Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Rezistenţa anticomunistă din Basarabia. Dosarul „LES”

Arhivele fostei Uniuni Sovietice ascund în continuare nenumărate crime şi se ştiu destul de puţine lucruri cu privire la rezistenţa anticomunistă din stânga Prutului. Raportul comisiei Ghimpu a rupt în sfârşit vălul aruncat asupra acestor crime, însă cumva persistă ideea că sovieticii au avut de-a face între Prut şi Nistru cu o masă amorfă de oameni pe care i-au putut supune în voie diabolicului experiment al comunismului. Nimic mai departe de adevăr. Basarabenii au încercat să se organizeze şi să reziste în faţa invadatorilor sovietici, aşa cum o dovedesc puţinele file ieşite la suprafaţă din arhivele fostului KGB.

Maiorul Mitrohin

Dosarul „LES” poate fi citit mulţumită lui Vasili Mitrohin, un fost maior KGB transformat în arhivist în urma unor stângăcii operative, după cum el însuşi a povestit. Între 1972 şi 1984, Vasili Mitrohin a sustras din arhivele KGB mai multe mii de dosare pe care le-a ascuns pentru a păstra mărturia crimelor comise de regimul comunist faţă de poporul rus, dar şi faţă de celelalte popoare înrobite din Uniunea Sovietică. „Nu mi-a venit să cred când am văzut toată acea răutate. Totul era planificat, pregătit dinainte. A fost un şoc teribil când am citit toate aceste lucruri”, mărturisea Mitrohin. Dovezile crimelor comise de regimul comunist împotriva propriului popor au fost transmise de Mitrohin britanicilor după căderea Uniunii Sovietice. Dezvăluirile arhivei Mitrohin au provocat anchete parlamentare la Londra şi la Roma. Printre documentele din această arhivă se găseşte şi dosarul „LES” care documentează infiltrarea şi capturarea unei reţele de rezistenţă antisovietică din Basarabia.

Organizaţiile antisovietice

Conform dosarului „LES”, în anii de după război, în Moldova activau în jur de „30 de organizaţii antisovietice şi bande înarmate (Uniunea Naţionaliştilor din Basarabia, Partidul Libertăţii, Sabia Adevărului şi alte grupuri de sectanţi şi organizaţii bisericeşti)”. Organele de represiune sovietice nu au stat cu mâinile în sân şi „au descoperit şi arestat peste 250 de trădători, a fost lichidat Partidul Libertăţii, care a activat în perioada 1949-1950”.
Povestea Partidului Libertăţii, o organizaţie de rezistenţă anticomunistă din anii ’50, începe pe 17 iulie 1949, când la departamentul raional din Kotovsk al Ministerului Securităţii Statului, cetăţeanca Klavdia Ivanovna Lazarenko, din satul Vasiel, s-a prezentat pentru a da declaraţii. Aceasta a povestit că, locuind în casa fostului chiabur Istrate, întâmplător a auzit dintr-o cameră alăturată o discuţie privind dorinţa de a rezolva unele probleme cu preşedintele consiliului local. Trăgând cu urechea, Klavdia Ivanovna a auzit cum „unul dintre ei a pornit aparatul de radio şi au ascultat o emisiune în limba română, transmisă din America”.
„Organele” sovietice au intrat imediat în acţiune şi au instruit-o pe Klavdia Ivanovna „să stea cu ochii pe familia Istrate şi pe toţi cei care îi trec pragul”. Informatoarea a raportat în scurtă vreme că la Istrate s-au adunat Victor Andreev, Ivan Papukciu, Vasile Darii, Semion Kalistredi şi preotul Mihail, iar „Nicolae Istrate a încercat să-i convingă pe cei prezenţi că uciderea preşedinţilor consiliilor locale şi a celor de la Cooperativele Agricole de Producţie, la ora actuală, nu este oportună, deoarece ar provoca mult scandal şi ar duce la eşec”.

Agentul „Moriak”

KGB-ul a mai introdus în combinaţie un agent, informator cu ştate mai vechi, purtând numele de „Moriak”. Acesta l-a minţit pe Victor Andreev că nutreşte sentimente antisovietice pentru a afla mai multe detalii referitoare la activitatea grupării de rezistenţă. În formularea organelor, „Moriak” trebuia ca „folosindu-se de relaţia de încredere pe care o avea cu Andreev, să identifice conducerea de bază a organizaţiei, participanţii, structura, scopurile şi obiectivele. Odată intrat în organizaţie, „Moriak” nu trebuia să manifeste o dorinţă foarte mare de lucru, să se abată de la a aduce noi membri, să nu primească armă şi să nu participe la acte teroriste. De fiecare dată, în cazul în care membrii organizaţiei vor încerca să pregătească acţiuni criminale, „Moriak” trebuie să ia toate măsurile necesare prevenirii unor astfel de acţiuni”.
În timpul cercetărilor, organele i-au mai remarcat pe Vasile Vâlcu şi pe prietenul său Ciorescu, ambii studenţi ai Institutului Pedagogic din Chişinău care „intenţionau să adune în jurul lor cât mai mulţi studenţi cu înclinaţie naţionalistă”. În operaţiunea „LES” a fost introdus agentul „Busuioc”, care, datorită activităţii sale operative, a reuşit să câştige încrederea celor doi studenţi. În septembrie 1949, agentul „Busuioc” a prezentat un raport în care arăta că „Vâlcu i-a povestit lui Ciorescu despre existenţa unei organizaţii clandestine, condusă anterior de fraţii Istrate, iar pe urmă de Victor Andreev. A mai aflat că Victor Andreev intenţionează să se întâlnească cu membrii Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni (ONU), pentru crearea unor relaţii şi pentru a cunoaşte programul de activitate al organizaţiei”.

Represiunea

După mai multe luni de urmărire care au inclus instalări de microfoane, infiltrări de noi agenţi şi filaje „la 5 iunie 1950, au fost arestaţi şefii şi membrii activi ai organizaţiei naţionaliste antisovietice, le-au fost confiscate două regulamente ale Partidului Libertăţii, câteva documente de partid şi corespondenţe ale fraţilor Ivan şi Nicolae Istrate, dar şi alte corespondenţe care conţineau indicii de efectuare a unor activităţi ilegale, o cantitate mare de arme şi literatură antisovietică. Ancheta a stabilit că organizaţia a fost înfiinţată în luna mai a anului 1948, iar iniţiatorii ei erau fraţii Istrate şi Victor Andreev. Conducătorii Partidului Libertăţii au stabilit relaţii cu alte organizaţii naţionaliste din Moldova şi, în regiunea de vest a Ucrainei, cu grupurile Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni. Au fost traşi la răspundere penală 33 de membri ai Partidului Libertăţii şi câţiva membri activi ai altor grupări antisovietice. Toţi au primit condamnări severe”.

Desemnaţi zeci de ani drept „chiaburi, bandiţi, duşmani de clasă”, cei care au încercat să se opună sistemului sovietic merită în sfârşit să fie cunoscuţi, iar faptele lor să fie apreciate ca încercări de menţinere a demnităţii naţionale. Dosarele păstrate conţin numele tuturor – şi ale eroilor, şi ale trădătorilor. Mulţi dintre participanţii la aceste evenimente sunt morţi în ziua de azi, însă faptele lor trebuie aduse în spaţiul public, trebuie să dispară impresia că în Republica Moldova comunismul a existat dintotdeauna şi va rămâne veşnic la putere.

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.