Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Igor Dodon a plecat de la comunişti. Puţină teorie a conspiraţiei

Igor Dodon a părăsit gruparea parlamentară a PCRM împreună cu alţi doi deputaţi comunişti: Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc. Mişcarea lui Dodon răstoarnă balanţa Parlamentului de la Chişinău care pe 18 noiembrie trebuie să încerce să aleagă un preşedinte, după doi ani de interimat. Dodon devine „votul de aur” prin această mişcare. Alianţa pentru Integrare Europeană de la Chişinău avea până la această mutare doar 59 de voturi în Parlament (31 PLDM, 15 PD, 12 PL, 1 independent) – suficiente pentru impunerea unui guvern, dar are nevoie de 61 de voturi pentru a alege un preşedinte. Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc oferă trei voturi pentru alegerea preşedintelui.

Foto via Eugeniu Luchianiuc

Ce zice Dodon

Igor Dodon a avut câteva declaraţii cheie:

  • ”Ne-am retras din PCRM pentru a tăia nodul gordian. În partid există ambiţii nesănătoase şi PCRM a pierdut încrederea cetăţenilor. Noi nu vrem să mergem pe această cale”
  • ”Noi anunţăm că suntem gata sa oferim 3 voturi pentru a alege un preşedinte apolitic, care nu face parte din nicio alianţă. Suntem diferiţi ca doctrină, ideologie, viziuni, dar putem găsi o soluţie pentru criza politică”
  • ”Nu ma intereseaza soarta AIE. Politica nereuşită a AIE ne-a făcut să facem acest pas. Sunt de părere că AIE trebuie să dispară ca un vis urât”

 

Deci: Dodon vrea să voteze cu AIE, dar nu vrea să se amestece cu Alianţa, a plecat din PCRM pentru că acest partid se duce de râpă. Am scris pentru Timpul de azi că documentul lansat de Dodon cu privire la modernizarea comuniştilor este în realitate un atac la adresa lui Vladimir Voronin. Declaraţiile lui Dodon făcute cu ocazia ieşirii din PCRM indică faptul că „dezertorii” sunt dispuşi să negocieze. Până pe 18 noiembrie liderii AIE au la dispoziţie două săptămâni să se pună de acord cu „dezertorii”.

Cine va fi preşedintele Republicii Moldova?

Zinaida Greceanîi este cel mai probabil candidat în această configuraţie. Nu degeaba am scris că cei trei au părăsit „grupul parlamentar al PCRM”. Igor Dodon a fost membru al PCRM (îşi va înainta oficial o demisie din acest partid? va fi exclus?) despre Veronica Abramciuc nu ştiu, însă Zinaida Greceanîi NU ESTE ŞI NU A FOST MEMBRĂ A PCRM. Acesta ar urma să fie un atu în favoarea ei la discuţiile cu liderii AIE.  Deocamdată liberalul Mihai Ghimpu a spus clar că nu are de gând să o voteze pe Greceanîi. Din partea PD este greu de imaginat că Marian Lupu va renunţa la înţelegerea conform căreia ar trebui să fie ales preşedinte al Republicii. Lucrurile nu sunt bătute în cuie, dar Greceanîi pare să aibă o şansă.

Şi dacă…

Şi dacă în spatele actualei mutări se găseşte tot Vladimir Voronin? Doar el a fost cel care lansat ideea „Greceanîi preşedinte”. Şi dacă tot bâlciul cu „dezertarea lui Dodon” nu este altceva decât un scenariu? Vladimir Filat a demantelat Alianţa pentru Integrare Europeană, Vladimir Voronin a sacrificat trei pioni (hai să zicem o regină, un nebun şi un pion). În cazul în care iese cacealmaua Filat rămâne prim-ministru, iar comuniştii se aleg cu o garanţie serioasă că nu îi va fugări nimeni prin justiţie, dosarul „7 aprilie 2009” rămâne închis etc. În acest caz liberalii şi democraţii rămân pe dinafară – Filat poate rămâne premier cu ceva voturi comuniste. (Voronin joacă acum comedia neştiutorului luat prin surprindere, Filat zice că era de aşteptat gestul lui Dodon)

Nu trebuie desconsiderat „argumentul patriotic”. Igor Dodon o trage tare pe „coarda moldovenistă” (deşi în CV-ul de pe blogul personal trece limbi străine cunoscut, totuşi nu are curaj să treacă nici „româna” nici „moldoveneasca” la limbă maternă). La „argumentul patriotic – avem nevoie de un preşedinte” Dodon se întâlneşte cu Filat (şi Voronin!). Liberalul Mihai Ghimpu şi democratul Marian Lupu sunt din ce în ce mai izolaţi. Rămâne să vedem dacă va transpira în presă ceva despre negocierile cu Dodon (şi mai ales dacă Greceanîi va deveni candidată la preşedinţie!)

 

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.