Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Maria Tănase înjurată de o englezoaică rătăcită-n Bucureşti

Scriitoarea Olivia Manning e puţin cunoscută, o englezoaică ajunsă în Bucureşti înainte de al Doilea Război Mondial, care a lăsat un portret puţin măgulitor pentru români. Problema ei a fost că s-a căsătorit în fugă cu un englez lector la British Council în România şi când a venit aici a descoperit că proaspătul soţ o înşela cu mai multe româncuţe vesele. De aici a rezultat o acreală şi o percepţie deformată a românilor şi României, defecte transmise în cartea Oliviei Manning „Trilogia balcanică”.

În rândurile următoare puteţi citi modul în care a văzut Olivia Manning o reprezentaţie dată de Maria Tănase (camuflată sub numele Florica) la o terasă de vară din Bucureşti:

Florica, în fustele ei lungi, alb cu negru, era expusă ca o coţofană în colivia orchestrei. Când aplauzele se stinseră, se avântă într-o plecăciune, apoi, deschizând gura, dădu drumul unui urlet ţigănesc – înalt şi violent. Publicul se agită. Harriet simţise sunetul ca un şoc prin şira spinării.

Primul strigăt a fost urmat de un al doilea, susţinut la o asemenea înălţime şi intensitate a tonului încât, după câţiva ani (cum o asigurase Inchcape ulterior), coardele vocale nu vor mai rezista.

Florica, transformată într-o furie în colivia orchestrei, părea făcută din fir de aramă. Avea subţirimea obişnuită a ţigăncilor şi era negricioasă ca o indiană. Când îşi aruncă, dintr-o mişcare, capul înapoi, i se văzură tendoanele gâtului şi muşchii pe braţele ei subţiri care se roteau prin aer. Lumina îi arunca reflexe în părul strâns la spate, strălucitor ca şi fruntea rotundă. Cântând acolo, printre grăsanele din public, părea un pisoi sălbatic, mort de foame, scuipând înspre pisicile mari, hrănite cu smântână. Muzica se stingea şi vocea ei coborâse într-un fel de mârâit. Se ridică, răsucindu-şi corpul, parcă de mâne, strângându-şi pumnii şi lovindu-şi fustele şi încheie cu un alt strigăt ascuţit, pătrunzător, de stihie, susţinut pe deasupra ropotului teribil al aplauzelor.

Olivia Manning n-a înţeles nimic.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

11 păreri la “Maria Tănase înjurată de o englezoaică rătăcită-n Bucureşti

  1. Marian

    Dupa cum arata poza de la wikipedia, avea si motive s-o însele 🙂

  2. Donkeypapuas

    Dar de unde sunteţi atât de sigur că este vorba de Maria Tănase?
    Am mai auzit de un domn foarte sigur de ceea ce se petrece în seria novelistică a Oliviei Manning, Lucian Boia, un „nefericit” care credea că are de-a face cu o… operă ştiinţifică de istorie, atât de mult îşi baza argumentaţia pe ficţiunile scriitoarei.
    Eu am citi prima trilogie. A doua nu a mai fost tradusă. Iar mie mi-a sărit în ochi imaginea unei capitale, Bucureştii, în care românii erau – cu două, trei excepţii (ofiţerul căsătorit cu englezoaica, slujnica) – ABSENŢI. Doar un amestec de grecotime, evreime şi ţigănie din cauza căreia românii-ţărani mureau de foame efectiv pe străzile oraşului.
    Să nu vă referiţi la serial. Acolo lucruirle sunt mult îndulcite, altfel ar fi fost catalogaţi de… antisemiţi. De exemplu, cazul afaceristului evreu persecutat de camarila lui Carol. În film ne apare un personaj cu accente umanitare, în roman ni se schiţează un altul dispreţuitor faţă de majoritari (adică românii-ţărani) dar al cărui fiu – plecat mai apoi din România – se arată total indiferent de soarta părintelui său.
    Lucrurile ASTEA contează în roman. Dar nu sunt rostite sau literaţii trec cu foarte mare rapiditate peste pagini. Ar fi compromiţătoare şi incorecte politic.

  3. Marian

    Nu ma uit pe youtube.
    Youtube e site-ul preferat al celor „haituiti de conspiratii”. Lipsa de claritate a filemelor urcate pe youtube este compensata prin diverse ipoteze, care mai de care mai hilare.

  4. Donkeypapuas

    Fiecare material de pe Youtube are un mic butonaş prin care se poate schimba rezoluţia. Multe din ele pot fi văzute full hd.

  5. Donkeypapuas

    Apropo, şi chestia asta vânturată de criticii literari ai lui peşte şi de istoriografi gen Boia şi Djuvara este o prostie absolută şi care provine din necunoaşterea decodării pe care o impune un text literar NU memorialistic. Avem în cazul de faţă un corp de ROMANE – care include, e drept, referiri la realităţi istorice, dar trecute printr-un set de cerinţe artistice.
    De exemplu, dacă aş fi hermeneut şi aş observa că traseul personajelor este: Hyperboreea, Atena, Egipt? M-ar trimite imediat gândul spre un roman „iniţiatic”.
    Dar dacă aş spune: „Guy Pringle este ajutat de Sofia să treacă peste întuneric şi să aducă lumina în faţa celor necunoscători printr-un act de teatru magic”. Păi asta cam pute a gnosticism.
    Bine că nu le-a trecut prin mână „The Man who would be king” (şi nuvela, şi filmul) că cine ştie ce năzbâtii ar mai fi fost în stare să scoată domnii „demitizatori”.

Comentariile nu sunt permise.