Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Păcăleala cu internetul ştie tot

De fapt internetul nu ştie mai nimic. Se tot vorbeşte de memoria gigantică a internetului. Poate că este gigantică, dar cu siguranţă este pe termen scurt. Să luăm un exemplu: modul în care UDMR a intrat şi s-a menţinut la guvernare. Nu din 1996 încoace, dar măcar din 2004 încoace.

În primul rând arhivele ziarelor pe termen lung sunt total nefolositoare. Încercaţi să folosiţi arhiva pe internet din anul 2004 a oricărui cotidian din România. Dincolo de scriitura anarhică, arhivele propriu zise sunt foarte greu de folosit. La fel şi în cazul agenţiilor de presă, Mediafax şi Agerpres. Nici Google nu poate săpa până în 2004. Wikipedia este la fel de nefolositoare, acolo se duc bătălii între administratorii de conţinut şi de multe ori anumite informaţii sunt eliminate în baza unor raţionamente şi interpretări ale regulamentului Wikipedia.

Foarte puţine pagini îşi permit să ţină o arhivă activă pe internet pe termen „lung” de minim 5 ani (mai ales când există mult conţinut). De obicei arhiva siteurilor de ştiri merge în spate doi-trei ani. Internetul are poale lungi şi mintea scurtă.

Dar nu este nici un dezastru în asta. Pur şi simplu meseria de istoric nu va dispărea. Va fi în continuare nevoie de oameni care să poată să cerceteze trecutul (chiar şi cel recent, de 10 ani).

 

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

O părere la “Păcăleala cu internetul ştie tot

Comentariile nu sunt permise.