Arhiva lunii iulie 2012

România lui Ponta & Antonescu: minciuna a atins cote delirante

M-am săturat de minciuni. Să plece Băsescu, de acord, dar cu ce rămânem? Sincer, cuplul Ponta&Antonescu nu îmi inspiră nici cea mai mică încredere. Problema cu minciuna e următoarea: spui una cuiva, alta – altcuiva şi după aceea nu mai ştii ce minciuni şi cui le-ai spus şi devii de-a dreptul delirant. Plus că toţi îţi devin duşmani.

Pe 11 iulie 2012 Victor Ponta s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. A urmat o conferinţă de presă în care s-a vorbit aşa:

Martin Schultz :

Ponta mi-a promis cã va respecta, (citez) : „the necessary quorum of the necessary threashold of 50% of the voters [Ponta dã aici din cap zîmbind]; to replace the present frame of the empeachment [Ponta dã din cap zîmbind]; I‘m very happy that the prime minister and his government accept the judgment of the Constitutional Court and the prime minister explained to me how he would proceed in the next days [Ponta dã din cap zîmbind]; he told me that he wrote already today a letter to the parliament to recall the parliament from holyday and to endorse these measures, on a clear legal basis and following the judgment of the Constitutional Court.“

Ponta (cu acelasi zîmbet) :

„I have informed Mr. Schultz, a person which (sic !) I personally appreciate very much, about the decisions of the Constitutional Court of Romania… the government will respect ALL the decisions of the Court, INCLUDING THE DECISION THAT THE REFERENDUM IS GOING TO BE CONSIDERED VALID IF HALF OF THE ROMANIAN POPULATION IS GOING TO EXPRESS THEIR VOTES ON THE 29th…“

(via Dan Alexe, care a participat la conferinţa de presă)

Pe 13 iulie la Antena 3 Victor Ponta spunea senin:

Nu am angajat la Bruxelles promisiunea ca va fi prag la referendum. Nici nu puteam sa fac lucrul acesta, asta numai Parlamentul poate sa faca.

(via Hotnews)

Vă mai amintiţi povestea cu interviul lui Victor Ponta în El Pais? În care a spus că dacă o comisie universitară va spune că a plagiat el îşi va da demisia (aici). Interviul a fost dat pe 29 iulie la Bruxelles. La Bucureşti Victor Ponta a răsucit-o: că el nu a spus aşa ceva, El Pais a înţeles greşit. Sigur că da, El Pais a pus pe site înregistrarea interviului, ca să fie treaba clară (aici).

Vineri seară Crin Antonescu făcea pe cocoşul naţiunii la Cotroceni:

Se vorbeste in ultimele ore de cele 10 – 11 porunci pe care presedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, le-ar fi dat premierului. Nu exista asa ceva, nu avem un document in sensul acesta.  Ar fi insemnat o depasire de atributii inacceptabila si de neimaginat a Comisiei Europene. Cum putea sa-i dea dispozitie dl Barroso, un politician foarte experimentat, premierului Romaniei despre ce sa faca presedintele interimar al Romaniei?  Asa ceva e de neimaginat.

(via Hotnews )

Sigur că daaa! Doar că preşedintele interimar Crin Antonescu nu a apucat să se consulte cu premierul Victor Ponta, care zicea aşa la Antena 3:

Multe dintre ele le-am si rezolvat, am si trimis astazi un raspuns la cele 11 probleme ridicate de presedintele Comisiei Europene si a fost un lucru foarte bun. Pentru ca eu m-am dus si am spus „Dle, acuzatii generale – ca suntem Siria, ca suntem Ungaria – spuneti-mi concret; ca asa, in general, si doamna Macovei, isterica fiind, tipa ca e lovitura de stat si dupa aceea a venit Curtea si a spus ca e corect tot ce s-a intamplat; va rog spuneti-mi concret ce”.

Si dl presedinte Barosso mi-a ridicat 11 probleme – „astea sunt cele 11 probleme; nu spunem ca sunteti vinovat, spunem doar ca am vrea raspunsuri la ele”. Eu astazi am facut aceste raspunsuri si le-am transmis catre Comisia Europeana

(via Hotnews )

E delir total. Die Welt ne-a dat lovitura finală: „Uniunea Europeană ameninţă România cu retragerea dreptului de vot”. Asta înseamnă că Ponta se va duce degeaba de-acum înainte la Consiliul European, nu va avea dreptul să voteze. Ştiţi care este deosebirea dintre nemţi şi români? Că nemţii spun la Bruxelles ce spun şi la Bucureşti şi Berlin.

Şi gata, nu mai scriu pe blog despre politica internă a României. Este prea scârboasă. Mergeţi la vot şi puneţi ştampila unde vreţi.

Ponta cedează la Bruxelles. Lui Crin Antonescu îi ies ochii din cap

Şmecherii de la Bucureşti îl vor sfâşia pe Victor Ponta când acesta se va întoarce de la Bruxelles. Cu doar câteva minute în urmă Ponta şi-a anunţat înfrângerea: referendumul de demitere a lui Băsescu se va desfăşura cum a zis Curtea Constituţională a României. Adică pentru validarea referendumului vor trebui să iasă la vot 9 milioane de oameni pe 29 iulie. Şansele lui Băsescu de a rămâne preşedinte au crescut exponenţial – cel mai probabil referendumul va fi invalidat.

De câteva zile toţi băieţii deştepţi din USL spun că referendumul se va desfăşura după Ordonanţa de urgenţă care spune că Băsescu poate fi demis cu jumătate plus unu din voturile participanţilor. Am ascultat tot felul de raţionamente constituţionale de la tot felul de experţi care explicau cum o ordonanţă de urgenţă e mai tare decât Curtea Constituţională.

Şi uite că l-am văzut pe Ponta cu o faţă lungă cum promite că referendumul lui Băsescu se va desfăşura conform Curţii Constituţionale. Ce are de zis Crin Antonescu la afacerea asta? Păi referendum stil CCR înseamnă că Băsescu revine la Cotroceni, înseamnă că Crin Antonescu trebuie să îşi respecte promisiunea şi să se retragă din viaţa politică, înseamnă că Ponta rămâne prim-ministru. Ce-i iese la faza asta lui Crin? Îi cam ies ochii din cap. O să se cam certe cu Ponta. Iar liberalii din aripa ne-Crin bănuiesc că îşi ascut cuţitele deja.

Şi azi Ponta a avut întâlnirile simple, cu prietenii sociali democraţi Hannes Swoboda (şeful social-democraţilor europeni) şi Martin Schulz (preşedintele Parlamentului European). Mâine îl aşteaptă ciocnirea cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi comisarul pentru Justiţie Viviane Reding (care nu e foarte prietenoasă, vezi aici).

Tare aş vrea să ştiu ce îi vor zice Voiculescu, Dragnea, Hrebenciuc şi Crin Antonescu lui Ponta când va reveni la Bucureşti…

Documentul german care m-a speriat. Harta corupţiei din România

Toamna trecută am găsit în arhivele germane un document care mi-a trimis un fior rece pe şira spinării. Este un raport al Ministerului de Externe de la Berlin intitulat „Politik und Wirtschaft Rumäniens” – „Politica şi economia României” din 21 februarie 1940.

Raportul are mai mult de 40 de pagini şi nu am avut timp să îl traduc, deşi ar merita: prezintă o radiografie extrem de precisă a României interbelice din punct de vedere politic şi economic. O Românie slăbită de corupţie şi numai bună de transformat în colonie economică. Acest diagnostic precis a permis dezastrul din vara anului 1940, când România a pierdut Basarabia, Transilvania de nord-vest şi Cadrilaterul.

Dincolo de această analiză ce m-a speriat au fost anexele raportului: liste precise cu cele mai mari firme româneşti, participaţiile străine la aceste firme, oamenii politici influenţi şi interesele lor economice. O adevărată hartă a îmbinării dintre politic şi economic în România interbelică. Germanii ştiau în februarie 1940 cu precizie maximă pe ce butoane trebuie să apese pentru a obţine ce doreau de la Bucureşti.

Credeţi că nu există în ziua de azi la Berlin o listă asemănătoare?

P.S. Reproduc în imaginile de mai jos anexele de care v-am vorbit, fac parte din Fondul Microfilme SUA, rola 258, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti. Când voi avea mai mult timp poate voi traduce tot raportul. Situaţia de azi seamănă enorm cu ceea din 1940, sper să nu ne pască vreun dezastru.