Arhiva lunii februarie 2012

Povestea trecătorilor din Bucureşti

„Locuiesc de cand m-am nascut in acelasi bloc si nu imi cunosc vecinii.  Unii dintre ei s-au mutat. Altii, au plecat intr-o alta lume. Cu totii insa, cei pe care mi-i amintesc dar si cei de acum, au in comun atitudinea rece, distanta.  Mai prietenos se dovedeste, din cand in cand, un necunoscut, intr-un magazin. Precum cel care, atunci cand am stranutat, mi-a urat, zambind, “Noroc!” Si desi stiu ca alienarea este o stare caracteristica marilor orase, acest mic detaliu m-a facut sa sper si sa cred ca Bucurestiul este un oras cu oameni frumosi si inima deschisa.”(Andreea Bilig)

Cam asa vedeam eu Bucurestiul in 2010, la intoarecerea dintr-o minunata calatorie in Brazilia. Am scris cuvintele de mai sus pe o coala de hartie uriasa. Au mai scris si altii, anonimi sau persoane publice. Cu totii, prieteni si sustinatori ai proiectului bucurestiivechisinoi si ai postului de radio Bucuresti FM. Gandurile noastre de atunci au fost reunite intr-o carte despre Bucuresti – experiment literar sau literatura experimentala (?), lansata la targul Gaudeamus 2011.

Povestea trecatorilor din Bucuresti” a fost editata intr-un numar de 2000 de exemplare, care au fost oferite celor prezenti la lansare si vizitatorilor targului, dar si Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti, care ne-a pus la dispozitie fotografiile. Cartea poate fi descarcata acum si in format electronic aici.

Volumul este ilustrat cu fotografii de arhiva si innobilat de gandurile si viziunea despre orasul in care locuiesc ale lui Florin Iaru, Emanuel Badescu,  Adrian Majuru.

 

România blochează Serbia şi cere garanţii pentru românii din Valea Timocului

România a blocat azi decizia Uniunii Europene de a acorda Serbiei statutul de candidat la aderare în încercarea de a obţine mai multe garanţii pentru drepturile minorităţii româneşti din Valea Timocului, transmite Reuters.

Ministrul olandez de externe le-a spus reporterilor că România vrea ca acest subiect să fie dezbătut la summitul UE din 1-2 martie. “România vrea să amâne discuţiile până la summit, dar alţii nu sunt de acord şi vor încerca să rezolve problema astăzi”, le-a declarat reporterilor ministrul olandez de externe, Uri Rosenthal.

Sârbii insistă cu vlahii şi limba vlahă

Reuters spune că Belgradul a părut să fie luat pe nepregătite de mişcarea României şi nu a avut o reacţie imediată. Canalul de televiziune Bor, care emite în estul Serbiei, unde trăieşte majoritatea comunităţii vlahe, a anunţat că va începe să îşi subtitreze programele într-o limbă vlahă aprobată oficial (aceasta este formularea reporterilor Reuters care nu cunosc istoria minorităţii româneşti dinSerbia, devenită minoritate vlahă de puţină vreme).

Reuters citează chiar pe Radisa Dragojevic, preşedintele Consiliului naţional al vlahilor (Reuters nu spune că Radisa Dragojevic este membru al Partidului Socialist sârb şi că alegerile pentru acest Consiliu naţional au fost fraudate masiv în 2010). Ce spune Radisa Dragojevic pentru Reuters: “Nu există probleme cu statutul minorităţii vlahe înSerbia. Autorităţile române vor să vadă Belgradul numindu-ne români, dar comunitatea noastră se opune. Noi considerăm Serbiapatria noastră şi, în afară de unele rădăcini comune, nu avem legături cu România”.

UPDATE: România şi-a menţinut poziţia faţă de Serbia, în ciuda presiunilor pentru a renunţa la acest blocaj. Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a cerut Serbiei să semneze un protocol prin care să se stabilească un mecanism bilateral de monitorizare a drepturilor minorităţii româneşti din Serbia. Preşedintele Serbiei Boris Tadic o ţine langa cu „vlahii”.

De ce a fost omorât Ceauşescu? Conexiunea basarabeană

Nimic din ceea ce s-a spus până acum nu m-a convins ca explicaţie logică pentru executarea lui Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989. Mascarada petrecută în cazarma din Târgovişte nu poate fi numită proces. Acuzaţiile în baza cărora Ceauşescu a fost executat sunt ridicole: genocid, subminarea economiei naţionale etc. Nicolae Ceauşescu a fost omorât pentru că trebuia să moară şi cred că decizia privind execuţia sa nu a fost luată la Bucureşti. Şi totuşi: de ce a trebuit să moară Nicolae Ceauşescu?

Există o succesiune a evenimentelor care mi-a atras atenţia. Nu reprezintă sub nici o formă o demonstraţie, sunt doar câteva evenimente care puse în succesiune dau un aer ciudat întregii afacerii. S-ar putea să nici nu existe vreo legătură între evenimente.

Pe 13 noiembrie 1989 Ceauşescu vorbea clar în Comitetul Politic Executiv al PCR despre Basarabia şi Pactul Ribbentrop-Molotov. Cu acelaşi prilej atrăgea atenţia asupra evenimentelor de la Chişinău din anul 1989 şi spunea că a cerut ca aceste evenimente să fie reflectate în presa românească (chiar ar fi necesară o cercetare pe presa comunistă din anul 1989 pentru a vedea în ce măsură şi cum era reflectată lupta naţională de la Chişinău). Stenograma în care Ceauşescu vorbea despre Basarabia a fost publicată de Jurnalul Naţional. Se mai spune că la congresul PCR din noiembrie 1989 Ceauşescu a vorbit limpede despre Basarabia, dar nu am identificat nici o sursă credibilă pentru asta.

Pe 24 decembrie 1989 Congresul Deputaţilor Poporului ai URSS adopta declaraţia de condamnare a Pactului Ribbentrop Molotov. Textul acestei condamnări îl puteţi citi aici.  Se vorbeşte despreEstonia, Lituania şi Letonia – nici un cuvânt despre Basarabia sau Republica Sovietică SocialistăMoldova. Poeta Leonida Lari a încercat să introducă chestiunea Basarabiei în declaraţia finală, însă nu a avut succes.

Pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu era executat la Târgovişte.

Pentru a completa acest tablou ar mai fi nevoie de multe elemente. Ar trebui să aflăm ce şi cât ştia Gorbaciov despre cele întâmplate în România după 22 decembrie 1989, ar trebui văzut întregul tablou al disputei dintre România şi Uniunea Sovietică asupra Basarabiei. Nu pot spune că lui Nicolae Ceauşescu i s-a tras moartea de la Basarabia, însă este o pistă care merită investigată.

 

 

Patrioţii Moldovei promovează în şcoli istoria mincinoasă a lui Vasile Stati

Volumul „Istoria Moldovei” al lui Vasile Stati este mai puţin cunoscut, mult mai vestit este Dicţionarul Moldovenesc-Românesc de acelaşi autor. Ca toate scrierile lui Vasile Stati, şi „Istoria Moldovei” este înţesată de minciuni şi răstălmăciri (cât de curând o să scriu un text despre această carte).

Minunea de volum a lui Stati are pe copertă harta „Moldovei Mari” şi este promovat mai nou în şcolile din Republica Moldova de Mihail Garbuz, preşedintele organizaţiei Patrioţii Moldovei. Mihail Garbuz şi Patrioţii Moldovei au mai comis nişte vitejii împotriva României, am scris aici şi aici.

Mihail-Garbuz-Istoria-Moldovei-Vasile-Stati

Scrisul de mână al lui Ion Antonescu. Mareşalul pornit împotriva corupţiei

Mareşalul Ion Antonescu era hotărât să demoleze sistemul corupţiei stabilit de regele Carol al II lea şi Nicolae Malaxa. De aici au rezultat o mulţime de rapoarte ale anchetelor ordonate de mareşalul Ion Antonescu care încerca să priceapă chiar în timp de se defăşura cel de-al Doilea Război Mondial cum de s-au cheltuit miliarde de lei pentru înarmare şi totuşi armata română era lipsită de echipamente. Am scris aici despre mecanismul corupţiei pus pe picioare de Nicolae Malaxa.

În imaginile de mai jos puteţi citi un raport alcătuit de generalul Zwiedenek pentru mareşalul Antonescu la 25 octombrie 1941 cu recomandări pentru rezolvarea chestiunii Malaxa (respectiv naţionalizarea intreprinderilor construite de acesta cu banii statului). Prima pagină a raportului poartă o rezoluţie scrisă de mână de mareşalul Ion Antonescu la 30 octombrie 1941 care indică furia acestuia faţă de imposibilitatea recuperării pagubelor produse de Nicolae Malaxa.

„Este [ilizibil] că tâlharii sunt mai tari decât dorinţa şi voinţa unei ţări întregi. Totuşi o soluţie va fi găsită şi o voi găsi. Statul trebuie să reintre în patrimoniul care i-a fost sustras cu atâta diabolică abilitate şi va intra. M-şal Antonescu”  

Din păcate mareşalul Ion Antonescu a eşuat în încercarea lui de a pune capăt corupţiei din România. Nici în anul 1944 nu reuşise să naţionalizeze intreprinderile lui Nicolae Malaxa, chiar dacă se spune că regimul lui Ion Antonescu a fost unul dictatorial. Abia comuniştii au pus mâna pe intreprinderile lui Malaxa, însă urmaşii lui şi-au recuperat averile după 1989. N-a mai ţinut nimeni seama de cum au fost făcute aceste averi.

Locuinţă de ţigani din Cehia atacată cu sticle incendiare

Vara trecută poliţia cehă abia stăpânea mulţimea să nu îi linşeze pe ţiganii din oraşele Varnsdorf, Novy Bor şi Rumburk. Ieri noapte, doi indivizi au aruncat cu sticle incendiare într-o casă locuită de ţigani din oraşul Aš. În imaginea de mai jos se vede o fereastră afumată la parter (via Ceske Noviny).

La fel, astă toamnă în Bulgaria vecinii noştri se răsculaseră în masă împotriva ţiganilor, abia de-au putut fi ţinuţi în frâu. La începutul acestei luni ministrul ceh de externe discuta într-un interviu posibilitatea mutării ţiganilor din Europa într-o ţară a lor. Şi se întreba unde ar putea fi această ţară. (via Romea.cz)

Nu prea merge povestea cu multiculti…

 

Bulgarii o lasă mai uşor cu „învârtitul câinelui”

Vă spuneam aici că bulgarii au un obicei interesant în martie: învârtitul câinelui, destinat protejării bietului dobitoc de pericolul turbării. Vedeţi în imaginile de mai jos cum se face chestia asta.

Ei bine, în urma presiunilor comunităţii internaţionale a iubitorilor de animale, anul acesta „învârtitul câinelui” va fi simplificat. Un desant de apărători ai drepturilor animalelor din întreaga lume s-a deplasat în satul Brodilovo din Bulgaria pentru a se asigura că patrupedele nu vor mai fi date pe sfoară. Gospodarii bulgari s-au conformat şi au anunţat că anul acesta nu vor mai învârti câinii ci doar îi vor arunca pur şi simplu în apă ca să-i protejeze de turbare. (via Novinite)

Se duc naibii frumoasele tradiţii balcanice…

 

Furia împotriva Bisericii: leniniştii de ieri sunt bezbojnicii de azi

Ideile împotriva Bisericii vânturate prin presă de bezbojnicii de azi sunt preluate integral de la tătucul Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin. Bezbojnicii care desfăşoară ofensiva actuală împotriva creştinismului urmează programul stabilit în urmă cu un secol. Haideţi să vedem ce spunea Lenin despre Biserică:

“Religia este opiu pentru popor, un fel de basamac spiritual în care robii capitalului îşi îneacă chipul lor omenesc, năzuinţele lor la o viaţă cât de puţin demnă de un om”

“Religia trebuie să fie declarată o chestiune particulară. Fiecare om trebuie să fie absolut liber de a împărtăţi orice religie sau de a nu recunoaşte nici o religie, adică să fie ateu, aşa cum şi este de obicei orice socialist”

“Noi cerem ca religia să fie o chestiune particulară faţă de stat, dar nu putem în nici un caz să socotim religia drept o chestiune particulară faţă de propriul nostru partid”

V.I. Lenin Socialismul şi religia. Opere complete, vol XII, Chişinău, Editura Cartea Moldovenească, 1971

Recunoaşteţi în zicerile lui Lenin faptele de presă ale bezbojnicilor de azi? Religia opiu pentru popor – în presa de azi “prostimea nespălată se înghesuie la moaşte”. Religia chestiune particulară – afişată pe toate gardurile de azi în ideea de a scoate creştinismul din viaţa publică. În acelaşi timp după cum zicea tovarăşul Lenin “nu putem să socotim religia drept o chestiune particulară faţă de partidul nostru” – aşa că toţi bezbojnicii sunt foarte pricepuţi în fineţuri teologice. Lenin redivivus, doar că nimeni nu spune asta cu voce tare.

 

Cum combaţi evaziunea fiscală într-un regim fanariot?

Pe la 1730 şi ceva domnitorul Constantin Mavrocordat a făcut o serie de reforme în Ţara Românească şi Moldova. Cea mai importantă dintre toate: fiecare cap de familie plătea un singur impozit de 10 lei pe an, achitat în 4 rate numite „sferturi”. Peste 50 de ani românii din Moldova şi Ţara Românească plăteau câte 20 de „sferturi” plus o căruţă de alte taxe: pe cai, pe vaci, pe oi, pe albine, pe coşul de fum. Toţi trăitorii în secolul al XVIII lea au constatat fără să aibă cine ştie ce studii de macro-economie că în vremea lui Mavrocordat toată lumea îşi plătea impozitul şi visteria era plină, iar în vremea urmaşilor săi toată lumea fugea de biruri.

În ziua de azi se vorbeşte de „combaterea evaziunii fiscale”, dar dacă am începe să numărăm taxele şi impozitele ar fi mai multe decât cele din vremea lui Caragea. Chiar nu e nevoie de cine ştie ce studii aprofundate, pe vremea mea istoria asta se învăţa la liceu. E simplu: impozite puţine şi clare – încasări mari la buget; impozite multe şi alambicate – încasări mici la buget. Nimeni nu mai are chef de muncă dacă ştie că jumătate din munca sa îi este luată – mai bine nu mai munceşte. Sau munceşte, dar face ce face şi nu dă nici un ban la stat.

 

Presa ucraineană plânge după gazele de lângă Insula Şerpilor

Descoperirea rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră a agitat presa ucraineană. Aproape toate articolele de la Kiev menţionează faptul că descoperirea s-a făcut în zona „câştigată de România la procesul de la Haga privind Insula Şerpilor”. Cumva ucrainenii tratează platoul continental pe care îl revendicau ca şi cum chiar ar fi fost al lor. Doar că una este să ai pretenţii, alta este să deţii.

Ucrainenii plâng aici, aici, aici, aici şi aici.

 

Am văzut noul dicţionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati

Am fost săptămâna aceasta la Chişinău şi am căutat  noua ediţie a dicţionarului moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Eram tentat să îl cumpăr, am deja ediţia din 2003 şi mă gândeam să îmi completez colecţia. Până la urmă m-am răzgândit: nu-şi merită banii. Introducerea la ediţia din 2011 a dicţionarului moldovenesc-românesc este o ciorbă reîncălzită după introducerea de la prima ediţie din 2003. Aş zice chiar mai slabă, tovarăşul Stati a scos din text unele accente polemice la adresa hoţilor de români care au furat cuvinte cu hurta din sfânta limbă moldovenească. În introducerea ediţiei din 2011 tovarăşul Vasile Stati recunoaşte că nu este vorba de un dicţionar, ci de un lexicon. În sfârşit, curată pierdere de vreme. Am preferat să îmi cheltui banii pe alte cărţi tipărite la Chişinău care chiar merită să fie citite şi pe care le voi prezenta aici în zilele următoare.

Veşnicul mecanism al corupţiei din România. Băieţii deştepţi dintotdeauna

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1941 pe biroul generalului Ion Antonescu se găsea sinteza unei cercetări efectuate de Banca Naţională a României la firmele lui Nicolae Malaxa. Cele şase file cu menţiunea „Strict confidenţial” deasupra titlului „Situaţiunea firmei N. MALAXA S.A.R.” poartă semnătura avocatului Alexandru Ottulescu (guvernatorul B.N.R. de pe-atunci) şi dezvăluie cu o precizie chirurgicală mecanismele corupţiei din perioada interbelică. Câţiva experţi contabili au stabilit în câteva file diagnosticul prăbuşirii României, iar ceea ce mi se pare cu adevărat şocant este că riscăm să ne repetăm greşelile istorice: esenţa acestui raport, cu modificări minore, poate constitui expertiza contabilă a multor „mari firme” din ziua de azi. (Puteţi citi mai jos o copie fotografică a acestui raport)

Profit gigantic, credite preferenţiale

Aproape fiecare cuvânt din raportul B.N.R. constituie o lovitură devastatoare. Din primele rânduri aflăm că firma lui Nicolae Malaxa funcţiona în baza unor credite care reprezentau 236,6% din mijloacele proprii – firmă pe datorie.

Cel mai mare creditor al lui Malaxa era B.N.R. cu 83,7% din întreaga finanţare a firmei. Mai mult decât atât, Malaxa beneficia de o relaţie specială cu B.N.R.: contractele sale de împrumut prevedeau că dacă Malaxa nu îşi încasa banii pe comenzile de stat urma ca perioada de creditare să îi fie prelungite. Un creditor cu adevărat special: dacă nu avea bani, era în mod automat amânat.

Acelaşi raport constata că deja nu mai era clar dacă statul era clientul întreprinderilor lui Malaxa sau Malaxa era clientul statului: 98% din comenzile fabricilor Malaxa erau comenzi de stat (66% comenzi de armament, 32% comenzi de material rulant pentru CFR).

Surpriza experţilor B.N.R. a fost enormă atunci când au calculat ratele de profit ale lui Malaxa în cadrul contractelor lui cu statul: acestea se situau între 236% şi 1.140%. De exemplu fabricarea de armament l-a costat pe Malaxa 182 milioane lei, iar acest armament a fost vândut armatei române cu 1,65 miliarde lei – rată de profit de 910%. Experţii contabili constatau sec: „firma N. Malaxa beneficiază de o rentabilitate excepţională”.

Nicolae Malaxa a avut grijă să pună deoparte aproape o treime din profiturile contractelor cu Armata: 390 de milioane de lei (adică 1,4 milioane dolari) într-un cont la Chase National Bank din New York. Chiar dacă făcea afaceri cu naziştii şi se întâlnea cu Hermann Goring, Nicolae Malaxa îşi punea banii în America.

Experţii B.N.R. au mai constatat că Malaxa practica dubla contabilitate şi multe din operaţiunile sale financiare erau mascate şi greu de identificat. Sistemul industrial-financiar al lui Malaxa făcea imposibilă blocarea finanţării de stat – deoarece fără sprijin guvernamental fabricile lui Malaxa ar fi fost închise, ceea ce pe lângă problemele sociale create ar fi dus la o problemă mult mai mare: oprirea producţiei de armament în ajunul intrării României în război.

Mecanismul corupţiei

Mecanismul lui Malaxa era unul simplu: mituia funcţionari de stat şi chiar pe regele Carol al II lea (vezi aici ce zice istoricul Ioan Scurtu despre cum îl mituiau Malaxa şi Auschnitt pe rege) şi astfel obţinea contracte de stat, desfăşurate în baza unor credite preferenţiale de stat cu marje de profit gigantice. Aceste profituri constituiau fondul de rulment pentru următoarele mituiri ale funcţionarilor de stat – şi cam o treime din bani mergeau în conturile din America. Chiar şi fabricile lui Malaxa erau construite cu bani de la stat după care beneficiau de comenzi de stat – astfel că funcţionarii B.N.R. se întrebau cine era de fapt adevăratul proprietar al acestor fabrici. Sunt sigur că recunoaşteţi în acest mecanism destule exemple contemporane. Mai jos puteţi citi raportul care în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1941 s-a găsit pe biroul generalului Ion Antonescu.

Fostul şef al spionilor de la Chişinău: ruşii nu-l iubesc pe Voronin

Fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, Valeriu Pasat a dat un interviu în ziarul Timpul în care spune că Moscova nu l-a iubit foarte tare pe Vladimir Voronin. Puteţi citi aici mai multe opinii ale lui Valeriu Pasat despre istoria recentă a Republicii Moldova. Foarte multe din cele spuse de Valeriu Pasat sunt chestiuni care vor stârni mai multe confruntări. Totuşi, până la urmă este vorba de un fost şef al unui serviciu de informaţii.

 

Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare

Din luna ianuarie 2012 la Arhivele Naţionale pot fi cercetate documentele fondului Francmasoneria română. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond.

Din păcate inventarul de pe internet al fondului Francmasoneria română nu prea respectă tipicul inventarelor arhivistice, mai precis îi lipseşte introducerea. De obicei introducerea unui inventar vorbeşte despre originea documentelor, se referă la istoria creatorului lor, aminteşte modul în care aceste documente au intrat în patrimoniul Arhivelor Naţionale, descrie modul iniţial de organizare a evidenţei documentelor, dacă şi cum a fost modificat acesta etc. De obicei chestiuni folositoare celor care vor să înţeleagă mai multe despre respectiva arhivă.

Cum au ajuns documentele Masoneriei la Arhivele Naţionale

În lipsa unei introduceri a inventarului arhivistic îmi voi permite nişte presupuneri cu privire la originea acestor documente. Prin octombrie sau noiembrie 1940 (nu-mi amintesc data exactă şi nici nu am la îndemână cărţile necesare) Mişcarea Legionară a organizat mai multe raiduri la sediile lojelor masonice. Atunci au fost confiscate toate documentele masonice, care ulterior au fost prezentate publicului într-o mare expoziţie la Bucureşti. Legionarii au editat cu această ocazie şi un volum de documente masonice, volum care în ziua de azi este o raritate (eu nu am reuşit încă să găsesc vreun exemplar şi nici nu ştiu dacă a fost re-editat după 1989).

Prin anii ’90 am auzit ceva zvonuri că documentele confiscate de legionari de la masoni ar fi ajuns la Arhivele Naţionale, însă nu se ştia nimic precis. Este posibil ca acest fond abia dat în cercetare să fie alcătuit din documentele confiscate de legionari. Oricum, după ce am citit inventarul fondului nu am fost foarte tentat să merg să citesc dosarele, cel mult m-ar interesa cele cu listele de membrii ai diverselor loje masonice din România. Mult mai interesante mi se par dosarele referitoare la francmasoneria din România aflate în arhiva CNSAS.

Securitatea şi Masoneria

La CNSAS se găseşte un aşa numit Fond Documentar Bucureşti, colecţia de documente istorice a Securităţii Municipiului Bucureşti considerate de interes, chiar dacă erau destul de vechi. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond. La fel ca şi în cazul de mai înainte nu pot decât să fac presupuneri cu privire la originea documentelor. Posibil ca documentele de la CNSAS să facă parte din „captura” legionarilor din toamna anului 1940 – iar securiştii şi-au ales cele mai interesante/folositoare documente. Alte dosare par să fi fost create de seriviciile de informaţii din perioada interbelică (SSI, Poliţia de Siguranţă).

Din ce am citit în acest inventar (şi el lipsit de o introducere!) la CNSAS se găsesc mai multe liste cu membri ai Francmasoneriei din România şi chiar fotografii. Din perioada 1937-1943 avem nişte rapoarte alcătuite de „Comisia pentru cercetarea activităţii masonice din România” – acestea mi se par de departe a fi cele mai interesante.

De asemenea există un dosar care prin titlu se anunţă interesant (din păcate nu este datat): „Francmasoni – istoric. Francmasoneria în România. Sarcinile Securităţii în luptă cu Francmasoneria”. Un alt dosar din anul 1984 are titlul „Program de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor oastile ţării noastre preconizate de Francmasonerie”. Doar titlurile acestor dosare spun multe despre relaţia dintre Securitate şi Francmasonerie.

 

 

Un articol despre războiul mogulilor. Bonus: serviciul de informaţii al lui Nicolae Malaxa

De azi puteţi citi pe internet studiul meu despre bătălia mogulilor interbelici ai României, Nicolae Malax şi Max Auschnitt. A apărut în ediţia print a revistei Historia din luna ianuarie, de azi este şi online aici.

Şi încă un anunţ: în revista Magazin Istoric pe luna februarie (se găseşte la chioşcuri) mi-a apărut un articol despre serviciul de informaţii al lui Nicolae Malaxa. Era frumos în perioada interbelică, pe lângă serviciile de informaţii oficiale (SSI şi Poliţia de Siguranţă) mai toată lumea avea un serviciu propriu de informaţii: Legiunea Arhanghelului Mihail, Partidul Naţional Ţărănesc, regele Carol al II lea avea informatori proprii, iar amanta sa Elena Lupescu avea şi ea un serviciu de informaţii. Mă întreb câte servicii de informaţii există în România actuală. Deci: dacă vreţi să aflaţi mai multe despre serviciul de informaţii privat al lui Nicolae Malaxa mergeţi şi cumpăraţi de la chioşcuri Magazin Istoric.

Ca să vă încurajez să citiţi articolul meu din revista Historia (aici) vă mai spun că de soarta lui Max Auschnitt se interesa Adolf Eichmann.