Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Supărarea basarabeanului pe România

sarma-ghimpata

Scriitorul Dumitru Crudu ne anunţă că i-a expirat interdicţia de a intra în România şi a trecut în sfârşit Prutul. Cu greu, persecutat crunt de necruţătorul poliţist român – urmaş al temutului jandarm interbelic – sensibilul scriitor Dumitru Crudu a trecut Prutul. Bine cel puţin că poliţistul român nu şi-a pus caşcheta într-un stâlp şi nu l-a pus pe poet să o salute de câteva ori. (Detalii aici.)

În caz că nu ştiaţi, Dumitru Crudu a încercat imposibilul toamna trecută: în calitate de cetăţean român a cerut viză de intrare în România de la consulatul românesc din Chişinău. (Detaliile acestei epopei cutremurătoare le găsiţi aici, diplomaţii români probabil au adus o haită de câini din Bucureşti la consulatul din Chişinău, haită care era să-l sfâşie pe scriitor). Ambasadorul României la Chişinău i-a ghilotinat orice speranţă lui Dumitru Crudu: un cetăţean român nu poate primi viză de intrare în România. Tot ce trebuie să facă este să ceară prelungirea paşaportului sau un paşaport nou. (Detalii aici.)

Eu bănuiesc că Dumitru Crudu este supus unei persecuţii care îl ustură mult mai rău, atât de rău încât nu îndrăzneşte să vorbească în public despre ea. Bănuiesc că Dumitru Crudu nu a mai primit de multişor nici un fel de finanţare din România.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

O părere la “Supărarea basarabeanului pe România

  1. Marian

    Nu ma pot abstine sa nu observe câteva lucruri care mi-au sarit în ochi.

    1. daca domnia sa nu fumeaza, ce cautau acele tigari în bagaje? Daca sotia fuma, avea luxul de a putea lua de 2x cantitatea admisa de tigari 🙂
    De altfel, acest lucru i se putea întâmpla domnului si la alte frontiere EU si/sau chengen si/sau nationale. Sunt convins ca n-ar fi zis nici pâs.
    Pe de alta parte, cu plecatul autobuzului am fost amenintat si eu prin ’98, pentru ca functionarii consulatului german mi-au gresit viza si au anulat-o si au pus o alta buna la sfârsit. Chiar si cele 5 minute necesare politistului sa rasfoiasca pasaportul au fost prea mult pentru sofer, e drept ca pe atunci statul în vama era cam de o ora pe stop (adica 2 ore la RO-HU si alte doua la HU-AT)

    2. functionarea consulatului. La fel functiona si cel german. Tot cu liste, tot cu punctualitate, tot cu dosar complet (altfel trebuia sa refaci coada, ceea ce însemna o zi pierduta). Si acolo mi-am pierdut cumpatul si am tipat la consul sau reprezentatntul sau, din cauza fetei de la ghiseu – a carei meserie o înteleg – cine stie câti dobitoci ca mine n-a întâlnit ea, 6 ore pe zi, 5 zile pe saptamâna, 225 de zile pe an. Îti piere cheful sa mai faci bine. N-are sens, multumirile sunt doar zbierete. Dar am avut dreptate, cazul meu fiind special neintrând în tipicul cotidian al fetei, si consulul mi-a eliberat pe loc viza.

    3. Puscaria birourilor. Toate consulatele au la fel, în special unde afluxul de petenti este infiorator de mare. Nu am fost la cel american de la Frankfurt, dar am auzit povesti si mai horror.

    4. haita de câini e hilara. Nu cred ca se gaseau pe teritoriul românesc (care se opreste la gard), iar un import/export de câini nu se face asa de usor între tari EU si cele non-EU. Daca nici persoanele nu trec asa usor 🙂 . Sau poate au fost adusi cu valiza diplomatica si aruncati noaptea pe strada, sa nu-i vada nimeni 🙂 , asa ca sa sperie pe doritorii de viza 🙂 .

Comentariile nu sunt permise.