Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Linguşirea, de la Ion Barbu la Gabriel Liiceanu

Nimeni nu ştie să linguşească mai bine decât un intelectual. E un obicei străvechi şi practicat în toată lumea: intelectualul caută un protector puternic care să-l conecteze la o sursă de venituri, la schimb îi lustruieşte imaginea publică. Dar contează foarte mult cum face chestia asta; mai demult, elucubraţiile omagiale erau cu dus şi întors.

De exemplu, poetul Ion Barbu îi dedica regelui Carol al II-lea un catren împănat cu simboluri falice şi aluzii străvezii. Bolnav de priapism şi obsedat sexual (detalii aici) Carol al II-lea nu avea cum să nu priceapă ironia versurilor de mai jos:

[blockquote]„Triumf târziu de lujer de aloe

Şi steag floral climatelor fierbinţi

Al plantei înţeles în rod şi foi e

Iar sensul seminţiilor, în Prinţi”[/blockquote]

La rândul ei, Henriette Yvonne Stahl îndrăznea prin 1970 o dedicaţie cel puţin la fel de aluzivă pentru soţia lui Nicolae Ceauşescu. Deşi extrem de concentrată, propoziţia de mai jos creează o imagine cel puţin tulburătoare:

[blockquote]„Tovarăşei Elena Ceauşescu, celei mai drepte cumpene – susţinătoarea puterii cârmaciului ţării.”[/blockquote]

Obrăzniciile de mai sus ar trebui comparate cu ce i-a declarat Gabriel Liiceanu preşedintelui Băsescu:

[blockquote source=”<a href=”http://www.mediafax.ro/cultura-media/liiceanu-catre-basescu-ati-fost-la-inaltimea-unei-bune-parti-a-intelectualitatii-din-tara-asta-12617044″>Mediafax</a>

„]„Timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim.”[/blockquote]

Emoţie şi convingere, devoţiune şi implicare politică, însă lipseşte îndrăzneala şi stilul.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

6 păreri la “Linguşirea, de la Ion Barbu la Gabriel Liiceanu

  1. Pingback: Linguşirea, de la Ion Barbu la Gabriel Liiceanu

  2. K.

    „Găsim într-un jurnal de-al sãu (aflat astăzi în posesia muzeologului Ana Verleu) referiri succinte la o imaginară invenţie („aparat de lins în cur”) care l-ar fi putut ajuta să scape din condiţia umilă de scriitor nepublicat”.

  3. Nae Ionescu

    cum sa-l numim pe liiceanu, liicheanu, cum a mai fost numit, sau liimbiceanu, cum se face singur? ca nerusinat este, se vede bine, oare, de la hegel si nietzsche nu a cunoscut filosofia raporturilor stapan-sluga, sau ii place sa fie sluga? stim ca a luat multi bani nemeritati, acum vrea si tinchele cu care sa se laude, nu cred ca este intelectual ci doar mercenar..maine va slavii pe altii cu aceeasi abnegatie si slugarnicie.

  4. nic

    În fine, cineva are curajul să-l pună la punct pe acest Liiceanu. „noi, cei care credem care e binele în chip matur al României”, o înșiruire pretențioasă de vorbe, a unei minți arogante și confuze. Rar mi-a fost dat să citesc o asemenea înșiruire năroadă, de panseuri scoase din burtă, precum Despre limită. Ai sentimentul că nici nu știe despre ce vorbește. Parcă tot el consemnase contorsionatul drum către el însuși, Apel către lichele…

  5. Marian

    Odata cu Grecia antica a apus si steaua intelectualilor bogati. Caci în acea perioada devenea filosof nu numai cel care tacea, ci mai ales cel care avea bani sau avere din alte surse. Pentru ca daca aveai ghinionul sa te nasti sarac, chiar si atunci, nu numai azi, nu vedeai nici o cariera de mare filozof, indiferent cât de inteligent erai de la mama natura, ci una cu mari succese în productia la hectar.

    Înca din antichitatea romana, intelectualii au decazut la starea de „întretinuti”, si ca orice întretinut, trebuia sa produca ceva în contrapartida. Numai cei cu spate economic propriu îsi mai puteau permite sa aiba opinii independente, sau de-a dreptul nesimtite (citeste „contrarii vointei dictatorilor”).

    Si uite asa, lichelismul intelectual, s-a perpetuat pâna azi, pentru ca situatia a ramas exact aceeasi ca si cea de acum 2100 de ani. Vrei sa traiesti bine? Netezeste-ti, frate scriitor, limba, ca trebuie sa nu zgârie ca smirghelul, ci sa lustruiasca ca matasea…

    Ca tot veni vorba de Carol II, de ceva timp, pe blogul monarhist tudorvisanmiu.wordpress.com este publicata în foileton lucrarea altui mestesugar în ale linsului, Teofil (AKA iubitor de dumnezeu) Sidorovici, pe atunci comandantul Strajeriei, si frate al nocivei dar la fel de elocventei Alexandra Sidorovici, ridicata de Mihai I si de Patrascanu la functia de acuzator public. Noua, astia post-stalinisti, ne este cunoscuta din ipostaza de sotie model al unui mare guru politic, ce avea tupeul sa prognozeze o Românie situata 20 de ani mai târziu, Silviu Brucan. Madam Sidorovici a taiat si-a spânzurat în cultura româna cât nimenea înainatea ei, îndeplinind planul cincinal în 4 ½ ani.

Comentariile nu sunt permise.