Arhiva etichetelor: Adrian Cioroianu

Argumente pentru revenirea monarhiei în România?

Subiectul revenirii monarhiei în România a devenit unul preferat al istoricului Adrian Cioroianu care întreabă în Dilema Veche „Sunteţi gata pentru revenirea monarhiei în România?” şi enumeră două argumente pro şi două contra. La argumentele pro invocă 1) tradiţia monarhică de la Burebista la Mihai I şi 2) apariţia unui arbitru în stat. Aici încap câteva comentarii.

Tradiţie monarhică în România?

Nu ştim cât de monarhi au fost Burebista şi Decebal, posibil să fi fost şefi ai unor confederaţii tribale pe vreme de război. Nu ştim cât de centralizat era statul daco-get, posibil să fi fost vorba de o civilizaţie mai degrabă apropiată de celţi. Apoi urmează ocupaţia romană, după care aproape un mileniu destul de întunecat al românilor. Din informaţiile pe care le deţinem românii nu au avut până în secolul al XIV lea o monarhie, mai degrabă a fost vorba de alianţe între mici voievodate şi cnezate. Tradiţia monarhică de 2000 de ani se reduce la vreo 600 în practică.

Apoi trebuie să vedem cât de monarhice au fost voievodatele medievale româneşti unde s-a aplicat un sistem destul de puţin asemănător cu cel din Occident. Principiul era ereditar-electiv: adică domnitorul era ales de marii boieri din rândul familiei dinastice (Basarabii în Valahia, Muşatinii în Moldova). Alegerea se făcea de obicei după o bătălie în care predecesorul era ucis, alături de principalii săi susţinători din rândurile boierilor. Cei rămaşi în viaţă îl alegeau pe învingător (ce altceva puteau face?!?!). Iar prima grijă a noului ales era să-şi găsească şi căsăpească principalele rude de sex masculin pentru a se asigura că nu vor veni peste el cu o oaste mai mare. Cu timpul şi cu înmulţirea căsăpelilor de rude familiile dinastice au cam dispărut. În secolele XIV-XV-XVI filiaţiile sunt destul de clare, însă din secolul al XVII lea pretenţiile dinastice sunt de-a dreptul dubioase, dinastiile erau dispărute. Astfel că în secolul al XVII lea avem voievozi ridicaţi practic din rândurile marilor boieri. Secolul XVIII aduce fanarioţii pe tronurile din Valahia şi Moldova – greci recrutaţi din rândurile câtorva familii, practic un fel de funcţionari numiţi de Imperiul Otoman în cadrul unui compromis care viza acceptarea unor conducători creştini relativ loiali turcilor. Prima jumătate a secolului al XIX lea aduce nişte domnitori teoretic aleşi de marea boierime, practic impuşi de jocul geopolitic dintre imperiile Ţarist, Habsburgic şi Otoman. Abia din 1866, cu venirea dinastiei de Hohenzollern se poate vorbi despre o monarhie constituţională similară cu cele din Occident. Astfel privită, tradiţia monarhică a românilor este relativ inexistentă…

Monarhul arbitru?

Carol I a fost mult lăudat pentru arbitrajul practicat pe timpul îndelungatei sale domnii. Este vorba de celebra „rotativă guvernamentală” – regele îi aducea succesiv la guvernare pe liberali şi conservatori. Din păcate nu prea era vorba de democraţie: Carol I demitea guvernul liberal şi instala guvernul conservator. Proaspeţii guvernanţi „organizau” alegerile pentru Parlament şi surpriză! le câştigau. Apoi guvernau cu majoritate absolută în Parlament, până când regele ajungea la concluzia că trebuie schimbaţi. Nu ştiu cât de democratic era acest sistem.

Al doilea monarh, Ferdinand, a fost o personalitate slabă şi „rotativa guvernamentală” stabilită de unchiul său a funcţionat de faţadă. De fapt Ferdinand s-a aflat sub influenţa totală a soţiei sale regina Maria, amantului ei prinţul Barbu Ştirbei şi a liberalului Ion I.C. Brătianu. Acesta din urmă manevra din umbră astfel încât să intre şi să iasă la guvernare atunci când dorea el. Moartea prematură a lui Ferdinand şi fuga moştenitorului Carol al II lea cu amanta sa Elena Lupescu au distrus şi acest sistem. Regenţa minorului rege Mihai a fost ineficientă, astfel că a fost acceptat pe tron Carol al II lea. Care a încercat să revigoreze celebra „rotativă guvernamentală” a lui Carol I – însă prezenţa Elenei Lupescu şi corupţia promovată, alături de evoluţiile politice interne şi externe au dus la un eşec total. Carol al II lea a eşuat într-o dictatură regală de paradă. Mihai I ajuns pe tron după fuga tatălui său a avut o şansă să domnească abia după 23 august 1944. Nu a făcut-o, a preferat să plece în 1947 fără să fi făcut vreun gest serios pentru a evita comunizarea României…

regele carol al II lea

Adrian Cioroianu şi reabilitarea lui Carol al II lea

regele carol al II lea

Regele Carol al II lea şi viitorul rege Mihai

În ediţia din luna februarie a revistei Istorie şi civilizaţie a apărut în ediţia tipărită un articol semnat de Adrian Cioroianu cu titlul „Un nedreptăţit: regele Carol al II lea al României”. Pe scurt, Adrian Cioroianu încearcă o reabilitare a celui mai nociv conducător al României. Chestiunea a beneficiat şi de o mică dezbatere organizată de Institutul Român pentru Istorie Recentă, unde Adrian Cioroianu şi-a re-citit practic articolul publicat în revista amintită.

Cioroianu porneşte de la ceea ce vede ca fiind cele cinci păcate capitale reproşate regelui Carol al II lea: 1) dispariţia României Mari, 2) instituirea dictaturii regale, 3) instaurarea cultului personalităţii, 4) reputaţia de afemeiat, 5) incapacitatea regelui Carol al II lea de a face o alianţă cu legionarii. Cioroianu mai zice că ar exista şi alte capete de acuzare, dar în viziunea lui acestea ar fi principalele şi se apucă apoi să le demonteze pe rând.

La punctul 1 este evident că nu Carol al II lea a fost singurul vinovat de prăbuşirea României din 1940. Eu aş spune că sistemul corupt patronat de acest rege a fost responsabil de dezastru. Doar că în timpul dezbaterii de la IRIR, Adrian Cioroianu a respins ideea că regele Carol al II lea a fost corupt sau că ar fi patronat un sistem al corupţiei răspândit în toată ţara. Cioroianu a zis ceva de genul: nu Carol al II lea a inventat corupţia în România. Asta aşa este, nu el a inventat-o, el a perfecţionat-o. Când am menţionat în cursul dezbaterii una din multele afaceri de corupţie (fratele Elenei Lupescu a fabricat batiste cu chipul regelui pe care le vindea obligatoriu ostaşilor şi ofiţerilor din toată armata) Adrian Cioroianu a zis că este nevoie de mai multe dovezi.

Dictatura regală: Adrian Cioroianu susţine că nu este vorba de o dictatură reală, ci una de paradă, că de multe ori Carol al II lea nu reuşea să îşi impună punctul de vedere. Nici Stalin, Hitler, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Ceauşescu nu reuşeau de fiecare dată să-şi impună punctul de vedere, dar asta nu îi face mai puţin dictatori.

Cultul personalităţii: aici nu trebuie decât să fie comparate imagini cu străjeri-pionieri dansând pe stadioane în Bucureşti în anii 1939, 1952, 1988 şi se clarifică imediat situaţia, fără să mai intrăm în detalii de genul ziarului de propagandă a lui Carol al II lea „România” sau în problema Societăţii de Radio.

Cât de afemeiat a fost Carol al II lea? Adrian Cioroianu îi numără legăturile oficiale şi semi-oficiale şi ajunge la cifra de doar şapte femei. Cât despre obiceiul regelui Carol al II lea de a racola prostituate de pe stradă Adrian Cioroianu spune că aşa ceva nu este documentat. Eu cred că obiceiul este cât se poate de bine documentat şi are martori de genul: Armand Călinescu (ministru de Interne şi prim-ministru), Eugen Cristescu (director al Poliţiei de Siguranţă şi al Serviciului Special de Informaţii), Gavrilă Marinescu (prefectul Poliţiei Capitalei şi şeful gărzi personale a lui Carol al II lea), Constantin Argetoianu (ministru în nenumărate cabinete), Pamfil Şeicaru (directorul ziarului Curentul) plus o mulţime de rapoarte ale Siguranţei din anii dinaintea urcării pe tron (într-unul dintre acestea se povesteşte cum Carol al II lea a câştigat la cazino în Monaco şi s-a dus în maşină unde a întreţinut relaţii sexuale cu Elena Lupescu). Adrian Cioroianu spune că este vorba de viaţa intimă a unui om. Problema mea este că omul acesta a decis soarta unei ţări întregi – astfel că viaţa lui intimă, în momentul în care devine incontrolabilă sau preia controlul asupra regelui devine o mare problemă. Mecanismul era simplu: Elena Lupescu îl controla sexual şi sentimental pe Carol al II lea şi astfel a devenit centrul unei gigantice reţele de corupţie (mai există şi bănuieli că de fapt Elena Lupescu a fost agent al URSS).

Şi în sfârşit punctul al cincilea din raţionamentul lui Adrian Cioroianu: chestiunea alianţei lui Carol al II lea cu legionarii. Carol al II lea s-a visat căpitanul Mişcării Legionare, a vrut ca Corneliu Zelea Codreanu să îi cedeze locul. Nu şi-a dorit nici un moment o alianţă cu legionarii, nu a dorit să-i aducă la guvernare. Carol al II lea vedea la legionari doar disciplina şi supunerea – şi îşi dorea să le aibă el la dispoziţie.

Ce nu a spus Adrian Cioroianu despre Carol al II lea: că a inaugurat în România teroarea de stat. Execuţiile extrajudiciare (împuşcarea multor legionari în lipsa unei hotărâri judiciare) au fost evenimente care au şocat întreaga ţară. Din acel moment România nu a mai fost o democraţie, din momentul în care a dispărut supremaţia legii care a fost înlocuită cu ordinul direct al regelui. România a fost aruncată înapoi în evul mediu. Şi nu este vorba doar de legionari. O însemnare din carnetele premierului Armand Călinescu din anul 1938 ne arată adevăratele intenţii ale lui Carol al II lea: „13 noiembrie. Convorbire cu Urdăreanu. Codreanu şi Maniu. Eu nu la Maniu.” Pe 30 noiembrie Corneliu Zelea Codreanu avea să fie executat în pădurea de la Tâncăbeşti sub pretextul „fugii de sub excortă”. Ernest Urdăreanu era mareşalul Palatului şi omul de încredere al lui Carol al II lea în toate chestiunile murdare. Însemnarea lui Armand Călinescu trebuie pusă în legătură directă cu execuţia lui Codreanu şi dezvăluie faptul că regele Carol al II lea îl avea în vizor şi pe Iuliu Maniu (şi posibil şi alţi ţărănişti sau opozanţi ai Elenei Lupescu şi camarilei regale, ca profesorul Forţu sau doctorul Gerota).

Mai trebuie să spun că articolul lui Adrian Cioroianu din revista Istorie şi civilizaţie este contrabalansat de contribuţiile profesorilor Ioan Scurtu, Ion Bulei şi Andrei Pippidi. Cât despre teza „Carol al II lea a făcut foarte mult pentru cultura românească” şi ea trebuie reanalizată. Un prim exemplu: Dimitrie Gusti, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori culturali ai lui Carol al II lea, era căsătorit cu o verişoară a Elenei Lupescu. Tot la camarilă ajungem…

schwartzenberg

Elan Schwartzenberg îl spurcă pe Cornel Nistorescu. Standarde BBC la Realitatea TV

Nici nu ştiu cu ce să încep. Luni seară am ales să mă uit la Realitatea TV în loc de OTV şi nu am regretat – a fost alegerea mea să văd ceva total aiurea şi am ales bine. Am văzut o emisiune moderată de un ilustru necunoscut (pe care până acum îl văzusem mai mult în calitate de invitat pe la Realitatea TV şi Antena 3) în care Elan Schwartzenberg a şters podelele cu Cornel Nistorescu. N-am apucat să văd de la început, însă se pare că Cornel Nistorescu a zis ceva de fosta nevastă a lui Elan Schwarzenberg (parcă Mihaela Rădulescu). Chestia asta l-a scos din sărite pe Elan Schwartzenberg care l-a tratat pe Cornel Nistorescu de „criminal” pentru accidentul de acum câţiva ani când marele ziarist a făcut o manevră ilegală şi s-a suit pe doi motociclişti după care a aşteptat în maşină uitându-se cum cei doi se zvârcoleau în stradă în pragul morţii.

Cornel Nistorescu nu s-a lăsat şi l-a făcut pe Elan Schwartzenberg reprezentant al armatei israeliene în România (un fel de acuzaţie mascată de spionaj?). Elan Schwartzenberg a replicat pe aceeaşi temă: Cornel Nistorescu criminal. Cornel Nistorescu a schimbat tema de atac: fratele lui Elan Schwartzenberg face afaceri cu primarul Poteraş, deci este arondat PDL. Elan Schwartzenberg a atacat în acelaşi loc dureros: Cornel Nistorescu criminal. Moderatorul emisiunii era pe nicăieri, tema emisiunii era în aer (arestările de vameşi şi poliţişti de frontieră tratată din punctul de vedere stupid al chestiunii „cine e regina la şpaga din vămi?”). Mai era pe acolo şi Elena Vijulie, şefa de la departamentul politic dată afară de la România Liberă – dar biata de ea nu a mai făcut multe parale după ce a tamponat-o şi pe ea Elan Schwartzenberg (îmi amintesc că Elena Vijulie se lăuda parcă pe la Antena 3 că ea nu ştie cum funcţionează un automobil şi totuşi este o şoferiţă minunată – să ne ferească Dumnezeu de aşa şoferiţe!). Una peste alta a fost o emisiune veselă. Îi zice BURSA PARIURILOR de la RealitateaTV şi dă un premiu de 10.000 de euro celui care răspunde argumentat la întrebarea „Cine credeţi că este Regina de pe tabla de şah a corupţiei din vămi?” Eu ştiu răspunsul: Traian Băsescu! Argumentarea: că aşa vrea Realitatea TV! Încă nu îmi este clar dacă circul dintre Elan Schwartzenberg şi Cornel Nistorescu a fost pe bune sau regizat.

Spun asta pentru că după „Cornel Nistorescu criminal” am avut parte de o altă emisiune veselă. Aceasta a fost moderată de adevăratul zeu al somnului, Cătălin Striblea (Mircea Badea îl acuză că ar fi zeul somnului pe Adrian Ursu, proaspăt expulzat de la Realitatea TV, vezi aici de ce). Eu cred că Adrian Ursu e pe extasy pe lângă Cătălin Striblea, pe mine mă ia somnul când îl aud vorbind pe ăsta. În studiou, alături de Striblea îi aveam aşa: pe Ion M. Ioniţă de la Adevărul, profesorii universitari Adrian Cioroianu şi Cristian Pîrvulescu şi… PAM-PAM! vestitul Garcea de la Vacanţa Mare, pe numele lui adevărat Mugur Mihăiescu! Cred că Realitatea TV şi-au angajat un expert în suprarealism, astfel nu se explică această alăturare. În ce hal de decădere trebuie să fi ajuns profesorii universitari Adrian Cioroianu şi Cristian Pîrvulescu să meargă la o emisiune cu Garcea de la Vacanţa Mare?!? Disperarea trebuie să fie mare de tot… Dar staţi, că nu se termină aici: Garcea de la Vacanţa Mare le-a dat ruşine maximă profesorilor universitari Adrian Cioroianu şi Cristian Pîrvulescu! Adrian Cioroianu a mormăit chestii absolut ininteligibile pe tot parcursul emisiunii, iar Cristian Pîrvulescu a încercat să fie amuzant! Cristian Pîrvulescu amuzant! Uneori are câte ceva de spus, dar în nici un caz amuzant, poate că e amuzant cu prietenii lui, dar la televizor nu are pic de umor. Garcea în schimb a avut opinii de bun simţ, exprimate într-un limbaj clar şi simplu, l-a ironizat de câteva ori pe Cristian Pîrvulescu, l-a ignorat pe Adrian Cioroianu şi a avut cu adevărat o comunicare cu Ion M. Ioniţă. Moderatorul Cătălin Striblea a fost total în afara emisiunii, făcea nişte chestii cu nişte eprubete, vroia să demonstreze în direct principiul vaselor comunicante, n-am înţeles foarte bine.

Cei de la Realitatea TV experimentează intens şi sunt acum aproape sigur că şi-au angajat un expert în suprarealism. Moderatorii emisiunilor sunt pe lângă ce se întâmplă în platou, invitaţii îşi văd de ale lor (Elan Schwartzenberg îl tratează pe Cornel Nistorescu de criminal, moderatorul face deschideri de şah, Cătălin Striblea se joacă de-a pionierul chimist, Garcea de la Vacanţa Mare îşi vede de glumele lui, profesorii universitari fac pe umoriştii). Este un delir total. Eu vreau s-o văd pe Andreea Creţulescu în costum de samba alergând prin platou în timpul emisiunilor. Să fie ceva de genul: la 11:07 trece Creţuleasca în chiloţi prin platou. Să vezi atunci vârf de audienţă!

P.S. Piticu vorbeşte aici de ce are succes PRO TV şi restul se duc la groapă.