Arhiva lunii iunie 2011

Cine a început al Doilea Război Mondial? Când a început al Doilea Război Mondial?

Manualele de istorie şi istoricii noştri răspund simplu: al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Simplu şi clar. Ştim când a început, ştim cine este vinovat. Treaba e clară, nu mai avem nevoie de lămuriri suplimentare. Şi dacă e altfel?

Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939?

Păi ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie şi apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk. Şi totuşi Uniunea Sovietică nu are nici o responsabilitate cu privire la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial! Voi recurge la raţionamentul lui Viktor Suvorov din volumul „Spărgătorul de gheaţă” pentru a vedea care a fost rolul Uniunii Sovietice în acei ani.

Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial? Toată lumea este de acord asupra datei: 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România). Avem de-a face cu o incoerenţă: al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, Uniunea Sovietică se alătură invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi totuşi… Uniunea Sovietică participă la război abia din 22 iunie 1941! Soldaţii germani şi polonezi morţi în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldaţii sovietici morţi în Polonia în septembrie 1939 nu au participat la al Doilea Război Mondial…

Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică

În istoriografia rusă (şi nu numai!) în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică este considerată… neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ! A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevărat neutre. Dar să vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941.

Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanşat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188.000 de răniţi.

Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina. România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate manifestat sub forma unui război.

Uniunea Sovietică îşi motivează „neutralitatea” spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor ţări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.

Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Şi totuşi Uniunea Sovietică a fost neutră, iar Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial.

Martirii uitaţi ai României

De câteva zile mă tot gândesc la cele întâmplate în judeţele Harghita şi Covasna în decembrie 1989. Mai ales de când am citit articolul acesta:  plutonierul de miliţie Liviu Cheuchişan a fost ucis în bătaie de etnicii maghiari din comuna Dealu. Pe lângă el au fost linşaţi alţi şase miliţieni. Alţi o sută au fost bătuţi dar au scăpat cu viaţă (unul dintre ei era să fie spânzurat, dar s-a rupt cu el creanga copacului).

De ce s-au apucat maghiarii din Harghita şi Covasna să omoare miliţienii? (Atenţie, au omorât şi miliţieni de etnie maghiară!) Pentru că forţele de ordine reprezintă primul simbol al statului. Vezi un poliţist în uniformă şi ştii că nu eşti în ţara nimănui. Putea exista o reacţie care să pună România în locul Iugoslaviei. Orice fel de represiune, un singur foc de armă ar fi adus în decembrie 1989 disoluţia României. Treaba era „coaptă”. Cei şapte miliţieni, deşi erau înarmaţi, au murit fără să tragă un foc de armă. Aceşti oameni sunt adevăraţi martiri. Nimeni nu vorbeşte de ei, iar cei care i-au ucis se află în libertate.

Deci Chirtoacă va câştiga turul doi pentru primăria Chişinăului

După numărarea a 23% din voturile din Chişinău Dorin Chirtoacă are 49,13%, Igor Dodon are 50,08%. Aşa zice PublikaTV. Primele voturi numărate sunt din „centru”, unde Chirtoacă este mai slab. Urmează să vină până mâine dimineaţă voturile din suburbii, unde Chirtoacă este mai tare. Ceea ce înseamnă că poate recupera diferenţa din acest moment. Încă se numără, dar eu cred că va câştiga Chirtoacă primăria Chişinăului. Vedem mâine dimineaţă.

UPDATE. Dorin Chirtoacă a luat conducerea la 23:30. Tot conform PublikaTV (vezi linkul de mai sus) după numărarea a 32,33% din voturi Chirtoacă are 50,07%, Dodon a căzut la 49,93%.

UPDATE 2. E cu emoţii. Timpul anunţă că după numărarea a 33.67 % din voturi: Dodon – 50.02 %, Chirtoacă – 49.98%. Mă duc să mă uit şi prin alte părţi.

UPDATE 3. Alegeri.md spune ca şi Timpul. Mai vedem la ora 24:00.

UPDATE 4. Alegeri.md anunţă la orele 24:00 după numărarea a 45% din voturi: Dodon 51,46%, Chirtoacă 48,54%. Trebuie să vină suburbiile. Timpul anunţă 47% din voturi numărate: Dodon 51,08%, Chirtoacă 48,92%. Unde sunt suburbiile?

UPDATE 5. Au venit şi suburbiile. Chirtoacă a câştigat.

P.S. În liceu aveam un profesor de istorie care dădea nota doi dacă începeai să vorbeşti cu „deci” – pe considerentul că nu poţi începe cu o concluzie. Trebuia mai întâi să-ţi prezinţi raţionamentul. Eu am pus concluzia în titlu ca să fie treaba clară.

 

Istoricii de la Chişinău strâng rândurile

Istoricii de la Chişinău s-au reunit în „Grupul de iniţiativă 1812”. Obiectivul: de a marca anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus. În luna mai 2012 se vor împlini 200 de ani de la anexarea Basarabiei. Pe 25 iunie 2011 la orele 10:00, la Uniunea Scriitorilor din Chişinău va avea loc adunarea generală a „Grupului de iniţiativă 1812”.

O super postare: Presa moare pentru că trebuie să moară

Şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. Presa românească scrisă gâfâie în şanţ cu jugulara tăiată şi priveşte cum i se scurg ultimele picături de sânge. Între timp foştii sforari, cei care au îngropat-o adică au avut un business exit de succes (de fapt nu au îngropat presa, au vândut-o). Nu ştiu dacă va mai exista presă scrisă în ţara românească. Nu în stilul clasic, cu redacţii şi tot restul.

Mai multe detalii aici.

Încă o calomnie: Mihai Eminescu drogatul

Deci Mihai Eminescu este ţinta piept numărul 4 a publicisticii româneşti. Care-cum se plictiseşte se leagă de Mihai Eminescu. Cu o ură neîmpăcată îşi şoptesc în barbă publiciştii: „Poetul nepereche? Lasă că-i arăt eu lui…” Şi se apucă de scris. De obicei minciuni.

Cum este cazul lui Andrei Rizescu de la Adevărul care pune titlu mare: „CUM SE DROGAU GENIILE Eminescu îşi injecta morfină, Maiorescu priza cocaină, iar Eliade fuma cannabis. Află drogurile preferate ale clasicilor”. Tare titlu, percutant. Îl şi vezi pe Mihai Eminescu cu cauciucul pe vena, pe Titu Maiorescu făcând „liniuţe” pe-o oglindă şi pe Mircea Eliade răsucind o „barosană”. Ilustraţie: portretul lui Eminescu tânăr (şi cu linguriţa în buzunar, probabil).

Trecem de titlu şi ajugem la text. De unde aflăm că „Prin toamna lui 1883, după o cădere psihică, Mihai Eminescu a fost internat la spitalul „Caritas” din Bucureşti, unde Dr. Alexandru Şuţu l-a tratat cu morfină.” Deci Mihai Eminescu a fost tratat cu morfină sub supraveghere medicală! Nu şi-o procura pe sub mână de la Curtea Veche pentru a şi-o injecta în redacţie la Timpul!

Despre Titu Maiorescu aflăm că îşi administra pe post de anestezic împotriva durerilor dentare „injecţiuni subcutanate locale cu cocaină”. Nu „priza” cocaină cum se spune în titlu. Lui Eminescu îi mai trage publicistul nostru o copită citând un pasaj din memoriile lui Maiorescu care spune că poetul ducea o viaţă dezordonată, forţându-şi organismul cu cafea şi tutun dincolo de orice limite, în nopţi nesfârşite de studiu. Eu cred că este spre lauda lui Mihai Eminescu.

Textul anunţat de titlul bombastic este de fapt un fâs. Despre Eliade nu spune nimic (deşi Eliade a tras cannabis în timpul experienţelor sale yogine din India – însă a făcut-o în alte scopuri decât cele practicate de tinerii de azi, bine ar fi ca măcar din 1.000 de români fumători de cannabis să iasă un Eliade!).

Deci avem o minciună totală. Un articol în care titlul nu are nici o legătură cu textul. Dar scris astfel încât să mai arunce o găleată cu zoaie în capul lui Mihai Eminescu. Andrei Rizescu a citit volumul lui Andrei Oişteanu „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură” şi a tras şi el o copită.

Acum să ne întoarcem puţin la demitizare. Bietul Eminescu a intrat în malaxorul demitizării şi toată lumea scormoneşte cu aviditate în viaţa lui personală. Însă Doamne fereşte să ne atingem de vieţile personale ale scriitorilor noştri contemporani. Nu, pe scriitorii în viaţă trebuie să îi judecăm după operă. Şi ţinem la dulap dosarele Securităţii care ne-ar aduce ceva detalii picante. Chestia este că până la urmă aceste dosare vor ieşi la iveală. Şi dragii noştri scriitori contemporani vor rămâne în faţa posterităţii cu toţi nasturii descheiaţi. Iar Mihai Eminescu va apărea un înger fumător şi dependent de cafea.

Susţinere pentru Ilustrul Eftimie. Îi chem să se alăture pe Mahai, Kyre, Clae, Muka, Basti

Eu îl susţin pe Ilustrul Eftimie în cadrul unei expediţii verzi pentru bloggeri. Nu cred că Eftimie va salva mediul înconjurător într-o singură săptămână, dar îmi susţin colegul de la Şcoala de la Victoria.

Dacă ajung pe aici alde Mahai, Kyre, Clae, Muka, Basti sau alţi fani ai Şcolii de la Victoria (eveniment esenţial în dezvoltarea culturii române, deşi extrem de discret) îi rog să treacă pe această pagină să îl susţină pe Ilustrul Eftimie.

P.S. Blogul Ilustrului Eftimie şi a aventurii sale verzi îl puteţi vedea aici.

Mie îmi plac secuii

E puţină isterie în mass-media românească în jurul regionalizării şi Ţinutului Secuiesc. Am încercat să stau strâmb şi să judec drept situaţia. Prima dată m-am gândit la secui. Şi recapitulând cam tot ce ştiu mi-am întărit părerea că mie îmi plac secuii. I-am cunoscut de mic, de la Braşov. Am cunoscut mulţi de atunci până acum. Nu am să reproşez nimic nici unuia dintre ei. Sunt oameni direcţi, sinceri şi curajoşi. Din punct de vedere istoric secuii au fost alături de voievozii moldoveni şi munteni ori de câte ori au fost solicitaţi şi nu s-au făcut niciodată de râs.

Cum arată satele secuieşti de azi şi ce cred secuii? Acum am descoperit un reportaj mai vechi făcut de Deutsche Welle şi Hotnews (felicitări lui Robert Schwarz!). Îl puteţi vedea mai jos. Puteţi auzi secuii vorbind româneşte şi exprimând idei cât se poate de limpezi despre politica de la Bucureşti şi Budapesta. Pe bază de bun simţ, fără studii la SNSPA. Puteţi vedea sărăcia descurajantă din satul secuiesc Zoltan. Aceeaşi sărăcie ca în multe sate româneşti din Oltenia, Moldova sau Basarabia.

Autonomia

Din păcate chestiuni serioase ca autonomia (teritorială sau culturală) sunt tratate politicianist: fiecare încearcă să atragă voturi pentru viitor. Un lucru este clar: autonomia se hotărăşte în Parlamentul României. Şi autonomia trebuie să fie aceeaşi la Caracal ca şi la Sfântul Gheorghe. Csibi Barna îşi expune în filmul de mai sus teoria, bazându-se pe „dreptul la autodeterminare a popoarelor” (prevăzut în Carta ONU) susţine apariţia unui stat secuiesc. Conform teoriei dreptului internaţional „autodeterminarea popoarelor” poate fi obţinută prin secesiune (ceea ce doreşte Csibi Barna) sau prin participare internă la viaţa statului (ceea ce oferă România prin Constituţie şi celelalte legi). Oferta României nu este doar legală – ci şi practică, maghiarii chiar participă din plin la viaţa politică a României. Revin: autonomia de orice fel se obţine cu acordul Parlamentului României şi trebuie să fie aceeaşi pentru toate regiunile ţării.

Trianonul

Mai este puţin şi se împlinesc 100 de ani de la pacea de la Trianon. În tot acest timp România a dovedit că respectă tratatele internaţionale semnate cu privire la protecţia minorităţilor naţionale. Cred că este o performanţă unică în regiune. Toate celelalte state create după Primul Război Mondial fie au dispărut, fie şi-au modificat esenţial graniţele. În unele părţi s-a ajuns la războaie interetnice care au înspăimântat întreaga lume.

Performanţa României a fost atinsă în ciuda unui secol de eforturi de la Budapesta de a răsturna situaţia existentă. De admirat proiectul maghiar şi continuitatea lui. Indiferent de ordinea mondială sau regională existentă Budapesta a cheltuit oricât şi a riscat orice pentru a contesta tratatul de la Trianon. Spiritele încinse la Bucureşti nu sunt însă folositoare în această confruntare pe termen foarte lung.

Cui aparţine PublikaTV? Şi de ce ne interesează acest lucru

În ultimele zile au apărut din ce în ce mai multe comentarii referitoare la adevăratul proprietar al postului PublikaTV de la Chişinău. Niciodată nu a fost foarte clar cine este proprietarul – deşi a fost vorba la nivel publik de o investiţie românească. Cel puţin la nivel de know-how acest lucru este adevărat – postul a fost pus pe picioare cu sprijinul jurnaliştilor de la RealitateaTV. Dar cine deţine PublikaTV?

Dan Badea susţine în Curentul că PublikaTV a fost cumpărată de Sebastian Ghiţă. În acte proprietarul PublikaTV este Dan Ţîra (însă oamenii din Chişinău spun că nu avea bani de cumpărat o televiziune, i-a primit de la cineva). Sebastian Ghiţă spune că nu a cumpărat PublikaTV, ci că are de recuperat câteva milioane de euro datorie.

Roman Mihăeş spune pe blogul lui că PublikaTV a intrat în portofoliul deputatului PLDM Chiril Lucinschi şi că a început o mică „epurare” a comentatorilor cu opinii libere. Zvonul este că banii ar fi venit de la Moscova şi adevăratul proprietar al Publika TV se găseşte la est, nu la vest. Alt zvon spune că bătălia pentru PublikaTV s-a dat între Vlad Plahotniuc şi Vlad Filat.

De ce ne interesează toate acestea? Pentru că informaţia „cine este proprietarul unui organism de media” influenţează major toate celelalte informaţii furnizate de respectivul organism media. În plus nu se poate trece cu vederea ştirea „Igor Dodon câştigător, 99% din voturi numărate”. Că a fost lansată intenţionat sau nu – efectul a fost că a durat vreo 24 de ore până să se lămurească toată lumea că „încă se numără”. Ştirea venită luni dimineaţă de la Publika TV a dat peste cap toată media de la Bucureşti şi a convins lumea că Dodon chiar a câştigat. Această convingere în conjuncţie cu ameninţarea lui Dodon că va scoate lumea în stradă chiar crea premisele unor tulburări serioase. Pe Facebook deja apăruse sintagma „7 aprilie 2009 – 7 iunie 2011”. E important să ştim cine dă banu’, ca să ne lămurim ce muzică ascultăm.

P.S. Dacă vă interesează mass-media şi Republica Moldova puteţi participa la concursul „Blog pentru Basarabia„. Premiu: 500 de euro.

Cum arăta un agent de Siguranţă. Paparazzi din 1940

Fotografa americană Margaret Bourke White reuşea în februarie 1940 performanţa de a fotografia dispozitivul de securitate de la domiciliul premierului Gheorghe Tătărescu. Şi aşa ştim şi noi cum arăta un agent al temutei Poliţii de Siguranţă în timp ce îşi îndeplinea misiunea. În imaginea de mai jos este personajul din mijloc cu pălăria pe-o ureche şi cu privire bănuitoare. În stânga este un soldat dintr-un regiment de gardă, iar în dreapta cu haină de piele şi căciulă de miel este un agent de poliţie. Acum aveţi ocazia să vedeţi cum arată originalul agentului de Siguranţă, cel care bătea comuniştii ilegalişti în filmele dinainte de 1989. (Click pe imagine dacă vreţi să o măriţi)

Agent de Siguranta de paza la casa premierului Gheorghe Tatarescu

 

Urmează turul II pentru primăria Chişinăului

La strigarea de azi dimineaţă, după numărarea a 96% din voturi Igor Dodon avea 48,67% şi Dorin Chirtoacă 46,10%. Vezi Timpul, Publika şi Unimedia. Asta înseamnă că va urma turul al II lea al alegerilor. Răsturnările de situaţie (Chirtoacă câştigător în seara alegerilor pe baza unui exit-poll care va zăpăci ştiinţa sociologică, dimineaţa câştigător Dodon pe baza unei manipulări de presă, până la urmă nimeni câştigător pe baza numărătorii finale a voturilor) – toate acestea vor zăpăci şi mai mult următoarele zile.

Propagarea „informaţiei” că Dodon a câştigat alegerile a fost sprijinită conştient sau inconştient de toată lumea, de la mass-media respectabile la blogeri. Am scris aici câte ceva despre acest subiect. Va trebui să vedem reacţiile candidaţilor la această nouă răsturnare de situaţie. Ieri seară Dodon acuza falsificarea alegerilor şi ameninţa cu proteste de stradă. Chirtoacă făcea apel la calm. Spiritele sunt destul de încinse. Se prea poate ca comuniştii să ceară o renumărare a voturilor. Merită urmărit ce se întâmplă la Chişinău.

Manipulare de la Chişinău pentru jurnaliştii de la Bucureşti

De dimineaţă majoritatea portalurilor de ştiri de la Bucureşti s-au înghesuit să anunţe că Dorin Chirtoacă a pierdut alegerile pentru Primăria Chişinăului. Ştirea a venit ca un şoc după ce ieri seară exit poll-ul îl dădea câştigător pe Dorin Chirtoacă cu 52%. Informaţia înfrângerii lui Chirtoacă a plecat de la PublikaTV care anunţa pe site că „după numărarea a 99% din voturile de la Chişinău” Igor Dodon are 52%. Jurnaliştii din România habar nu au că primarul Chişinăului este ales de oraşul Chişinău, plus suburbii, plus sate. Iar voturile din „oraşul Chişinău” reprezintă cam 34% din total.

Aşa că Dodon nu a câştigat nimic până nu se termină numărătoarea tuturor voturilor. Chirtoacă a declarat între timp că cel mai probabil se va merge în turul al II lea. Vezi aici. Încă un minus la capitolul profesionalism pentru jurnaliştii de la Bucureşti care răspândesc ştiri pe nemestecatelea.

Deocamdată se numără.

Numărătoarea continuă după cum spuneam. La ora zece seara Dodon a scăzut sub 50% ceea ce ar trimite alegerile în turul al doilea. 92% din voturi au fost numărate. Aşa anunţă Timpul.

Din nou despre svastica de pe coroana reginei Maria

Adevărul publică o fotografie în care se vede mult mai clar svastica de pe coroana reginei Maria.  Eu am remarcat aici prezenţa acestui simbol în pandativele coroanei, pe baza unei fotografii de epocă. Însă svastica apare şi în vârful coroanei din aur masiv care a fost folosită la încoronarea de la Alba Iulia din 1922.

Adevărul are de mai multe zile o campanie despre Muzeul Naţional de Istorie a cărui clădire prezintă risc seismic ridicat şi nu are fonduri pentru reabilitare. Ideea este că la acest muzeu se găsesc toate obiectele care fac parte din istoria noastră. Inclusiv inima reginei Maria. Adevărul are mai multe fotografii cu explicaţii ale unor obiecte deosebite din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie. Aici. Coroana reginei Maria nu are nici o explicaţie din păcate.

 

Mai uşor cu demitizarea istoriei românilor. Cazul Avram Iancu

Săptămânile trecute mă uitam mirat la titlul revistei Historia din chioşcuri: „Avram Iancu, erou sau criminal?”. Apoi am citit articolul care se străduiau să justifice titlul de pe copertă. După ce l-a demitizat pe Vlad Ţepeş, Marius Diaconescu l-a luat la demitizare şi pe Avram Iancu (aici). Îi termină pe rând. Însă de data aceasta a primit un răspuns interesant, care aduce corecţiile necesare. Aici. Nu e chiar aşa cum zice Marius Diaconescu.

Ce mă miră este perpetuarea mitului că Avram Iancu a murit nebun, sărac şi alcoolic. Cu siguranţă nebun şi sărac nu a murit, sunt o mulţime de dovezi documentare în acest sens. Cât şi dacă i-a plăcut să bea, este altă poveste. Teza nebuniei şi sărăciei a fost lansată de presa de la Budapesta pentru a-i distruge imaginea, iar această teză umblă voioasă în continuare prin minţile românilor. Am pus aici un articol care arată că Avram Iancu nu a murit nebun şi sărac.

Personajele noastre istorice nu umblau încheiate la toţi nasturii, erau oameni cu plusuri şi minusuri. Dar nici să ne punem cu ciocanul pe ei şi să preluăm tezele altora despre istoria noastră. Demitizăm la noi, dar hai să demitizăm şi pe la alţii!

P.S. Pe Csibi Barna, care a spânzurat efigia lui Avram Iancu, mai că îl pot înţelege. Omul are nişte convingeri, mai extreme, şi le manifestă cum crede el de cuviinţă. Dar ca un român să-l facă criminal pe Avram Iancu îmi vine foarte greu să înţeleg…

Dincolo de ştire. Mihai Eminescu are nevoie de protecţie consulară la Odessa

Nu se spune destul de clar că bustul lui Mihai Eminescu din Odessa a fost furat în 1994 şi autorităţile ucrainene nu au reuşit nici până în ziua de azi să identifice făptaşul. Ceea ce seamănă cumva a complicitate. Acum a fost instalat un nou bust al lui Mihai Eminescu la Odessa, de data aceasta monumentul a fost amplasat în gardul consulatului României. Adică noul bust al lui Mihai Eminescu va fi păzit 24 de ore din 24 de miliţianul ucrainean de la poarta consulatului. În plus, Mihai Eminescu are parte de protecţie consulară directă de vreme ce este încastrat în gardul instituţiei!

Primul bust al lui Mihai Eminescu de la Odessa, cel furat în 1994 (din câte ştiu eu reamplasat şi apoi din nou furat) se găsea în curtea Facultăţii de limbi străine a Universităţii din Odessa. Acum a mai rămas doar postamentul, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos.

Bustul lui Mihai Eminescu de la Odessa

Curtea unei universităţi dintr-un oraş cu un milion de locuitori nu este chiar sat fără câini. Greu de crezut că autorităţile ucrainene nu pot afla cine a furat un bust de bronz care are ceva greutate şi nu se demontează cu o şurubelniţă în cruce, îl iei, îl bagi în buzunar şi îţi vezi de drum. De mai mulţi ani s-a încercat reamplasarea bustului lui Mihai Eminescu la locul lui original. Nu s-a reuşit, aşa că Eminescu a fost plasat în gardul consulatului, sub protecţie diplomatică.

Toate acestea spun câte ceva despre cum ne tratează ucrainenii. Ce ar fi dacă ar dispărea bustul hatmanului Mazepa de la Galaţi? Cum ar reacţiona diplomaţia ucraineană? Iar apoi, vreme de vreo 15 ani poliţia română să nu poată identifica făptaşii. Şi după alţi câţiva ani, bustul lui Mazepa să fie re-amplasat în curtea ambasadei Ucrainei la Bucureşti. Cum ar fi să se întâmple toate astea?