Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

La mulţi ani, România!

De câţiva ani, s-a încetăţenit obiceiul ca de 1 Decembrie românii să îşi adreseze unul altuia urarea „La mulţi ani!”. La început, mi s-a părut straniu, cumva neobişnuit, şi nu înţelegeam cum a apărut acest obicei. Până la urmă, nu contează foarte mult de unde a apărut, important este că românii conştientizează că 1 Decembrie este o aniversare, Ziua tuturor românilor, ziua în care majoritatea celor care ţin de etnia română s-au reunit într-un singur stat.

Dacă acest stat, care reuneşte majoritatea românilor trăitori în lume, este bun sau nu, e o discuţie care durează de câteva sute de ani. Unii sunt pro, alţii sunt contra. Pot înţelege poziţiile contra, care se referă la îmbunătăţirea funcţionării statului românilor. Nu pot înţelege însă pe acei români care cer sau au cerut în diferite forme desfiinţarea statului român. Din partea străinilor era de aşteptat să fie nemulţumiţi de un stat românesc puternic.

Şi tocmai acelor români care sunt nemulţumiţi de existenţa statului România vreau să le reamintesc ce însemna să fii român în Transilvania, dominată de maghiari. Multe din suferinţele românilor transilvăneni au fost împărtăşite, în diverse forme, şi de românii basarabeni în decursul sutelor de ani de ocupaţie străină. De exemplu, în Evul Mediu, în Transilvania mărturia unui român în faţa unui nobil maghiar trebuia întărită de jurămintele altor 60 de persoane pentru a fi luată în considerare. Ce şanse aveau românii în faţa unei astfel de justiţii? Când am citit despre acest lucru, m-am gândit că respectivul român, dacă tot reuşea să adune 60 de oameni gata să jure pentru el, mai bine se înarma şi pornea la luptă… Şi chiar dacă românii aveau rang nobiliar, atunci când se confruntau cu vreun nobil maghiar nu aveau nicio şansă, aşa cum a fost cazul lui Samuil Micu Klein, aruncat în închisoare în urma unui denunţ. Samuil Micu Klein era nobil şi nu putea fi judecat decât de alţi nobili, însă justiţia maghiară a decretat că românii nu pot fi nobili, aşa că, vinovat-nevinovat, Micu Klein a trebuit să intre la închisoare… Din punct de vedere legal, românii erau desemnaţi drept „naţiune tolerată” în Transilvania. Preoţii ortodocşi erau periodic supuşi la tot felul de abuzuri în încercarea de a extirpa credinţa ortodoxă din rândurile românilor.

În anul 1920, când trebuia confirmată diplomatic unirea Transilvaniei cu România din 1 decembrie 1918, diplomaţia de la Budapesta a prezentat o serie de note prin care încerca să demonstreze inferioritatea rasială a românilor, cu fraze de genul: „Viaţa socială a maghiarilor şi a saşilor este mult mai diferenţiată. Procentul lor în profesiile calificate depăşeşte cu mult procentul populaţiei lor. Dimpotrivă, românii sunt importanţi prin cifra de analfabeţi”. Dovedind o concepţie rasistă, care o precede pe cea a lui Hitler, diplomaţii maghiari din 1920 scriau: „O presupunere care este negată de datele statistice, care demonstrează faptul că inferioritatea rasei româneşti se manifestă într-o manieră frapantă ori de câte ori le este lăsat spaţiu liber pentru iniţiativa privată”; „Inferioritatea românilor din Transilvania, departe de a fi rezultatul unei opresiuni, provine din două cauze distincte. În primul rând, naţiunea română este una tânără, căreia îi lipsesc tradiţiile şi care nu şi-a descoperit conştiinţa naţională decât la mijlocul secolului al XIX-lea. În al doilea rând, religia sa este cea bizantină”. O altă frază încearcă să demonstreze „eforturile” depuse de maghiari pentru „civilizarea” românilor: „A fost foarte dificil pentru guvernările Transilvaniei să obişnuiască acest popor cu o morală, cu ordinea socială legală şi cu instituţiile juridice ale statului, într-un cuvânt – să facă din aceşti păstori seminomazi un popor agricol şi muncitor, apt pentru civilizaţie”.

Multe din argumentele maghiare de la 1920 înşirate mai sus nu sunt absolut necunoscute pentru românii din Basarabia – şi nici nu sunt chiar aşa de vechi. Regimul sovietic a ţinut zeci de ani românii la periferie, abia cu greu, şi după multe eforturi, putea un român de la Chişinău să ocupe un post dintre cele care păreau destinate pe vecie etnicilor ruşi sau ucraineni. Ani de-a rândul, în Uniunea Sovietică a egalităţii, românii au fost consideraţi inferiori şi nedemni de a ocupa funcţii de conducere. Nimic nou sub soare – toate imperiile practică aceste metode. De aceea, a fost şi este nevoie de un stat al românilor, indiferent cât de imperfect ar fi el. Pentru ca să nu se mai repete discriminarea românilor pe simplul motiv că sunt români.

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.