Arhiva lunii septembrie 2014

S-au stricat şi taxiurile „bune” de la Gara de Nord din Bucureşti

taxi

Nu era de ajuns că ne facem de râs cu afişele alea tâmpite din Gara de Nord care anunţă că în Bucureşti există şi taxiuri corecte. În lumea normală toate taxiurile sunt corecte. Acum nici taxiurile bune nu mai sunt bune şi azi dimineaţă pe la şase am constatat cum merge treaba.

La ieşirea principală din gară e o staţie de taxiuri Meridian închisă la ambele capete cu bariere automate. Bănuiesc că e un sistem computerizat, le fotografiază numărul, se ridică bariera, când ia client şi pleacă – la fel. Cumva nu prea au cale de ieşire. Azi dimineaţă locul dintre bariere era gol, în schimb la capete plin de taxiuri Meridian.

Mă apropii cu sufletul curat de una din maşini şi sunt întâmpinat cu întrebarea perversă: „Unde mergeţi?” Ştiţi povestea, taximetristul vrea să meargă acasă şi nu-i place să meargă gol, aşa că aşteaptă un client în drumul lui. Nu mai e clar cine pe cine plăteşte, cine e client şi cine prestează servicii. „Aaa, nu pot, rugaţi-l pe colegul!” Şi am început să sesizez o undă de miştocăreală, băieţii se îndemnau unul pe celălalt: „Colegu’! Ţi-am găsit client! – Da’ nu mergeţi la Băneasa? – Încercaţi la domnu’, el avea drum încolo”. Un nene mai experimentat ştia parola: „Drumul Taberei, mergem fără aparat!” Şi roţile au început să se învârtă.

N-am apucat să termin fraza „Dacă sun în centrală vă supăraţi pe mine…” că au şi dispărut băieţii cu chef de glume. Aşa că am mers cu un pirat cinstit: „Domnu’, pe aparat face 25 de lei, vă duc eu cu 20!”

Eu cred că Monica Macovei minte

Monica Macovei ne povestește că a văzut ea cum un preot s-a oprit din slujba de parastas pe marginea mormântului ca să ceară bani (aici). Eu unul cred că Monica Macovei minte. S-a întâmplat să am de-a face cu mulți preoți din multe părți ale țării, pentru botezuri, nunți și slujbe de înmormântare. Niciodată principala problemă nu a fost reprezentată de bani, mai degrabă de coordonarea în timp și spațiu a evenimentului. În experiența mea personală destul de bogată în domeniu nu am avut de-a face cu astfel de preoți, care să îmi condiționeze serviciul religios (mi s-a întâmplat să fiu refuzat, dar popa în cauză mi-a explicat că avea o agendă foarte încărcată și nu putea fi la două slujbe în același timp).

Setea de bani a preoților este un motiv recurent al tuturor discursurilor anti-clericale, dar asta este o poveste lungă și complicată. Pe scurt, legenda cu popa care nu bagă mortu-n groapă până nu primește banii a auzit-o toată lumea și orice român poate să povestească o variantă, la care dacă nu a participat el direct (foarte puține cazuri!) atunci cu siguranță a auzit-o de la o rudă sau cel mai bun prieten.

Lucrurile sunt mai simple. Monica Macovei s-a convertit la mijlocul anilor 90 la confesiunea greco-catolică și de atunci are o poziție constantă împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Bineînțeles, își maschează discursul anti-ortodox vorbind despre principii general valabile, dar de fiecare dată greul loviturii îl încasează Biserica Ortodoxă. Oricum, candidatura ei nu mai contează după ieșirile recente pe teme religioase, va obține un procent sub 1%.

Pro şi contra despre sinuciderea lui Decebal

sinuciderea-lui-decebal-columna-lui-traian

Dan Alexe ne spune că Decebal nu s-ar fi sinucis, ci ar fi fost omorât de romanul Tiberius Claudius Maximus, pe a cărui stelă funerară îşi întemeiază afirmaţia (aici). Înainte să intrăm în fondul chestiunii trebuie să eliminăm o mică şmecherie a lui Dan Alexe.

Articolul începe cu o frază care se încheie aşa:

[blockquote]… regele dac, care, pe stela soldatului, spre deosebire de scena oficială de pe Columna din Forum, ridică mâna cerând să fie cruţat, în loc să se sinucidă, ca în versiunea oficială.[/blockquote]

În încheierea articolului ni se dă o trimitere bibliografică precisă: „Stela lui Tiberius Claudius Maximus este reprodusa si analizata in: –M. Spiedel, “The captor of Decebalus, a new inscription from Phlippi“, in Journal of Roman Studies, LX, 1970, pp. 142-153 – Y. Le Bobec, L’armée romaine, Paris, Picard, 1998”

Imaginea stelei funerare din articol este neclară, nu e foarte limpede ce se întâmplă acolo, dar trimiterea bibliografică precisă l-ar face pe orice om să creadă că afirmaţia conform căreia Decebal cere îndurare se bazează pe consultarea lucrării istoricului Michael P. Speidel. Numai că istoricul citat descrie scena basoreliefului de pe stela funerară astfel:

[blockquote]„The enemy, characterized as a Dacian chieftain by trousers, an hexagonal shield, sickle-sword and pointed Dacian cap, can be no other than Decebalus himself. He has just cut his own throat and now sinks back, mortally wounded, the sword falling from his right hand, his left pressing his stomach.”[/blockquote]

Deci nici o mână ridicată cerând cruţare, ci o mână cu sabie. Nu discut acum problema sinuciderii – a fost sau n-a fost? – ci m-am simţit furat la rest să descopăr că Dan Alexe ne oferă generos o sursă bibliografică pe care de fapt nu a consultat-o, ca şi cum această sursă i-ar întări fabulaţia cu cerutul îndurării. Una peste alta, în lipsa unei imagini mai clare a stelei lui Tiberius şi fără să-l pot consulta pe Y. Le Bobec, mă văd silit să-l cred pe Michael Speidel. Şmecheria are rolul ei: pregăteşte cititorul pentru ce urmează.

Referitor la moartea lui Decebal avem 3 surse detaliate, în ordine cronologică:

1. Columna lui Traian, ridicată în anul 113 (imaginea de mai sus, se poate mări) – unde este descrisă destul de limpede sinuciderea.

2. Stela funerară a decurionului Tiberius Claudius Maximus, ridicată înainte de anul 117, anul morţii oşteanului care s-a îngrijit din timpul vieţii să-şi nemurească faptele. Monumentul a fost descoperit în 1965, dar a intrat în circuitul ştiinţific abia în 1970. De atunci a tot fost comentat, iar imaginea de pe stelă a fost interpretată şi ca o îmbinare de motive recurente în basoreliefurile romane: cavalerul trac şi cavalerul renan. Adică este foarte posibil să avem un şablon învăţat de sculptorii de pe tot cuprinsul imperiului, mai bine sau mai prost – şablon adaptat la cerinţele clientului. Imaginea nu confirmă, dar nici nu infirmă ipoteza sinuciderii lui Decebal.

3. Istoricul Dio Cassius (155-235, proconsul în Africa şi Pannonia). Dio Cassius spune aşa despre sinucidere: “Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma.” (Fontes, vol. I, p. 695)

Dan Alexe îl rebutează scurt pe Dio Cassius: a scris la 100 de ani de la producerea evenimentelor, este irelevant. Da, dar a avut acces la toate sursele scrise contemporane despre războaiele dacice (în principal cartea scrisă de împăratul Traian, De Bello Dacico) şi în plus, textul lui Dio Cassius a ajuns la noi în rezumate făcute în secolul al XI-lea.

Argumentul principal al lui Dan Alexe este textul de pe stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus:

[blockquote]“… făcut de același [împărat] decurion întrucât l-a capturat pe Decebal și i-a adus capul la Ranisstorum …”[/blockquote]

Textul nu spune nicăieri “l-a ucis pe Decebal”. Acţiunile sunt “capturat” şi “dus capul”, lipseşte momentul morţii. Probabil Tiberius a fost cel care a pus primul mâna pe Decebal, l-a capturat. Dar lipsa din text poate să însemne şi că Decebal s-a sinucis (captură pe jumătate, insucces – deci nu ne lăudăm cu asta). Aceeaşi lipsă poate să însemne şi că Decebal a murit în urma rănilor primite (iarăşi insucces, Traian îl voia viu pe Decebal, să-i arate Forumul – deci nu ne lăudăm pe stela funerară nici cu asta). Tiberius a pus mâna pe un muribund căruia i-a tăiat capul după ce acesta şi-a dat ultima suflare. Inscripţia lui, atât de detaliată şi de precisă în alte chestiuni (tot parcursul militar al lui Tiberius) nu ar fi scăpat prilejul de a spune limpede: “l-am ucis pe Decebal”. Dan Alexe mi-a replicat că verbul folosit indică altceva: “cepisset” e: l-a capturat. Daca ar fi gasit un mort sau un muribund ar fi spus: “invenit”… L-a gasit/aflat/descoperit… Asa e foarte clar: l-a prins. Sincer, nu mă convinge.

Apoi vine şi puţină teoria conspiraţiei. Columna lui Traian şi Dio Cassius ar consemna „varianta oficială”, conform căreia Decebal s-a sinucis, iar stela funerară ne redă varianta unui militar simplu şi onest. Dan Alexe mai vine cu argumentul că „poliţia imperială” nu ar fi răbdat o minciună pe un monument public precum cel al lui Tiberius. Aici ne cam împiedicăm în argumente: dacă varianta oficială era sinuciderea, atunci „poliţia imperială” ar fi considerat minciună stela lui Tiberius ce ar afirma contrariul şi nu cred că monumentul mai ajungea până la noi.

Una peste alta, sursele sunt confuze. La nivel de imagine Columna lui Traian şi stela lui Tiberius ne prezintă un muribund înarmat, asta cred că e clar pentru toată lumea. Dio Cassius (care a avut acces la izvoarele scrise contemporane cu evenimentele) ne spune că Decebal s-a sinucis. Textul stelei funerare a lui Tiberius consemnează din punctul meu de vedere un eşec. Cercetaşii romani fuseseră trimişi să-l captureze pe Decebal, nu să-l ucidă – practica imperială cerea capturarea căpeteniilor duşmane şi umilirea lor în forum. Textul stelei lui Tiberius sare peste momentul morţii lui Decebal – care reprezintă eşecul misiunii sale. Sinucis sau mort în timpul luptelor, Decebal era muribund în momentul în care Tiberius a pus mâna pe el, a murit la scurt timp şi romanul nu a mai avut altceva de făcut decât să-i taie capul şi să-l ducă împăratului. Îmi vine greu să-mi imaginez că Tiberius Claudius Maximus (care în acel moment avea gradul de duplicarius, un fel de subofiţer) ar fi îndrăznit – după ce l-a capturat viu – să-l ucidă pe regele dacilor, care teroriza Imperiul Roman de vreo 15 ani. Recompensa ar fi fost mult mai mare – poate chiar o promovare în clasa cavalerilor – dacă Tiberius l-ar fi prins viu pe Decebal. Aşa a primit doar gradul de decurion şi o medalie.

Va fi război?

proiectil

Mai mulţi oameni mi-au pus întrebarea asta şi m-am gândit să răspund mai pe larg pe blog. În primul rând trebuie spus că există o confruntare permanentă între diversele grupări/ organizaţii. Conflictul este regula. De principiu toată lumea încearcă să dezamorseze conflictele prin negociere, prin cedări mai mult sau mai puţin reciproc avantajoase. Când negocierile nu mai dau rezultate se ajunge la decizia recurgerii la violenţă. Pax romana a fost un război permanent – războaie cu fiecare nou popor care se învecina cu graniţele romanilor, războaie civile nenumărate. Pacea romană a fost o impunere cu forţa a unui set de reguli. Pacea nu există decât în capetele visătorilor.

De exemplu Ungaria ar face orice să schimbe regulile referitoare la Transilvania. În vara anului 1989, ungurii încă într-un regim comunist simţeau dincotro bătea vântul şi s-au aliniat rapid la „valorile occidentale” cu ochii pe Transilvania (pe larg aici). Mai nou, premierul Viktor Orban a făcut o voltă şi a renunţat la democraţia occidentală, tot în speranţa că se va produce o schimbare în regiune. Pe scurt: războiul este regula, pacea este excepţia şi din când în când oamenii încep să se ucidă între ei.

Ne va ataca Rusia?

Nu cred asta. Rusia este extrem de ocupată cu războiul din Ucraina în acest moment. Moscova s-a temut întotdeauna de un coridor unit de la Baltica la Marea Neagră. În perioada interbelică a existat un astfel de coridor extrem de slab, construit strâmb şi lipsit de sprijin extern. Chiar şi aşa, Moscova nu a îndrăznit să spargă acest coridor decât după ce a ajuns la un acord cu Germania nazistă şi piesele componente au fost demantelate una după cealaltă. În prezent, coridorul de la Marea Baltică la Marea Neagră este garantat şi susţinut de NATO. Articolele cu armata rusă care cucereşte România în 12 – 24 – 48 de ore sunt elemente de propagandă şi nimic mai mult. (Găsiţi aici o analiză detaliată asupra chestiunii). În acest moment mare parte din resursele militare convenţionale ale Rusiei sunt concentrate în Ucraina. România este încă foarte departe şi nu reprezintă în acest moment o ţintă pentru mijloacele convenţionale. Altfel stă povestea când vine vorba de scutul anti-rachetă de la Deveselu şi capacităţile nucleare ale Rusiei. Însă Moscova ne-a spus de mult că îşi îndreaptă rachetele către noi.

Nu cred totuşi că se va ajunge la un conflict nuclear, în ciuda recentei ameninţări a lui Putin. Statele mari din Uniunea Europeană – mai precis Germania – se străduiesc din răsputeri să nu se implice foarte mult în Ucraina. Nici americanii nu au capacitatea de a acţiona în regiune – cu atât mai puţin dorinţa. Nimeni nu se grăbeşte să spună că există un război între Ucraina şi Rusia. Până şi Băsescu ne-a explicat că nu poate fi vorba de o invazie deoarece sunt puţine trupe ruse implicate. A spus şi omul ce i s-a zis să spună. Occidentalii încă speră să rezolve problema prin negocieri, iar după ce starea de război dintre Rusia şi Ucraina ar fi „conştientizată” la nivel internaţional soluţiile s-ar impune de la sine. Aşa, încă se mai poate discuta.

Novorossia, proiectul Moscovei

Putin a anunţat ideea creării Novorossiei, vechiul teritoriu din secolul al XVIII-lea care acoperea stepele din nordul Mării Negre (am explicat aici ce cred eu că îl mână pe Putin la luptă). Se va întinde această Novorossie până la Odessa sau se va opri la Delta Dunării? Greu de spus. Un lucru e limpede: luptele din Ucraina nu se vor opri până când Novorossia nu va deveni realitate. Va fi poate un stat independent sau va fi o nouă Transnistrie la dimensiuni mult mai mari – dar va fi o nouă ţară foarte fidelă şi apropiată Rusiei. De restul Ucrainei nu mai prea contează ce se va alege, cel mai probabil va fi un stat slab, cutremurat periodic de crize interne majore, cu economia la pământ, iar oamenii se vor întreba nedumeriţi cum de au ajuns în această situaţie după ce porniseră atât de viforos pe drumul către democraţie şi bunăstare.

Slăbiciunea europeană

În toată această poveste Uniunea Europeană a arătat încă o dată că este extrem de slabă când vine vorba de un conflict real. Singurele garanţii au venit de la NATO care a promis crearea unei forţe capabile să protejeze statele membre din estul continentului. Toate basmele despre „soft-power” s-au făcut franjuri în faţa „omuleţilor verzi” desantaţi de Moscova. Dincolo de slăbiciunea la nivel organizatoric, europenii se dovedesc slabi ca oameni. Nu sunt în stare şi nu vor să meargă la război. Speră că problemele vor fi rezolvate fără ca ei să fie deranjaţi foarte tare. Europenii nu mai prea înţeleg războiul şi se poartă precum copii care îşi acoperă ochii şi strigă încântaţi: „Nu mă vezi! Nu mă vezi!”

Pe foarte scurt: războiul a început de mult, trebuie să ne adaptăm la situaţie şi să supravieţuim.