Arhiva lunii noiembrie 2012

Reduceri pentru cărţi interesante la librăria Elefant.ro

E Black Friday azi şi librăriile de pe internet au reduceri. Prima listă de cărţi pe care le recomand le găsiţi la librăria Elefant.ro, unde reducerile sunt între 10% şi 30% doar pentru ziua de 23 noiembrie.

Pe primul loc (pentru că este o dezbatere destul de contondentă) recomand „Armata, mareşalul şi evreii” (aici). Doar 17,99 lei pentru 849 de pagini cel puţin incorecte politic, dar bazate pe o documentare extrem de solidă. Nu, Alex Mihai Stoenescu nu neagă Holocaustul din România, doar îl analizează în baza documentelor istorice.

Dacă tot suntem la acest subiect: pentru a putea spune în ce măsură Mihai Eminescu a fost antisemit ar trebui citite textele incriminate. Care au fost adunate în volumul „Mihai Eminescu – Chestiunea evreiască”, 272 de pagini care reunesc articolele lui Eminescu despre evrei, la 13,73 lei (aici).

Cine dispune de ceva mai mulţi bani poate să îşi achiziţioneze lucrarea în mai multe volume a lui Alex Mihai Stoenescu „Istoria loviturilor de stat din România” (aici). Mie unuia mi-a modificat percepţia asupra istoriei românilor.

 Dacă tot vorbim de istoria românilor nu trebuie ratată cartea lui Florin Constantiniu, devenită clasică „O istorie sinceră a poporului român”, redusă cu doar 10% la 53 de lei (aici). Florin Constantiniu a fost şi un mare sprijinitor al cauzei Basarabiei, aşa că vă recomand şi „Rusia şi bazinul dunărean” a lui Leon Casso, la doar 9 lei. O carte care explică interesele Rusiei în Basarabia în secolul al XIX lea (aici).

Ajunşi la Rusia nu putem trece cu vederea colecţia Viktor Suvorov de la librăria Elefant. Pe numele lui adevărat Vladimir Rezun, Viktor Suvorov este un fost spion sovietic fugar în Marea Britanie. Amintirile lui din timpul în care a fost spion sovietic le puteţi citi în volumele Speţnaz şi Acvariul (în ultima carte povesteşte cum a fost trimis sub acoperire să scrie lozinci fasciste româneşti pe zidurile din Chişinău prin 1970, cine ştie cât au avut de suferit nişte nevinovaţi!). Însă majoritatea cărţilor lui Viktor Suvorov tratează o teză extrem de interesantă (dar care nu a intrat încă în circuitul ştiinţific): Stalin se pregătea să îl atace pe Hitler, dorind să sovietizeze întreaga Europă până la Atlantic. Doar că naziştii i-au aplicat ceea ce se numeşte azi o „lovitură preventivă”. Omul are argumente. Reducerile la cărţile lui Viktor Suvorov sunt de 31%, au preţuri între 16 şi 26 de lei (aici).

La subiectul comunism nu trebuie să rataţi cartea cercetătoarei franceze Catherine Durandin, „Moartea Ceauşeştilor” (19 lei). Când a apărut cartea asta în Franţa prin 2003, bietul Iliescu a sărit ca fript. Merită să aflaţi ce l-a deranjat aşa tare pe bătrânul bolşevic, fie şi subtitlul cărţii „Adevărul despre o lovitură de stat comunistă” (aici).

Lista cărţilor de istorie de la librăria Elefant o găsiţi aici. Poate mie mi-a scăpat ceva interesant.

Cum ne jupoaie băncile din România

Am citit cel mai bun articol despre băncile din România în revista Capital. Pe scurt: pui la bancă 5000 de lei în ideea că vei lua mai mulţi bani. După ce trece termenul, plăteşti comisioanele bancare, plăteşti impozitul şi aplici rata de inflaţie vine marea surpriză: iei mai puţini bani decât ai depus!

Şi chestia asta nu se întâmplă la una sau două bănci, nu, se întâmplă la toate băncile din România. Bineînţeles, există explicaţii din partea repezentanţilor băncilor, dar chiar nu au vreo relevanţă. Şi mai nou băncile îi presează pe vajnicii noştri politicieni să dea o lege prin care să fie interzise tranzacţiile cu bani gheaţă mai mari de 5000 de lei. Adică să nu mai mişte nimic în ţara asta fără să treacă prin bănci. Alte comisioane, alte profituri.

Articolul din Capital aici.

Columna lui Traian aniversată în Bulgaria

American Research Center in Sofia pregăteşte pentru martie 2013 o conferinţă cu ocazia împinirii a 1900 de ani de la ridicarea Columnei lui Traian la Roma. Aproape îmi este frică să spun că scenele de pe Columna lui Traian reprezintă filmul naşterii poporului român. În România începe să devină o ruşine să vorbeşti despre etnogeneza poporului român.

Aşa că spun şi eu plin de corectitudine: romanii i-au ucis pe toţi dacii, s-au retras în Albania, apoi au venit ungurii care au găsit Transilvania goală şi după ce ungurii s-au apucat de clădit civilizaţie, sălbaticii valahi au venit şi ei din Albania.

Astfel că este absolut normal să se facă la Sofia în Bulgaria o conferinţă despre Columna lui Traian. Poate că este mai bine aşa. La Bucureşti ultima realizare măreaţă a fost o statuie în bătaie de joc a lui Traian. Bine măcar că nu l-au reprezentat pe Traian acuplându-se cu Decebal, ca să fie treaba completă. În România chiar nu avem nici un motiv să vorbim despre Roma şi Imperiul Roman. Dacă vă interesează evenimentul din Bulgaria, puteţi afla mai multe aici.

Din nou despre tupeul grecilor

Grecii au trăit din tot felul de speculaţii în ultimii ani. Şi au trăit bine. Acum a venit momentul să îşi plătească datoriile. Doar că nu vor. Nu vor şi gata. Ba mai mult, grecii ameninţă şi şantajează: dacă ne siliţi să ne plătim datoriile vom declanşa războiul civil, vom distruge zona euro etc. Critic Atac a publicat aici un articol tip al raţionamentului grecilor.

Grecia este o ţară sub ocupaţie, europenii să nu uite că grecii au trecut printr-un război civil şi au declanşat Revoluţia de la 1821 împotriva Imperiului Otoman! Cam acesta este rezumatul articolului. Doar că este vorba de o premisă falsă: Revoluţia de la 1821 nu a fost declanşată de greci. A fost planificată în Rusia ţaristă şi a fost finanţată cu ruble ruseşti. O zice chiar Marx. Dar asta nu are nici o importanţă pentru greci: ei vor impozite mici şi pensii mari în continuare. Să vedem cine o să le sponsorizeze următoarea revoluţie.

 

Biserica din Basarabia în perioada sovietică. Imagini şi o cerere de ajutor

În anul 1940 în Basarabia existau 1090 biserici şi 28 de mănăstiri. După 50 de ani de ocupaţie sovietică au mai rămas în 1990 doar 150 de biserici şi o singură mănăstire. Am de mai multă vreme în minte un proiect: să fac un album fotografic în care să adun imaginile cât mai multor biserici din Basarabia (dacă nu ale tuturor) în trei ipostaze (pe cât posibil): înainte de anul 1940, în timpul ocupaţiei sovietice şi după 1990. Nu m-am ocupat foarte intens de treaba asta, însă majoritatea prietenilor au fost destul de sceptici: e mult prea greu! Nu vei găsi imagini din perioada sovietică – e foarte greu!, nu vei găsi imagini cu demolarea bisericilor – cine crezi că avea curajul să fotografieze? etc.

Astăzi am avut parte de o mică bucurie: am găsit astfel de imagini pe pagina de Facebook a oraşului Bălţi. Deci se poate!

Catedrala Sfantul Nicolae din Balti inainte de demolare

Catedrala Sfantul Nicolae din Balti inainte de demolare

Demolarea catedralei Sfantul Nicolae din Balti

Demolarea catedralei Sfantul Nicolae din Balti

Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva Balti transformata in planetariu

Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva Balti transformata in planetariu

Sovieticii s-au străduit din răsputeri să şteargă orice urmă a civilizaţiei româneşti din Basarabia. Preoţii şi profesorii au fost căsăpiţi sau deportaţi, bisericile au fost rase de pe faţa pământului şi limba română a fost mutilată. Chiar este un miracol că spiritul românesc a rămas viu în Basarabia.

Orice fel de sugestie sau indicaţie pentru proiectul prezentat mai sus este cât se poate de bine venită. Îmi puteţi scrie la comentarii sau la adresa contact@george-damian.ro.

Radu Gyr, un oportunist

Nicolae Manolescu şi Mihail Neamţu spun despre poetul Radu Gyr că a fost un oportunist. Mihail Neamţu a recitat în public poezia lui Radu Gyr „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” şi a fost acuzat de Centrul pentru Combaterea Antisemitismului că promovează „ideologi legionari care au fost și rămân responsabili pentru crimele comise împotriva cetățenilor români vinovați de a se fi născut evrei” (via Hotnews).

Replica lui Mihail Neamţu de aici îl compară pe Radu Gyr cu Mihail Sadoveanu – doi oportunişti ai literaturii române. Nicolae Manolescu spune şi el în Adevărul „Radu Gyr nu era un om curajos, mai degrabă oportunist” pe baza colaborării poetului cu revista comunistă „Glasul Patriei”, unde erau trimişi să scrie foştii intelectuali legionari re-educaţi în închisori.

Deci, Radu Gyr – oportunist. Oportunist, adică “om care îşi schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale”, conform definiţiei de dicţionar.

Născut în 1905, Radu Gyr a fost un membru de frunte al Mişcării Legionare, el este autorul versurilor imnului legionar şi a scris pentru revistele Legiunii Arhanghelului Mihail. Pentru această opţiune a sa, Radu Gyr a stat închis vreo 3 ani în lagărul de la Miercurea Ciuc în anii ’30. A mai stat în puşcărie câteva luni în timpul dictaturii lui Ion Antonescu după care a ales să meargă pe front (legionarii erau trimişi în prima linie, ideea era să nu se mai întoarcă). După un an de front, Radu Gyr a revenit la Bucureşti pe jumătate orbit de o explozie. În 1945 a fost arestat, judecat pentru apartenenţa sa la Legiunea Arhanghelului Mihail şi condamnat. A ieşit din în chisoare în 1956 şi a intrat înapoi în 1958, fiind amnistiat în 1964. Aproape jumătate din viaţa sa matură şi-a petrecut-o pe front, prin lagăre şi puşcării. Deci, oportunist. După 20 de ani de puşcărie Radu Gyr a scris pentru o revistă comunistă. Şi asta îl califică pentru oportunism. „Rezistenţa prin cultură” a lui Nicolae Manolescu a săpat la temelia comunismului, iar Radu Gyr şi-a satisfăcut interesul personal de a sta cât mai mult la puşcărie.

Cronicari turci despre bătălia de la Vaslui (bătălia de la Podul Înalt)

Pe 10 ianuarie 1475 Ştefan cel Mare zdrobea la Vaslui o armată otomană estimată de sursele contemporane cam la 100.000 de soldaţi. Am adunat mai jos câteva descrieri ale acestei bătălii făcute de câţiva cronicari turci contemporani cu evenimentele. Bineînţeles, pentru o înfrângere se găsesc tot felul de motive.

Orudj bin Adil

De acolo, Suleiman paşa, mergând cu oastea aceea în Moldova şi întâlnindu-se cu oastea moldovenească, tare s-au războit. Era o iarnă aspră, cu zile foarte geroase. Oastea turcească era şi obosită, căci tocmai ce îndurase greutăţile expediţiei în Iskenderia. De aceea, neputând ţine piept oştii Moldovei, oastea musulmană a fost înfrântă şi nimicită.

Aşîk Paşa Zade

Într-o zi, pe când turcii şedeau nepăsători şi oastea era puţină şi străină de locuri, acel afurisit simţindu-i nepăsători a venit asupra lor. Mulţi dintre musulmani au murit acolo ca nişte martiri.

Mehmed Neşri

Dar moldoveanul nu s-a supus poruncii sultanului. După aceea, beilerbeiul Hadîm, luând oastea din Rumelia a trecut în Moldova. Acel afurisit, venind pe neaşteptate şi hărţuind oastea islamică, i-a atacat pe turci pe când aceştia umblau ca nişte străini cu ochii legaţi. Mulţi musulmani au murit ca nişte martiri.

Sursa: „Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.

Părerile lui Emil Bodnăraş faţă de Basarabia şi Uniunea Sovietică

Emil Bodnaras (in civil) 1944

Emil Bodnăraş (în civil) în 1944. Fototeca online a comunismului românesc

Am rămas uimit de părerile liderului comunist român Emil Bodnăraş faţă de Basarabia şi Uniunea Sovietică. Mai ales că aceste păreri îi erau prezentate ambasadorului american la Bucureşti, Harry G. Barnes. Îmi permit să fiu perfect de acord cu tot ceea ce îi spunea Bădnăraş ambasadorului american în anul 1974, conform raportului diplomatic american din care puteţi citi mai jos un fragment în limba română.

Emil Bodnăraş rămâne un mister. Absolvent al liceului militar de la Câmpulung Moldovenesc, şef de promoţie al şcolii de ofiţeri, absolvent de drept, în anul 1932 a dezertat şi a fugit în URSS cu nişte documente militare. Acolo s-a împrietenit la cursurile unei şcoli de spioni cu Kang Sheng, viitorul şef al serviciilor de informaţii chineze. Bodnăraş a jucat un rol important în lovitura de stat de la 23 august 1944, dar şi în scoaterea trupelor sovietice din România în 1958 şi multă vreme a dirijat România din umbră. Înainte de moarte a construit o biserică în satul său natal din Bucovina, Iaslovăţ, unde a şi cerut să fie înmormântat. A fost probabil cea mai misterioasă figură din panteonul comuniştilor români. Părerile lui despre Uniunea Sovietică şi Basarabia nu sunt exprimate doar pentru urechile ambasadorului american, în 1965 aceleaşi păreri îi erau prezentate lui Brejnev de Ceauşescu.

Data şi locul: mai 17, 1974, 09:99-11:25 AM, Consiliul de Stat, Bucureşti, România

Subiect: tur de orizont asupra subiectelor politice

Vizita de curtoazie a Ambasadorului, prima lui întâlnire cu Bodnăraş a durat aproape două ore şi jumătate timp în care liderul numărul doi al României a atins aproape toate preocupările cheie ale politicii externe româneşti, de multe ori cu o deschidere surprinzătoare. Afişând un sens real şi detaliat al istoriei, Bodnăraş, în vârstă de 71 de ani, a deschis conversaţia cu un monolog de 20 de minute despre lupta milenară a României pentru existenţă naţională – temelia, după cum spune el, a “socialismului” românesc de azi. Bodnăraş era lucid şi plin de forţă, uneori lovind masa pentru a-şi sublinia spusele. După ce se aventura într-o anectodă sau o paranteză, nu a eşuat niciodată în a readuce discuţia asupra subiectului în moduri care au dezvăluit faptul că oratoria sa avea un scop ilustrativ.

Mentalitatea “imperialistă” a sovieticilor. Aşa cum a făcut şi cu senatorul Scott în urmă cu câteva săptămâni, Bodnăraş s-a referit în mod repetat la teza sa că actuala conducere sovietică este profund îmbibată cu o mentalitate “imperialistă” care are foarte puţin de-a face cu “socialismul” real. Aşteptând efectele expresiei sale, a spus că chinezii au perfectă dreptate când îi descriu pe conducătorii sovietici drept “noii ţari”: a reamintit de Testamentul lui Petru cel Mare spunând că Moscova pare să îl urmeze întocmai, mai ales în ceea ce priveşte expansiunea în Orientul Apropiat. Bodnăraş şi-a exprimat părerea că în vreme ce un gentleman englez sau un communist chinez se ţine de cuvânt, nu ar fi de ajuns un întreg raft de dicţionare pentru a obţine precizie din partea sovieticilor atunci când vine vorba de negocieri şi acorduri.

Vorbind despre scena politică internă a URSS, a caracterizat regimul sovietic drept similar cu vechiul sistem ţarist al guberniilor în care provinciile captive erau dominate în principal prin forţa brută militară ca şi prin satrapi ruşi impuşi. Când Ambasadorul a menţionat că a făcut cercetări istorice referitoare la chestiunea Basarabiei în 1917-1918 şi a întrebat de starea acestei regiuni în prezent, Bodnăraş a vorbit îndelung despre cum o parte a populaţiei româneşti din Moldova sovietică a fost deportată şi mituită să plece în Asia Centrală, însă a reflectat că în prezenţa mijloacelor moderne de comunicaţie (părând să includă aici şi transmisiile din România) devenea din ce în ce mai greu pentru Moscova să izoleze popoare precum moldovenii (românii), despre a căror identitate spune că este încă intactă. Bodnăraş a deplâns soarta tragică a tătarilor din Crimeea, care au fost deportaţi în Asia Centrală de Stalin “în două nopţi” cu teribile pierderi de vieţi omeneşti. Din nou a atins mitologia sovietică destinată motivării rapturilor Moscovei, citând divizarea Germaniei în două “aşa-numite” naţiuni ca fiind comparabilă cu încercarea de a descrie Moldova ca fiind ceva diferit de România.

Documentul integral în limba engleză.

 

Nu vă simţiţi bine când plătiţi pentru bunăstarea austriecilor?

Asta da ştire: Petrom a contribuit cu 901 milioane euro la profitul OMV, adică 40%. Noi românii am dat anul acesta 901 milioane euro austriecilor. OMV a scos petrol din pământul României, l-a prelucrat în instalaţiile plătite de români pe vremea lui Ceauşescu şi l-a vândut românilor cu un profit de 901 milioane euro care au plecat în Austria (mă rog, mare parte din ei).

Cele mai multe acţiuni la OMV le deţine statul austriac prin Österreichische Industrieholding. Adică privatizarea Petrom a fost aşa: tu statul român, deţinător al petrolului de sub pământ şi al instalaţiilor eşti incapabil să administrezi – dă-mi mie, statul austriac toate astea şi eu o să fac profit şi o să-l duc în Austria. Da, şi o să te las pe tine statul roman să intri în UE. Şi Adrian Năstase a zis da şi a semnat contractul. Mulţumim Adrian Năstase! Nici după Primul Război Mondial, nici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu am fost jefuiţi în halul ăsta (vezi aici). Doar Sovromurile ce ne-au secat de resurse la un nivel comparabil.

Când ştiu că din România pleacă 901 milioane de euro către statul austriac (doar de la OMV, să nu punem BCR şi restul) mă simt foarte mândru ca român. Chestia asta mă va face să ascult cu atenţie orice austriac care îmi va explica că noi românii suntem săraci, lipsiţi de democraţie şi corupţi.

Ce s-a întâmplat în 1990 cu bisericile ortodoxe? Schimbarea care trebuia să fie

Moartea patriarhului Maxim al Bisericii Ortodoxe Bulgare mi-a amintit de unele evenimente petrecute la căderea comunismului în bisericile ortodoxe. Când sunt prea multe asemănări lucrurile devin ciudate.

În 1990 murea la Moscova patriarhul Pimen şi era înlocuit cu Alexei al II lea. În 1991 la Belgrad murea patriarhul Gherman şi era înlocuit cu Pavle. Pimen şi Gherman erau bătrâni, însă în Bulgaria şi România patriarhii bisericilor ortodoxe erau în plină putere. Patriarhul Teoctist a fost silit în ianuarie 1990 să se retragă, însă a fost rechemat de Sinod în aprilie acelaşi an. Tot la începutul lui 1990 în Bulgaria era contestat patriarhul Maxim care a refuzat să demisioneze – şi aşa s-a petrecut o mică schismă la Sofia: vreme de 5 ani bulgarii au avut 2 patriarhi şi 2 sinoade. Până la urmă s-au reunit sub patriarhul Maxim.

Şi asemănările nu se opresc aici. În 2007, după moartea patriarhului Teoctist, candidatul cu cele mai mari şanse, mitropolitul Teofan al Olteniei a fost acuzat brusc că a colaborat cu Securitatea. Mircea Dinescu anunţa cu surle şi trâmbiţe mari dezvăluiri. Dezvăluirile nu au mai avut loc, dar Teofan a ieşit din cursa pentru tronul de patriarh. În Bulgaria se ştia că patriarhul este pe moarte (la noi Teoctist a murit după o operaţie de care nu avea neapărată nevoie, a fost un întreg scandal pe tema asta) aşa că problema a fost rezolvată din timp: a apărut pe la mijlocul anului o listă cu episcopii care au colaborat cu Securitatea bulgară. Care episcopi au fost scoşi din cursă, bineînţeles.

Dumnezeu nu joacă zaruri, dar şi când sunt prea aranjate lucrurile treaba începe să pută.

Soarta unui politician: cazul Gelu Vişan

Pe când marii viteji ai PDL stăteau ca râmele sub pământ, Gelu Vişan mergea la toate televiziunile şi dădea din gură în sprijinul PDL. A reuşit să supravieţuiască perioadei, însă nu a încăput pe listele PDL-ului transformat în ARD.

Aşa că Gelu Vişan s-a enervat şi a început să spună poveşti cu diverse afaceri murdare ale PDL. În poveştile lui apăreau nume grele: Vasile Blaga, Radu Berceanu. Tot n-a încăput pe listele PDL şi a anunţat că va candida din partea PPDD.

În seara asta, în direct la Realitatea TV deputatul Gelu Vişan este acuzat de viol. Aviz amatorilor interesaţi să intre în politică.

Bătălia de la Călugăreni văzută de turci

Foarte mulţi sunt supăraţi pe filmele lui Sergiu Nicolaescu. Doar că bătălia de la Călugăreni din filmul „Mihai Viteazul” seamănă cu descrierile făcute de cronicari turci contemporani cu evenimentele. Aveţi mai jos două fragmente extrase din „Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.

Mustafa Selaniki

„Locul pe unde trebuia să treacă oastea islamică era un loc foarte păduros, mlăştinos şi îngust. De aceea, afurisiţii ghiauri, trăgînd foarte mult cu puştile, avangarda oştii islamice s-a îngrămădit spre spate. Astfel, ea a trecut prin foarte multe greutăţi şi necazuri, şi în cele din urmă s-a împrăştiat. Lângă serdarul Sinan-paşa au rămas foarte puţini oameni. Sangeacdarul oştii islamice a trecut în rândul martirilor, iar un altul a fost rănit, dar, cu toate acestea, steagul a fost salvat cu mii de greutăţi. Măria sa serdarul s-a împotmolit în mlaştină şi a scăpat cu mare greutate. Măria sa serdarul a ieşit la mal şi cu ajutorul lui Allah, cei care se risipiseră s-au adunat la un loc, iar oastea afurisiţilor ghiauri a fost împrăştiată şi tunurile lor au fost luate.”

Mehmed bin Mehmed

„După sfatul tuturor au mers trei zile şi la 18 ale lunii mai sus arătate, într-o miercuri, au ajuns în apropiere de podul Călugăreni, care era un loc păduros şi mlăştinos.

În clipa când unii dintre ostaşi se aşezau acolo, iar alţii se pregăteau să se aşeze, a apărut o ceată de ghiauri, semănând cu nişte animale şi au început lupta în apropierea acelei mlaştini. Ei aşezaseră la intrarea în pădure tunuri şi puşcaşi, care au stânjenit mult oastea islamică. De la amiază şi până la chindie s-a dat o mare luptă. Mulţi dintre ei au trecut în rândurile gaziilor şi martirilor. De asemenea şi de la ghiauri au murit mulţi şi s-au dus în iad. Şi luându-se de la ghiauri 12 tunuri, s-a obţinut victoria şi duşmanul a fost respins.”

Ungurii aşteaptă expirarea Tratatului de la Trianon

M-a amuzat să aflu că pe forumurile maghiare se discută despre „expirarea Tratatului de la Trianon”, discuţii stârnite de apropierea datei la care se împlinesc 100 de ani de la semnarea acestui tratat. Discuţiile în jurul acestui subiect au evoluat până la stadiul de „legendă urbană” – legendă corectată aici.

Tratatul de la Trianon nu mai are cum să expire pentru că a expirat deja. Sistemul pus pe picioare după Primul Război Mondial a fost anulat de sistemul de graniţe şi garanţii înfiinţat după al Doilea Război Mondial, sistem care a suferit unele corecţii după dispariţia Pactului de la Varşovia şi extinderea Uniunii Europene şi a NATO. Dar e frumos să vorbeşti de anularea Tratatului de la Trianon.

 

Îi urăsc românii pe ruşi?

Adevărul m-a surprins azi cu un titlu ciudat la un articol bun: „Originea rusofobiei la români. De ce am ajuns să îi urâm pe ruşi”. Pe scurt, articolul identifică (corect şi în baza unor studii istorice serioase) originea rupturii româno-ruse în Războiul de Independenţă 1877-1878.

Episodul 1812 al răpirii Basarabiei este un alt element al problemelor româno-ruse, însă în secolul al XIX lea românii au avut probleme mai mari (şi erau prea slabi) pentru a încerca recuperarea Basarabiei (fie şi cultural). Însă începând de la Mihai Eminescu, toţi intelectualii lucizi ai secolului al XIX lea au menţinut vie chestiunea Basarabiei. În secolul al XVIII lea şi în prima parte a secolului al XIX lea ruşii au fost percepuţi drept sprijinitori ai românilor. Anul 1878 a fost testul încrederii: românii au mers la război alături de ruşi, iar la sfârşit ruşii ne-au luat o parte din ţară.

De aici a pornit o suspiciune confirmată de mai multe ori în decursul ultimului secol: aliaţi sau inamici, ruşii îşi urmăresc interesele geopolitice. Dacă au nevoie de o bucată de pământ, o vor lua şi gata. Precauţia românilor în relaţia cu ruşii este una naturală. Doar că nu se poate vorbi de ură.

La fel, manipularea adevărului istoric (ruşii spun că au eliberat popoare, nu că le-au cucerit) sau încercările de construire a unor identităţi artificiale (moldovenismul) fac parte din strategia imperială a Moscovei. Trebuie tratate cu mult calm, la rece. Eu nu-i urăsc pe ruşi.

 

Cartea care m-a făcut să studiez istoria ţiganilor

Eram prin anul trei de facultate când mi-a căzut în mână „Doar Dumnezeu şi noi” de Michel Folco: povestea unei familii de călăi din Franţa – de pe la 1600 până la desfiinţarea meseriei de călău. O cronică fictivă, dar bazată pe fapte reale, extrem de precisă şi uneori mult prea realistă în descrieri. Ştiu că am râs şi îmi vine şi acum să râd la una din frazele din carte: un episcop admira la femei şi la iepe aceleaşi calităţi – pieptul lat, crupa înaltă şi chişiţa subţire.

Aşa am devenit interesat de călăi şi în prima vacanţă m-am repezit la Arhivele Judeţene Braşov şi am început să studiez temeinic problema. La Braşov călăi erau exclusiv ţiganii – şi de aici am început să citesc masiv despre istoria ţiganilor. Am o colecţie de vreo 500 de documente privitoare la ţiganii braşoveni dintre anii 1500-1800 şi le tot răsucesc de pe o parte pe alta de mai bine de 10 ani. Sper că în curând să îmi fericesc cititorii cu o carte despre istoria ţiganilor braşoveni.

Până atunci vă recomand „Doar Dumnezeu şi noi” de Michel Folco pe care o puteţi comanda aici, la editura Nemira.