Arhiva lunii decembrie 2012

Băsescu, Ponta şi sfânta Constituţiune

Britanicii se uită cu dispreţ la francezi şi spun: noi nu avem nevoie de o lege care să ne spună să respectăm legile, noi respectăm legile, de-aia sunt legi. Britanicii vor să spună că ei nu au nevoie de Constituţie pentru că respectul faţă de lege nu se impune prin alte legi, aşa ceva se educă, iar legea se aplică. De-aia în Marea Britanie sunt valabile legi de acum câteva sute de ani.

Acordul semnat de Ponta şi Băsescu demonstrează că din punct de vedere politic şi al statului de drept suntem încă în epoca de piatră. Un stat în care preşedintele şi primul ministru promit că vor respecta legea nu este în realitate un stat. Iar faptul că Băsescu s-a dus cu hârţoaga la Uniunea Europeană ne-a făcut de râs infinit mai mult decât şatrele de ţigani din jurul Parisului. Schulz şi Barroso s-au uitat pe hârtiile de la Băsescu şi şi-au zis „ce naţie de slugoi oribili sunt românii ăştia! şi primitivi pe deasupra, îşi promit unul altuia să respecte legea…”

Basescu, un slugoi oribil

Basescu, un slugoi oribil

Constituţia actuală a fost făcută de Iliescu pentru Iliescu. Poate să spună Bunicuţa că pe vremea lui nu se întâmpla ca acum, dar Bunicuţa e ipocrită: şi-a asigurat de fiecare dată premieri care nu i-au ieşit din cuvânt (aşa, ca Boc). D-aia a fost linişte pe vremea lui Iliescu (cu excepţia anului 2004, când Arogantu’ se dădea cocoş fiind sigur că o să ajungă la Cotroceni, dar a fost deturnat la Jilava). Constituţia care a funcţionat pe vremea lui Iliescu nu a mai funcţionat de loc pe vremea lui Constantinescu – vă mai amintiţi cum se agăţa Radu Vasile de ficus şi nu se dădea dus din Palatul Victoria?

Şi acum chiar credeţi că o să fie modificată Constituţia? Credeţi că Crin Antonescu va vrea republică parlamentară cu preşedinte de ornament? Păi el de ce a mai murit la revoluţia din ianuarie? Ca să stea pe post de podoabă constituţională? Şi sigur că da, cei 588 de parlamentari vor vota cu două mâini micşorarea numărului de locuri din Parlament şi modificarea legii electorale. Vorba lui Caţavencu: „să se schimbe, primesc, dar să nu se modifice nimica!”

Un exemplu de toleranţă maghiară la Universitatea din Cluj

În anul 1909 la Universitatea din Cluj singura limbă de predare era maghiara. Dar limba română nu era acceptată nici în pauze. Valer Pop (viitor ministru în România Mare) povesteşte în memoriile sale că în toamna acestui an fratele episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, Ştefan Hossu a fost apostrofat de un student maghiar pe motiv că citea un ziar românesc pe holul universităţii. Maghiarul i-a smuls ziarul din mână şi i l-a rupt, Ştefan Hossu n-a stat degeaba şi l-a pălmuit. Românii, în minoritate, abia au reuşit să-l scape pe Ştefan Hossu de furia ungurilor prezenţi.

Chestia nu putea rămâne fără urmări, aşa că studenţii români s-au organizat şi a doua zi au umplut amfiteatrul, iar în pauză toţi au scos din buzunare ziare româneşti şi au început să le citească. Maghiarii au încercat să îi scoată cu forţa din universitate, însă pentru că românii erau mult prea mulţi, nu au avut curajul să treacă la măsuri fizice, rezumându-se la strigăte şi înjurături. Conflictul a fost aplanat de rectorul universităţii care a anunţat că orice intoleranţă sau provocare va fi sancţionată cu exmatricularea tuturor vinovaţilor. Dar nici un ungur nu a mai avut curajul să se lege de vreun român că citea ziare româneşti în public.

De ce a atacat Hitler Uniunea Sovietică?

tanc-german

Victor Suvorov susţine că Stalin se pregătea să atace pe un front de la Baltica la Marea Neagră, iar atacul lui Hitler din 22 iunie 1941 nu a fost altceva decât o lovitură grăbită de prevenire a tăvălugului sovietic ce se pregătea să pornească spre Atlantic.

În sprijinul raţionamentului său, Victor Suvorov aduce o prezentare extrem de detaliată a dispozitivului militar sovietic de la graniţa cu Germania nazistă şi cea cu România. Cifrele exacte şi denumirile unităţilor le găsiţi în cărţile lui Suvorov. Dar sunt confirmate aceste afirmaţii din alte surse?

Istoricul român Petre Opriş a verificat în arhivele militare ce ştiau românii şi germanii despre dispunerea trupelor sovietice (în „Omagiu istoricului Dan Berindei”, Focşani, 2001, p. 415-425). Informaţiile din rapoartele militare româneşti au rezultat în urma spionajului, iar datele nu au cum să coincidă perfect cu cele prezentate de Victor Suvorov (care nu prea citează surse exacte în sprijinul afirmaţiilor sale).

Chiar şi aşa, spionajul românesc a stabilit în vara anului 1941 că în Bucovina, pe Prut şi la Marea Neagră sovieticii aduseseră între 20 şi 24 divizii de infanterie (dintre care cel puţin 5 divizii de infanterie motorizată), 2-4 divizii de cavalerie şi 6-7 brigăzi motomecanizate. Pe Nistru se găseau încă 4 divizii de infanterie, 4 divizii de cavalerie şi cinci brigăzi motomecanizate. Informaţiile obţinute de spionii armatei române coincid cu datele prezentate de Victor Suvorov. Doar deschiderea arhivelor armatei sovietice ar putea tranşa definitiv chestiunea.

O concluzie a spionajului militar german prezent pe Prut din 7 iunie 1941: „Această concentrare de trupe rapide dă posibilitatea ruşilor în orice moment să treacă la ofensivă pentru a pătrunde în Moldova. După cadrul general şi rapiditatea execuţiei măsurilor ruseşti trebuie contat că armata rusă poate fi gata pentru ofensivă către sfârşitul lunii iunie”. Victor Suvorov afirmă că Stalin dorea să declanşeze atacul în prima duminică a lunii iulie 1941, doar că Hitler i-a luat-o înainte.

Cărţile lui Victor Suvorov le găsiţi la librăria Elefant.

Ce-a căutat unguru-n Europa?

M-am hotărât să mă apuc de demitizarea istoriei ungurilor. Viziunea generală este ceva de genul: triburile maghiare s-au stabilit în Câmpia Panoniei (care era goală) au cucerit Transilvania (care şi aia era goală, ciudat că au trebuit să o cucerească!), i-au bătut nemţii la Lechfeld, s-au creştinat sub autoritate papală şi au devenit regat apostolic care a răspândit civilizaţie printre vecini.

Nu e chiar aşa. Triburile maghiare nu au devenit peste noapte propagatoare de cultură occidentală. Sute de ani dinastia arpadiană a avut probleme grave. Nu toţi maghiarii s-au creştinat şi în plus multă vreme a supraviţuit transmiterea tradiţională a şefiei în triburile maghiare. Conform acestei tradiţii şefia revenea celui mai în vârstă bărbat din familia domnitoare (unul din unchi de obicei) chestie care era în contradicţie cu încercarea de stabilire a unei succesiuni monarhice tată – fiu. De aici au rezultat o mulţime de războaie civile în dinastia arpadiană, aproape toate identice: moştenitorul tradiţional (un unchi sau un văr) nu recunoştea succesiunea fiului fostului rege şi ridica la război triburile rămase păgâne. Fiul regelui anterior primea sprijin de la cavalerii bavarezi învecinaţi. Dacă bătălia era câştigată de tribalul păgân acesta se supunea Papei şi încerca să îşi întărească succesiunea fiului (pe sistemul pe care îl combătuse mai înainte!). Dacă reuşea să câştige fiul regelui acesta continua întărirea monarhiei şi a creştinismului. De fapt fiecare ramură familială încerca să îşi întărească poziţia pe tron cu sprijinul tribalilor păgâni sau al cavalerilor germani veniţi din Bavaria. Papa de la Roma era cel care conferea legitimitate.

Procesul acesta a durat mai multe generaţii. La un moment dat familiile tribale au fost înlocuite cu familii nobiliare occidentale şi Ungaria a devenit parte a Imperiului German care a dominat Europa medievală.

Dar mai există câteva chestiuni aproape ignorate în istoria timpurie a maghiarilor, cea mai importantă fiind rolul jucat de Imperiul Bizantin, care a fost şi el implicat în războaiele civile ale triburilor maghiare. Pe de altă parte se uită faptul că foarte mulţi maghiari au fost botezaţi în ritul bizantin (coroana catolicului Sfânt Ştefan este de fapt o coroană bizantină!). „Maghiarii. De la hoarde prădătoare la vector de civilizaţie occidentală” – cam acesta ar fi titlul viitoarei mele cărţi. O fi bun?

Alegerile: nici o surpriză. Adevărata problemă a lui Ponta

M-am plictisit să citesc analize şi explicaţii despre alegeri. Este foarte simplu în realitate : în România sunt 5,55 milioane pensionari, 0,94 milioane bugetari şi 3,33 milioane angajaţi în sistemul privat.

Măsurile de austeritate i-au afectat pe pensionari şi bugetari care s-au văzut cu veniturile reduse peste noapte. Efectul la urne: au votat masiv împotriva lui Băsescu, cel care le-a luat banii. Nici nu era nevoie să le spună cineva cum şi ce să voteze, ştiau singuri cine este duşmanul. Sondajele confirmă asta: 59% dintre votanţii USL au peste 55 de ani.

Ce m-a deranjat la actuala campanie electorală: toată lumea a vorbit de pensionari şi bugetari, aproape nimeni nu a spus ceva despre cei 0,7 milioane de şomeri. Ca unul care am trecut prin experienţa şomajului vă spun că m-am simţit total ignorat.

Noua guvernare are o misiune dificilă: să-i facă pe cei 3,33 milioane de „privaţi” să muncească pentru ei înşişi, dar şi pentru ceilalţi 5,55 milioane pensionari plus 0,94 milioane bugetari plus 0,7 milioane şomeri. Mai sunt şi milioanele (câte?!?) de plecaţi în lume, însă din fericire banii lor scapă de controlul guvernului României şi ne mai scot cât de cât din foame.

Să zicem că în trei luni de zile USL rezolvă problema Băsescu şi ne scapă de dictator. Dup-aia ce facem? Ce mâncăm? Ce mai este de prăduit în ţară? Ce mai vindem?

Vedem noi ce-om face. Până atunci vă atrag atenţia asupra concluziei Tudoran: la 19 milioane locuitori România are 588 de parlamentari, la 314 milioane locuitori SUA au 535 membri ai Congresului. Ole-ole-ole! Româniaaa, Româniaaaa!

Presa nu e moartă, presa se transformă

Foarte mulţi deplâng moartea presei. Vechea poveste: când a apărut radioul s-a spus că vor muri ziarele, când a apărut televiziunea s-a spus că vor muri radioul şi ziarele. Acum a apărut internetul.

Cineva trebuie să moară, şi acela este printul, presa tipărită. E simplu: cât costă să tragi la tipografie, zilnic, câteva zeci sau sute de mii de exemplare? Cine şi de ce ţi le cumpără? Ce reţele de distribuţie există şi cât de mult te fură? După ce îşi răspunde cinstit la aceste întrebări orice om întreg la cap îşi dă seama că presa tipărită nu mai este o afacere pe termen mediu şi lung, oriunde în lumea asta. Pe net răspunsurile la aceste întrebări sunt simple şi clare – mai trebuie doar conţinut de calitate. Şi aici ajungem la problema fundamentală a presei româneşti.

Mogulii care au ucis găina cu ouă de aur

Până în urmă cu cinci-şase ani de zile presa scrisă era pe val în România. Când s-a dat drumul la internet pe ţeavă largă în România a început moartea presei scrise. Redactorii-şefi, directorii şi patronii de ziare au început să îşi saboteze afacerea: au pus gratuit pe internet conţinutul pentru care cereau bani pe print. Schizofrenie curată. Când numărul utilizatorilor de internet s-a suprapus peste cel al abonaţilor (şi în general al celor interesaţi de presa scrisă) printul a intrat în moarte clinică.

Paginile de internet ale ziarelor producătoare de conţinut au fost săpate masiv şi de fermele de conţinut, agregatoarele de ştiri care au furat pe rupte fără să fie sancţionate (deşi legislaţia exista!). Clubul Român de Presă s-a rezumat la o recomandare stupidă „nu preluaţi mai mult de 500 de semne”. Nimeni nu a deschis vreun proces care să-i îngroape pe hoţii de conţinut care între timp s-au transformat în publicaţii online cinstite.

Ochiul lui Sauron, de la Cotroceni

Adrian Halpert povesteşte pe Reporter Virtual despre drumul mogulilor din presa românească. Îmi permit să îl completez: mogulii din presa românească au intrat (sau erau deja) în bătălia politică şi şi-au nenorocit singuri mijloacele media. De când a început bătălia împotriva lui Băsescu (cam 2007 parcă) pe moguli nu îi interesează altceva decât să aglomereze piaţa cu informaţia lor. Multă informaţie gratuită. Altfel spus: propagandă. Pe moguli nu i-a mai interesat ca mass-media să fie o afacere. Nu poţi să investeşti în crearea unui produs pe care să-l arunci gratuit pe piaţă şi apoi să te plângi că nu ai bani. (Despre viziunile sincere ale mogulilor faţă de mijloacele media din proprietatea lor vă recomand discuţiile telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii lui, aici).

Propaganda aceasta a distorsionat total piaţa mass-media. Oamenii au impresia că informaţia este gratuită – iar schimbarea acestei impresii va dura foarte mulţi ani de acum înainte. Orice iniţiativă de lansare a unui produs mediatic pe schema unei afaceri este destinat eşecului câtă vreme poporul ştie că informaţia e gratuită. Această distorsiune este folosită masiv de politicieni (din toate taberele) şi chiar mogulilor a început să le placă. Pentru că mogulii aruncă pe fereastră bani care nu sunt ai lor. Ce-i de haram, de haram se duce.

Şi nu va mai exista presă în România?

Ba da, dar nu cum am ştiut-o până acum. De vreo doi ani de zile presa se comportă cam ca la începutul anilor ’90. Este o perioadă de experimente şi reaşezări. Mulţi din foştii directori şi patroni dispar, se ridică alţii noi. Este mult haos şi multă înghesuială, dar internetul este mare şi ne poate ţine pe toţi. Nu mai este ca pe vremea lui Iliescu, când exista o singură fabrică de hârtie de ziar în România.

P.S. Reporter Virtual a lansat săptămâna asta o dezbatere despre soarta jurnalismului, câştigător a ieşit comentariul lui Cristi, de aici. O opinie cu care sunt de acord, având în vedere completările mele de mai sus.

Şi dacă albanezii sunt veniţi din România, nu românii din Albania?

Printre notiţele Facebook ale lui Dan Alexe se găseşte una intitulată „Despre legăturile subterane ale românei cu albaneza…” În variantă tipărită, studiul lui Dan Alexe se găseşte în Essays in Memory of Ioan Petru Culianu, Bucuresti, Nemira, 2001. Dar să începem cu concluzia:

Evoluţia fonetică similară a latinismelor în română şi în albaneză indică împrumuturi simultane şi identice, ceea ce nu se explică decât prin convieţuirea, prin locuirea într-un spaţiu comun a vorbitorilor acestor două limbi”.

Concluzie la care se ajunge după o amplă demonstraţie, vă las plăcerea să o descoperiţi. O teză uşor eretică. De la Rosler încoace, polemica între maghiari şi români purtată pe terenul lingvisticii şi istoriei are ca temă centrală problema „cine-a fost primu-n Ardeal”. Pentru oamenii de ştiinţă români înrudirea albanezei cu româna a fost o sperietoare maximă – la o primă vedere confirmă teza „poporul român s-a format la sudul Dunării”.

Problema este generată de hărţile întipărite în minţile noastre. România de azi are o formă, aceeaşi formă trebuie s-o fi avut şi întrecut. Se face confuzie între stat şi naţiune – ori naţiunile au putut trăi multă vreme fără stat.

Dan Alexe mai spune ceva: că româna, albaneza, macedoneana şi parţial sârbo-croata fac parte dintr-o „uniune lingvistică balcanică” care împărtăşeşte multe caracteristici morfologice comune. „O privire atentă ne va arăta însă că româna şi albaneza sînt două limbi care provin dintr-un trunchi comun, separarea producîndu-se în momentul în care latinizarea unei populatii (strămoşii românilor) a fost împinsă pînă acolo unde ea a cuprins şi sistemul verbal, precum şi pe cel pronominal, pe cînd albaneza a rămas în stadiul unei masive latinizări lexicale, comparabile cu valul irezistibil de franţuzisme şi latinisme introduse în engleză după cucerirea normandă”, altă frază cheie din argumentaţia lui Dan Alexe.

Pe baza acestor argumente lingvistice mie îmi vine foarte uşor să văd o mare de „proto-români”, parţial păstori semi-nomazi, parţial agricultori sedentari (modelul tradiţional de subzistenţă) care se întindea din munţii Maramureşului până în munţii Pindului. O mulţime de triburi vorbind dialecte înrudite (de unde moştenirea comună a „uniunii lingvistice balcanice”), împărtăşind probabil tradiţii religioase comune, supuse în diferite etape procesului de integrare în Imperiul Roman şi implicit latinizării lingvistice. În acelaşi timp, lipsiţi de organisme politice şi militare comparabile cu ale migratorilor asiatici aceşti proto-români „din Maramureş până-n Pind” au fost fragmentaţi în decursul invaziilor succesive. Ţinta barbarilor era Constantinopolul – iar drumul către acest oraş ocolea munţii Carpaţi (prin Dobrogea sau pe ruta Belgrad-Sofia), de aici cred că a rezultat prezervarea limbii române la nord de Dunăre şi spargerea ei în cioburi la sud de fluviu.

Cred că limba română s-a format atât la nord cât şi la sud de Dunăre (nu sunt primul care o spune, este o teză studiată de mai multă vreme). Ar trebui să nu ne mai fie frică de Rosler, de fapt albanezii au venit din România.

Cine ne mai face la buzunare cu legea în mână. Azi ENEL şi puţin BRD

După ce am văzut că băncile mai au puţin şi îşi vor trimite angajaţii să jefuiască la drumul mare cu legea în mână, să vedem cum ne lucrează ENEL din condei, direct la factură, fără drept de apel.

Până acum două luni plăteam pentru curent electric vreo 50 de lei pe lună. O dată la trei luni venea un nene, se uita pe contor, făcea o regularizare şi îmi venea o factură de 70 de lei. De două luni de zile factura de la ENEL vine în jur de 100 de lei, iar diferenţa dintre consumul de pe contorul meu şi ce scriu tănticile de la ENEL pe factură a sărit binişor de 100 de kilowaţi. Adică băieţii de la ENEL au visat că eu am început să consum mai mult şi bagă pe factură. La regularizare nu cred că o să se repeadă cu banii, o să-mi scadă de pe facturile viitoare (sau nu, Dumnezeu ştie ce va fi). Una peste alta de două luni de zile creditez ENEL cu 50 de lei pe lună. Probabil că au nevoie de bani gheaţă să plătească primele de Crăciun, naiba să-i ia.
Mă întreb dacă are rost să pun mâna pe telefon şi să mă cârâi cu cine ştie ce plictisită care fie habar nu are de nimic, fie are o explicaţie gata pregătită pe care o recită în fugă. Nu vă mai spun că îmi vine să urlu ca lupul când mă uit la factura ENEL care îmi încasează taxa radio şi taxa TV.
Şi acum puţin BRD, cum v-am promis. În urmă cu doi ani mi-a expirat un card la BRD. Am uitat de el. Băieţii au băgat taxe, comisioane, ce ştiu ei mai bine şi când suma a ajuns la 42 de euro mi-au trimis o recomandată în care îmi spuneau că mă bagă în baza de date cu rău platnici dacă nu îmi achit datoria. Până să ajungă suma la 42 de euro nu au trimis nimic, un e-mail, o scrisoare, o biscuite, ceva să mă întrebe ce am de gând cu cardul ăla expirat. M-am dus şi am plătit, că doar eu sunt de vină că nu mi-am închis contul cardului. Le-am urat faliment fetelor de la ghişeu.
Dar va fi bine în România, foarte bine.