Arhiva lunii martie 2012

Un cadou pentru cititorii mei: jurnalul unui braşovean din anul 1613

(UPDATE. Votul pentru Roblogfest 2012 s-a încheiat, oferta nu mai este valabilă) În toamna anului 2000 am început să traduc din germană jurnalul braşoveanului Andreas Hegyes din anul 1613. Vreau să vă dau această traducere celor care mă veţi vota în concursul Roblogfest. Cei care m-au votat în primul tur au primit deja un volumaş cu povestiri vesele din istoria românilor (pe care îl vor primi şi cei care votează doar în runda a doua!).

Cei care m-au votat în prima rundă au deja un cont şi ştiu cum să voteze. Am pus aici câteva explicaţii despre cum să votaţi cei care nu aţi mai făcut-o. Ca să primiţi cele două volume vă rog să îmi trimiteţi un e-mail la adresa contact (at) george-damian.ro. Acelaşi lucru trebuie să îl facă şi cei care vor jurnalul lui Andreas Hegyes.

Mai am două recomandări de vot pentru Roblogfest.

La categoria „Blog de travel” vă rog să le votaţi pe fetele de la TravelGirls (aici pagina de vot)

La categoria „Blog de sport” vă rog să votaţi 7sport.ro (aici pagina de vot)

A! şi dacă vă place ce fac şi ce recomand daţi vă rog un like pe Facebook la pagina aceasta şi pagina cu explicaţiile votului!

Câteva cuvinte despre Andreas Hegyes

Pe 21 martie 1613 braşoveanul Andreas Hegyes începea să ţină un jurnal, în care avea să noteze cel puţin o propoziţie în fiecare zi până pe 14 mai 1617. Într-un caiet legat cu fir roşu, cel mai probabil alcătuit chiar de mâna lui, Andreas Hegyes a adunat o sumă de proverbe săseşti („Harnaşamentul calului, femeia şi cărţile trebuie verificate zilnic”), câteva texte religioase şi jurnalul propriu a cărui traducere o puteţi primi dacă mă votaţi în runda a doua la Roblogfest. Caietul lui Hegyes conţine şi însemnări sporadice anterioare lui 21 martie 1613, însă acestea sunt puţine şi lipsite de continuitate.

Andreas Hegyes s-a născut la 30 noiembrie 1578 ca fiu al lui Johann Hegyes şi Anna, fiica lui Petrus Armbruster. Johann Hegyes şi-a petrecut tinereţea la Viena unde a făcut parte din garda personală a împăraţilor Ferdinand I şi Maximilian II, fiind înnobilat în anul 1567. Deşi era sighişorean de fel, Johann Hegyes a preferat să se stabilească la Braşov după ce s-a întors de la Viena.Tatăl şi-a deprins fiul cu meseria armelor, astfel că la vârsta de 35 de ani, în anul 1613 Andreas Hegyes intră în serviciul public al Braşovului cu funcţia de căpitan al trabanţilor oraşului.

Andreas Hegyes a avut o carieră de succes în Braşovul anilor 1600: pe lângă funcţia de căpitan al trabanţilor a fost şi perceptor de impozite, în 1614 avea să devină unul dintre cei 12 senatori care conduceau oraşul (păstrându-şi această funcţie până la moarte), iar în anul 1625 a fost ales villicus, a doua funcţie ca importanţă după aceea de jude.Andreas Hegyes a murit pe 27 august 1627, în vârstă de 49 de ani.

În jurnalul lui Andreas Hegyes puteţi vedea cum trăiau braşovenii în urmă cu 400 de ani, ce simţeau înainte să meargă la război, cum negociau libertatea oraşului prinşi între imperiile Habsburgic şi Otoman, între interesele voievozilor de peste munţi şi cele ale principilor de la Alba Iulia. Puteţi vedea ce bârfe şi zvonuri circulau prin Braşov în 1613, cum se distrau braşovenii, ce preţuri erau la piaţă, cum se înţelegeau ungurii cu saşii şi românii.

Încă un vot la Roblogfest

(UPDATE. Votul pentru Roblogfest 2012 s-a încheiat, oferta nu mai este valabilă) Sunt bucuros să vă anunţ că am reuşit cu ajutorul vostru să mă calific în finala Roblogfest. Mă număr printre cei 20 selectaţi din cei 146 de candidaţi.

Doar că mai am nevoie încă o dată de votul vostru pentru a câştiga. Mulţi dintre voi aveţi deja cont şi m-aţi mai votat o dată, aşa că nu ar trebui să fie greu. Perioada de vot pentru etapa a doua: 28 martie – 3 aprilie 2012.

Mai am o rugăminte pentru cei care m-aţi votat deja: intraţi aici http://www.george-damian.ro/vot-roblogfest.html şi daţi un like pe Facebook (la sfârşitul paginii).

De data aceasta nu mai am ce să vă ofer, doar prietenia mea veşnică şi noi texte pe blogul meu.

Cei care vor o carte gratis pentru un vot, intraţi aici.

Fotografiile unor artiste de cabaret şi un filaj din Bucureştiul interbelic

Documentele din arhive de săptămâna aceasta pe care vi le propun sunt mai „uşurele”: o serie de fotografii ale dansatoarelor de cabaret din cluburile de noapte bucureştene din perioada interbelică. Bonus: rapoartele de filaj ale dansatoarei Cristina Rodriguez care îşi făcea veacul prin Bucureşti în anul 1940.

Serviciul Secret de Informaţii din perioada interbelică urmărea cu mare atenţie tot ce se petrecea în cluburile de noapte bucureştene. Dosarul barului Melody cuprinde şi fotografiile dansatoarelor de cabaret, cu numele lor real plus numele de scenă. Pe mine m-a amuzat tocmai diferenţa dintre aceste nume. În plus, pe prima fotografie din serie domnişoara are nişte mustăţi desenate cu stiloul, eu sunt sigur că este „operă” contemporană a vreunui angajat al Serviciului Secret de Informaţii care s-a amuzat în timp ce studia dosarul barului Melody.

În imaginile de mai jos puteţi citi rapoartele de filaj ale agenţilor SSI care au urmărit-o pas cu pas vreme de şase zile pe dansatoarea de cabaret Cristina Rodriguez. Nu a fost descoperit nimic special, însă din aceste rapoarte vă puteţi face o idee cum îşi petrecea ziua o dansatoare de cabaret din Bucureştiul interbelic.

 

 

Câţi români sunt în Bulgaria?

Cu ocazia scandalului privind delimitarea zonelor economice din Marea Neagră cu Bulgaria s-a mai auzit câte ceva în presa din România despre românii de la sud de Dunăre. Până la urmă a reieşit că cearta cu Bulgarii din Marea Neagră este pe gaze naturale şi cel mai probabil bulgarii vor păţi ce au păţit şi ucrainenii, mai devreme sau mai târziu (via Hotnews). Iar resursele energetice vor fi exploatate de alţii, nu vom primi facturi mai mici.

Dar să revenim la românii din Bulgaria. Istoria demografică a vecinilor noştri de la sud este destul de specială (via Wikipedia, vezi tabelul cu evoluţia grupurilor etnice). Am scris un articol pe tema asta în ziarul bulgăresc Sega (aici), mi-au sărit comentacii bulgari în cap şi discuţia a ajuns la originile genetice ale bulgarilor şi la disputa daci/ traci – cine-a fost primul în Balcani?

Întrebarea mea este alta. Cum se poate explica evoluţia demografică din graficul şi tabelul de mai jos?

  1900 1905 1910 1920 1926 1934 1946 1956 1965 1975 1992 2001 2011
Români 71063 75773 79429 57312 69080 16504 0 487 0 0 2491 1088 891
Vlahi 0 0 0 0 0 0 0 3749 0 0 5159 10566 3684

 

Este vorba de cifrele recensămintelor bulgare pe o perioadă de mai bine de 100 de ani. O istorie demografică extrem de ciudată şi lipsită de orice fel de explicaţii raţionale!

Din 1900 până în 1926 numărul românilor din Bulgaria a oscilat între 70 şi 80 de mii de persoane (cu o scădere destul de semnificativă în 1920, uşor de explicat prin înfrângerea Bulgariei în Primul Război Mondial, scădere urmată de o revenire). Pentru numărul românilor din anul 1934 chiar nu există nici o explicaţie în afară de falsificarea brutală a recensământului. Nu se poate ca în 8 ani de zile o comunitate de aproape 70.000 de oameni să se reducă la doar 16.000. De notat că schimbul de populaţie cu Bulgaria a avut loc patru ani mai târziu, în 1940, iar acest schimb de populaţie s-a referit la Cadrilater (Dobrogea de sud, judeţele Durostor şi Caliacra). Românii recenzaţi până în 1934 sunt din regiunea Vidin (tot români timoceni, pentru că râul Timoc reprezintă graniţa dintre Bulgaria şi Serbia).

Deci în 1934 dispar mai bine de trei sferturi din românii din Bulgaria. La următorul recensământ, în 1946 nu există români în Bulgaria. Surpriza vine în 1956 când brusc apar 3.749 de vlahi şi doar 487 de români! Vreme de 7 recensăminte nu a fost vorba de vlahi în Bulgaria, însă în 1956 au fost brusc descoperiţi. Extrem de ciudată apariţie. Următoarele două recensăminte comuniste nu mai înregistrează vlahi, dar nici români.

După căderea regimului comunist, în 1992 apar aproape 2500 de români şi ceva mai mult de 5000 de vlahi. În 2001 se constată o evoluţie interesantă: numărul românilor recenzaţi în Bulgaria se înjumătăţeşte, cel al  vlahilor se dublează! După ce în ultimii 10 ani s-a vorbit din ce în ce mai mult (deşi insuficient) despre drepturile românilor din Bulgaria se întâmplă iar un fenomen interesant: scate uşor numărul românilor, iar cel al vlahilor scade de aproape trei ori (de la 10.500 la 3600)! Până la urmă şi teoria identităţii vlahe poate fi periculoasă.

E ceva necurat în aceste recensăminte. Unde au dispărut cei 70.000 de români din Bulgaria de acum două generaţii? Chiar nu s-au înmulţit? 

Am intrat în concursul Roblogfest. Cine mă ajută să câştig?

(UPDATE. Votul pentru Roblogfest 2012 s-a încheiat, oferta nu mai este valabilă) M-am înscris în lupta blogurilor – Roblogfest 2012. Aşa că am nevoie de voturile cititorilor mei, să văd şi eu cine mă place aşa de tare încât să-şi piardă vremea ca să mă poată vota. Pentru că este un proces destul de greoi de vot în acest concurs. Am scris aici în detaliu ce trebuie făcut şi ofer şi o recompensă celor care mă votează.

Oricum, mulţumesc pentru atenţie!

Lansare de carte şi e-book pentru Basarabia

 

Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni lansează volumul „Istoria Basarabiei – note de curs” de Ştefan Purici.

Lansarea va avea loc în Sala Stoicescu din Palatul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46), luni, 26 martie 2012, începând cu ora 18:00. Volumul cuprinde detalierea cursului special de „Istoria Basarabiei” susţinut de prof. dr. univ Ştefan Purici la Facultatea de Istorie a Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava.

Ca de obicei, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi va publica online şi o variantă electronică a acestui volum (după lansare). Aici puteţi vedea prima carte electronică lansată de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi despre românii din Serbia. Bineînţeles, voi semnala şi aici „Istoria Basarabiei” a profesorului Ştefan Purici când va apărea pe internet.

 

Ungurii îşi fac CNSAS

Ştiu că am insistat în ultima perioadă pe acest subiect, însă vreau să vă propun o analiză excelentă asupra dezbaterii din Ungaria în legătură cu deschiderea dosarelor securităţii din perioada comunistă. Ideea este că ungurii se confruntă acum cu problema “dosarele Securităţii şi CNSAS” – în vreme ce nouă ni se spunea cu ani în urmă că ungurii sunt mai avansaţi decât noi. Na, România iar este model pentru Ungaria! Este vorba de un articol scris de Zoltan Csipke pentru pagina www.politics.hu (şi tradus de mine!)

Problema arhivelor comuniste refuză să dispară pentru Fidesz

În februarie Fidesz (partidul de dreapta aflat la guvernare la Budapesta, n.trad.) a votat surprinzător împotriva unui proiect de lege care ar fi scos la lumină identitatea spionilor şi informatorilor din era comunistă prin deschiderea arhivelor, în ciuda faptului că Fidesz a sprijinit acest proiect când se afla în opoziţie.

Simţind presiunea suporterilor săi, liderul grupului Fidesz din Parlament, Janos Lazar a sugerat după acest vot că partidul său sprijină deschiderea arhivelor şi a votat împotriva proiectului propus de Andras Schiffer doar din cauza unor probleme tehnice. Fidesz încerca să controleze pagubele.

În urma acestui vot partidul strident anti-comunist Fidesz a fost pus într-o poziţie în care trebuiau să explice de ce a votat împotriva unei măsuri asemănătoare cu cele sprijinite chiar de ei în trecut. Explicaţia a fost că legea, aşa cum fusese redactată, în loc să îi expună pe comuniştii de rang înalt ar fi dezvăluit identităţile celor siliţi să îşi toarne prietenii.

Între timp, politicienii din Partidul Socialist (care a apărut în 1989 când aripa reformatoare a Partidului Socialist al Muncitorilor s-a despărţit de facţiunea comuniştilor care se opuneau schimbării de sistem) s-au bucurat de cursul evenimentelor care i-a pus în poziţia de a apărea mai doritori să scoată la lumină trecutul comunist în vreme ce mass-media ce îi susţine a observat cu bucurie că acum Fidesz blocheaza accesul la arhive.

După cum a arătat un articol de pe index.hu, grupul parlamentar al Fidesz este împărţit în trei facţiuni: cei care au votat pentru în februarie şi care provin din provincie, cei ca Lazar care sprijină deschiderea arhivelor însă ar dori să modifice proiectul de lege (preşedintele Parlamentului László Köver poate fi şi el inclus în această categorie, chiar dacă consideră această lege “o afacere internă a cercurilor de intelectuali” şi ar prefera o deschidere parţială din motive de securitate naţională) ca şi o a treia grupare care crede că nu poate fi refăcută o imagine precisă a trecutului deoarece o parte din arhive a fost distrusă şi care spun că această poziţie nu reprezintă o încercare de protejare a liderilor de rang înalt din partid, despre care oricum astfel de detalii au ieşit deja la iveală.

În vreme ce chestiunea refuză să dispară, Lazar a luat în considerare păcatele bunicului căzute asupra nepotului spunând într-un interviu pentru Magyar Hirlap despre deputatul Schiffer că “este o obrăznicie din partea descendentului unuia dintre diplomaţii de frunte ai regimului Kadar şi un colaborator comunist să propună o astfel de lege”. Schiffer a răspuns printr-un interviu în Nepszabadsag calificând drept josnice comentariile lui Lazar şi spunând că “vina urmaşilor” este o tactică a extremei drepte, la care a adăugat că nici măcar deputaţii de extremă dreapta ai Jobbik nu s-au angajat în astfel de practici în ultimul an şi jumătate.

În această dimineaţă, agenţia de presă de stat MTI a anunţat că foştii premieri Peter Boross şi Peter Medgyessy s-au exprimat împotriva acestui proiect de lege. Ceea ce face ca publicarea de către MTI a declaraţiei lui Medgyessy să fie demnă de luat în seamă (unii ar putea spune chiar comică) este faptul că la câteva luni după ce Medgyessy a devenit premierul coaliţiei social-democrate din 2002 s-a descoperit că în anii 1980 a fost agent de contrainformaţii, ceea ce a stârnit un scandal în acea vreme (Fidesz a cerut demisia lui).

După ce a promis să discute chestiunea, grupul parlamentar Fidesz nu a ajuns la o decizie privind deschiderea arhivelor, iar liderii partidului au recomandat înfiinţarea unui Comitet al Memoriei Naţionale de către toate partidele. Acestea au cerut guvernului să formuleze detaliile pentru un astfel de comitet până la mijlocul lunii mai.

Lazar a spus reporterilor că un astfel de comitet va putea fi înfiinţat permanent şi va lucra până la 15-20 de ani. Ar urma să fie alcătuit în primul rând din experţi independenţi, însărcinaţi cu explorarea şi expunerea trecutului comunist. Istoricul Krisztian Ungvary a salutat propunerea pentru acest comitet şi a adăugat că legea în continuare va avea nevoie de modificări pentru ca identitatea agenţilor să fie făcută publică.

În mod clar Fidesz a calculat greşit modul în care votul din februarie va fi perceput, nu doar de către partidele de opoziţie, ci şi de către proprii susţinători.Decizia partidului de a “trece pisica” unui nou comitet relevă faptul că discuţiile de azi nu au reuşit să rezolve diferendele interne, ci doar o recunoaştere a faptului că nu pot ignora problema.

Două întrebări apar în urma acestor evenimente. Prima este dacă această propunere pentru un Comitet a Memoriei Naţionale – aparent intenţionat să activeze la fel ca şi comitetele similare din Cehia şi România – va întreprinde paşi rapizi pentru aducerea la lumină a trecutului sau va avea o activitate lentă, însemnând că Ungaria va rămâne singura ţară din regiune unde o bună parte din trecutul comunist rămâne ascuns?

A doua întrebare este dacă acest lucru semnifică o încercare serioasă din partea Fidesz să dezvăluie trecutul sau este doar un fel de a-şi mulţumi sprijinitorii în vreme ce trec problema pe un plan secund, în speranţa că va dispărea până la urmă?

 

Ceauşescu a avut dreptate: canalul Dunăre-Bucureşti este bun

Mă rog, nu cred că Ceauşescu a avut dreptate, au fost alţii care s-au gândit la canalul Dunăre-Bucureşti. După 1990 au fost tot felul de presiuni să nu se încheie lucrările la acest canal care în 1989 era făcut mai bine de jumătate. Principalul oponent: Ion Iliescu. Canalul Dunăre-Bucureşti a fost descris multă vreme drept unul din proiectele megalomane şi faraonice ale lui Nicolae Ceauşescu.

Ecluza neterminată de la Copăceni a canalului Dunăre-Bucureşti. Sursa foto cu mai multe imagini

De fapt proiectul este mult mai vechi: datează cel puţin din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Germanii au făcut mai multe studii pentru realizarea canalului Dunăre-Bucureşti, unele dintre ele le-am identificat în arhive, când le voi regăsi o să le postez aici. Ajung la concluzia că ne lipseşte o istorie economică în care să fie urmărită dezvoltarea marilor proiecte româneşti şi influenţa politicii asupra lor.

Ziarul Gândul anunţă oarecum catastrofic “Un nou proiect mamut anunţat de Transporturi: UE ar putea finanţa construcţia canalului Dunăre-Bucureşti, care costă 2,5 miliarde de euro”. E un paradox aici: aceiaşi oameni care reproşează românilor că în trecut au construit biserici mici sunt supăraţi acum că sunt construite biserici mari. Aceiaşi oameni care reproşează românilor că nu au construit nimic au spus de canalul Dunăre-Bucureşti că a fost un proiect faraonic. Nu înţeleg: este bine sau nu este bine ca românii să construiască?

În sfârşit, canalul Dunăre-Bucureşti va fi finanţat cu fonduri UE. Eu zic că e bine să se construiască.

 

Ungurii îşi fac Comisie Tismăneanu, la bulgari se merge cu naşu pe tren

Sunt din ce în ce mai pasionat de ce se întâmplă în ţările vecine României. Şi asta din cauza faptului că avem probleme şi preocupări comune. În paralel cu scandalul medicamentelor din România am urmărit scandalul medicamentelor din Bulgaria (am scris un articol despre asta pentru ziarul Puterea). Există ceva diferenţe, însă scandalul medicamentelor din România s-a suprapus aproape perfect cu cel din Bulgaria (o altă diferenţă ar fi că în Bulgaria au căzut ceva capete, la noi linişte în continuare, reforma sănătăţii se amână).

Ungurii se pregătesc zilele astea să deschidă dosarele Securităţii lor şi vor avea diverse bucurii în legătură cu intelectualii (aici). În plus ungurii mai pregătesc şi ei un fel de „Comisie Tismăneanu”, doar că niţel mai aplicată: vor să investigheze responsabilităţile exacte ale liderilor comunişti şi să le stabilească şi ceva vinovăţii. Şi iar îmi amintesc cum se spunea că noi românii nu ne-am de-comunizat şi nici de-securizat. Păi la noi dosarele Securităţii aproape că nu mai provoacă nici un fel de emoţii, iar de „Raportul Tismăneanu” a uitat aproape toată lumea… Şi ungurii abia încep!

La bulgari căile ferate au găsit soluţia să iasă din deficit: vor să îi penalizeze pe cei care merg cu naşu’! (via Novinite). Altă problemă de-a bulgarilor: vor trebui să crească vârsta de pensionare a femeilor (via Sega).

Cea mai proastă ştire pentru bulgari este că specialiştii ruşi de la proiectata centrală atomică de la Belene au început să plece acasă (via Sega). Ruşii cer 6 miliarde dolari să le facă bulgarilor centrală atomică, bulgarii oferă doar 5 miliarde dolari. Problema bulgarilor este că firma germană RWE care ar fi trebuit să finanţeze operaţiunea s-a retras din afacere. Or să ajungă bulgarii să cumpere curent electric de la băieţii deştepţi din România…

 

Ce mai face Garda Maghiară? S-a transformat în Garda Naţională Maghiară

După ce a fost interzisă, Garda Maghiară s-a transformat în Garda Naţională Maghiară. De 15 martie ziua maghiarilor de pretutindeni în organizaţie au fost primiţi 150 de noi membri. Pentru ca să evite o intervenţie în forţă a poliţiei, noii membri ai Gărzii Naţionale Maghiare au depus jurământul în şoaptă şi aşezaţi pe jos. După ce Garda Maghiară a fost desfiinţată în 2009 autorităţile de la Budapesta au interzis orice fel de manifestaţii paramilitare care imită evenimente militare oficiale (via Metropol.hu).

Am selectat câteva imagini de pe pagina oficială a Gărzii Naţionale Maghiare.

Gardiştii s-au aliniat în Piaţa Eroilor din Budapesta.

Şi în Budapesta există câini comunitari care participa la evenimente.

Gardiştii depun jurământul aşezaţi pe jos.

Poliţia este prezentă la locul evenimentului

Unii dintre gardişti au fost ridicaţi de poliţie

 

Şi un membru al comunităţii evreieşti a fost de faţă la această depunere de jurământ.

 

Gardiştii părăsesc încolonaţi Piaţa Eroilor din Budapesta.

 

 

Petru Dumitriu într-o altă Cronică de familie. Scrisul de mână al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Petru Dumitriu devine el însuşi un personaj special într-o altfel de „Cronică de familie”. O cronică scrisă în 1960 de fosta lui iubită Henriette Yvonne Stahl sub atenta îndrumare a Securităţii şi citită cu maximă atenţie de dictatorul României de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Am citit un volum din romanul lui Petru Dumitriu „Cronică de familie” în vara anului 1989 în casa străbunicii mele. Era vorba de prima ediţie a romanului, din anul 1957, însă străbunica mea avea un singur volum, parcă al doilea. Întrebările mele referitoare la celelalte volume şi modul în care le-aş putea găsi au rămas fără răspuns. Abia după 1990 am aflat cine a fost Petru Dumitriu şi de fuga lui în Germania din anul 1960 după ce a fost „prinţul” scriitorilor comunişti şi un apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi al nomenclaturii comuniste. „Cronica de familie” am putut-o citi integral abia în 1993, când a fost reeditată de Fundaţia Culturală Română. A rămas până acum unul din romanele mele favorite.

Vă propun aici să citiţi dosarul interogatoriului luat de Securitate iubitei lui Petru Dumitriu, Henriette Yvonne Stahl. Dosarul a mai fost prezentat în presa românească de Evenimentul Zilei, însă există un detaliu care le-a scăpat: adnotările de pe marginea interogatoriului nu sunt ale unui securist oarecare, ci sunt făcute chiar de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din cele scrise de dictatorul României de atunci transpare furia lui faţă de „dezertarea” lui Petru Dumitriu, dar şi faţă de breasla scriitorilor în general. Merită citit acest dosar, chiar dacă are 30 de pagini, iar scrisul de mână al lui Gheorghe Gheorghiu Dej este uneori ilizibil.

Cred că va trebui să fac un parteneriat cu un grafolog, sunt sigur că ar fi extrem de interesante unele comentarii despre scrisul de mână al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi al celorlalţi oameni pe care i-am mai prezentat cu scrisul lor de mână (Max Auschnitt, Petre Ţuţea, mareşalul Ion Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu).

Viktor Orban pornit împotriva UE. Degeaba, va trebui să cedeze

Viktor Orban Budapesta 15 martie 2012
Sursa foto

Premierul Ungariei Viktor Orban s-a supărat pe Uniunea Europeană. Pe 15 martie a vorbit în faţa a 250.000 de oameni adunaţi la Budapesta (aşa zice pagina Guvernului) şi a spus că Ungaria nu va accepta să fie tratată drept o colonie de către Uniunea Europeană.

Mulţimea l-a întâmpinat scandând „Viktor, Viktor!” – mai bine strigau „Viktator!”. În sfârşit, modul de prezentare a discursului a fost unul destul de îngrijorător: Viktor Orban punea întrebări mulţimii, iar mulţimea răspundea în extaz. Am mai văzut chestii de genul acesta în trecut şi parcă nu s-au terminat bine.

Pe scurt, Viktor Orban a spus că Ungaria va refuza să fie tratată ca o colonie a Uniunii Europene. Mai mult, Orban a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică. (Între timp a venit şi un răspuns din partea şefului Comisiei Europene, Manuel Durao Barroso: „Cei care compară UE cu URSS demonstrează că nu înţeleg ce este democraţia şi o lipsă de respect faţă de cei care au luptat pentru libertate şi democraţie”).

În vreme ce Viktor Orban vorbea mulţimii în faţa Parlamentului, o grupare condusă de Toroczkai Laszlo (şeful mişcării extremiste 64 de Comitate HVIM, cunoscut şi în România) a intrat cu forţa în birourile Fondului Monetar Internaţional de la Budapesta. Oamenii vroiau să prezinte o petiţie, însă 15 martie era zi liberă, aşa că nu a fost nimeni de la FMI să o preia. Băieţii lui Toroczkai Laszlo au aprins nişte torţe de stadion şi au părăsit incinta. Nu ştiu cât de fericiţi vor fi cei de la FMI în urma acestui eveniment.

manifestatie Budapesta 15 martie 2012

Sursa foto

Ungaria are probleme din ce în ce mai mari. Viktor Orban a încercat o mutare îndrăzneaţă: a rupt legăturile cu FMI şi a vrut să se descurce singur. Rezultatul a fost dezastruos, economia Ungariei s-a înfundat şi mai tare. Apoi Viktor Orban a încercat să silească băncile să preia o parte din datoriile populaţiei. Băncile au acceptat, însă s-a cam stricat prietenia. De 8 ani de când este membră a Uniunii Europene, Ungaria nu şi-a respectat promisiunile de reducere a deficitului bugetar şi a fost sancţionată cu suspendarea a jumătate de miliard de euro. După ce a făcut pe cocoşul cu FMI, Viktor Orban s-a întors acum la marea finanţă internaţională şi cere bani. Negocierile merg prost: băncile sunt supărate pe actualul guvern de la Budapesta, Uniunea Europeană nu prea are chef să garanteze pentru unguri, economia este în budă rău.

Aşa că Viktor Orban nu are altă cale decât cea a naţionalismului. Aminteşte de trecutul glorios al Ungariei, spune că ungurii au fost dintotdeauna luptători pentru libertate şi că nu se vor pleca în faţa dictaturii UE, etc. Mi-a plăcut că în discursul de anul acesta Viktor Orban a spus că România este prietena Ungariei (nu şi-a pierdut minţile de tot, ştie că are nevoie de aliaţi la Bruxelles…) Însă discursurile naţionaliste nu îi vor aduce bani lui Viktor Orban. Trebuie să încerce altceva. Eu sunt sigur că va ceda tuturor cererilor venite de la FMI.

Păcăleala cu internetul ştie tot

De fapt internetul nu ştie mai nimic. Se tot vorbeşte de memoria gigantică a internetului. Poate că este gigantică, dar cu siguranţă este pe termen scurt. Să luăm un exemplu: modul în care UDMR a intrat şi s-a menţinut la guvernare. Nu din 1996 încoace, dar măcar din 2004 încoace.

În primul rând arhivele ziarelor pe termen lung sunt total nefolositoare. Încercaţi să folosiţi arhiva pe internet din anul 2004 a oricărui cotidian din România. Dincolo de scriitura anarhică, arhivele propriu zise sunt foarte greu de folosit. La fel şi în cazul agenţiilor de presă, Mediafax şi Agerpres. Nici Google nu poate săpa până în 2004. Wikipedia este la fel de nefolositoare, acolo se duc bătălii între administratorii de conţinut şi de multe ori anumite informaţii sunt eliminate în baza unor raţionamente şi interpretări ale regulamentului Wikipedia.

Foarte puţine pagini îşi permit să ţină o arhivă activă pe internet pe termen „lung” de minim 5 ani (mai ales când există mult conţinut). De obicei arhiva siteurilor de ştiri merge în spate doi-trei ani. Internetul are poale lungi şi mintea scurtă.

Dar nu este nici un dezastru în asta. Pur şi simplu meseria de istoric nu va dispărea. Va fi în continuare nevoie de oameni care să poată să cerceteze trecutul (chiar şi cel recent, de 10 ani).

 

Săptămâna furăciunilor. Pe de-o parte e bine

Săptămâna aceasta am avut parte de ceva mici neplăceri cu blogul. Moldovenistul Nicolae Pascaru a luat integral un articol de pe blogul meu şi l-a pus pe blogul lui găzduit de vox.publika.md.

I-am atras atenţia că nu e frumos ce face, a ţinut-o pe a lui, mi-a dat de înţeles că în Republica Moldova nu se aplică aceleaşi reguli ca în România etc. Am avut o discuţie civilizată cu administratorul vox.publika.md şi amicul Nicolae Pascaru a trebuit să reducă dimensiunile articolului preluat şi să pună un link activ către pagina mea.

Azi dimineaţă văd pe revista Historia traducerea unui document nazist (identificat de mine în arhive şi tradus tot de mine! aici). Historia cita drept sursă ziarul Cotidianul (după ce le-am atras atenţia că articolul îmi aparţine au indicat sursa corectă). În schimb Cotidianul nu mi-a răspuns la e-mail şi nici la comentariul postat, articolul meu a rămas pe pagina lor fără indicarea sursei.

Parcă-parcă începe să se mişte netul românesc în direcţia corectă. Frumos ar fi ca pe viitor preluările de articole să nu mai fie integrale.

P.S. Dacă e vorba de blogeri care doresc să preia articole de aici este OK din partea mea, câtă vreme dau un link către pagina originală. Frumos ar fi să nu îl preia integral, să preia o parte şi să spună câteva cuvinte de ce le-a plăcut sau nu le-a plăcut. Dacă este vorba de o preluare integrală îmi place de obicei să mi se ceară acordul.

P.P.S. Prietenii veseli de la DailyCotcodac îmi iau apărarea aici.

P.P.S. Cotidianul a pus la sfârşitul articolului “Traducere de George Damian” şi un link către pagina originală. Mă rog, uşor inexact, eu am identificat documentul în arhive, nu doar l-am tradus. Un prim pas. Frumos ar fi ca articolul să fie citat parţial, nu luat cu totul. Poate data viitoare.

Mircea Toma munceşte degeaba de 22 de ani

Cred că Mircea Toma este un om foarte trist. Am ajuns la concluzia asta după ce am citit cel mai recent articol al său din revista Kamikaze (deocamdată doar pe print). Are un titlu care indică o furie destul de mare „Religia în clasa zero = pedofilie spirituală”.

Pe scurt, Mircea Toma se plânge de faptul că la protestele din Piaţa Universităţii au venit prea puţini oameni (nişte suporteri – iar eu am convingerea că suporterii au venit la dat foc şi omor cu jandarmii în urma unor agaţamente pecuniare, nu de dragul revuluţiei; plus nişte profesori şi studenţi pe la facultăţi de neo-politruci şi ceva pensionari nemulţumiţi).

De ce au ieşit aşa de puţini români la revuluţia din Piaţa Universităţii?

Mircea Toma caută nişte explicaţii prin sondaje: 85% dintre români se declară ortodocşi (53% dintre bucureşteni cred că Dumnezeu la făcut pe om, în vreme ce doar 33% cred în teoria evoluţionistă a lui Darwin). Apoi Mircea Toma citează un studiu IMAS: majoritatea tinerilor români au încredere în Armată, Uniunea Europeană şi Biserică. Şi aşa ajunge Mircea Toma la titlu: introducerea orei de religie la clasa zero din şcoală „castrează spiritual cetăţenii cât nu se pot apăra”.

De ce e trist Mircea Toma?

Păi de 22 de ani face pe dracu’ ghem şi loveşte din toate poziţiile în Biserică şi credinţa ortodoxă. Şi lucrul dracului, primitivii de români tot în Biserică şi Armată au încredere! Colac peste pupăză, încrederea românilor în presă s-a dus la naiba. Dacă aş fi la vârsta lui moş Mircea Toma şi după 22 de ani de muncă mi-aş da seama că am tras în jug degeaba şi eu aş fi trist. Plus că există posibilitatea ca sponsorii lui moş Mircea Toma să îl întrebe după 22 de ani pe ce a cheltuit de fapt banii primiţi, că rezultate ioc! Nu mai zic de faptul că nici alte proiecte ale lui moş Mircea Toma nu au ajuns la cine ştie ce scofâlceală (a salvat Vama Veche până a betonat-o de tot, a salvat deontologia jurnalismului până am ajuns în situaţia actuală a presei şi tot aşa). Şi eu aş fi la fel de trist şi de furios.

P.S. Românii ştiu să iasă în stradă, ştiu să îşi apere drepturile şi ştiu să se revolte. Doar că nu atunci când comandă moş Mircea Toma.