Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

NATO şi Republica Moldova

NATO stârneşte dezbateri aprinse la Chişinău. Orice atingere a subiectului îndârjeşte pe oricine mai mult decât dezbaterea privind condamnarea crimelor comunismului. Acronimul NATO este hârtia de turnesol a societăţii din stânga Prutului. Introducerea în discuţie a Alianţei Nord-Atlantice îi înroşeşte pe unii şi îi albăstreşte pe alţii. Şi ca în chimie, această hârtie de turnesol scoate la iveală componentele de bază ale participanţilor la discuţie, baştina lor.

Dezbaterea privind relaţia cu NATO nu a fost abordată niciodată frontal la Chişinău în spaţiul public, cu toate cărţile pe masă – şi poate că a fost aşa. În vremea când Ucraina dorea cel puţin la nivel declarativ să adere la NATO la Chişinău era o linişte aparentă. Varianta cu Ucraina membră NATO ar fi fost extrem de profitabilă pentru Republica Moldova – ar fi tras foloase maxime cu un minim de efort. Acum Ucraina se îndepărtează de NATO, aşa că la Chişinău trebuie găsite alte căi pentru rezolvarea conflictului transnistrean.

La Chişinău NATO se traduce instantaneu prin Transnistria şi ce efecte va avea apropierea de Alianţa Nord-Atlantică asupra reglementării acestui conflict. Analistul Stratfor George Friedman spunea săptămâna trecută că „dacă geopolitica ar fi un joc teoretic, atunci mutarea logică ar trebui să fie integrarea imediată a Moldovei în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană”. Doar că la Chişinău de foarte multe ori logica nu este cel mai bun instrument la îndemână. Friedman a mai aruncat în analiza geopolitică a Republicii Moldova elementul ucrainean: „din 1992 ucrainenii nu au făcut nici o cerere efectivă ca ruşii să nu se mai amestece în ceea ce în esenţă este o chestiune ucraineano-moldovenească. S-ar putea ca acest lucru să se datoreze faptului că ucrainenii nu îşi doresc ca celelalte teritorii luate de la Moldova şi date Ucrainei să fie puse pe masă ca monede de schimb”. Continuând pe linia raţionamentului lui Friedman, îndrăznesc să spun că soluţia logică ar fi restabilirea situaţiei dinainte de amestecul de teritorii realizat de Stalin care a alipit Bucovina de Nord şi Bugeacul Ucrainei în schimbul Transnistriei actualmente secesioniste. Doar că nici în acest caz logica nu pare să domine.

În discuţia cu privire la logica aderării la NATO, Friedman aduce argumentul identităţii: „Geopolitica ne învaţă că fundaţia unei strategii naţionale este constituită de existenţa unei naţiuni. Am venit în Moldova căutând la această graniţă o naţiune care ar putea să fie o piedică pentru revenirea Rusiei. Credeam că am găsit naţiunea pe hartă. Până la urmă s-a dovedit că, deşi aici trăiesc oameni, ei nu alcătuiesc o naţiune. Ceea ce apărea foarte promiţător pe hartă a fost foarte diferit în realitate”. Cuvintele dure ale lui Friedman au un suport real. Fără să fiu de acord în totalitate cu analistul american, prefer să cred că în Republica Moldova există oameni care îşi cunosc şi recunosc naţiunea alături de cei care îşi cunosc naţiunea de care aparţin dar se tem din diferite motive să şi-o recunoască. Aderarea la NATO (şi într-o mai mică măsură aderarea la Uniunea Europeană) nu se poate face în lipsa unui consens asupra identităţii naţionale. Şi această chestiune devine o altă hârtie de turnesol asupra orientării reale a vocilor din spaţiul public de la Chişinău. Amânarea dezbaterii chestiunilor identitare sau ignorarea lor aduce doar voturi în campania electorală, nu rezolvă problema, ci o amână pe termen nedefinit. Boală lungă, moarte sigură.
Friedman nu respinge posibilitatea ca în Republica Moldova să se dezvolte un sentiment de identitate naţională, ci susţine că este nevoie de o perioadă lungă de timp pentru ca aşa ceva să se întâmple. Doar că, mai subliniază analistul american: „forţe puternice ce acţionează din toate părţile fac ca crearea naţiunii moldoveneşti să fie dificilă, dacă nu imposibilă”. Raţionamentul lui Friedman este simplu: definirea identităţii şi aderarea la NATO şi Uniunea Europeană – doar că este mai dificil de pus în practică. Ţările Baltice au reuşit performanţa aceasta.

Structurile occidentale au defecte, de multe ori nu funcţionează şi nu îşi ating scopurile sau nu aduc membrilor lor beneficiile la care aceştia sperau. NATO şi Uniunea Europeană seamănă cu democraţia descrisă de Winston Churchill: „Democraţia este un sistem politic prost, însă este cel mai bun dintre toate cele pe care le-a inventat omenirea până acum”. Şi dacă tot am amintit de Churchill şi Chişinăul se pregăteşte de alegeri vreau să menţionez aici ce spunea fostul premier britanic despre comunişti: „Un comunist este ca un crocodil: când deschide gura nu ştii dacă o face ca să zâmbească sau ca să te mănânce”.

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.