintelor eroilor din RM 1, precum şi a ofiţerilor din RM 2, într-un osuar ridicat pe un teren nou (de cca 50 mp) pus la dispoziţie de primăria oraşului Tighina. Arhiva „Cultul Eroilor” nu deţine însă documente care să ateste materializarea acestui proiect.

Ultimele documente de care dispunem consemnează că, pe data de 14 octombrie 1943 Primăria Tighina, arătând starea precară a împrejmuirii şi porţii de acces în cimitir, a solicitat Serviciului Tehnic din cadrul Aşezământului confecţionarea în atelierele acestuia a 147 m gard de stejar şi a unei porţi pentru cimitirul „General Dragalina”. Informaţiile arhivistice despre Cimitirul Eroilor Tighina se opresc în acest punct.

Mulţumiri lui Victor Roncea pentru semnalarea articolului din RIA Dnestr.

Cum este mutilată istoria la Chişinău. Acum

Istoricul Ion Varta publică în ziarul Timpul un amplu articol în care dezvăluie modalitatea în care politicianul comunist Victor Stepaniuc şi-a păstrat titlul de doctor în istorie. Pe scurt: în anul 2006 comunistul Victor Stepaniuc a vrut să-şi susţină teza de doctorat în istorie cu titlul „Statalitatea poporului moldovenesc” – o lucrare în mare parte plagiată după volumul anterior al moldovenistului Vasile Stati, „Istoria Moldovei”. În 2006 am cumpărat şi eu cartea lui Stepaniuc de la Chişinău şi citind-o am fost uimit să constat că era aproape identică cu cea a lui Stati. Nu doar eu am observat acest lucru, ci şi Ion Varta care a publicat în FLUX un amplu material în care a demonstrat plagiatul.

Susţinerea tezei de doctorat a lui Stepaniuc a fost amânată până la sfârşitul anului 2007, când acesta a fost cadorisit cu titlul de doctor. Plagiatul fiind mult prea evident, până la urmă a fost constituită o comisie care să analizeze dacă este sau nu cazul să-i fie retras titlul de doctor în istorie lui Victor Stepaniuc. Şi comisia şi-a prezentat concluziile în luna aprilie 2011. Iar pe 7 aprilie 2011 Consiliului Naţional pentru Atestare şi Autorizare de la Chişinău a dat un VOT SECRET asupra tezei lui Victor Stepaniuc: şapte voturi – pentru retragerea titlului de doctor în istorie al lui Victor  Stepaniuc; şase – împotriva acestei decizii şi trei abţineri. Era nevoie de nouă voturi pentru ca să îi fie retras titlul de doctor lui Victor Stepaniuc. Nu a fost să fie.

Mulţi ar spune: şi ce dacă Stepaniuc a rămas cu titlul de doctor în istorie? Nu e chiar aşa simplu. Titlul de doctor în istorie conferă autoritate ştiinţifică. Dacă Victor Stepaniuc ar vrea titlul doar de dragul titlului chiar nu ar fi nici o problemă. Însă de azi înainte autoritatea ştiinţifică – în realitate nulă – a lui Victor Stepaniuc va putea fi invocată pe toate canalele moldovenizatoare. Vezi noua creaţie din care se inspiră comunistul Igor Dodon (dar care nu este a lui Dodon), pagina electronică www.moldovenii.md Acolo sunt răsucite şi repetate la infinit ideile din cărţile lui Vasile Stati şi Victor Stepaniuc. Copy-paste şi gata propaganda. Mai apar unele idei revoluţionare, gen „dacă nu ştii ruseşte, nu eşti moldovean” – după cum remarca aici Constantin Tănase.

Dar cel mai grav lucru este că toate ideile lui Vasile Stati, Victor Stepaniuc şi ciracilor lor moldovenizatori sunt copiate integral din lucrarea lui Artiom Lazarev din anul 1974 „Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană”. Artiom Lazarev nu era istoric, ci politruc. Născut la Tiraspol  în 1914, aproape întreaga sa viaţă Artiom Lazarev a ocupat poziţii de conducere în aparatul ideologic şi de propagandă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost instructor pentru prizonierii români din URSS care au fost înrolaţi în divizia comunistă Tudor Vladimirescu. Între anii 1947 – 1963 Artiom Lazarev a fost pe rând ministru al educaţiei şi apoi al culturii la Chişinău. După 1963 a căzut din funcţiile înalte şi a aterizat cercetător la secţia de istorie sovietică a Institutului de Istorie de pe lângă Academia de Ştiinţe de la Chişinău.

Până în acest punct Artiom Lazarev a avut o carieră interesantă: a supravieţuit epurărilor staliniste, Războiului Mondial, a atins un vârf al carierei în timpul lui Stalin şi Hruşciov. Însă în perioada de sfârşit a epocii Hruşciov a căzut. Deceniul 1960 avea să fie obscur pentru Artiom Lazarev – dar avea să revină în anii ’70. În această perioadă a ajuns rector al Universităţii din Chişinău, membru al Academiei de Ştiinţe şi a dat opera cea mai durabilă a vieţii sale: o sinteză a argumentelor „moldoveniste” promovate începând din anii ’20 de sovietici în încercarea de a sparge unitatea etnică a românilor. Lucrarea „Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană” din anul 1974 – apărută în contextul „reactivării” chestiunii basarabene de către istoricii de la Bucureşti. Punerea în cadre sovietice a învăţământului şi culturii de la Chişinău nu reprezintă cea mai importantă operă a lui Artiom Lazarev – ci promovarea teoriei moldoveniste. Artiom Lazarev a murit în anul 1999.

Vasile Stati şi Victor Stepaniuc sunt copii de suflet ai lui Artiom Lazarev. Operele lor plagiază masiv cartea lui. www.moldovenii.md şi Igor Dodon îşi trag seva de la Artiom Lazarev. Teoriile sovietice au încă mulţi continuatori la Chişinău. Influenţa lui Artiom Lazarev şi a operei sale toxice sunt departe de a se fi epuizat.

Svastica de pe coroana Reginei Maria a României

La 15 octombrie 1922 Ferdinand şi Maria erau încoronaţi la Alba Iulia ca regi ai României Mari. Cu această ocazie Regina Maria a purtat o coroană de aur de 5 kilograme, făurită după modelul coroanelor bizantine femeieşti purtate de soţiile voievozilor români – o coroană aproape identică cu cea purtată de doamna Despina a lui Neagoe Basarab în fresca de la mănăstirea Curtea de Argeş. Ca o notă paralelă: coroana Sfântului Ştefan, simbolul Ungariei, este şi ea o coroană feminină bizantină, cu lănţişoare de aur care atârnă pe lângă urechi.

O chestie puţin remarcată la coroana purtată de Regina Maria a României la Alba Iulia: lănţişoarele de la urechi se încheie cu discuri în care sunt încastrate svastici. Spuneam aici că svastica nu apare doar pe primele bancnote sovietice sau chiar pe primele uniforme ale Armatei Roşii, ci şi în alte locuri surprinzătoare. Coroana de aur a Reginei Maria poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. La Alba Iulia regele Ferdinand a purtat coroana de oţel a României, făurită în urma războiului de independenţă. În imaginea de mai jos se poate vedea svastica de care vorbeam pe pieptul Reginei Maria. Cumva prima jumătate a secolului al XX lea s-a desfăşurat în Europa sub semnul svasticii, doar că nu cunoaştem toate detaliile.

Coroana Reginei Maria cu svastica

Mai multe imagini cu Regina Maria purtând toate însemnele regale aici (în unele fotografii se pot vedea svasticile de care vorbeam).

[newsletter]

 

Pe bulgari îi îngrijorează România

Bulgarii iar nu mai pot de grija României. Ieri, adică sâmbătă, ecologiştii de la Sofia s-au adunat în faţa Ambasadei României pentru a protesta faţă de ideea construirii unor noi reactoare la centrala nucleară de la Cernavodă. După ce UE le-a închis centrala de la Kozlodui (construită cu aceeaşi tehnologie ca cea de la Cernobîl) bulgarii sunt iritaţi că a rămas în picioare centrala de la Cernavodă (construită cu tehnologie canadiană – mulţumită lui Ceauşescu şi regimului comunist). După ce de zeci de ani bulgarii sabotează orice tentativă românească de exportare a curentului electric suplimentar din România către Grecia şi Turcia (care chiar au nevoie!) acum bulgarii ne spun să nu mai deschidem noi reactoare la Cernavodă (în vreme ce ei negociază intens cu ruşii pentru construirea unei noi centrale la Belene, adică imediat lângă Bucureşti).

De curând un ministru bulgar spunea că România este vinovată de dezastrul demografic din nordul Bulgariei. În curând o să ne găsească şi alte bube. Nu m-aş mira ca şi ecologiştii din România să înceapă s-o ia pe coarda asta belalie: închideţi centrala de la Cernavodă că este în zonă de risc seismic. Nu de alta, dar să poată să-şi construiască bulgarii o centrală nucleară cu tehnologie rusească la 30 de kilometri de Bucureşti.

O profeţie din anul 1986 despre dezbinarea Iugoslaviei

Profeţiile, predicţiile, previziunile, pre-ştiinţa sunt cumva obsesive pentru oameni. Toţi vor să ştie ce li se va întâmpla. Însă în mod paradoxal, atunci când sunt avertizaţi asupra pericolelor preferă să nu ia nici un fel de măsură. Politicienii de la Belgrad au fost avertizaţi încă din anul 1986 că Iugoslavia riscă să dispară de pe hartă şi totuşi acţiunile lor nu au reuşit să evite aceste rezultate. Am pus pe Dosare Secrete un articol despre cum academicienii iugoslavi au prevăzut dezmembrarea Iugoslaviei.

Muzica pop rusească şi efectele ei

Am cumpărat de la Chişinău o carte excelentă: Tony Hawks „Tenis cu moldovenii”, Editura Cartier 2003. Un englez excentric pune pariu că va învinge la tenis toată echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova şi trece printr-o serie de aventuri până să câştige pariul. Subiectul propriu zis al cărţii contează mai puţin, ce contează este modul în care un britanic vede Basarabia. Şi iată cum vede Tony Hawks muzica pop rusească din autobuzele de peste Prut:

„Pop rusesc adevărat! Groaznic!! Sunt câteva lucruri pe care ruşii le fac foarte bine (educarea tinerelor gimnaste, producerea de pletoase aruncătoare ale greutăţii care sunt aproximativ femei şi încurajarea vizitelor în Siberia – incluzând muncă obligatorie şi o locuinţă neconfortabilă) dar nu excelează deloc în sfera muzicii pop. Cântecele lor se prind uşor. Ca bolile molipsitoare! Textierii lor au înţeles necesitatea găsirii unui cârlig melodios. Prin repetarea lui la infinit te fac însă să crezi că este cârligul de care te poţi spânzura. Muzica pop rusească face pentru suflet ceea ce… nu, hai s-o lăsăm baltă! Nu-i de mirare că individul din faţa mea arată de parcă ar vrea să se sinucidă. Trei ore din asta şi va dori să omoare pe toată lumea din jurul lui!”

Anul trecut în Ucraina am avut şansa nedorită să văd un hit care rula pe canalele de muzică rusească. Absolut delirant. Cătălin l-a regăsit pe youtube pe marele Artur Pirojkov, aşa că vi-l recomand călduros:

Încă două episoade din seria Sven Hassel la Dosare secrete

Am mai pus pe Dosare secrete două articole referitoare la minciunile din scrierile lui Sven Hassel. Primul se referă la batalioanele disciplinare din Germania nazistă, în cel de-al doilea am dat de urma unei întâmplări reale intrate în cărţile lui Sven Hassel într-o formă total diferită. Este vorba de un ofiţer SS şi bătălia de la Villers Bocage, transformată de Sven Hassel într-o bătălie a unui batalion disciplinar în Italia. N-am nimic cu Sven Hassel, dar cumva am vrut dintotdeauna să ştiu care a fost adevărul – sau cel puţin să aflu cât mai multe. Asta pentru fanii înrăiţi ai lui Sven Hassel.