Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Sfaturile lui Nicolae Ceauşescu pentru presa română. Valabile şi azi!

Nicolae Ceauşescu

La 1 mai 1974 Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit cu şefimea de partid şi din presă ca să ia măsuri pentru eficientizarea ziarelor şi revistelor din România comunistă. Unele din părerile lui Ceauşescu ar trebui să fie ascultate de mulţi dintre patronii şi şefii din presa românească de azi. Omul se întreba – pe bună dreptate! – de ce trebuie ţinută o publicaţie care nu scoate profit. Din fuga calului i-a mai dat vreo două peste ochi şi lui Adiran Păunescu, căruia îi reproşa că revista „Flacăra” nu avea nici o direcţie şi că se manifesta haotic.

N-am de gând să-l laud pe Ceauşescu, nu ştia prea multe, singura lui idee era să reducă cheltuielile, tăia în carne vie. Nici nu le plâng de milă ziariştilor de atunci care au zburat de la publicaţii şi au fost trimişi să sufere în sectorul de propagandă al Partidului Comunist. Însă părerile lui Ceauşescu despre conţinutul presei din 1974 sunt cât se poate de pertinente şi chiar valabile pentru ziua de azi. Iată ce spunea Ceauşescu, conform stenogramei ce urmează să fie publicată în Istoria Comunismului din România. Documente, vol. III (via România Literară):

Am şi propus să facem o redacţie unică pentru presa centrală şi ar fi suficient, pentru că, în afară de câte un articol luat de la câte cineva, se publică aceleaşi materiale. Informaţiile externe sunt aceleaşi, informaţiile interne la fel şi mai este câte unul care scrie câte un articol, dar din care nu înţelegi nimic.(Ceauşescu supărat pe editorialiştii epocii!)

Am pus astăzi trei ziare pe masă şi toate seamănă leit, nu numai în ce priveşte pagina internaţională. În toate scrie acelaşi lucru, numai aşezarea este diferită, după imaginaţia fiecăruia. Noi am mai vorbit nu o dată că nu este nevoie să se reia toate aceleaşi ştiri. Ştirile internaţionale se dau de către televiziune de 3-4 ori pe zi şi atunci în ziare ar trebui să apară lucruri mai deosebite.

Este extrem de trist că după 40 de ani de evoluţie, internet şi new-media trebuie să ne întoarcem tot la nea Nicu’ să ne spună ce trebuie să facem.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

13 păreri la “Sfaturile lui Nicolae Ceauşescu pentru presa română. Valabile şi azi!

  1. oreste

    asa e, dar acum e societate capitalista, concurentiala; ca preiau toti aceleasi kkturi, asta e, n-ai ce sa faci, de aia se mai si inventeaza povesti, drame, cancanuri

  2. Capricorn

    Si cand stam sa ne gandim ce frenezie a fost atunci in 89..dictatorul a murit, traiasca libertatea..Azi ne plangem de mila si realizam ca Ceausescu n-a fost chiar asa al dracu cum au vrut capitalistii sa ni-l prezinte. Adica pt ei a fost, a fost dusmanul capitalismului, nu insa si al nostru. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, si sa ne ierte.

  3. Marian

    Bun, am înteles cine va dirija „articolele comune”, probabil aceeasi agentie Mediafax.
    Ce n-am înteles eu e cine va scrie articolele „din care nu întelegi nimic”? Eu vad ca acestea constituie grosul presei, si mai putin cele cu subiect.

    Lasând gluma la o parte, ar cam trebui stiut ca occidentalismul numai are fatada de „concurenta”, în realitate, si nu numai la presa, accentul se pune pe monopol – adica pe eliminarea concurentei, cu alte cuvinte exact în sensul indicatiilor pretioase date de tov Nicolae Ceausescu oamenilor muncii din sectorul presa.
    Stiind ca accesul la informatiile externe era practic monopolul Agerpres (oare ce ziarist independent putea pleca din tara sa aduca stiri de afara?). Propunerea avea deci logica ei. Probabil ca si stirile locale erau relativ similare, însa „Racnetul Carpatilor” sigur diferea de Scânteia în materie de continut. Probabil ca ziarele centrale, bucurestene, aveau un continut quasi-identic …. iar Scânteia era referinta ….

  4. Aurelian

    Intamplator in acea perioada eram un umil angajat la casa scanteii .Veneau destule articole interesante , chiar si ceva poze mai deosebite dar dupa ce le montam in pagina mergeau la corectat si cam un sfert din documente dispareau fiind inlocuite cu altele mai in spiritul oamenilor muncii . Nu cred ca Ceausescu vroia ca poporul sa fie mai informat .Cred ca a fost o simpla cuvantare cu adresa spre occident.Fiecare trust de presa de astazi are in spate un mare magnat , fost comunist ,utecist si activist in perioada trecuta , cand acesti oameni vor disparea , poate se schimba ceva dar personal, nu cred .Toate zecile sau sutele de posturi tv ziarele , revistele nu au decat un singur scop ,,PROFITUL”

  5. Pingback: Potpuriu de noapte | Homo Ludditus

  6. Donkeypapuas

    Domnu’ George Damian, iarăşi trebuie să vă daţi cu părerea fără să vă fi informat? Aţi avut în mână măcar odată-n viaţă o revistă Flacăra dinainte de 1974? Era un magazin generalist, o bună parte (dacă nu cumva în întregime) tipărit pe hârtia glossy a acelor ani. Şi profitabilă! Aproape la fel stăteau lucrurile şi cu revista Cinema, de asemenea profitabilă. Revista Arici Pogonici se adresa în acele zile preşcolarilor, ceea ce deranja pentru că „Partidul trebuia să fie în toate”, aşa că peste câţiva ani avea să fie înlocuită cu revista ideologică (sic!) „Şoimii patriei”. „Revista de povestiri ştiinţifico-fantastice” dispare dintr-o mişcare a mâinii. Profitabilă şi aceasta. În fond era o etapă nouă a strângerii şurubului ideologic după liberalizarea din deceniul anterior.
    Iar ziarele centrale NU aveau conţinut identic. Exista preferinţa cumpărării „României libere” şi nu numai pentru faptul că exista acea pagină de anunţuri publicitare (apropo, apariţie exotică în presa lagărului socialist) dar şi pentru pagina de final, cu politica externa unde se găsea şi o rubrică de fapt divers internaţional foarte gustată de cititori.

  7. Marian

    Într-o perioada în care sursele de informatii erau practic unice :), exista cenzura (si apoi auto-cenzura), iar lumea scrisului evoluase încet dar sigur spre limba de lemn (poate ca o consecinta a cenzurii), continutul uinor articole nu poate fi decât unic. Sigur, cuvintele nu erau aceleasi, dar continutul si titlurile sigur erau: câte combinatii se pot scoate din cuvintele: Michael, Schumacher, accident, ski, coma? câte informatii unice (adica care nu se regasesc în celelalte articole) exista într-un astfel de articol?

  8. Judex

    Chiar, iar am început să zîmbesc văzînd atîtea păreri. Sigur, ştirea e ştire, fie în socialism, fie în capitalism. Nu o poţi schimba. Dar modul de prezentare poate îmbrăca anumite forme, dar ştirea în sine prezintă un eveniment şi atît. Cred că Ceauşescu s-a legat de acest lucru pentru că dorea să reducă numărul de gazete, iar motivaţia a găsit-o. Se căuta reducerea pe orice cale a cheltuielilor de se ajunsese ca un cotidian judeţean să apară săptămînal.
    Mai hazliu mi se pare că în acelaşi mod se sugerează ca şi presa de azi, aşa anemică cum e ea să fie redusă ca volum. Mă tem că la un moment dat ştirile se vor afla exclusiv pe net şi nu se va mai păstra nimic pe hîrtie pentru viitorime. Dar asta e altă poveste de care nu se sesizează nimeni.

  9. Pingback: Sfaturile lui Nicolae Ceauşescu pentru presa română sunt valabile şi azi! | Mediaddict

  10. Pingback: Jurnalul jurnalelor

Comentariile nu sunt permise.