Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Oaia încreţită artificial şi finanţele României

Ministreasa finanţelor Ioana Petrescu mi-a jignit grav retina cu cârlionţii ei falşi. O Cosânzeană despletită, încreţită cu fierul conform ţinutei standard de mahalagioaică în drum spre o chermeză de maidan. Cu „sărmăluţe” atârnânde incitant pe umeri. O oroare ce demască originile estetice. Adevărata moştenitoare a „permanentului” de pensionare purtat cu mândrie de ministresele de până acum, totuşi în opoziţie social-democrată faţă de bretonul tăios al Elenei Udrea, alt cataclism de imagine din altă familie politică.

Dar să zicem că sunt eu cârcotaş pretenţios. Recentul interviu al Ioanei Petrescu pentru Adevărul (aici) ar fi trebuit să scoată lumea în stradă. Pentru că domnişoara cu „sărmăluţe” vine să ne spună că acciza pe combustibil se va duce să acopere pensiile. Şi eu care credeam că plata pensiilor se face din sumele strânse special pentru acest scop de la angajaţi şi angajatori. Ponta a ieşit şi a spus: punem 7 cenţi acciză pe combustibil şi construim autostrăzi de banii ăştia. Ioana Petrescu vine şi ne spune că da, aşa a zis Ponta, dar nu se poate ne trebuie banii ăştia pentru pensii. Probabil banii de autostrăzi se strâng prin asigurările de sănătate. Iar banii cheltuiţi în sistemul medical public sunt cei strânşi la fondul şcolii pe cale de a fi legalizat şi făcut obligatoriu de ministrul Pricopie.

În orice ţară civilizată un astfel de haos financiar ar fi scos lumea în stradă. Pentru că se pierde urma banilor, se amestecă totul într-un mare cazan şi apoi banii se împart ca să fie bine pentru toată lumea. Dar Ioana Petrescu n-are nici o vină, ea e doar un paravan în spatele căruia se ascunde Ponta. O răsucire emoţională: vreţi să rămână pensionarii fără pensii? Şi mai zice ceva Ioana Petrescu:

Era absolut necesar de introdus acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburant. Sunt 2 miliarde, gândiţi-vă.

Mă gândesc, cum să nu mă gândesc. Sunt 2 miliarde şi băieţii au nevoie de bani. Ioana, te rog eu, schimbă-ţi stilista!

 

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

22 de păreri la “Oaia încreţită artificial şi finanţele României

  1. Fratele Andryusha

    De ce nu se face de 14 eurocenţi, ar fi 4 miliarde? Gând-i-ţi-v-ă!

  2. Popp

    Atacul la persoană este de căcat în orice context. Crezi că tu ești mai frumos ca ea? ori eu mai frumos ca tine? ne coafăm mai frumos și ne îmbrăcăm mai cu stil… ce dracu, te știu om serios… Ia-te de ceea ce face, ce zice, dar nu de cârlionți, că nu-ți mai pot lua în seamă nici restul articolului.

  3. George Damian Autor articol

    @Popp: ai dreptate maestre, e o josnicie să te iei de coafura unei femei; dar n-am ce face, mă enervează cumplit „sărmăluţele” alea de mahalagioaică; pe de altă parte e o josnicie cel puţin la fel de mare ce face individa cu banii mei – suntem chit cum ar veni; plus că mica mea mizerie nu va schimba nimic în ordinea microcosmului nostru meschin

  4. Zaborsky

    Doamnele grapini, campeanu sau andronescu mai sunt ministrese? Asta e oful lui George, ca nu le mai vede si atunci s-a gandit s-o desfiinteze pe asta mica de la Harvard 🙂

  5. maxentiu

    Punctul de vedere e rezonabil, intr-adevar oamenii ar trebui sa se revolte dupa asemenea declaratii iresponsabile. Din pacate, el e compromis de mirlaniile din primul paragraf.

  6. Maria

    George Damian nu este ok sa ataci o persoana pe motivul coafurii. Este ok, nu arata a oaie si nici a sarmaluta si recomndarea acestei coafuri am vazut-o si pe site-uri cu staif in moda. Ce-i drept nu pentru un eveniment ci pentru plaja si vant und poate da un aer salbatic :). Oricum e mai fresh decat cocurile Abramburicai…si sper ca ministru de finante sa aiba mai multa minte decat amestecatorii de taxe precedenti. Problema este, si va fi in continuare, gradul de colectare…de fapt acolo trebuie sa se dea batalia si daca va reusi sa castige lupta asta poate sa vina si cu parul mov cu roz dat cu fixativ valvoi in varful capului….

  7. miruna]

    înțeleg frustrarea sexuală, probabil că și eu aș fi la fel dacă aș avea aceleași trăsături fizice, totuși nu înțeleg de ce un om ca dumneavoastră, care dă impresia de seriozitate, profesionalism și creier pe două picioare, alege să se exteriorizeze în acest fel. mă așteptam ca pentru un om ca dumneavoastră să fie de la sine înțeles că ministrul finanțelor nu e cineva cu bucle, în primul rând, și cu o anumită atitudine politică, în al doilea rând. la fel cum nici premierul nu e cineva cu gât scurt, în primul rând, și numai în al doilea rând cineva care ia decizii. la fel cum nici dumneavoastră nu sunteți inhibitor sexual, în primul rând și istoric/blogger/jurnalist de-abia de la al doilea paragraf încolo.

  8. gabi

    Carliontii domnisoarei – eu in poza ii vad totusi doar pletele-n vantul primaverii – n-ar avea nici o importanta daca era o simpla persoana concentrata pe munca ei de birou. Din pacate este ministresa iar datul parului deoparte (prin acel gest reflex pe care-l practicam poate si noi, muritorii de rand) ii rapeste din timpul dedicat binelui natiei. Suvitele-i salbatice acopera poate o virgula importanta dintr-un contract de milioane de euro din banii nostri, o virgula care, neglijata, ne baga tot pe noi la plata. Firele-i lungi, cazute pe jos, pe mochetele din Palatul Victoria, ii face pe oamenii de serviciu sa munceasca in plus, tot pe banii nostri, iar aittudinea neglijenta se poate transfera pagubos si asupra muncii ei de ministresa. Parul domnisoarei ne poate costa, domnilor! Si va amintesc (daca stiati; daca nu, va informez) ca exista niste norme foarte stricte la ministere si ambasade, la marile intruniri, etc, domnii vin obligatoriu la costum+cravata+sosete+pantofi lustruiti iar doamnele/domnisoarele vin obligatoriu cu fusta+dressuri+bluza+ce-o mai fi+coafura, totul cu aspect decent. De ce asa? Se presupune ca o tinuta ingrijita arata respectul acestor slujbasi fata de noi, contribuabilii (care suntem de toate varstele si culorile politice, rasele, religiile, etc). Cine vrea o ministresa cu pletele-n vant si pantaloni cu 2-3 masuri mai mici decat corpul ei natural n-are decat sa acceseze siturile XXX.

  9. aurel dragan

    George, parul conteaza mult prea putin si comentatorii au dreptate sa te penalizeze. Eu am o problema cu cealalta parte, in care spune ca acciza suplimentara se duce la pensii. Din pacate, nu este adevarat. Nu ii iau apararea, o contest de cand am citit-o prima oara. Dar de data asta nu ai dreptate, nici tu, nici restul lumii care a sarit de fund in sus la auzul afirmatiei. A fost scoasa oarecum din context, nu a spus ca banii din acciza se duc la pensii si salarii. Da, am urmarit emisiunea special, dupa ce am citit despre asta. Si nu a spus asa ceva. E spusa la modul general, referindu-se la buget. Iar problema ei cu pensiile si salariile e veche, de pe vremea usturoiului, si o s-o reaminteasca mereu. Asta e, fata are limitele ei (in principal lipsa de experienta si de sustinere) si nu e potrivita pentru postul de ministru, dar hai sa nu ne luam de ea si cand nu e cazul.

  10. dolphi

    Oamenii ar fi trebuit sa iasa in strada cand bugetul asigurarilor sociale a fost trecut la bugetul de stat. Acum e tardiv. Sa fim seriosi cine platste acum CAS plateste pensiile de astazi (si se pare ca nu e suficient mai trebuie si marita acciza). Ideea ca statul pastreaza banii din CAS si ii investeste ca sa-i aiba fiecare la pensie este falsa.

  11. Sandu

    Domnule Damian, poate ar fi mai interesant de studiat Martin Feldstein (coordonatorul doctoratului Ioanei petrescu) si relatia celor doi. Martin Feldstein, membru in consiliul de administratie al Consiliului pentru Relații Externe (CFR), coleg cu dl. Isarescu in Comisia Trilaterala, membru al Grupului celor 30, invitat sa participe la conferintele Grupului Bilderberg din 2008 pana in 2013, etc. Cum a reusit domnisoara Ioana sa atraga atentia unui asemenea personaj?? Iar faptul ca dansa este (conform CV-ului publicat) „cercetator adjunct” la American Enterprise Institute unde dl. Feldstein este membru al Consiliului Academic Consultativ ar trebui sa fie „firesc”. Ce nu este firesc este cum a reusit dansa sa obtina masteratul in economie in 2007 si doctoratul in 2008 (tot conform CV-ului publicat), cand la Harvard este foarte clara structura unui doctorat http://economics.harvard.edu/pages/program-overview (cel putin trei ani), iar lucrarile publicate de domnisoara „doctor” sunt doar cateva pdf. -uri.
    Si intrebari ar mai fi. Daca va raspunde „cineva” la acestea, voi continua cu altele.

  12. pb80tm

    @george damian
    nu sunteti chit cum ar veni. ca acciza ramane si tuturor.

  13. dt

    Superba analiza,cat priveste despletita are vocatie de FMI sau macar Comisia Europeana,Parol tatico sa ma ingropi!

  14. Marian

    Vorbiti degeaba pentru ca nu stiti cum arata bugetul României.
    Acesta e facut dupa sistemul francez, adica e o oala mare în care se strâng toate veniturile statului, din impozite si taxe. Ulterior se face împartirea ceaunului, asa cum spunea Marin Preda, se trece lingura de la unul la altul în ordinea importantei.

    Este un sistem foarte flexibil si eficient, daca este gestionat cum trebuie. Spre deosebire de cel saxon (Germania, statele nordice), unde fiecare taxa se duce într-un cont special. Acest model are transparenta cea mai mare, dar este inflexibil, pentru ca pot întâmpla situatii în care o taxa sa colecteze mai muti bani, care nu pot fi cheltuiti legal, iar alta bransa sa sufere din lipsa de bani, evident temporar.

    Deci, daca nu ati sarit cu gura atunci când Iliescu si Nastase au luat din fondurile de pensii, sanatate si învatamânt ca sa dea la salariile compensatorii la mineri si sa subventioneze combinatele ineficiente dar capusate de acoliti (printre altele, n-am timp acuma sa le enumer), nu vad de ce sariti cu gura ca se face si invers.

    A? Ca atunci nu aveati cu totii masina si va durea în cot de taxa de drum? Iar acuma aveti si va pasa? Vestea cea rea este ca ati si îmbatrânit între timp si o sa va pese mai mult de asigurarea de sanatate decât de masina. Curând, foarte curând … 🙂

  15. Claudia

    „Nu conteaza cat de lung am parul, ci conteaza ce si cum gandesc”, insa trebuie sa ma vad nevoita sa recunosc ca si la acest capitol doamna Petrescu are ceva lipsuri. Fatuca asta a fost adusa in guvern pe post de carne de tun. In PSD sunt doar iepurasi care se tem sa fie criticati personal pentru dezastrul produs in tara, si de aceea apeleaza la astfel de marionete. „Saraca” nu stie cum se joaca banii pe sub masa (guvernului) si spune cu voce tare ce aude in soapta.
    Problema este ca prin imaginea proasta pe care dna. Ministru o promoveaza, mii de tineri romani (extrem de bine pregatiti si talentati) vor avea de suferit. Oamenii isi vor pierde incredrea in ei, crezand ca toti sunt la fel de incompetenti si usor de manipulat.

  16. Pingback: Oaia încreţită artificial şi finanţele României | Blogosfera

  17. Marian

    Mai stim o Petreasca ce s-a jucat cu banii României, ca membru si apoi sef al Consiliului Suprem pentru Dezvoltare Economică și Socială. Sa speram ca aceasta, cu studii adevarate nu H.C., poate va reusi sa faca o reforma. Desi aceasta reforma necesita scuturarea ministerului de uscaciuni, mai degraba decât de ordine ministeriale. Asteptam curatenia de primavara.

  18. liliana

    foarte multă lume dornică s-o apere pe dra ministru. mă mir. cum spunea ponta „încearcă şi ea săraca să ne lămurească de nişte lucruri mai complicate”. citez din memorie. da aşa suntem noi, mai înceţi la minte. ca de obicei Marian e singurul la obiect. o avea ceva numele ăsta de petrescu. poţi să ştii? ne place sau nu domnul Damian cam are dreptate, da vin alegerile şi 45% din populaţie e la ţară. conform ultimului recesământ. că n-au reuşit comuniştii nici măcar să ne industrializeze. şi da, cum mai spunea un comentator pe aici legat de diplomele de la Harvard,ceva necurat în Danemarca, doar Harvard-ul nu s-o fi apucat să dea diplome ca spiru haret.

  19. Pingback: Imprumuturi fara numar ! | Tarot Politic

  20. memnosine

    Judecata estetica privind coafura pare a fi oarece misoginism, onduleurile lungi sunt ultima gaselnita in materie, planetar vorbind, iar d-na ministru este o persoana inca tanara, daca nu acum, atunci cand?
    Daca spune adevarul, nu e bine. Sigur ca banii de pe acciza merg aproape oriunde este nevoie , constructia bugetului de stat o permite.

Comentariile nu sunt permise.