Arhiva lunii mai 2015

Cum mi-am luat UE de la Ambasada României la Chișinău

În filmul Balanța este o scenă: Maia Morgenstern merge la un grătar din piață și cere doi mici. Stăpânul micilor îi răspunde iritat că nu-i vinde, că să meargă să participe la paradă și apoi să vină să cumpere mici.
Exact asta am pățit eu azi la Chișinău, la standul organizat de Ambasada României de Ziua Europei. În imaginea de mai jos puteți vedea micii de care nu m-am putut atinge.

IMG_0050

Unii mai pretențioși ar spune că micii nu sunt mâncare românească, de ce s-ar lăuda Ambasada României la Chișinău cu mici? Maestrul Eftimie (care mai are puțin și își dă un doctorat în problema micilor: aici, aici, aici și aici) ar spune că de vreme ce majoritatea românilor mănâncă mici, atunci micii sunt mâncare românească.

Seinfeld, după Balanța

Revenind la evenimentele zilei de azi: după 20 și ceva de minute de stat la coadă (timp în care m-am gândit la teoriile lui Eftimie despre mici), când mai erau două persoane în fața mea, am fost martorul unei scene tulburătoare. Vânzătoarea i-a luat clientului din mână farfuria de plastic cu trei mici și i-a dat banii înapoi. Exact ca în scena cu ”soup Nazi” din Seinfeld – ”No mitch for you!”
Am evaluat rapid situația: micii răpiți din mâna clientului s-au întors într-o cratiță metalică pitulată în spatele tejghelei. Grătarul din laterală fusese ridicat și manipulantul turna cărbuni reci peste cei încinși. Evidența era neîndurătoare: următoarea tranșă de mici avea să fie gata peste multă vreme. Protestele celor de la coadă erau inutile. Da, mai sunt mici în cratiță, dar nu mai vindem. De ce? Așa ni s-a spus. Așteptați până se încinge grătarul și facem alții.

Dialog cu un diplomat

Basarabenii nu sunt oameni răi, s-au împrăștiat fără să-i scuipe pe demnii reprezentanți ai bucătăriei românești sau să le răstoarne taraba. L-am identificat rapid pe purtătorul poruncii de sistare a vânzării de mici. Da, lucrează la Ambasada României. Da, el a spus să nu mai fie vânduți mici. Pentru că este o trupă de copii cu dansuri populare care trebuie să mănânce.
Privirea tânărului diplomat mă acuza că vreau să le iau dumicatul de la gură pruncilor care se osteniseră pe scenă pentru imaginea României: ”Sunt pentru copii, vă rog să ne înțelegeți…” Am încercat să-i explic că nu se face așa ceva, la standurile Ungariei se vinde gulaș, turcii făceau furori cu kebabul – însă nimeni nu își refuza clienții. Tânărul diplomat îmi scotea ochii cu copii. Ce bestie cu chip de om ar lăsa niște copilași flămânzi? (În timp ce-i ascultam argumentația mi-am amintit de cazul de la Berna, când ambasada României a fost ocupată de niște români înarmați: unul din diplomații comuniști s-a folosit de propriul copil pe post de scut uman.)
Am încercat să-i explic natura problemei: au sistat în mod abuziv vânzarea micilor și au scos din sărite vreo 20 de oameni, făcând de râs Ambasada României, taraba cu mici fiind sub semnul tricolorului. În acest moment mi-a șoptit complice că dacă așa văd situația atunci o să-mi dea mie 3 mici. Îmi venea să-l iau la palme, de parcă un om întreg la cap ar putea mânca de la gura copiilor. Am plecat.

Și care e problema?

Problema este că în Chișinău nu se găsesc mici. Oricât s-ar chinui să facă mici, oamenilor de aici tot pârjoale le ies.
Apoi vine treaba cu copii. Cu siguranță se știa de multă vreme că va veni o trupă de copii să cânte și danseze de Ziua Europei la Chișinău. În mod normal, o astfel de deplasare implică transport, cazare și masă. Oprirea vânzării de mici ca să fie hrăniți copii arată nivelul organizării, în cazul în care nu aveau altceva de mâncare. Deși mult mai probabil mi se pare alt scenariu. Un deștept din ambasadă a zis ”hai să facem să fie frumos și să le dăm copiilor niște mici! dă-i în mă-sa pe clienți, să fie bine!” Băiatul cu care am vorbit eu poate e nevinovat, a primit și el porunca pe cale ierarhică.
Până la urmă, băieții de la Ambasada României la Chișinău au reușit să facă o chestie pe care nu a mai făcut-o nici o altă ambasadă și asta este tot ceea ce contează.
Și ce m-am apucat eu să vorbesc de rău Ambasada României la Chișinău? Nu ajunge că se ocupă alții cu asta? Cel mai tare m-a enervat propunerea băiatului să-mi dea trei mici pe sub mână. De-asta am scris.

P.S. Reportajul Publika TV: kebab, pizza, paella. Nimic despre micii strămoșești. Poate că venise o altă trupă de copii. Aici.

Plan de lucru pentru cartea ”Ce limbă vorbea Ștefan cel Mare?”

Pentru ca subiectul din titlu să devină controversă este nevoie de mai multe rafturi de cărți, zice maestrul Eftimie. Așa că m-am apucat să scriu și eu o carte (există deja mai multe volume pe tema asta, una în plus n-are cum să strice).

Deci planul cărții:
Pornesc de la neo-marxiștii Hobsbawm și Gellner, care în prezent domină discursul public în România. (Despre Hobsbawm vreau să spun că serviciile secrete britanice l-au monitorizat toată viața și la doar doi ani de la moartea lui au desecretizat o parte din dosarul de urmărire, partea puțin spectaculoasă, am documentele, n-am apucat să le citesc integral și să scriu ceva). Revenind: Hobsbawm și Gellner spun că în evul mediu națiunea etnică nu exista și nu avea importanță, teza asta fiind considerată literă de lege în România de azi. Nu contează că prin alte părți Hobsbawm și Gellner sunt combătuți, la noi nu îți poți permite să îi contrazici. Și asta spune multe despre universitățile românești (să aibă vreo legătură cu dominația numerică a absolvenților Central European University finanțată de George Soros la Budapesta? Pe acolo Hobsbawm și Gellner sunt alfa și omega, dar ăsta este un alt subiect).
După ce vedem validitatea tezelor lui Hobsbawm și Gellner trecem la documente. Cum îi numeau alții pe locuitorii Moldovei medievale, cum se numeau ei înșiși, ce limbă vorbeau, ce limbă credeau ei că vorbeau. Avem destule surse pentru asta. (Aici am prezentat nucleul demonstrației pe care am de gând să o extind în volum).
În ultima parte a cărții aruncăm o privire asupra importanței subiectului în ziua de azi. De ce ne interesează ce limbă vorbea Ștefan cel Mare? Are legătură cu Republica Moldova și Uniunea Sovietică, vă spun de la bun început. Cam așa.

P.S. Cum spune maestrul Eftimie, Dan Alexe și poveștile lui nu prea merită luate în seamă, despre orice ai discuta cu Dan Alexe tot la limba albaneză ajungi. Există un termen german pentru disfuncția asta: ”Fachidiot”, pe românește ”când ai un ciocan în mână, toate lucrurile din jur ți se par cuie”.

stefan-cel-mare