Arhiva lunii aprilie 2013

O viziune a Uniunii Europene din Germania nazistă

În octombrie 1941 anuarul economic al Keyo University din Japonia publica articolul „Viitorul economic al Europei” sub semnătura lui Helmut Wohlthat. Un text vizionar, care stabilea o serie de coordonate politico-economice de-a lungul cărora s-a dezvoltat în timp Uniunea Europeană.

Cine era Helmut Wohlthat? Născut pe 4 octombrie 1893, ofiţer în Primul Război Mondial, a studiat economia la Koln şi ştiinţe politice la Columbia University din New York. Din 1933 a lucrat pentru Ministerul Economiei de la Berlin, ajungând în 1938 să fie mâna dreaptă a lui Hermann Goring în chestiuni economice. Pe 23 martie a negociat şi semnat cu Guvernul României aşa numitul „Tratat asupra promovării raporturilor economice între Regatul României şi Reichul German” (textul integral al tratatului aici, povestea lui aici, în principiu este vorba de un tratat care subordona economia românească în favoarea celei germane, Nicolae Malaxa se temea că prin acest tratat va fi blocată dezvoltarea industriei româneşti).

În octombrie 1941 Wohlthat se afla în Japonia pentru a negocia o serie de exporturi de materii prime (mai multe detalii aici). În acest context îi apărea articolul în anuarul Keyo University (care poate fi citit aici în engleză). Redau în rândurile următoare paragrafele care mi se par cele mai relevante.

Valutele

Statele naţionale vor continua probabil să mai existe pentru multă vreme ca unităţi economice şi împreună cu ele diversele valute şi bugete naţionale. De aceea crearea unei valute europene uniforme nu este foarte probabilă; în orice caz Reichsmark, ca mijloc de schimb va creşte în importanţă şi va ocupa primul loc între valutele europene (notă: vă mai amintiţia marca germană?) Imediat ce condiţiile diverselor economii naţionale şi ale datoriilor reciproce vor putea fi urmărite după război va trebui încercată stabilizarea ratelor de schimb astfel încât să se ajungă la un echilibru natural între preţurile din ţările implicate şi puterea de cumpărare a valutelor lor.

Aurul?

Nu este de aşteptat ca valutele să se bazeze pe aur, ceea ce ar duce la un echilibru automat al plăţilor într-un sistem al aurului ca monedă. Rezervele de aur ale lumii au fost concentrate în ultimii ani în Statele Unite şi rămâne de văzut în ce măsură pretenţiile statelor europene faţă de Statele Unite vor fi plătite în aur după război. În orice caz, un mare număr de state în viitor nu vor mai avea rezerve mari de aur la dispoziţie şi vor fi silite să îşi susţină valutele prin echilibrarea plăţilor prin diverse metode de control asupra schimburilor şi prin echilibrarea bugetelor interne. (notă: nu vi se pare că exact asta ni se întâmplă de ceva ani?)(…)

Forţa de muncă – o rezervă valutară

Dacă s-a spus că pe viitor valutele nu se vor baza pe aur ci pe forţa de muncă asta nu implică o politică aplicată exclusiv pe menţinerea unui sistem stabil de salarii. Mai degrabă munca umană este privită ca cea mai importantă sursă de producţie şi drept bază a unei economii naţionale ordonate. Stabilitatea valutelor poate fi menţinută într-un astfel de sistem financiar printr-o supraveghere atentă a balanţelor de plăţi. Pe mnăsură ce balanţa de plăţi a fiecărei economii naţionale în relaţia sa cu alte state trebuie să fie egalizată pe termen lung, supravegherea balanţelor de plăţi constituie un mijloc de creare a bazei de dezvoltare economică internă stabilă. Supravegherea balanţei de plăţi va trebui în viitor să fie extinsă, nu doar asupra comerţului, ci şi asupra tuturor mutărilor de capital pe termen scurt. Aceasta deoarece mişcările bruşte şi rapide din ultimele decenii au fost punctele de plecare pentru tulburările din sfera valutară şi au cauzat, în conexiune cu datoriile interstatale, căderea pieţelor de credit din întreaga lume. (notă: mecanismele de supraveghere bancară şi bugetară ale Uniunii Europene, Grecia?)

Fundaţiile naturale ale economiei europene

(…) Ar fi nu doar nenaturală, dar şi lipsită de logică dezvoltarea de industrii grele sau chimice în acele părţi ale Europei cu un sol potrivit pentru producţia agricolă. Aceasta deoarece ar trebui aduse materii prime industriale de la mari distanţe, iar forţa de muncă, în mod natural orientată spre agricultură, va trebui să fie educată pentru munca industrială. Este necesar să existe un anumit nivel de industrializare în statele agricole europene, chestiunea este găsirea gradului de industrializare cel mai potrivit pentru un plan european comun. (…) (notă: vă amintiţi planul economistului sovietic Valev care cerea României să renunţe la industrializare? ştiţi ce s-a întâmplat cu industria românească; Oltchim, Mechel?)

În 1954 Helmut Wohlthat a fost la un pas să ajungă directorul Băncii Mondiale, însă din cauza trecutului său în guvernul Germaniei naziste a fost blocat de cancelarul Konrad Adenauer.

Helmut Wohlthat

Helmut Wohlthat, fotografie apărută în revista Life, august 1941.

Imagini germane din România în Primul Război Mondial

Primul Război Mondial s-a sfârşit bine pentru România, dar a început foarte prost. Aveţi mai jos o serie de imagini care arată cum au văzut germanii participarea României la Primul Război Mondial, o colecţie care ilustrează dezastrele prin care au trebuit să treacă românii, inclusiv câteva cadre din Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, ocuparea Dobrogei de bulgari, traversarea Dunării de către trupele generalului AUgust von Mackensen etc. Mai multe detalii despre nefericiţii ani 1916-1917 aici.

Imaginile provin din colecţiile Bundesarchiv.

Bani de la Budapesta pentru Tokes. Miza unui scandal diplomatic

Portalul Transindex.ro a publicat o investigaţie care spune aşa: instituţii guvernamentale de la Budapesta au finanţat cu vreo 3 milioane de euro reţeaua lui Laszlo Tokes (presă, asociaţii neguvernamentale şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania – PPMT) (originalul aici, traducerea editată de Adevărul aici).

La o primă vedere povestea este simplă: durii lui Viktor Orban de la Budapesta s-au certat cu „colaboraţioniştii” UDMR şi au început să pompeze bani în Lazslo Tokes şi organizaţiile lui. UDMR-iştii au răspuns cu o lovitură de presă publicând detaliile acestei finanţări. Un război clasic de imagine pentru resurse. Însă scandalul este mult mai profund.

Informaţiile publicate atestă că Guvernul de la Budapesta şi instituţii de stat maghiare au finanţat activitatea politică a PPMT. Este o diferenţă gigantică între finanţarea unor activităţi culturale destinate păstrării şi promovării identităţii naţionale şi finanţarea activităţii unor partide politice. Aceasta este miza reală a scandalului. Investigaţia jurnalistică ridică o serie de întrebări la care Guvernul de la Budapesta va trebui să răspundă într-o serie de discuţii cu uşile închise. Nimeni de la Bruxelles nu vrea să audă de amestecul Guvernului Ungariei în politica internă a României, mai ales când vine vorba de solicitări de secesiune, mai mult sau mai puţin mascate. Steagurile secuieşti şi bentiţele tricolore sunt poveşti pentru presă. Observaţi cum PPMT-eii lui Laszlo Tokes se grăbesc să dezmintă finanţarea politică (aici) şi cum oficialii de la Budapesta devin din ce în ce mai agresivi (aici). De urmărit ce mesaje va primi Ungaria de la Uniunea Europeană.

Ţeparul ţepuit şi virginele de la Jurnalul Naţional

Un zvon de pe culoarele Parlamentului spune că Voiculescu le-ar fi cerut bani parlamentarilor PC pentru susţinerea Jurnalului Naţional şi ar fi primit scuze. Parlamentarii PC sunt oaste de strânsură, flămânzi şi puşi pe căpătuială, nu reuşesc să înţeleagă legătura dintre scaunele lor de la Casa Poporului şi trustul de presă al lui Dan Voiculescu (vezi cazul luptătoarei pentru conturile proprii, senatoarea Cristiana Anghel). Si non e vero, e ben trovato – povestea asta exprimă realitatea din mass-media românească. Degeaba plâng ziariştii de la Jurnalul Naţional că ei vor să facă jurnalism de calitate. În timpul luptei împotriva dictaturii băsiste sunt sigur că abia aşteptau victoria politică, victorie ce urma să aducă stabilizarea economică. Doar că revoluţiile sunt imprevizibile şi au prostul obicei să-şi devoreze cei mai credincioşi fii.

Pe foarte scurt despre situaţia media

Toţi patronii, directorii şi redactorii şefi din presa scrisă au suferit de o boală misterioasă. Au pus gratuit pe internet conţinutul ziarelor şi revistelor pe care le vindeau la chioşcuri după care au început să se plângă de scăderea vânzărilor şi a numărului abonamentelor. Nu internetul a ucis ziarele, cei cu putere de decizie au ucis presa scrisă. Au crezut că e ca pe hârtie, cu diferenţa că este pe ecran. Nu au auzit de conceptul „prosumator” şi ce modificări presupune (Alvin Toffler, deja autor antic). Au rămas în picioare deocamdată televiziunile, dar urmează zile grele şi pentru ele (mai întâi se va reaşeza piaţa de publicitate, detalii aici).

Vechile reţele de şmecheri de presă au făcut ce ştiau mai bine: au sărit în braţele politicienilor şi au început să difuzeze gratis tone de propagandă politică. Au apărut din ce în ce mai multe canale alternative de informare, influenţa mogulilor a început să se împrăştie în patru zări. Românilor le-a intrat în cap o idee fixă: informaţia e gratis şi o găseşti pe internet. Vor mai trece mulţi ani până să dispară prostia asta (dacă se va întâmpla vreodată!).

Modelul de presă scrisă din ziua de azi este simplu: câţiva ciumpalaci cu diplomă de la Facultatea de Jurnalism, plătiţi de mizerie, conduşi de câţiva şmecheri credincioşi, prelucrători de comunicate şi ştiri de agenţie, executanţi fideli ai comenzilor venite de la clienţi. Asta e tot, nimeni nu mai are nevoie de „presă de calitate”. Degeaba se revoltă acum cei de la Jurnalul Naţional şi se ceartă cu Reporterul Virtual. Le dedic „Victoria” de la Timpuri Noi:

Zic vouă, celor fără de prihană

Zic vouă, păcătoşi cu chip smerit

Şi vouă, luptătorilor cu pieptul rană

Şi ţie, politruc nenorocit

Zic vouă, care-aveţi încă puterea

De-a scoate răul care zace-n voi

Voi care v-agonisiţi averea

Ca vagabonzii, scormonind gunoi …

Ion Mihai Pacepa: trădător, agentul ruşilor, şpăgar la nivel înalt

Eu unul cred că Pacepa e mort şi îngropat de multă vreme, dar există nişte şmecheri care îi scot mumia la vitrină din când în când, nu ştiu de ce. Am ascultat prin 2007 (2006?) o înregistrare cu vocea lui Pacepa, un interviu care a fost publicat în ZIUA. Nu am înregistrarea, dar pot să vă spun că erau cuvinte tăiate şi lipite. O mizerie.

Istoricul american Larry Watts a avansat ideea că Pacepa a fost agentul ruşilor şi că dezertarea lui a folosit Moscovei pentru a otrăvi relaţiile dintre România şi SUA (detalii aici). Alte reflecţii pe aceeaşi temă aici, aici şi aici.

Stelian Tănase a organizat la Muzeul Ţăranului Român o întâlnire în care a dezbătut dosarul Pacepa. Singurul care s-a referit direct la teza lui Larry Watts a fost Liviu Mihaiu, care a spus că fosta securitate şi actualele servicii au trei obsesii: ruşii, ungurii şi Pacepa. Şi că ultima ofensivă jurnalistică a subiectului este încercarea de a demonstra că ruşii l-au trimis pe Pacepa în America. În rest Liviu Mihaiu ne-a povestit articolul de aici (fiica procurorului care a anchetat fuga lui Pacepa spune că taică-său a găsit poze cu Elena Ceauşescu în ipostaze indecente, le-a dat lui Nicu şi apoi a fost iradiat).

Per ansamblu toată lumea a fost de acord că tot ce a publicat Pacepa după fuga în SUA sunt nişte aiureli, mai ales cartea Orizonturi Roşii. Liviu Tofan (fost redactor Europa Liberă) spune că în prima ediţie a cărţii lui Pacepa Ceauşescu dădea ordin ca duşmanii să fie iradiaţia cu „Radu”, un dispozitiv portabil care le dădea cancer. În a doua ediţie a cărţii Ceauşescu se şmechereşte şi nu mai umblă cu dispozitive portabile, ci cu prafuri radioactive, pe modelul Litvinenko. Andrei Muraru a remarcat că acuzaţiile în baza cărora a fost împuşcat Ceauşescu la Târgovişte au fost culese integral din cartea lui Pacepa, „Orizonturi Roşii”. Dinu Zamfirescu a mai subliniat şi el nişte minciuni din cartea asta minunată şi ne-a citit nişte fragmente dintr-un plan de măsuri făcut de Pacepa pentru pedepsirea redactorilor de la Europa Liberă. Liviu Ţăranu (CNSAS) ne-a dat nişte detalii despre mecanismul corupţiei pus pe picioare de Pacepa (care transformase spionii români în cărăuşi de mărfuri de lux din Occident pentru nomenclatura de partid, un şpăgar, nimic mai mult, îşi transformase casa în peştera lui Ali Baba, frigidere, videouri, casetofoane, ţigări, băuturi etc.).

Una peste alta: Pacepa n-a fost erou, nu a fugit la americani pentru că iubea foarte tare democraţia, mai degrabă pentru că nişte băieţi îi coseau un dosar de corupţie. Americanilor le-a îndrugat o sumă de tâmpenii, iar şmecherii de-acolo s-au folosit în scop propagandistic de smintelile lui. După 1989 s-a încercat o transformare a lui în erou al luptei anti-comuniste, n-a ţinut şmecheria (deşi Gabriel Liiceanu insistă în direcţia asta).

Încă una tare: achitarea lui Ion Mihai Pacepa s-a făcut nu prin judecată pe fond, ci printr-o şmecherie. Mai pe scurt, ministrul Justiţiei Valeriu Stoica a cerut în 1997 achitarea lui Pacepa pe vicii de procedură, avocatul Cătălin Dancu nu a făcut altceva decât să plimbe nişte hârtii în mascarada asta juridică (asta a spus Cătălin Harnagea, fostul şef SIE).

Şi ca să închei: toţi istoricii şi jurnaliştii care au fost la întâlnirea organizată de Stelian Tănase au fost de acord că Pacepa a spus numai tâmpenii în cartea „Orizonturi Roşii”. Doar Vladimir Tismăneanu nu prea e de acord cu asta (bine, eu l-am auzit pe Vladimir Tismăneanu cum spunea la Institutul Iorga că el nu este istoric, dar asta este o altă poveste). Revenind: „Raportul Final” al lui Tismăneanu îl consideră pe Pacepa drept o sursă credibilă pentru istoria comunismului din România. Final, final – dar poate trebuie rescris.

P.S. Primul volum al cărţii lui Larry Watts (Fereşte-mă, Doamne, de prieteni) poate fi cumpărat de la librăria online Elefant (46 RON, se mai găseşte şi prin alte părţi, dar mai scumpă: la Libris 59 RON, RAO 49 RON).

Margaret Thatcher despre Elena Ceauşescu: nu deosebea un polimer de un poligon

Margaret Thatcher a vizitat România în 1975, când s-a întâlnit cu Nicolae şi Elena Ceauşescu. Mai trecuse prin România în 1971, dar nu se văzuse cu mărimile. Elena Ceauşescu i-a lăsat o impresie destul de proastă, descrisă în cartea “Margaret Thatcher – the Path to Power” (Harper Collins, London, 1995). Iată ce spunea Margaret Thatcher despre Elena Ceauşescu:

Mi-a fost arătat un institut ştiinţific specializat în cercetarea polimerilor. Ghidul meu a fost nimeni altcineva decât Elena Ceauşescu, care deja se afundase într-o lume personală fantastică, una pe măsura absurdităţii propriului soţ, chiar dacă nu la acelaşi nivel din punctul de vedere al consecinţelor asupra oamenilor; era hotărâtă să câştige un premiu Nobel în chimie pentru cercetarea polimerilor. Mai târziu s-a aflat că abia ar fi putut deosebi un polimer de un poligon. Însă din spatele protecţiei asigurate de traducere şi a limbajului comunist de lemn, a pus pe picioare un spectacol reuşit.

Sursa.

FEMEN l-au înjurat în faţă pe Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost înjurat azi de activistele FEMEN, la o expoziţie auto din Hanovra, unde se afla alături de cancelarul Germaniei Angela Merkel. Hanoversche Allgemeine Zeitung a publicat aici o galerie de imagini de la eveniment.

Mi-am permis să preiau aici una din aceste fotografii, cea din momentul propriu zis al atacului. Au fost trei activiste FEMEN care s-au repezit cu piepturile goale împotriva lui Putin. Doar una a reuşit să ajungă lângă Putin. Cea pe spatele căreia scrie mare în rusă „Idi nahui Putin” – „Du-te-n pulă Putin”. Pe pieptul ei viteaz scrie „FUCK DICTATOR”. Putin i-a zâmbit şi i-a făcut semnul „OK” cu mâna stângă după cum se vede în poză, Angela Merkel doar a căscat ochii mari.