Arhiva lunii aprilie 2012

„Românii din Timoc” – o carte din anul 1943

În anul 1943 Anton Golopenţia şi C. Constante editau cea mai cuprinzătoare colecţie de izvoare referitoare la românii din Valea Timocului (care regiune cuprinde părţi din Serbia şi Bulgaria). Din păcate volumul a fost tipărit în doar 10 exemplare, ceea ce îl transformă într-o raritate, nu ştiu câte biblioteci din România au acest volum în colecţiile lor. Cele trei volume ale cărţii „Românii din Timoc” sunt disponibile acum pe internet mulţumită domnului Dacian Dumitrescu, care le-a publicat pe pagina sa România Carnavalului.

Cărţile se găsesc pe scribd.com: volumul I, volumul II, volumul III. Spor la citit, dacă vreţi să aflaţi mai multe despre românii din Timoc.

În România evaziunea fiscală este obligatorie

În România statul nu doar că nu combate evaziunea fiscală, dar o şi încurajează până la nivelul la care devine obligatorie. Legislaţia este atât de tâmpită şi de stufoasă încât îţi taie orice chef să o mai respecţi. Vă propun două experimente. Primul: luaţi două contabile şi daţi-le o problemă de rezolvat. Fiecare dintre ele va veni cu o soluţie diferită, de multe ori soluţiile vor fi chiar contradictorii. Al doilea: încercaţi să deschideţi cea mai simplă formă de afacere, o Persoană Fizică Autorizată, un PFA. Chipurile un PFA se deschide în câteva zile. Eu vă zic atât: încercaţi să-l deschideţi singur, nu plătiţi un avocat pentru asta. Sau încercaţi să înfiinţaţi un SRL. Sau să vă ţineţi singuri contabilitatea în partidă simplă pentru PFA. O să albiţi înainte de vreme. Şi ţineţi cont de faptul că legislaţia fiscală se modifică de minim două ori pe an.

În armata americană un ofiţer nu poate ajunge la gradul de general dacă nu a fost decorat cu Purple Heart (care se acordă celor răniţi în luptă) sau cel puţin Combat Action Badge sau Combat Infantryman Badge (care se acordă pentru participarea directă la o luptă). Cu alte cuvinte, în armata americană nu poţi să îi trimiţi pe alţii să moară pe front dacă nu ai fost tu însuţi în faţa morţii. Mi se pare ceva corect.

Eu aştept ziua în care în România vor ajunge prim-miniştri şi miniştri nişte oameni care au avut de-a face direct cu codul fiscal şi administraţiile fiscale de sector. Pentru că doar astfel de oameni pot înţelege de ce există evaziune fiscală.

Ofensiva împotriva profesorului Baltasiu

Cristian Ghinea îl numeşte pe profesorul Radu Baltasiu „Metodologul fascismului ştiinţific de la Academie”. De ce? Păi profesorul Radu Baltasiu i-a demontat lui Cristian Ghinea câteva studii (vezi detalii aici şi aici).

După ceva căutări Cristian Ghinea a găsit un studiu din 2011 al profesorului Baltasiu şi s-a apucat să îl facă harcea-parcea. În dezbaterea privind metodologia în sociologie parcă înclin să am mai multă încredere în profesorul Radu Baltasiu, până la urmă Cristian Ghinea este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice. Iar eu nu cred că ştiinţele politice şi jurnalismul sunt ştiinţe, dar asta este o altă discuţie.

Ca să nu-şi dezmintă natura de politruc, Cristian Ghinea bagă în discuţie acuzaţia de fascism la adresa lui Radu Baltasiu şi a lui Victor Roncea, acuzaţie care ar merita cel puţin o înfăţişare la tribunal. Dezbaterea despre metodologia cercetării sociologice este una, să acuzi oamenii că sunt fascişti este alta.

Şi cum este nevoie de haită, în poveste se amestecă şi Mircea Toma cu o scrisoare deschisă către Preşedintele Academiei Române. Mircea Toma o dă pervers: compară studiul profesorului Radu Baltasiu despre românii din Harghita şi Covasna cu studiul Academiei de Ştiinţe a Serbiei din anul 1986, care chipurile s-ar afla la originea războaielor din fosta Iugoslavie. V-aţi prins, nu? Studiul lui Radu Baltasiu incită la ură etnică şi s-ar putea ca România să aibă soarta Iugoslaviei, cam asta e şpârla lui Mircea Toma. Eu aş cam paria că Mircea Toma nu a citit studiul Academiei de Ştiinţe a Serbiei din anul 1986, care studiu spune orice – mai puţin incită la ură etnică. În sfârşit, pentru cei interesaţi: aici puteţi citi o traducere în limba engleză a studiului din 1986 al Academiei de Ştiinţe a Serbiei şi aici o pledoarie în favoarea lui cu unele explicaţii de context.

Să recapitulăm: profesorul Radu Baltasiu este un ideolog fascist care incită la ură etnică, aşa zice societatea civilă. Ar cam trebui dat afară din institutul de la Academia Română şi Facultatea de Sociologie, nu-i aşa? Eventual în locul lui să fie pus Cristian Ghinea, că Mircea Toma a ieşit din păcate la pensie.

1812. Documente despre răpirea Basarabiei

Zilele acestea voi scrie mai rar pe blog, pregătesc un volum de documente despre răpirea Basarabiei din anul 1812 (mai este puţin şi se împlinesc 200 de ani de atunci, pe 16 mai). Răpirea Basarabiei din 1812 este o afacere mai complicată în cadrul împărţirii Europei între împăraţii vremii, Napoleon şi ţarul Alexandru I. Volumul pe care îl pregătesc împreună cu Ion Gaidău va conţine traduceri din franceză ale documentelor din colecţia realizată în anul 1900 de Dimitrie A. Sturdza şi C. Colescu-Vartic „Acte şi documente relative la istoria renascerei României”. Cartea va fi dedicată academicianului Florin Constantiniu care a încetat din viaţă pe 15 aprilie 2012.

Înainte de apariţia volumului promis vă propun două documente. Primul este o notă care rezumă convorbirile dintre ministrul de externe rus contele Rumianţev şi ambasadorul francez la Petersburg, de Caulaincourt. Cei doi împărţeau cu lejeritate întreaga Europă pentru stăpânii lor. Al doilea document redă discuţia dintre ambasadorul francez Caulaincourt şi ţarul Alexandru I referitor la modul în care trebuia făcută împărţeala. Un dialog între doi bandiţi care împart ceva ce nu le aparţine. Întorsăturile de frază şi limbajul diplomatic cu greu ascund ticăloşia jafului. Discuţia dintre ambasadorul francez şi ţarul rus de la 1812 îmi aminteşte foarte mult de dialogul dintre Hitler şi Stalin, coordonatele împărţirii sunt identice.

Notă dictată de contele Rumianţev d-lui de Caulaincourt, rezumând dezbaterile lor asupra împărţirii Imperiului Otoman la 9 martie 1808, Petersburg.

În ideea tratatului de alianţă: Rusia va primi Moldova, Basarabia, Valahia şi Bulgaria; Franţa va primi Albania, parte din Bosnia, Moreea şi Candia; Austria, Croaţia şi o parte din Bosnia. Serbia va fi independentă şi dată unui prinţ din casa de Austria sau unui alt prinţ străin căsătorit cu o mare ducesă a Rusiei.

În ideea marii împărţiri: Rusia va primi Moldova, Basarabia, Valahia, Bulgaria şi o parte din Rumelia, frontiera rusă urmând să treacă prin cea a Bulgariei prin cea actuală a Serbiei până la lanţul muntos care trece pe lângă Traianopolis de acolo râul Mariţa urmând să servească drept frontieră a acestei puteri până la mare. Franţa va primi Bosnia, Albania, Moreea, Candia, Ciprul, Rodosul, toate insulele arhipelagului, Smirna, Siria şi Egiptul. Austria va primi Serbia în stăpânire deplină ca provincie austriacă, Macedonia până la mare, mai puţin părţile pe care Franţa le poate dori pentru a-şi fortifica frontiera sa din Albania, într-un mod asemănător cu ce va dori această putere la Salonic. Va fi trasată o linie de la Scopia până la Orfana prin care frontiera austriacă va ajunge la mare. Croaţia, chiar dacă nu s-a vorbit despre ea va putea aparţine Franţei sau Austriei, după cum va dori împăratul Napoleon. Fie că va fi adoptată una sau alta dintre aceste idei, cele trei puteri vor contribui la o expediţie în Indii, Rusia nu pretinde nimic în Indii pentru cooperarea sa.

Anexă – Obiecţiunile prezentate de d-l de Caulaincourt şi respinse de contele Rumianţev

1. Posesiunea Constantinopolului de către Rusia. 2 Necesitatea ca Dardanelele să fie date Franţei dacă va consimţi la dorinţa Rusiei de a ocupa Constantinopolul (Austria va putea fi despăgubită în Croaţia sau Bosnia pentru pierderea ce o va avea în Macedonia). 3. Dacă nu se va putea ajunge la o înţelegere asupra acestor două prime obiecţii să se revină la ideea împăratului Alexandru şi să fie luate în considerare mijloacele de stabilire a unui guvern independent la Constantinopol. 4. O cerere formală în cazul în care împăratul Rusiei nu cooperează la cucerirea Siriei şi Egiptului, ce va oferi? Nota – Dacă Franţa va primi Dardanelele sau dacă se va înfiinţa un guvernământ independent al Constantinopolului cu o porţiune din Europa atunci Rusia va putea fi despăgubită în Asia, de partea Trebizondei.

Extras din raportul nr. 24 al ambasadorului francez la curtea Rusiei, de Caulaincourt către împăratul Napoleon din 12 martie 1808, Petersburg

(Pe 12 martie, în timpul mesei de la curte, Caulaincourt a avut o lungă discuţie cu împăratul Alexandru).

Împăratul: … Să vorbim despre marea înţelegere. Rumianţev mi-a citit punctele lui de vedere. Am făcut câteva schimbări, toate în avantajul vostru. Pe legea mea, primiţi o parte bună şi frumoasă!

Ambasadorul: Mai degrabă cea a Majestăţii voastre este frumoasă şi bună, toate se leagă şi se ţin alături; are avantajul poziţiei geografice şi al populaţiei.

Împăratul: Şi a voastră! Ce posesiuni numeroase, fără să mai numărăm Albania şi Moreea!

Ambasadorul: Bucăţele mici peste tot şi prea îndepărtate de noi.

Împăratul: Cum aşa! Sunt imediat lângă Dalmaţia, lângă Cattaro, aproape de Italia, toate posesiunile voastre.

Ambasadorul: Da Sire, dacă Majestatea Voastră ar avea posesiunile împăratului Austriei şi ni le-ar da nouă. Cu acelea am avea legătură directă cu posesiunile noastră. Fără ele nu este decât marea între noi şi ele, în vreme ce partea Majestăţii Voastre se leagă de posesiunile pe care le are deja.

Împăratul: Trebuie să clădim ceva care să dureze, care să inspire încredere, care să dovedească faptul că sistemul nostru actual este cel mai bun. Vă asigur că sunt moderat în pretenţiile mele, că nu cer decât ceea ce interesul ţării mele mă forţează să cer şi din această cauză nu pot să cedez.

Ambasadorul: Cer cu această ocazie Majestăţii Voastre permisiunea de a reveni la primea idee pe care a avut-o, aceea a unui guvern independent al Constantinopolului.

Împăratul: Nu i-am dat acestei idei aceeaşi importanţă pe care i-o dă acum împăratul (Napoleon). Consideraţi ceea ce v-am zis atunci ca fiind ceva nepotrivit. Dacă voi furniza o armată care să meargă în Indii trebuie să rezulte nişte avantaje care să despăgubească Rusia pentru sacrificiile sale. Nu trebuie să existe nici un fel de îndoieli asupra posesiunii Constantinopolului. Împăratul Napoleon va fi avizat de aceasta, puteţi fi sigur.

Ambasadorul: Şi Dardanelele Sire? Dacă Majestatea Voastră le va avea împreună cu Constantinopolul, traversarea va fi mai puţin liberă decât prin strâmtoarea Sund, unde există câte o putere diferită pe fiecare dintre maluri.

Împăratul: Nu vom fi vecini; eu mă refer la bunele sfaturi date de împăratul Napoleon. Nu pot să cedez asupra acestui punct, vă va spune acelaşi lucru şi Rumianţev. Dacă veţi fi acolo (la Dardanele) nimeni nu va putea ieşi de la mine şi nici să intre fără permisiunea voastră. Nu am nici un fel de îndoială asupra intenţiilor împăratului Napoleon, însă nu vreau să fac nimic care ar putea lăsa vreo îndoială sau incertitudine între noi. Aşteptăm de multă vreme un rezultat, fapte care să fie demne de un împărat. Trebuie să se vadă în sfârşit avantajele pe care ni le-aţi promis tacit. Îi voi scrie împăratului o scrisoare pe care o voi da dumneavoastră să fie dusă de Saint-Aignan. Levantul, ştiţi că este cel mai bogat şi cel mai populat! Smirna, ce bogăţie! În general, poziţia voastră este superbă şi din toate punctele de vedere sunteţi stăpâni peste tot. Stăpânirea asupra Varşoviei, trupele pe care le aveţi acolo au o poziţie ameninţătoare pentru noi într-o bună zi, care vă asigur că nu va sosi niciodată pentru noi. (Aceste ultime cuvinte au fost rostite pe un ton plăcut, care părea să insinueze că Napoleon nu se va lipsi de ducatul Varoşoviei).

Ambasadorul: Varşovia aparţine regelui Saxoniei Sire, nu împăratului. Majestatea Voastră vorbeşte de poziţia noastră. Care este ea acum? Atitudinea unor oameni prudenţi, deoarece Anglia ne forţează să fim prevăzători, nimic mai mult! Până la urmă, am putea fi noi vreodată duşmanul natural al Rusiei? Suntem prea îndepărtaţi de Rusia Sire şi când ne apropiem nu o facem decât pentru a merge alături de ea. Duşmanul Rusiei Sire este Austria. Dacă împărţirea aceasta va avea loc ea va fi pentru totdeauna, geografia nu vă poate face să fiţi aliaţi. Însă graţie războaielor noastre cu Austria, Majestatea Voastră nu mai are să se teamă de nimic din partea ei vreme de jumătate de secol, Franţa este cea care a făcut acest serviciu Rusiei, acest avantaj nu poate fi lăsat deoparte în politică, unde se iau toate în calcul. Împăratul Napoleon nu va fi un aliat mai puţin fidel decât împăratul Alexandru. Revin la Turcia Sire. Majestatea Voastră ne oferă în Asia ceea ce noi nu cerem şi noi contăm pe oferta Majestăţii Voastre.

Împăratul: Chiar şi fără Asia partea voastră este cea mai bună din cauza navelor voastre.

Ambasadorul: Majestatea Voastră ne propune o rută militară pentru Levant, însă de cine ţine acest Levant? De Dardanelele din Asia, probabil. Fără Dardanele ce siguranţă există pentru această rută? În plus, Majestatea Voastră socoteşte ce ne oferă în Asia în schimbul a ceea ce ia în Europa, dincolo de asta ne oferă ajutor pentru a face aceste cuceriri dincolo de expediţia din Indii.

Împăratul: Luaţi în Asia toţi ce vreţi, mai puţin ceea ce ţine de Dardanele, acesta este preţul pentru tot ce ne daţi. În ceea ce priveşte cooperarea pentru cucerirea Levantului v-am refuzat-o dintotdeauna, nu v-am promis decât garanţia mea. Însă nu vreau să vă refuz în această seară toate cererile. Dacă vor fi acceptate bazele propunerilor mele, dacă va avea loc această mare împărţire şi eu voi fi prin consecinţă la Dardanele şi Constantinopol voi coopera cu voi la această cucerire, însă nu şi în Siria şi Egipt.

Ambasadorul: Majestatea Voastră mă obligă la recunoştinţă, însă am onoarea să îi atrag atenţia că eu discut despre Asia doar pentru a uşura înţelegerea. Nu cunosc intenţiile împăratului, nu pot nici să accept, nici să refuz, nu am altă misiune decât aceea de a prezenta mijloacele pentru a se ajunge la o înţelegere şi raţionamentele în acest sens. Dacă am spus prea mult sau prea puţin în toată această negociere o rog pe Majestatea Voastră să arunce vina asupra mea, deoarece împăratul nu mi-a dat nici o altă instrucţiune în afară de cele care se găsesc în scrisoarea primită de la el de Majestatea Voastră.

Împăratul: Vă faceţi datoria în încercarea de a obţine o parte cât mai bună posibil, este simplu. Însă sper că împăratul va aprecia raţiunile mele, în plus aceasta este o ocazie să îmi arate prietenia pe care mi-a promis-o de fiecare dată. Sunt gata să pornesc la drum, după cum v-a spus Rumianţev, de îndată ce voi şti că bazele de discuţie propuse îi convin împăratului. Voi fi foarte bucuros să îl văd la Erfurt dacă şi el vrea. Cred că îi va conveni mai mult, vom putea fi singuri şi nu vom fi deranjaţi de curtea de la Weimar. Nu vreau decât ceea ce este pe placul împăratului. Sper generale că veţi lua parte la călătorie şi la întâlnire, eu vă invit.

Ambasadorul: Doresc şi eu aceasta Sire şi voi cere împăratului permisiunea de a-mi prezenta omagiile la picioarele sale.

Împăratul: Îl rog pe împărat să calculeze timpul de care are nevoie curierul său şi cincisprezece zile pentru călătoria mea pentru că nu vreau să mă opresc nicărieri pentru a evita toate plângerile, transmiteţi-i aceasta împăratului.

Ambasadorul: Îi voi transmite fiecare cuvânt Sire…

 

 

Rusia se teme. Gazele de şist: independenţă energetică versus riscuri ecologice

Gazele de şist chiar îi sperie pe ruşi. Vladimir Putin s-a declarat îngrijorat de concurenţa ridicată de exploatarea gazelor de şist în Europa (aici discursul lui Putin din Dumă). Actualul premier rus şi imediat preşedinte pentru un al treilea mandat a spus cam aşa:

Trebuie să fim pregătiţi pentru orice fel de şocuri externe, iar probabilitatea ca ele să se producă este destul de mare, după cum bine ştiţi. De exemplu, în ultimii ani, Statele Unite au dezvoltat tehnologia producerii gazelor de şist. Colegii din Partidul Democrat Liberal m-au întrebat cum ar trebui să tratăm această problemă. Bineînţeles, acest lucru ar putea schimba structura pieţei de hidrocarburi, companiile energetice interne şi bineînţeles că va trebui să răspundem acestei provocări.

Stratfor a făcut o analiză: dacă preţul gazelor naturale scade şi apar alţi producători este posibil să se dea peste cap întregul sistem pus pe picioare de Putin pentru Rusia. Scapă de sub controlul Moscovei ţările foste sovietice (se duce naibii şantajul energetic de tipul „cine e cuminte şi ascultător primeşte gaze ieftine”). Se duc naibii profiturile gigantice ale Gazprom (care extrage gazele ruse cu 130 de dolari mia de metri cubi şi le vinde europenilor – inclusiv nouă – cu 450 de dolari mia de metri cubi). Dacă dispar profiturile Gazprom atunci nu va mai putea fi susţinută piaţa energetică internă rusă – industria metalurgică intră în picaj, principalul ei avantaj pe pieţele internaţionale fiind energia ieftină. Şi nu în ultimul rând se scumpeşte energia pentru ruşii de rând. Iar noi românii ştim ce se întâmplă când se scumpeşte energia – se scumpeşte tot! Şi ne întoarcem la la problema principală: fără profiturile gigantice ale Gazprom nu va mai putea fi susţinută birocraţia Federaţiei Ruse. Putin chiar are motive de îngrijorare.

În România avem deja o propagandă zdravănă împotriva exploatării gazelor de şist. Băsescu a pus problema de genul „vrem să fim independenţi sau nu?” Nu şi-a terminat gândul, cred eu. Problema este că tehnologia exploatării gazelor de şist prezintă pericole pentru mediul înconjurător. Avem de ales între a plăti în continuare 450 de dolari pe mia de metri cubi de gaze şi a ne asuma riscuri de mediu. Însă dacă Polonia va începe să le exploateze nu cred că nu se va întâmpla acelaşi lucru şi în România. Iar polonezii chiar vor să scape de dependenţa de ruşi.

Am scris în Puterea un articol mai lung pe tema asta.

Cred că iar o să ne batem joc de resursele României

În evul mediu modelul economic era cel agrar-feudal clasic. Nobilime proprietară de mari suprafeţe de teren, agricultură extensivă. Problema nu erau terenurile – ci mâna de lucru. Ţăranii erau legaţi de moşiile pe care erau obligaţi să le muncească – o parte din produse se duceau la nobil, o parte rămânea la mâna de lucru.

Sistemul s-a întins până în secolul XIX când a apărut o problemă: erau mai mulţi ţărani decât pământ. S-au făcut împropietăriri – dar suprafaţa unei ţări este totuşi limitată, problema a rămas.

La sfârşitul secolului al XIX lea a apărut o nouă resursă pentru români: petrolul. A fost concesionat firmelor străine în schimbul unor redevenţe. O perioadă statul român a fost bogat şi a putut să întreţină o birocraţie numeroasă. Mulţi bani au fost aruncaţi pe înarmare (vecinii nu prea ne recunoşteau graniţele). Bogăţia generată de petrol nu a fost folosită pentru investiţii în viitor, a fost risipită.

Apoi au venit comuniştii cu soluţia industrializării pentru înghiţirea excedentului demografic. Destul de greu, dar s-au găsit pieţe pentru produsele industriale româneşti. Lumea afacerilor e dură, mai ales când te amesteci în ciorba altora. Concluzia: industria românească a fost proastă şi ineficientă, am tăiat-o cu flexul şi am vândut-o la fier vechi. Excendentul demografic a plecat în lume (3,5 milioane etnici români, vezi aici evoluţia din ultimii 20 de ani). În locurile fabricilor am făcut mall-uri şi complexe rezidenţiale.

Acum discutăm din nou despre exploatarea resurselor naturale (Roşia Montană, Cuprumin, gaze de şist etc, petrolul care a mai rămas l-am dat de multişor). De data aceasta vom evita situaţia din perioada interbelică (când profiturile au fost cheltuite pe birocraţie şi înarmare). Acum toţi banii se vor duce în afara ţării.

 

Cum se câştigă Roblogfest în 7 paşi

Ca să mă dau ceva expert în online şi social media (am câştigat Roblogfest, sper că mi se permite un tutorial!) voi explica în rândurile următoare cum am câştigat acest concurs la categoria cel mai popular blog fără să fiu popular sau cunoscut în blogosferă (şi cu un minim de cunoştinţe de web 2.0).
Castigator roblogfest 2012

Pasul 1. Newsletter-ul

Mi-am făcut în toamna trecută un newsletter cu double opt-in. Adică îl primeşte cine vrea cu adevărat să-l primească (în afară de cei 20 şi ceva de prieteni pe care i-am băgat cu anasâna, ca să nu încep cu o listă goală, scuzele de rigoare). Mi-am crescut lista o perioadă oferind în schimbul abonării cartea cu călătoria mea în Ucraina (o puteţi descărca acum de aici, o perioadă o mai las la liber, după s-ar putea să o dau din nou doar în schimbul abonării!).

Şi uite-aşa am ajuns la 290 de abonaţi la newsletter pe care nu i-am stresat cu mai mult de un e-mail pe săptămână. Iniţial am folosit un plug-in de wordpress (al lui Satollo). Urmărind blogul Spada am trecut la Mailchimp (şi bine am făcut!).

Pasul 2. Analiza

Când s-a lansat Roblogfestul am făcut o analiză multi-level a concursului. În urma câtorva brainstormiguri solitare am ajuns la concluzia că pentru crearea unui cont de Roblogfest este nevoie de aproximativ 5 minute din viaţa unui om (mult!) plus efortul de găsire a paginii unde trebuie să voteze. Această concluzie m-a împins către următorii doi paşi.

Pasul 3. Recompensa

Am studiat regulamentul concursului şi am văzut că nu este interzis să oferi „încurajări” în schimbul voturilor. Ce nu este interzis este permis aşa că am zis să ofer ceva în schimbul celor 5 minute din viaţa oamenilor care urmau să mă voteze. Şi uite-aşa am scotocit prin arhiva personală şi am scos la iveală traducerea parţială a unui jurnal medieval din Braşov (făcută de mine, poate mă şi apuc să o termin!) plus o colecţie de articolaşe vesele scrise pentru DailyCotcodac. O mită electorală intelectuală.

Pasul 4. Pagina dedicată

Anunţul privind oferta de carte drept mită plus explicaţii detaliate despre cum să îţi faci cont la Roblogfest şi să votezi le-am combinat într-o landing-page (nu de alta, dar să pot urmări şi eu cum decurg ostilităţile). Pe landing-pagină am pus un buton de Facebook, unul de Twitter şi un formular de abonare la Newsletter.

Pasul 5. Sună un prieten!

Sau doi. Eu i-am sunat pe Eftimie şi Julius. De fapt Eftimie m-a sunat pe mine, venise în Bucureşti şi vroia să bem o bere. M-a întrebat dacă nu mă bag la Roblogfest, aşa a început povestea asta. Pe Julius l-am cunoscut toamna trecută, când m-am înhămat la scris un articol pe săptămână pentru DailyCotcodac (l-am cunoscut prin Eftimie). În schimbul acestor articole şi al unui jurământ de credinţă veşnică, Julius mi-a promis sprijinul lui. Eftimie nu m-a pus să jur nimic. De la Eftimie şi Julius am primit câte un link către landing pagina dedicată concursului şi recomandarea către cititorii lor să mă voteze (acu’ sincer vorbind, cititorii lor sunt şi ai mei, că şi eu sunt autore pe DailyCotcodac şi am comis şi câteva articole pe PrinBraşov la secţiunea cultură).

Pasul 6. Pregătirea blogului

Pe fiecare pagină a blogului am băgat câte un banner care ducea către landing-pagina dedicată Roblogfest. Nu de alta, dar anul acesta 40% din trafic mi-a venit de pe Google. A, şi în bara din dreapta, pe prima poziţie am pus un banner care trimitea către minunata landing-pagină.

Pasul 7. Blitz-krieg şi victorie!

Perioadele de vot au fost destul de scurte (5 zile prima, 7 zile a doua). Pentru fiecare perioadă de vot am transmis câte două newslettere cu link către landing-pagina mea de concurs şi bineînţeles anunţul mitei plus încurajarea să mă voteze (mi-am cam iritat abonaţii, am avut parte de vreo 20 de unsubscribe şi rata de open mi-a căzut de la 46% la 26%, nu mai spun de rata de click care s-a dus în cap, de la 31% la 10% – promit să nu mai fac!). Am mai tras câte un anunţ şi pe Facebook (unde am avut parte de share de la amici). Plus câte două linkuri şi recomandări de la PrinBraşov şi DailyCotcodac. După toate astea am câştigat! (încă o dată mulţumiri celor care m-au votat)

Analiza finală

Dar să vedem ce efecte au avut toate acestea. În prima perioadă de vot (22-27 martie) pe minunata landing-pagină au aterizat 1003 vizitatori unici (din cei 2485 de vizitatori ai blogului). Not bad at all! Unicii veniţi pe landing-pagină au ajuns aici din următoarele surse: 281 de pe Facebook, 192 de pe newsletter, 139 de pe paginile blogului cu banner către landing-page, 132 de pe yahoo mail (nu prea înţeleg cum numără Google Analytics), 50 de pe Daily Cotcodac, 34 de pe email.ru (fraţii din Basarabia), 17 de la eftimie.net. Ei bine, din cei 1003 unici ajunşi pe landing-pagină 212 mi-au dat votul lor la Roblogfest (totuşi nu pot fi sigur că toţi cei care m-au votat au trecut pe acolo). Ce e frumos este că eu am trimis vreo 300 şi ceva de e-mailuri cu mita electorală (ar fi fost o uşoară exagerare din partea mea să cer buletinele de vot, am mers pe încredere şi nu îmi pare rău – deşi am avut câteva cazuri în care am primit dovada votului).

În a doua perioadă de vot (28 martie – 3 aprilie) am avut 2603 vizitatori unici pe blog, dintre care doar 676 au ajuns pe landing-pagină (129 de pe Facebook, 123 de pe paginile blogului, 97 de pe yahoo mail, 67 de pe Daily Cotcodac, 57 de pe newsletter, 33 de pe Google, 25 de pe email.ru – restul din diverse surse mai mici). Şarpele îndoielii s-a strecurat în sufletul meu când am văzut cum evolua pagina – însă am obţinut 273 de voturi în finală. De trimis am trimis doar 200 şi ceva de e-mailuri cu mită (semn că unii m-au votat din dragoste!)

Cam aşa. La anu’ ofer consultanţă celor care vor să câştige Roblogfest.

P.S. Organizatorul Roblogfest este uşor dezamăgit de unele reacţii. Aceleaşi reacţii mi-au amintit de o poveste spusă de taică-meu. Cică prin 1970 şi ceva Ilie Năstase a câştigat nu ştiu ce turneu de tenis şi a primit o cupă plină cu dolari de argint. Meciul era transmis live la TVR, iar în momentul în care Năstase a fost asaltat de reporteri, campionul a luat un pumn de dolari şi i-a aruncat spre ei, pe buzele lui citindu-se clar „Luaţi bă d-a’ci!”

Luaţi link şi link şi link şi link şi link. Dacă mai vreţi vă mai dau.

 

Ebook gratis: Istoria Basarabiei de Ştefan Purici

Dacă vreţi să aflaţi ce s-a întâmplat în Basarabia de la 1812 până în 1920 vă recomand lucrarea profesorului Ştefan Purici de la Universitatea din Suceava „Istoria Basarabia. Note de curs”. A apărut cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni şi o puteţi descărca de aici în format electronic.

 

Poiana Braşov transformată în poiana bloggerilor basarabeni

Am avut două zile intense la Poiana Brasov  împreună cu bloggeri din Basarabia. Pe unii dintre bloggerii basarabeni îi citesc de ceva vreme, pe puţini îi cunoşteam personal. Acum am avut ocazia să îi întâlnesc faţă în faţă pe unii dintre ei, să aflu de alţii.

Am reuşit să merg la biserica Sfântul Nicolae şi prima şcoală românească alături de Gonzo, Ion Uruşciuc, Alex Gurdila plus Alex Lebedev.

Am avut ce vorbi cu Radu Osipov, Sanda Cojocaru, Natalia Vozian, Dragoş Galbur, Ana Cristiuc, Alexandru Râşneac, Lilia Cazacu. Şi nu în ultimul rând trebuie amintit amicul Eugen Luchianiuc.

Evenimentul a fost posibil cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Am câştigat Roblogfest. Articol cu mulţumiri

Am câştigat Roblogfest 2012 la categoria „Cel mai popular blog”. Am fost la petrecerea de la Fabrica şi am mulţumit pe scenă fratelui Eftimie (Îndrăgitul Eftimie pentru cunoscători, pentru iniţiaţi Tim, sublimat în Mare Maestru al Discretei Şcoli de la Victoria), apoi fratelui Julius (aka bravul soldat Julică, cunoscut în mediile oculte drept Sublimul Combinator-Păpuşar de la Daily Cotcodac). Nu în ultimul rând le-am mulţumit frăţiorilor din Basarabia. Am mai zis pe scenă şi „BASARABIA, PĂMÂNT ROMÂNESC!” Să nu uităm că ieri a fost 7 aprilie, în urmă cu 3 ani la Chişinău se întâmpla revolta tinerilor împotriva comuniştilor.

Mulţumiri tuturor celor care m-au votat. De un an şi ceva de când mă ocup cât de cât serios de blog am învăţat o mulţime de chestii de la voi, mi-am făcut foarte mulţi prieteni noi. Faptul că am reuşit să câştig Roblogfestul cu un blog care tratează chestiuni istorice mai puţin obişnuite în blogosferă îmi dovedeşte că nu a dispărut interesul pentru istoria românilor. (Nişte oameni deosebiţi sunt comentatorii DailyCotcodac, cea mai veselă comunitate din blogosferă!)

Ca de obicei, ori de câte ori mi se întâmplă o bucurie de genul acesta mă gândesc la femeile din neamul meu. Îmi amintesc de străbunica mea Elena (care m-a învăţat curajul), bunica mea Gilda (care m-a învăţat să iubesc oamenii) şi mama mea Adriana (care m-a învăţat să fiu propriul meu stăpân).

Mulţumiri speciale: Andrei Roşca (de la Agenţia Spada, şi ei câştigători la Roblogfest, o discuţie de o oră cu el mi-a deschis ochii mai larg asupra internetului), Doru Dragomir (împreună cu el am intrat în online şi am dat cu capul de pragul de sus), Victor Roncea (care în urmă cu foarte mulţi ani mă punea să rescriu o ştire de zeci de ori, mi-a prins bine), Constantin Tănase (unul dintre cei care ţin steagul sus la Chişinău), Zoso (dacă vreţi să vă apucaţi de blogereală ar fi bine să-i urmaţi sfaturile), RCP (care m-a pus să scriu primul meu editorial).

Mai trebuie să amintesc aici de Arhivele Naţionale ale României. Acolo se păstrează actele de identitate ale istoriei românilor. Mulţumiri tuturor celor care muncesc în această instituţie pentru sprijinul acordat în decursul anilor.

Şi în sfârşit: mulţumiri Orange pentru tableta Motorola Xoom. Chiar mi-a plăcut Roblogfest, o să scriu un articol despre cum se câştigă acest concurs. Organizatorul concursului este Dragoş Novac (sper să apuc să beau o cafea cu el).

(Să trăiască frăţiorii Clau, Hoaşcă şi Gibonu’! Aşijderea Sublimii Mari Maeştri ai Discretei Şcoli de la Victoria: Kyre, Mahai, Muka, Basti, Clană, Tuba, Tim)

 

 

De ce îmi place Băsescu şi ce mai aştept de la el

Să vă spun de ce îmi plăce de Băsescu. Pe 25 ianuarie 2006 mă aflam în tribuna jurnaliştilor de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei dinStrasbourg. Traian Băsescu tocmai îşi încheiase discursul în faţa deputaţilor din întreaga Europă şi începuse sesiunea de întrebări. Deputatul rus Kosacev a pus o întrebare din care reieşea că eventuala prezenţă a militarilor americani în România ar încălca tratatele internaţionale. Băsescu i-a răspuns sec: „Înţeleg că reprezentaţi Federaţia Rusă. Aţi stat la noi în ţară 50 de ani şi nu v-am întrebat niciodată de ce aţi stat atâta vreme”.

Am rămas cu pixul în aer. Nici un reprezentant al României nu mai dăduse ruşilor o astfel de replică dură în public. Kosacev s-a ridicat şi a ieşit din sală. A fost diplomatic răspunsul lui Băsescu? Sub nici o formă, cred că diplomaţii noştri au rămas consternaţi. A fost folositor? Cu siguranţă nu. Însă oricum ruşii nu ne-au iubit niciodată, ce rost ar avea să fim ipocriţi? Băsescu a dat un răspuns lipsit de diplomaţie care exprimă un adevăr. Şi a repetat genul acesta de replică în 2011, tot la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei când întrebat de deputatul rus Iuri Slonin dacă România vrea să anexeze Republica Moldova a răspuns sec: “România nu are nici un fel de experienţă în anexarea altor state” (vezi şi video)

Pentru mine unul aceste două declaraţii ale lui Băsescu sunt de-ajuns ca să consider că şi-a făcut treaba de preşedinte (mai aştept de la el doar să se ţină de cuvânt şi să facă ceea ce a spus în primul lui interviu de preşedinte dat lui Marius Tucă în ianuarie 2005 – atunci a zis că după două mandate se va retrage din politică).

Politica internă a României? Din păcate ne-a blestemat Ion Luca Caragiale cu o analiză valabilă şi după mai bine de 100 de ani. Se numeşte “1907 din primăvară până-n toamnă”. O puteţi citi integral aici. Fragmentul care mă întristează prin actualitatea lui este următorul:

Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie. Cînd cei hrăniţi au devenit impotenţi prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienţii, cu studenţii universitari şi şcolarii din licee, conduşi uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului. Facţiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ţine pept torentului popular, adică facţiunii răsbite de foame (…)

Românii n-au fost găinile Europei. Bătălia de la Posada din 1330

La Antena 3 duminică după masă, câţiva oameni spuneau că românii n-au făcut nimic în istorie – imi zice un prieten. Vechea poezie: ce bătălii câştigate dom’le? Invenţii comuniste! Bineînţeles, era amintit copios Lucian Boia.

Stai aşa, că nu-i aşa! Treaba cu expertiza lui Lucian Boia am încercat să o lămuresc aici. Cum un blog nu e un loc de dezbateri academice înalte voi încerca să lămuresc povestea asta cu bătăliile punând periodic câte o relatare contemporană despre luptele purtate de români. Astăzi, bătălia de la Posada din anul 1330 dintre Basarab voievodul Valahiei şi regele Ungariei Carol Robert de Anjou, aşa cum este prezentată de Cronica pictată de la Viena (scrisă la 30 de ani de la producerea evenimentului, o copie după originalul cronicii aici) Victorie mai clară decât cea de la Posada mai greu de găsit.

În acelaşi an în care a murit nevrednicul de pomenire Felician, adică în anul domnului 1330, regele şi-a adunat o mare oaste (…) şi la îndemnul voievodului ardelean Toma şi a lui Dionisie, fiul lui Nicolae, nepotul lui Ivanca, s-a dus în persoană, în luna lui septembrie, prin Severin în ţara voievodului românilor, Basarab, ţară care nu poate fi locuită de un popor neobişnuit cu ea, ca să alunge din această ţară pe Basarab, sau cel puţin să dea în posesiune ţara aceluia unuia dintre curtenii săi, cu toate că voievodul plătise întotdeauna cu credinţă darea cuvenită maiestăţii sale regelui.

După ce regele a cuprins Severinul şi fortăreaţa lui, le-a încredinţat toate numitului Dionisie împreună cu demnitatea de ban. Făcându-se aceasta, Basarab a trimis la rege o solie vrednică de toată cinstea ca să-i spună regelui: „Fiindcă voi, rege şi stăpân al meu, v-aţi ostenit cu strângerea oştirii, eu voi răsplăti osteneala voastră cu 7000 de mărci de argint şi vă voi lăsa în pace şi Severinul cu toate cele ce ţin de el, pe care acum cu puterea le ţineţi în mâinile voastre. Pe deasupra, tributul pe care-l datorez coroanei voastre îl voi plăti cu credinţă în tot anul. Şi nu mai puţin voi trimite la curtea voastră pe unul dintre fiii mei, pentru ca să servească pe banii mei şi pe cheltuiala mea, numai să vă întoarceţi îndărăt cu pace şi să înconjuraţi primejdia persoanelor voastre, pentru că dacă veniţi şi mai mult înlăuntrul ţării, nu veţi putea nicidecum să înconjuraţi primejdia“.

Regele auzind acestea, cu mintea trufaşă, a izbucnit faţă de soli cu următoarele vorbe, zicându-le: „Să spuneţi aşa lui Basarab că el e păstorul oilor mele şi eu din ascunzişurile sale de barbă îl voi scoate.“ (…)

Regele a ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea aceasta era cotită şi închisă de amândouă părţile de râpe foarte înalte de jur împrejur, şi pe unde această cale era mai largă, acolo românii în mai multe locuri o întăriseră împrejur cu prisăci. Iar regele şi toţi ai săi, negândindu-se în adevăr la aşa ceva, mulţimea nenumărată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat săgeţi asupra oastei regelui care se găsea în fundul unei căi adânci, ce nici nu se putea numi cale, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau din toate părţile în luptă. (…)

Cădeau tineri şi bătrâni, principi şi nobili fără nici o deosebire. Căci această tristă întâmplare a ţinut mult de la ziua a şasea a săptămânii până la ziua a doua a săptămânii viitoare, în care zile soldaţii aleşi se izbeau unii de alţii precum în leagăn se leagănă şi se scutură pruncii sau cum se clatină trestiile de vânt. Şi a fost aici un cumplit dezastru, căci au căzut o mulţime de ostaşi, de principi şi de nobili şi numărul lor nu se poate socoti, din ziua a şasea, în preziua sfântului Martin şi după aceea în cea următoare. (…)

Iar regele îşi schimbase însemnele armelor sale, cu care s-a îmbrăcat Deseu, fiul lui Dionisie, pe care crezându-l românii a fi însuşi regele, l-au omorât cu cruzime. Şi însuşi regele abia a scăpat cu câţiva inşi. (…)

După Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte

Ştiu, Neagu Djuvara zice că Basarab era cuman. Însă cronica pictată de la Viena îi spune valah (român). Iar imaginile din Cronica pictată îi arată pe români cu sarici de oaie şi căciuli de miel. Probabil Basarab era strănepot de cuman, însă eu cred că oastea lui era alcătuită din români.