Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Experienţă personală: cum funcţionează Click 24 Banking BCR

Pe multe bloguri se scrie despre internet banking şi Click 24 Banking BCR. Se scrie la modul laudativ: cât de bine, de uşor şi de sigur este. Mda. Să vă spun cum a funcţionat pentru mine.

Vineri 30 decembrie mai aveam de plătit ceva impozit către Trezorerie. Intru eu pe Click 24 Banking BCR unde totul se rezolvă bine, uşor şi sigur. Completez acolo tranzacţia, dau pe butonul de execuţie şi îmi apare un mesaj galben că din cauza unei erori tranzacţia nu a fost procesată. Repet operaţiunea şi primesc mesajul verde că operaţiunea s-a efectuat cu succes. Înainte să mă deloghez verific lista ultimelor tranzacţii şi surpriză! Plata către trezorerie se făcuse de două ori!

Pun imediat mâna pe telefon şi sun la numărul afişat pe ecran. Explic ce s-a întâmplat şi cer anularea ultimei tranzacţii. O voce feminină mă ghidonează cum să scriu un mesaj prin care să cer anularea tranzacţiei. Boooon! Vom reveni noi cu un telefon. Liniştit de faptul că serviciul Click 24 Banking BCR este bun, uşor şi sigur îmi văd de restul vieţii.

Azi mă sună o altă voce feminină de la BCR să îmi spună că au primit cererea mea şi că a fost prelucrată. În urma acestei prelucrări vocea feminină ÎMI RECOMANDĂ SĂ MĂ DUC EU PERSONAL LA TREZORERIE SĂ ÎMI RECUPEREZ BANII! Îi explic fetei că din cauza unei erori a sistemului Click 24 Banking BCR au fost viraţi banii aiurea către trezorerie, deci conform logicii ar trebui ca EI să rezolve problema. Vocea feminină îmi explică senin că dacă se vor ocupa ei de problema cu trezoreria va dura foarte multă vreme şi îmi recomandă din nou călduros să mă duc eu să îmi rezolv singur problema.

Arunc în discuţie alt argument: eu am cerut anularea tranzacţiei, de ce nu a fost anulată? Păi nu s-a putut atunci şi iar începe cu recomandarea. După care îşi cere scuze. Îi explic că scuzele ei nu îmi sunt de folos. Îşi cere din nou scuze şi mă întreabă dacă vreau să se ocupe ei de chestia cu trezoreria, cu precizarea că va dura multă vreme şi ar fi mai bine să mă ocup eu. Renunţ să mai dialoghez cu vocea feminină.

Concluzie: Click 24 Banking BCR vă învaţă să vă rezolvaţi singuri problemele create de chiar Click 24 Banking BCR!

P.S. Problema s-a rezolvat pe 24 ianuarie, la trei săptămâni după ce am scris aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

O părere la “Experienţă personală: cum funcţionează Click 24 Banking BCR

  1. mihai

    Asa, si? Dadeai in primire daca te duceai odata pe an la trezorerie? A dat sistemul chix odata si hai sa scriu pe blog, vai ce oropsit am fost. Dar ca te folosesti tu si alte milioane de utilizatori de el si ca nu mai stai la coada de 2 ori pe saptamana pentru tot felul de facturi si ca nu mai pleci cu salariul in portofel sa ramai fara el in autobuz…
    Ce boieri ne-am facut dintr-o data cu totii….

    Evident ca dureaza mult prin banca, sunt niste protocoale de securitate, altfel oricand te-ai trezi cu bani scosi din cont ca vine nustiucine si se da drept tu. Banii intra intr-un cont intr-o fractiune de secunda, dar de scos nu mai e asa simplu. De-aia ar fi durat asa mult prin banca, nu ca le e lene sau sunt batuti in cap.

    Scrie si tu ceva interesant daca tot ti-ai facut blog, nu toate cacaturile, ca te-ai trezit la 8 si ti-a venit sa stranuti…

Comentariile nu sunt permise.