Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Frăţia franco-rusă renaşte

Agenţiile de presă au marcat de Crăciun o ştire extrem de importantă pentru Europa: Franţa a bătut palma cu Rusia şi îi va vinde două nave „Mistral”. Evaluate la 500 milioane de euro bucata, navele amfibie „Mistral” reprezintă ultima creaţie a marinei militare franceze, capabile să lanseze 16 elicoptere, 13 tancuri şi aproape 1.000 de militari. Puse în funcţiune în anul 2006, aceste nave reprezintă un vârf al tehnicii militare franceze. Şi mai mult decât atât, înţelegerea franco-rusă de Crăciun reprezintă un eveniment inedit: este pentru prima oară în istorie când un stat NATO vinde armament ultramodern Rusiei.

Pe de o parte mă îndoiesc că marina rusă avea neapărată nevoie de navele „Mistral”. Ruşii au dovedit încă din vremea lui Petru cel Mare că sunt capabili să îşi fabrice singuri armele de care au nevoie atunci când le trebuie. Nu în navele amfibie „Mistral” stă forţa marinei ruse. Aşa că nu poate fi vorba decât de o înţelegere cu un puternic substrat politic. De obicei, vânzările de armament de ultimă generaţie se fac între aliaţi (şi de multe ori – nici măcar între aliaţi!) sau între state care nu prevăd să aibă un conflict cel puţin până la dezvoltarea următoarei generaţii de arme. Însă acest târg este cel puţin ciudat: Franţa deţine doar două astfel de nave, iar contractul cu Rusia prevede livrarea a patru unităţi. Comunicatul preşedinţiei franceze ridică în slăvi faptul că înţelegerea cu Moscova va da de lucru şantierelor navale – o motivaţie destul de ciudată.

Până în present, americanii au tăcut cu privire la această înţelegere, cel puţin în spaţiul public. Dezvăluirile WikiLeaks arată că în februarie 2010 diplomaţii americani îşi exprimau îngrijorarea cu privire la mesajul transmis de acest contract franco-rus pentru ţările din estul Europei. Americanii s-au dovedit cât se poate de pragmatici şi de această dată, arătând că est-europenii nu au încredere în Rusia şi nici nu ştiu câtă încredere să aibă în ţările occidentale. Preşedintele francez Sarkozy este în prezent cu spatele la zid: sondajele de opinie îl condamnă să nu mai câştige un al doilea mandat. Diversele trucuri încercate în domeniul politicilor de imigraţie nu au dat rezultat – Franţa nu poate acuza România că permite unui număr de 20.000 de basarabeni să îşi redobândească cetăţenia română când Parisul acordă câte 200.000 de cetăţenii pe an unor veniţi de prin Africa. Şi Sarkozy nu va rezolva problema celor 400.000 de imigranţi ilegali africani şi asiatici, făcând declaraţii belicoase faţă de cei 10.000 de ţigani veniţi din România în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene. Însă preşedinţia franceză are nevoie ca de aer de refacerea imaginii – şi cea mai comodă cale pare cea a războaielor de imagine televizate.

Înţelegerea Franţei cu Rusia cu privire la navele „Mistral” intră însă în altă categorie, cea a înţelegerilor strategice, pe termen lung. Este un fel de mită gigantică a Rusiei, care cumpără nave extrem de scumpe de care nu prea are nevoie. Astfel Franţa intră, după Germania, pe orbita Moscovei. Dintre „marii Europei” doar Marea Britanie pare să rămână într-o permanentă fricţiune cu Rusia – după cum se vede din multele scandaluri de spionaj pe ruta Londra-Moscova. Însă Marea Britanie va trebui să intre serios în joc la un moment dat, altfel riscă să îşi vadă împlinit coşmarul de sute de ani: o axă Moscova-Berlin-Paris.
Est-europenii? Ei riscă să fie zdrobiţi de axa amintită mai sus, fără nici un fel de drept de apel. Jocurile nu sunt încă făcute, dar ameninţarea devine din ce în ce mai clară. De la Bucureşti poate se vor mai găsi unele voci şi vor fi folosite drepturile de membru în Uniunea Europeană, însă ce greutate vor avea opiniile de la Chişinău în faţa contractului „Mistral” sau a conductei Nord-Stream?

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.