Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Sfârşitul aventurilor lui Ostap Bender şi grănicerii români de la Nistru

Vă mai amintiţi sfârşitul aventurilor lui Ostap Bender din „Viţelul de aur”? Proaspătul milionar îşi dă seama că Uniunea Sovietică nu este ţara potrivită pentru el şi decide să se refugieze în paradisul capitalist românesc. Doar că la Nistru este prins, bătut şi jefuit de grănicerii români, fiind aruncat înapoi în URSS.

Dincolo de încheierea propagandistică (pentru că cel puţin parţial Ilf şi Petrov au fost propagandişti sovietici) ar trebui să vedem care a fost realitatea acelor vremuri, care era situaţia fugarilor din URSS ce alegeau să se refugieze în România. Ei bine, acum avem la dispoziţie o colecţie de documente contemporane din arhivele româneşti editată de diplomatul Vadim Guzun „Chestiunea refugiaţilor de peste Nistru: documente diplomatice şi ale serviciilor române de informaţii, 1919-1936”, apărută anul trecut. Nu am avut încă ocazia să o citesc, am văzut doar semnalarea ei pe site-ul revistei Rost, sper să o găsesc cât de curând. Presimt o lectură incitantă.

Până atunci vă propun o fotografie a podului peste Nistru din 1938, provenită din arhiva fotografică a revistei Life.

Podul peste Nistru in anul 1938

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

2 păreri la “Sfârşitul aventurilor lui Ostap Bender şi grănicerii români de la Nistru

  1. Mihai Frincu

    Adica de aia nu ne mai dau ei tezaurul inapoi, ca l-am jefuit noi pe Ostap ?

  2. Sunday

    Offtopic: dibaci Ilf si Petrov. Nu mi-au lasat nicio clipa senzatia ca ar fi propagandisti sovietici.

Comentariile nu sunt permise.