Deci Mihai Eminescu este ţinta piept numărul 4 a publicisticii româneşti. Care-cum se plictiseşte se leagă de Mihai Eminescu. Cu o ură neîmpăcată îşi şoptesc în barbă publiciştii: “Poetul nepereche? Lasă că-i arăt eu lui…” Şi se apucă de scris. De obicei minciuni.
Cum este cazul lui Andrei Rizescu de la Adevărul care pune titlu mare: “CUM SE DROGAU GENIILE Eminescu îşi injecta morfină, Maiorescu priza cocaină, iar Eliade fuma cannabis. Află drogurile preferate ale clasicilor”. Tare titlu, percutant. Îl şi vezi pe Mihai Eminescu cu cauciucul pe vena, pe Titu Maiorescu făcând “liniuţe” pe-o oglindă şi pe Mircea Eliade răsucind o “barosană”. Ilustraţie: portretul lui Eminescu tânăr (şi cu linguriţa în buzunar, probabil).
Trecem de titlu şi ajugem la text. De unde aflăm că “Prin toamna lui 1883, după o cădere psihică, Mihai Eminescu a fost internat la spitalul „Caritas” din Bucureşti, unde Dr. Alexandru Şuţu l-a tratat cu morfină.” Deci Mihai Eminescu a fost tratat cu morfină sub supraveghere medicală! Nu şi-o procura pe sub mână de la Curtea Veche pentru a şi-o injecta în redacţie la Timpul!
Despre Titu Maiorescu aflăm că îşi administra pe post de anestezic împotriva durerilor dentare „injecţiuni subcutanate locale cu cocaină”. Nu “priza” cocaină cum se spune în titlu. Lui Eminescu îi mai trage publicistul nostru o copită citând un pasaj din memoriile lui Maiorescu care spune că poetul ducea o viaţă dezordonată, forţându-şi organismul cu cafea şi tutun dincolo de orice limite, în nopţi nesfârşite de studiu. Eu cred că este spre lauda lui Mihai Eminescu.
Textul anunţat de titlul bombastic este de fapt un fâs. Despre Eliade nu spune nimic (deşi Eliade a tras cannabis în timpul experienţelor sale yogine din India – însă a făcut-o în alte scopuri decât cele practicate de tinerii de azi, bine ar fi ca măcar din 1.000 de români fumători de cannabis să iasă un Eliade!).
Deci avem o minciună totală. Un articol în care titlul nu are nici o legătură cu textul. Dar scris astfel încât să mai arunce o găleată cu zoaie în capul lui Mihai Eminescu. Andrei Rizescu a citit volumul lui Andrei Oişteanu „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură” şi a tras şi el o copită.
Acum să ne întoarcem puţin la demitizare. Bietul Eminescu a intrat în malaxorul demitizării şi toată lumea scormoneşte cu aviditate în viaţa lui personală. Însă Doamne fereşte să ne atingem de vieţile personale ale scriitorilor noştri contemporani. Nu, pe scriitorii în viaţă trebuie să îi judecăm după operă. Şi ţinem la dulap dosarele Securităţii care ne-ar aduce ceva detalii picante. Chestia este că până la urmă aceste dosare vor ieşi la iveală. Şi dragii noştri scriitori contemporani vor rămâne în faţa posterităţii cu toţi nasturii descheiaţi. Iar Mihai Eminescu va apărea un înger fumător şi dependent de cafea.
Cine este Oişteanu ne-a spus Paul Goma. Cel de care pomeniţi dumneavoastră în articol este, aşa cum spunea, Mihai Eminescu, un “mititel”. Că există astfel de “lichele” cum indica Baranga să fie românii promovaţi în cultură “proşti, sau foarte proşti, dar cât mai mari lichele”, nu e de mirare. Direcţia e dată din capul statului. Cine a numit reprezentanţii instituţiilor culturale? Trăim niste zile pe care le-aş caracteriza parafrazând o poezie a lui Macedonski:
“Trăim astăzi niste zile cănd borfaşi şi bişniţari
Pun o talpă noroioasă pe popr şi cărturari
Zile când se-mparte ţara în coicoi, saraci, lachei
Şi când steagul libertăţii e purtat de derbedei.”
Acestor lichele li se poate spune doar SICTIR!
O calomnie si mai mare la adresa lui Eminescu am auzit de curand din partea lui Mark Tkaciuk: “Daca ar fi fost viu, Eminescu l-ar fi votat pe Dodon”
Bine mă, şi lui Creangă îi plăcea şpriţul iar lui Caragiale berea. Asta înseamnă că erau alcoolici?
Nu ştiu să existe vreun scriitor cu adevărat important în toată lumea asta mare care să nu fi avut ceva viţii. Dar nu îi iubim pentru asta. Eu zic aşa: dacă ne ocupăm de viţii, să ne ocupăm – dar pentru toată lumea; iar dacă nu ne ocupăm de viţii, să nu ne ocupăm – dar pentru toată lumea. Din această dilemă nu putem ieşi…
Exista o caracteristica a indivizilor mici la suflet. Incapabili sa se afirme prin ceva pozitiv, murdaresc marile valori ale neamului. Aduceti-va aminte de mult laudata “creatie artistica” a unei tinere, care facuse sabia lui Stefan cel Mare din rahat. Asa cum spunea Eminescu: “Iar deasupra tuturora va vorbi un mititel.” Indivizi “vrednici ca sa sada in zidirea Sfintei Golii”. Aberatiile unor astfel de indivizi capata girul institutiilor reprezentative ale statului, asa cum este si scandalosul album “Romania Medievala.” Somnul NATIUNII naste monstri.