Arhiva lunii mai 2011

Cum ne minte internetul. Cazul Radu Cosaşu

Deci internetul ne minte rău de tot. Căutare pe Google după Radu Cosaşu. Ajungem pe pagina lui de Wikipedia, spălată, curată. Aflăm că după 23 august 1944 Radu Cosaşu „a fost un admirator sincer al socialismului real”, dar după revolta de la Budapesta din 1956 „şi-a reconsiderat ferm opţiunile”. A fost autorul „faimosului imperativ al adevărului integral” (ce o mai fi însemnând şi asta?!?) şi tocmai această chestie i-a adus concedierea şi şomajul în perioada comunistă. Tot de la Wikipedia mai aflăm că Radu Cosaşu a lucrat la Sportul popular, revista Cinema, după 1990 a fondat alături de Andrei Pleşu şi Zigu Ornea revista Dilema. Deci avem de-a face cu un dizident, un luptător anticomunist.

De fapt Wikipedia ne minte de la obraz. Radu Cosaşu nu a fost doar „admirator sincer al socialismului real”. A fost comunist de-a binelea. Şi nu şi-a început cariera publicistică la Sportul popular ci la Scînteia Tineretului. Unde scria articole cu „mâna criminală de chiabur” care dădea foc la „avutul obştesc”, cu fraze de genul „Inima lui Voicu bătea cu putere, gata să-i iasă din piept: i-a venit de hac bogătanului. (…) şi ura, ura nepotolită pentru exploatatori, clocoteşte mai aprig în sufletul lui”. Nu, Radu Cosaşu nu a fost doar „admirator sincer al socialismului real”, a fost mai mult decât atât. Dacă mai vreţi fragmente din scrierile lui Radu Cosaşu de la Scînteia găsiţi aici. După ce ne-a învăţat cum să căsăpim bogătani exploatatori şi să construim comunismul în zbor, Radu Cosaşu ne învaţă democraţie în revista Dilema Veche. Tot ăia, tot ăia…

Soluţie pentru iubitorii de maidanezi: luaţi javrele la voi acasă!

Parlamentul urmează să aprobe azi controversata lege pentru eutanasierea câinilor vagabonzi. Prevederea pe care sunt supăraţi apărătorii animalelor: legea permite autorităţilor locale să eutanasieze câinii vagabonzi la 30 de zile de la capturarea lor.

Nu înţeleg de ce sunt aşa supăraţi iubitorii maidanezilor. Soluţia este simplă: să treacă zilnic pe la adăposturi şi să întrebe ce s-a mai capturat proaspăt. Să adopte revendice apoi maidanezul. Să-l ia acasă, să-l spele, să-i facă vaccinurile. Şi să fie răspunzător pentru câine. Legea le dă 30 de zile pentru a salva fiecare comunitar.

P.S. Sper ca legea să treacă în Parlament.

P.P.S. Amicul Eftimie scrie că legea n-a trecut prin Parlament, Roberta Anastase a retras-o de la votul final. Sper ca vreun comunitar pesedist să îi sfâşie glezna fină.

De ce sunt tinerii istorici români… nici nu ştiu cum să le zic

Dau sâmbătă dimineaţă peste o dezbatere de istorici la TVR Info. Tineri istoricii: o dr., un dr. şi un drd.  Discuţia era uşor dezlânată: Ceauşescu, 1968, Revoluţia din 1989, mitul conducătorului, unitatea poporului din jurul Partidului – nu prea înţelegeam. Încet-încet, pâcla se limpezeşte: domnul dr. spune că nu există nici un document care să ateste faptul că sovieticii intenţionau să invadeze România în 1968, după ce tocmai invadaseră Cehoslovacia. Că există un mit al acestei invazii probabile în istoriografia română. Că pe baza aceluiaşi mit şi-a creat şi Nicolae Ceauşescu imaginea de oponent anti-sovietic şi că aşa şi-a ridicat soclul pentru cultul personalităţii. Drd. nu se lasă şi trage şi el: că acest mit coincide cu mitul implicării sovietice în Revoluţia de la 1989, cu teza poporului asediat etc.

Plec de la emisiune şi deschid volumul lui Larry Watts „Fereşte-mă doamne de prieteni…” care tratează chestiunea României asediată de aşa zişii parteneri din lagărul sovietic. Şi caut subcapitolul referitor la pregătirile sovietice de invadare a României din 1968. Iar acolo găsesc aşa la paginile 365-368:

  1. În anul 1968 România a fost informată de mai multe ori printr-un ofiţer polonez de pregătirile făcute de Pactul de la Varşovia pentru invadarea României şi Cehoslovaciei;
  2. Pe 29 martie 1968, şeful comuniştilor bulgari Todor Jivkov zicea aşa în faţa Comitetului Central de la Sofia: „Suntem obligaţi să luăm măsuri pentru introducerea ordinii în Cehoslovacia, ca şi în România”
  3. În iulie 1968 Brejnev zicea aşa în faţa CC al PCUS: „Conducerea României joacă un joc dubios, ca să ne exprimăm cu blândeţe. Bucureştiul îşi arată simpatia faţă de conducerea Partidului Comunist Cehoslovac”

Nu sunt chiar un plan pentru invazie cele trei documente de mai sus – dar greu de crezut că sovieticii nu s-au gândit serios la invadarea României în 1968. Până la urmă vor ieşi şi documentele din arhivă. Atunci de ce merg dr. şi drd. pe teza „mitului invaziei”?

Mai tare decât Wikileaks: cum vrea Germania să federalizeze Republica Moldova

Chiar îmi pare rău că a dispărut ziarul ZIUA, singura publicaţie de la Bucureşti care se ocupa serios de problema Basarabiei. Poate că nu a fost chiar întâmplătoare dispariţia. Şi în contextul general al decăderii masive a presei, trece total neobservat un subiect de importanţă capitală: federalizarea Republicii Moldova. Mulţi dintre românii aproape decerebraţi de imaginile vârâte cu forţa pe cortex cu Monica Columbeanu spânzurată de gardul lui Irinel s-ar putea întreba de ce ne-ar interesa pe noi federalizarea Republicii Moldova? Răspuns: pentru că se legiferează prezenţa trupelor Federaţiei Ruse la mai puţin de 100 de kilometri de graniţa României.

Vlad Cubreacov a publicat textul integral al unei note diplomatice în care se văd presiunile germane pentru federalizarea Republicii Moldova. Aici. Mai înainte, fragmente ale acestei note diplomatice au fost publicate de Romanian Global News. Aici. Ştirea cu federalizarea Republicii Moldova pe model german a fost atât de importantă încât a intrat şi la postul de radio Deutsche Welle. Aici.

În presa de la Bucureşti? Nimic.

Mesaj pentru orădenii interesaţi de Basarabia

Îmi pare nespus de rău că nu voi fi la Oradea în acest sfârşit de săptămână: la Universitatea de aici va avea loc conferinţă a istoricilor din România şi Republica Moldova. Aruncând o privire pe programul conferinţei mi-am făcut o selecţie a prezentărilor la care aş fi vrut să particip neapărat (nu că restul prezentărilor ar fi mai puţin interesante). Sper ca organizatorii să tipărească un volum cu toate aceste comunicări şi să am şi eu ocazia să-l citesc. Pentru cei care se află prin Oradea şi sunt interesaţi de Basarabia am alcătuit lista de mai jos cu ce aş fi vrut eu să audiez.

Vineri 27 mai

  • ora 11:00 – Sorin Şipoş (Universitatea din Oradea), Despre „atelierul istoricului” în România comunistă. Studiu de caz: activitatea ştiinţifică a lui Silviu Dragomir reflectată în rapoartele Securităţii (1957-1962)
  • ora 11:20 – Igor Şarov, (Universitatea de Stat din Moldova), Istoria – între ştiinţă şi politică în Republica Moldova
  • ora 17:30 – Igor Bercu (Universitatea de Stat din Republica Moldova), Confluenţe religioase în „raialele otomane” de pe teritoriul Ţării Moldovei

Sâmbătă 28 mai

  • ora 9:30 – Ion Gumenâi (Universitatea de Stat din Republica Moldova), Un izvor inedit privitor la componenţa naţională, confesională şi socială a oraşului Izmail la 1816
  • ora 10:30 – Teodor Candu (Universitatea de Stat din Republica Moldova), Documente privitoare la instituţia bisericii Ţării Moldovei la începutul secolului al XIX-lea. Fondul Dicasteriei Exarhale a Moldovei, Valahiei şi Basarabiei
  • ora 11:10 – Gheorghe Palade (Universitatea de Stat din Republica Moldova), Noi documente privind politica represivă a regimului sovietic în Basarabia (iunie 1940 – iulie 1941)
  • ora 11.30 – Sergiu Matveev, Elena Arcuş (Universitatea de Stat din Republica Moldova) Legislaţia patrimoniului în Imperiul Rusiei în secolul al XIX-lea şi impactul asupra guberniei Basarabia

Dacă vedeţi pe undeva afişul de mai jos, nu vă feriţi de el şi intraţi. Chiar veţi avea ocazia să audiaţi câteva prelegeri extrem de interesante.

Conferinţa „Aromânii – istorie şi actualitate”

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a organizat la Parlament zilele trecute o conferinţă dedicată aromânilor. Chiar era nevoie de un astfel de eveniment: de mai mulţi ani există o presiune pentru declararea aromânilor drept minoritate naţională în România. Chestiunea este extrem de delicată – cum poate fi declarată minoritate naţională în România tocmai o aripă naţională a românismului? Pe de altă parte, o astfel de iniţiativă pare a fi extrem de asemănătoare cu restul ideilor de inventare a noi popoare „moldoveni” la răsărit şi „vlahi” la sud. Să zicem că ideea „aromâni – minoritate naţională” nu provine din aceeaşi sursă cu ideile de mai sus şi reprezintă doar o iniţiativă de asigurare a unui loc de deputat pentru un anumit personaj – şi tot este o intreprindere inutilă.

În altă ordine de idei: conferinţa de care vă vorbeam a beneficiat de prezenţa unor personalităţi ştiinţifice care au argumentat respingerea ideii „aromâni – minoritate naţională” (Dan Berindei, Gheorghe Caragiani, Nicolae Şerban Tanaşoca, Nicolae Saramandu ş.a.) Apoi au fost prezenţi şi politicieni (Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, deputatul William Gabriel Brînză, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Camerei Deputaţilor, Vasile Timiş, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii). Apoi au fost prezenţi şi reprezentanţii aromânilor de la Ion Caramitru preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Române la Elvis Toci, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, Robert Çollaku, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, George Tegu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Românofone din Republica Elenă „Sfântul Andrei”.

După o astfel de conferinţă îmi vine greu să cred că ar putea fi aprobată o iniţiativă legislativă care să stabilească că aromânii sunt minoritate naţională în propria ţară (indiferent din ce motiv). Lipseşte ceva: lucrările conferinţei ar trebui transcrise şi publicate într-o formă tipărită. Vorba latinului: verba volant, scripta manent. Iar când ar mai apărea idei de rupere a aromânilor de România un astfel de volum s-ar putea dovedi extrem de folositor.

Moldoveniştii lovesc vîrtos cu copita

M-am întors de la Chişinău cu un rucsac plin de cărţi. Piese rare: Descîntec de farmecul minciunii şi A cui limbă vorbesc moldovenii? de Gherasim Ghidirim; Limba ţării mele de Vasile Stati; Problema basarabeană în istoriografie de Sergiu Nazaria şi Victor Stepaniuc; De la apologetica comunismului, prin analfabetism şi plagiat, spre românismul xenofob coordonată de Sergiu Nazaria.

Mi-am petrecut mult timp încercând să le descâlcesc. Cu greu am trecut de valul de ură anti-românească din aceste cărţi, un venin vâscos de aproape că fumegă paginile. Chestiunile îmbucurătoare: autorii folosesc un număr limitat de surse istorice (care dacă vor fi verificate cred că se vor dovedi false), au mari probleme de logică şi probitate ştiinţifică, multe din citate sunt trunchiate sau distorsionate astfel încât să le fie de folos. Încep cântând laude democraţiei occidentale şi pe la jumătatea cărţilor nu mai rabdă şi încep incantaţia „Slavă Uniunii Sovietice”.

Trist este că răspândesc o vulgată a moldovenismului care poate avea succes dacă nu va fi combătută. Voi face câte o recenzie asupra acestor volume în zilele ce urmează pe pagina Blog pentru Basarabia.

Am lansat pagina campaniei „365 de zile pentru Basarabia”

N-am reuşit să mă mişc mai repede, dar până la urmă am lansat o pagină dedicată campaniei „365 de zile pentru Basarabia”. Deocamdată nu e mare lucru pe-acolo, mai mult articole despre cadrul în care se va înscrie şi desfăşura această campanie. Până acum am avut doar un grup de Facebook, dar de acum am ridicat povestea la un alt nivel.

Acum sunt în căutare de parteneri care să vrea să promoveze pagina şi campania. Se bagă careva?

Ideea principală a campaniei: de pe 16 mai 2011 până pe 16 mari 2012 (când se împlinesc 200 de ani de la ocuparea Basarabiei) avem la dispoziţie 365 de zile în care putem înfăptui câte o acţiune pe zi pentru Basarabia. Pagina lansată acum centralizează aceste acţiuni.

Când limba română devine limbă franceză

Nicolae Dabija povesteşte în primul număr al revistei Munchhausen de la Chişinău un episod fascinant. După cel de-al Doilea Război Mondial, un basarabean s-a gândit să se ascundă de persecuţiile sovieticilor. Şi s-a ascuns unde a crezut că nu-l va căuta nimeni: în munţii Pamir din Tadjikistan. Acolo, într-un sat izolat de lume, a ajuns profesor de limbă franceză. A predat el vreme de câteva decenii, până când un elev de-al lui s-a dus să dea examen de limbă franceză. Examen care s-a dovedit o surpriză totală, atât pentru comisie, cât şi pentru candidat: omul nu reuşea să se facă înţeles. După ceva verificări s-a dovedit că studentul tadjic vorbea foarte bine limba română. Basarabeanul autoexilat habar nu avea de franceză – dar nici tadjicii, aşa că româna a devenit o franceză cât se poate de valabilă…

 

[newsletter]

Un fals document sovietic despre Basarabia. Bonus: cum au cheltuit sovieticii tezaurul României

Academicianul Florin Constantiniu a susţinut în această dimineaţă o comunicare la Academia Română cu titlul „Rakovski, Tezaurul şi Basarabia (1918)”. Florin Constantiniu a afirmat că o mare parte din raţionamentul diplomaţiei ruse faţă de Basarabia se bazează pe un acord ce ar fi fost încheiat între mareşalul Averescu şi revoluţionarul Cristian Rakovski de la Odesa, acord ce prevedea retragerea trupelor române din Basarabia. Doar că originalul acestui document nu se găseşte în arhivele româneşti. Nu se găseşte însă nici la Moscova, deoarece în ediţiile de documente ruseşti acest presupus acord nu are precizată cota de arhivă, ci este citat dintr-o publicaţie a anilor ’30. Această situaţie nu îi împiedică pe ruşi să citeze şi în ziua de azi acest document ca pe un angajament al României de a se retrage din Basarabia în martie 1918. Mai multe detalii despre acest episod aici.

Cum au cheltuit sovieticii Tezaurul României

Toată lumea a auzit de Tezaurul României depozitat la Moscova în timpul Primului Război Mondial şi dispărut ca prin farmec. Comunicarea academicianului Florin Constantiniu, citând o serie de documente ruse proaspăt publicate, scoate la iveală ce s-a întâmplat de fapt cu Tezaurul de la Moscova.

La începutul anului 1918 la Moscova a fost constituită o Comisie pentru lichidarea contra-revoluţiei din România (pentru ocuparea României!) care avea în vedere crearea unui consiliu revoluţionar la Chişinău din care urma să facă parte Cristian Rakovski şi Mihail Bujor. Pentru succesul revoluţiei din Basarabia Lenin a alocat cinci milioane de ruble din chiar proaspăt confiscatul Tezaur al României de la Moscova. În rezoluţia pusă de mâna lui Lenin se specifică chiar şi că suma de 1 milion de ruble să fie dată revoluţionarilor în lei româneşti.

La acest document sunt anexate şi alte acte: un proiect de decret prin care era salutată victoria revoluţiei bolşevice în România şi Basarabia şi i se încredinţa proaspătului guvern tot Tezaurul României de la Moscova. Bolşevicii vindeau pielea ursului din pădure… Ideea acestui proiect de decret îi aparţinea lui Cristian Rakovski care se şi vedea jupân în „fosta Românie regală” şi dorea să îşi asigure Tezaurul de la Moscova. Doar că s-a opus Stalin adoptării acestui decret ce consfinţea prematur o victorie ce nu avea să aibă loc. De altfel bulgarul Rakovski avea să fie executat în 1941 din ordinul lui Stalin.

 

O inovaţie sârbească: limba vlahă cu caractere chirilice

Serbia se străduieşte să impună o nouă limbă: limba vlahă, scrisă cu caractere chirilice. Bineînţeles, total diferită de limba română. O re-editare a conceptului stalinist de limbă moldovenească, care – nu-i aşa? şi ea este total diferită de limba română şi se scrie cu caractere chirilice.

La Centrul de Geopolitică al Facultăţii de Sociologie a avut loc miercuri seară o conferinţă a reprezentanţilor românilor din Valea Timocului, Serbia: protopopul Boian Alexandrovici, Zavişa Jurj (Asociaţia Ariadne Filum), Predrag Balaşevici (preşedinte Partidul Democrat al Românilor) şi Dragan Demici (vicepreşedinte Partidul Democrat al Românilor). După nume nu prea par români – dar trebuie ţinut cont de mărturia părintelui Boian care spune că şi în ziua de azi preoţii sârbi refuză să boteze copii românilor cu nume româneşti şi le dau nume sârbeşti. Astfel Floarea devine Ţveta, Barbu devine Barbulovici şi tot aşa. Cei patru români din Valea Timocului au vorbit în faţa unei audienţe de 50 de persoane în limba învăţată acasă („limba vlahă” – în realitate graiul bănăţean al limbii române) şi nimeni nu s-a plâns că nu au înţeles ce s-a spus.

Ideea principală este simplă: autorităţile sârbe refuză să acorde românilor din Valea Timocului câteva drepturi fundamentale (consacrate prin tratate internaţionale) cum ar fi mass-media, şcoala şi biserică în limba română. Şi astfel procesul de asimilare merge mai departe în forţă.

Ce i se tot ia apărarea lui Strauss-Kahn la Bucureşti?

Comentatorii televizaţi de la Bucureşti parcă au impresia că îl salvează pe Strauss-Kahn dacă o tot învârt în jurul cireşului. Azi dimineaţă după demisia lui Strauss-Kahn de la FMI ascultam pe Realitatea TV o groaznică învârtire în jurul cozii: că dacă se dovedeşte că este vinovat, că dacă revine în forţă, că de ce l-au arătat cu cătuşe, că aşa şi pe dincolo… Omul e mâncat, nu o să mai iasă din puşcărie. Şi-a schimbat declaraţia: la început a spus că n-a violat-o pe cameristă, după care s-a sucit şi a spus că a fost un contact sexual liber consimţit. Deci a fost. Procurorii americani spun că au găsit pete de sânge pe cearceafuri. Deci a fost cu bătaie. În locul lui Strauss-Kahn nu m-aş îngrijora cu privire la sentinţă, ci din cauza ştirii că este foarte posibil ca violata să aibă SIDA. Şi e foarte nasol să fii puşcăriaş cu SIDA. În SUA. Cumva a supravieţuit în rândurile comentatorilor români o francofilie cam inexplicabilă. Franţa ne-o trage de ani de zile pe toate părţile şi comentatorii noştri „păstrează aparenţele”.

Asta îmi aminteşte de o istorie povestită de Constantin Argetoianu: prin 1940 un obscur ziarist de la Bucureşti era pe cale să devină subsecretar de stat la Propagandă; în timp ce dicta un articol în care le freca ridichea americanilor dactilografa îi atrage atenţia că este prea dur, la care el replică „Da, şterge, nu trebuie să mă pun rău cu SUA!”

Ce se întâmplă cu presa din România? Chiar merge spre cimitir!

Presa din România se îndreaptă în pas alert spre cimitir. În ultima perioadă ocupaţia principală pare a fi faultarea reciprocă, în condiţiile în care toată lumea e în rahat până la gât. Vânzările sunt la pământ, piaţa de publicitate online pare a fi o enigmă totală şi majoritatea şefilor par să fie cuprinşi de o frenezie autodistructivă, toată lumea se bucură că crapă capra vecinului.

Bellum omnium contra omnes

Băieţii de la Kamikaze nu au cum să nu se bucure de falimentul de la Academia Caţavencu şi au cerut încetarea apariţiei revistei – ca să nu producă şi alte datorii pe lângă cele deja gigantice (18 milioane de euro!) în condiţiile în care activele scoase la licitaţie fac abia 280.000 euro. În urmă cu doi ani Adevărul chiuia de bucurie că Evenimentul Zilei se duce la dracu (vorba lui Eftimie), acum a venit rândul celor de la Evenimentul Zilei să îi bubuie pe cei de la Adevărul.

La Evenimentul zilei iureşul nu s-a terminat: ieri s-a pus de noi restructurări şi restrângeri de personal. Corect News şi Agenţia de Investigaţii Media au sărit să anunţe că Evenimentul Zilei va rămâne doar în online (la cele 18.000 de ziare vândute cam încolo se îndreaptă). Cam râde ciob de oală spartă: Corect News anunţa intenţii de milioane de euro din publicitate pentru anul 2011 şi a reuşit să ajungă după şase luni la puţin peste 2.000 de vizitatori unici pe zi (asta după ce au avut vreo 40 de angajaţi şi au rămas cu vreo 5). Agenţia de Investigaţii Media practică un fel de surfing al traficului: are salturi la 30.000 de unici după care cade zile în şir la 8.000. Asta în condiţiile în care Evenimentul Zilei are 100.000 de vizitatori unici pe zi. Între timp Evenimentul Zilei trage cu toate tunurile în trustul Intact cu dezvăluiri de interior. (ilustrul Eftimie are şi aici o părere)

Cenzura în schimb creşte în intensitate. Deocamdată Coca Cola a reuşit performanţa să elimine un articol de pe Evenimentul Zilei şi să arunce în aer colaborarea dintre Adevărul şi pagina Thin Outside the Box. Linkurile moarte ale unor articole şterse apar şi la case mai mari: Radio France International a afişat un articol despre Basarabia, după care l-a şters. Cenzura în online poate fi devastatoare. La ziarele tipărite nu prea erau dubii: găseai ziarul la bibliotecă (deşi am avut surprize majore şi în acest domeniu). În online se poate întâmpla orice, ar fi nevoie de o poliţie a articolelor dispărute…

Profesionalizarea presei?

Ţara arde şi baba se piaptănă. Prietenul meu Gyorgy Frunda vrea să facă puţină ordine prin presă. Omul se teme că presa poate abuza cetăţeanul. În urmă cu ceva ani am ajuns la centrul de presă al Consiliului Europei şi mi-am umplut rucsacul cu toate proiectele de moţiuni, rapoarte şi alte kilograme de hârtie. Printre ele am găsit un raport al lui Gyorgy Frunda (şeful delegaţiei României la CoE) strecurat pe sub mână, cerând ceva modificări care ar fi dus la modificarea Constituţiei României cu direcţia autonomie pentru maghiarii din România. Am scris la ziar (păcat că a dispărut arhiva ZIUA!) şi drăguţul de Gyorgy Frunda a început să zbiere că e abuzat de ziarişti. Şi uite-aşa nu s-a mai discutat de raportul lui…

Cert este că politicienii s-au cam plictisit de starea actuală a presei din România şi vor să bage o lege care să reglementeze povestea. Că nu vor reuşi, e altă chestiune. Nu ai cum reglementa blogosfera, poate doar ca în China. Mă amuză ideile celor care chipurile se ocupă cu protejarea presei. Gyorgy Frunda vrea ca jurnaliştii să fie obligatoriu absolvenţi de studii superioare. Liana Ganea (care m-a acuzat că hărţuiam întregul Minister al Afacerilor Externe, tulburând liniştea sufletească a angajaţilor) spune că jurnaliştii vor trebui să absolve un curs şi să aibă certificat de la CNFPA. Şi cine o să examineze viitorii jurnalişti acolo? Vreun funcţionar cu paralizie cerebrală care abia ştie să scrie? Sau gaşca lui Mircea Toma, Liana Ganea, Răzvan Martin şi Ioana Avădani vor fi cei care le vor da note jurnaliştilor? O să-l cheme la examen pe Cristian Tudor Popescu?

Chirtoacă versus Dodon – prima confruntare

Chirtoacă şi Dodon au făcut spectacol şi audienţă la prima lor confruntare televizată în campania pentru primăria Chişinăului. Blogosfera basarabeană a reacţionat destul de slab, deşi merge la offline-uri cu Dodon, mergea la offline-uri cu Bodiu – nu ştiu dacă Chirtoacă dă vreun biscuite la bloggeri. Au trecut vreo 12 ore de la emisiunea Publika TV unde au apărut Chirtoacă şi Dodon – şi doar câţiva bloggeri au găsit de cuviinţă să scrie ceva.

Tudor Darie scrie că „Dodon suferă de sindromul Geoană” – adică nu prea face faţă confruntărilor televizate. Tudor Darie apreciază că Dodon a pierdut detaşat în faţa lui Chirtoacă cu o concluzie tristă pentru candidatul comuniştilor: dacă Dodon nu va mai participa la dezbateri televizate – pierde, dacă va mai participa – pierde.

Eugen Luchianiuc face o adevărată cronică a confruntării Chirtoacă-Dodon, ca la un meci de box. Cum a punctat fiecare, cât de puternice au fost loviturile, pauză, intervenţiile arbitrilor. Merită citit. Concluzia: Chirtoacă învingător la puncte.

Constantin Tănase merge în Timpul pe aceeaşi asemănare cu un meci de box – Chirtoacă 3:0. Doar că lui i-a plăcut mai mult arbitrul Igor Boţan şi aşteaptă următorul meci.

Până la urmă şi Igor Boţan îi dă credit tot lui Chirtoacă într-un comentariu publicat pe Unimedia. Din ce am citit şi mie mi se pare că Chirtoacă a câştigat marţi seară.

Această postare face parte din campania „365 de zile pentru Basarabia”.

Atenţie şoferi: crater în creştere la Piaţa Sudului!

În Şoseaua Olteniţei a crescut un crater de îţi poţi rupe maşina în el. Dacă faci stânga pe Olteniţei venind de pe  Calea Văcăreşti, la trecerea de pietoni de la gura de metrou Piaţa Sudului, pe banda a doua îţi creşte în faţa un crater adânc de jumătate de metru care ocupă jumătate de bandă. Fix pe trecerea de pietoni, lângă refugiul de tramvai. Pe dedesubt trece pasajul pietonal de la metrou la Sun City, pasaj care pe semne a fost lucrat foarte prost şi a început să se surpe drumul de deasupra.

Am văzut craterul acum două săptămâni. De atunci până acum Primăria sectorului 4 (sau cine se ocupă) nu a stat degeaba: au turnat nişte bitum să umple groapa. Însă surparea şi-a văzut de treabă şi groapa s-a adâncit cu tot cu bitum. Surparea e destul de zdravănă: se vede cum se lasă şi spaţiul verde de lângă gura de metrou. Dacă au văzut că nu merge cu plomba bituminoasă autorităţile au luat altă măsură: au montat un semn de ocolire lângă groapă.

Deci autorităţile ştiu. Nu vor putea spune că au fost luate prin surprindere atunci când surparea îşi va continua neabătută calea şi – Doamne fereşte! – tramvaiul va cădea cu tot cu stradă în pasajul pietonal. Abia atunci o să se ocupe toată lumea de victime, vom vedea reportaje lacrimogene, o să-i iasă limba de un cot lui Cristi Zărescu relatând despre tragedie.