Arhiva lunii iulie 2011

Dumnezeu există. În ciuda lui Stephen Hawking

Nu am fost cel mai strălucitor bec la orele de fizică din liceu. Dar îmi amintesc destule cât să pot spune că majoritatea jurnaliştilor care au scris în cursul acestui an despre Stephen Hawking nu ar fi meritat să treacă examenul de bacalaureat. Fizicianul britanic a făcut în acest an câteva declaraţii care au dus la titluri aberante (nu doar la noi, ci şi aiurea). Pe forumuri s-au înmulţit dăştepţii cu bacalaureat care îl invocă pe profetul Hawking, ceea ce este deranjant.

Să vedem ce scrie presa românească. Ştirile ProTV anunţă cu mândrie Viteza prin care poti calatori in timp. Cel mai inteligent om din lume stie secretul. O tâmpenie: ecuaţia E = mc^2 \,\! conţine imposibilitatea călătoriei cu viteza luminii. Cel care a redactat articolul pentru ProTV nu a auzit în liceu că fotonul are masa zero? Şi că la viteze care tind spre viteza luminii masa oricăror obiecte tinde şi ea spre infinit? Nava care să călătorească în timp cu viteza luminii ar avea nevoie de masă infinită. Să o construiască redactorul care a scris tâmpenia de articol.

Stephen Hawking nu are nevoie de Dumnezeu?

Cel puţin aşa se laudă. Hawking zice aşa:

Deoarece există legea gravităţii, Universul poate şi se va crea pe el însuşi din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva în locul nimicului, de aceea există universul, de aceea existăm noi. Nu este necesar să îl invocăm pe Dumnezeu să facă o schiţă şi să pună Universul în mişcare. BBC

Ziariştii fără bacalaureat din România şi din restul lumii s-au repezit să pună titluri de genul „Cel mai mare fizician al lumii spune că Dumnezeu nu există”. Eu bănuiesc că este mai degrabă vorba de o strategie de marketing: o nadă pentru ziarişti care să facă publicitate ultimei cărţi a fizicianului. Nu este nevoie de cunoştinţe foarte avansate de fizică (sunt de ajuns cele predate în liceu) pentru a ne da seama că fie Hawking glumeşte, fie cuvintele nu îi aparţin.

Citatul de mai sus invocă legea gravitaţiei. Universul nostru există pe baza acestei legi , alături de legile fizicii cuantice şi legile câmpului electro-magnetic. Marea provocare a fizicienilor din ziua de azi este unificarea celor trei teorii, unificare prin care se speră să fie descoperite „secretele universului”. Legea gravitaţiei nu este de ajuns pentru a explica universul.

Dar să presupunem că este de ajuns. Legile fizicii sunt exprimate prin ecuaţii. De ce nu ar fi fost Dumnezeu autorul acestor ecuaţii?!?! În Biblie se zice aşa “La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul”. Şi o ecuaţie este o înşiruire de cuvinte. Ecuaţiile fizicii nu au cum să îl excludă pe Dumnezeu. Legile fizicii reprezintă o formă de cunoaştere, nimic mai mult.

Salvarea lui Hawking: călătoria în spaţiu

Fizicianul britanic a avertizat de mai multe ori că omenirea trebuie să colonizeze spaţiul. Doar că trupul uman este condamnat să rămână pe planeta Pământ. Lipsa gravitaţiei aproape că îi ucide pe cosmonauţi: li se atrofiază muşchii care menţin corpul în echilibru, le dispare calciul din oase (care li se depune în rinichi). Când se întorc pe pământ după câteva săptămâni în spaţiu cosmonauţii stau câte jumătate de an în recuperări. Şi acestea sunt detaliile care au ajuns în spaţiul public, cine ştie ce alte boli au dezvoltat. Colonizarea Lunii de exemplu ar presupune mutaţii genetice majore pentru ca oamenii să trăiască pe o planetă cu o gravitaţie diferită. În plus nu este foarte clar cum se pot înmulţi oamenii în spaţiu, ce efecte au radiaţiile cosmice asupra fetuşilor în lipsa atmosferei terestre şi a câmpului electro-magnetic al pământului.

Poate că Stephen Hawking se gândea la exportul unor creiere umane conţinute în nişte cuve. Ceva care i s-ar potrivi şi lui. Însă nu mai vorbim de oameni în acest caz.

În sfârşit, multă vorbă pentru nimic.

Dumnezeu este mort. Friedrich Nietzsche

Friedrich Nietzsche este mort. Dumnezeu

Cine este Iurie Muntean?

Chiar aşa: cine este Iurie Muntean? Aflu de pe Infoprut că va fi urmaşul lui Vladimir Voronin la conducerea Partidului Comuniştilor de la Chişinău. N-am verificat ce şi cum, dar cred că în direcţia aceasta se merge (în cazul în care Voronin chiar vrea să se retragă).

Deci: cine este Iurie Muntean? Sincer să fiu, un tip simpatic. Am făcut un interviu cu el acum un an de zile. M-a primit în biroul lui de la sediul PCRM. Mobilă nouă, lambriuri noi. Calculator, vreo trei telefoane model sovietic. Portrete pe pereţi: Vladimir Voronin şi Ştefan cel Mare. La intrarea în clădire nişte comunişti mai bătrâiori erau să cadă de pe scaune când mi-au auzit accentul.

Iurie Muntean un tip mare, cam la doi metri, lat în umeri. Ochi pătrunzători. Fuma Marlboro. Am discutat cu el mai bine de o oră. Se uita ciudat la mine, nu prea era lămurit de ce ar vrea un ziarist român să vorbească cu el. Sau era surprins. Oricum, un om direct. Mi-a răspuns limpede la toate întrebările. Dacă vreţi să ştiţi de ce cred eu că Iurie Muntean va fi urmaşul lui Voronin atunci trebuie să citiţi aici interviul cu el. Igor Dodon e foaie verde, cu tot cu pistolul lui Glock.

Un colonel rus de poliţie urinează pe propria uşă

În sediul poliţiei din regiunea Leningrad (Sankt Petersburg), colonelul Aleksei Nikolaievici Isakov, beat criţă, iese din birou şi urinează pe holul instituţiei. Imaginile au fost înregistrate pentru posteritate de camera de supraveghere.

Omul e pastă. Lemn. Iese din birou în chiloţi şi şosete, se pişă pe propria uşă şi apoi intră în birou. Merită văzut filmul în continuare: subordonaţii îmbrăcaţi în uniformă ocolesc cu grijă băltoaca. Femeile ies curioase din birouri să vadă şi ele cum şi-a marcat teritoriul masculul alfa. Unii verifică dacă tovarăşul colonel mai trăieşte, probabil căzut lat în propriul birou.

Dar ştiţi care e haioşenia maximă? Conform presei ruse, ancheta declanşată încearcă să afle cum de a ajuns înregistrarea în domeniul public…

Colonel rus de politie beat

Bacalaureatul ucide. Ministrul Funeriu are mâinile pătate cu sângele tinerilor

Fac furori ştirile că un picat la bacalaureatul din 2011 s-a împuşcat în cap şi un altul a sărit de la etaj de teamă că s-ar putea să pice examenul. Situaţii foarte triste. Dumnezeu să-l ierte pe primul şi să-l ajute pe cel de-al doilea.

Ştirile acestea mi-au amintit de o expoziţie de prin 1998 sau 1999 de la Muzeul de Istorie al Bucureştiului. Erau adunate acolo exponate din colecţia medicului legist Mina Minovici, din prima jumătate a secolului al XX lea. Cranii de tâlhari şi haiduci celebri, arme cu care s-au comis crime, tot felul de chestii. Şi multe, foarte multe ştreanguri de sinucigaşi însoţite de bilete de adio. Sinistră colecţie. Majoritatea bileţelelor de adio ale sinucigaşilor enunţau două motive: dezamăgirea în dragoste şi nepromovarea examenului de bacalaureat. Nimic nou în România…

Apoi mi-am amintit de bacalaureatul interbelic descris de Grigore Bejenaru în Cişmigiu & Co. De bacalaureatul interbelic descris de Jeni Acterian în Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit. Şi de multe alte descrieri de bacalaureate interbelice. De imagini cu câte 10-12 promovaţi ai unui liceu românesc interbelic. Nu toată lumea poate promova examenul de bacalaureat. Nu toţi pot ajunge medici.

Rezultate bacalaureat 2011: lacrimi şi sânge

Toată ţara suferă după ce a văzut dezastrul intitulat „rezultate bacalaureat 2011”. Există licee în ţară cu 0 (ZERO) promovaţi. Din ce am văzut până acum procentele de promovabilitate se învârt în jurul a 40-50%. Sunt curios cum vor arăta rezultatele finale, în mod sigur vor fi dezastruoase.

Liceenii proclamă în cor: ministrul Funeriu este de vină pentru dezastrul rezultatelor la examenul de bacalaureat din Anno Domini 2011. De parcă ministrul Funeriu a fost în sala de examen! Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu (responsabilă pentru programa şcolară!) spune că elevii au fost stresaţi de măsurile de prevenire a copierii. Dă-mă dreacu’! Asta e ca şi cum ai spune că cetăţenii sunt stresaţi de prezenţa poliţiştilor pe stradă. Sau ca şi cum ai spune că rezultatele sunt slabe pentru că elevii nu au putut să copieze!

Treaba e simplă: rezultatele de la examenul de bacalaureat din 2011 se datorează lipsei de pregătire a elevilor, dezinteresului total al profesorilor şi concepţiei greşite că toată lumea trebuie să treacă bacalaureatul şi să intre la facultate. Greşit. Avem nevoie şi de oameni care să practice diverse meserii. Nu e nici o ruşine să fii şofer de buldozer sau macaragiu. Sau bucătar. Sau croitor. Nu toţi oamenii pot fi medici sau ingineri.

Circulă mai multe teze false. Că sunt multe materii „inutile”. Liceele sunt „de cultură generală”, bacalaureatul este un examen „de cultură generală”. Cultura generală presupune cunoştiinţe cât mai multe, din domenii cât mai variate. Dacă cineva vroia materii puţine şi simple trebuia să se ducă la o şcoală profesională. Exemenele nu sunt ca gura de metrou să intre toată lumea. Examenele îi selectează pe cei mai buni. Nu toţi pot fi cei mai buni. Cu cât examenele sunt mai dure, cu atât procesul de selecţie va avea rezultate mai bune.

Alţii se leagă de subiectele de la bacalaureatul din 2011. Că au fost greşite, că au fost prost formulate. Însă ele au fost aceleaşi pentru TOATĂ LUMEA. Şi nu au fost greşite în totalitate – se putea lua nota de trecere. Ori majoritatea candidaţilor nu au luat nota de trecere. Deci nu au învăţat.

În sfârşit: profesorii. Rezultatele acestui bacalaureat ar trebui să declanşeze o re-evaluare a profesorilor şi a modului în care aceştia îşi practică meseria. Poate că avem nevoie de mai puţine licee şi de mai multe şcoli profesionale. Poate că nu avem nevoie de atât de mulţi profesori care să producă pe bandă semi-analfabeţi.

Situaţia din învăţământul românesc este într-adevăr tragică. Am văzut-o cu ochii mei. În 2007-2009 am urmat un master la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. La un moment dat nu am putut participa la un examen oral şi a trebuit să susţine examenul în scris împreună cu studenţii de anul III. Am fost uimit să văd că majoritatea habar nu aveau să scrie de mână. Se chinuiau cu disperare să rotunjească două litere. Aveau frazări absolut incoerente. Şi erau studenţi ajunşi în anul III! Sper ca modelul de bacalaureat 2011 să se păstreze şi să dispară această specie de studenţi.

Oricum, absolvenţii de facultăţi care sunt semi-analfabeţi tot chelneri sau şoferi de taxi ajung. Dacă pică bacalaureatul la timp s-ar putea să fie scutiţi de nişte cheltuieli suplimentare şi timp pierdut aiurea.