Arhiva etichetelor: Al Doilea Razboi Mondial

Puţină ipocrizie franceză. Parisul înfloritor sub ocupaţia germană

În 2008 presa franceză se inflama împotriva unei expoziţii fotografice care prezenta viaţa veselă din Parisul aflat sub ocupaţie germană. Sute de fotografii color făcute de Andre Zucca ne pun în faţa ochilor un Paris înfloritor, cu oameni care nu par foarte afectaţi de cizma grea a naziştilor. Mai mult, soldaţii germani se plimbă fără teamă printre milioanele de francezi care îi privesc ca parte a peisajului. Ideea principală a fost că fotografiile au fost realizate pentru o revistă de propagandă germană, astfel că fotograful a căutat să arate partea frumoasă a lucrurilor din Parisul ocupat. Sigur, fotograful este vinovat. Îmi vine greu să cred că toate imaginile de aici au fost regizate. Cea mai grăitoare mi se pare imaginea pe care am preluat-o aici, cu soldatul german singur care îndrăzneşte să coboare la metrou.

Soldat german singur la metrou în Paris

Soldat german singur la metrou în Paris

Acest scandal mai vechi mi-a fost reamintit de cartea lui Sonke Neitzel, „Soldaten. On fighting, killing and dying”. Istoricul german se foloseşte de mii de pagini de transcrieri ale convorbirilor dintre prizonierii germani înregistrate în secret de serviciile de informaţii britanice. La un moment dat, unul din prizonierii germani spune ceva de genul: după ce vom ocupa Londra sigur nu ne va fi la fel de uşor ca în Paris, aici englezii sunt în stare să ne omoare. Această mărturie a unui soldat care încă credea sincer în victoria finală a lui Hitler vine să-mi confirme fotografiile care i-au scos din sărite pe francezi.

Armata română şi frontul de est văzute din perspectivă rusă

Situl rus waralbum.ru prezintă o colecţie impresionantă de imagini din Al Doilea Război Mondial, majoritatea lor reprezentând punctul de vedere sovietic asupra conflictului. Din această colecţie fac parte şi foarte multe imagini cu soldaţi români, cele mai multe provenind din surse sovietice. Le-am ordonat cronologic mai jos, cele mai impresionante pentru mine au fost cele din anul 1940, de la momentul anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică.

Bineînţeles, sovieticii nu-l puteau lăsa deoparte pe regele Mihai, atât alături de mareşalul Ion Antonescu, cât şi alături de un mareşal sovietic cu ordinul Pobeda în piept.

Adevărul despre prizonierii români din Uniunea Sovietică

Începem să aflăm adevărul despre cele întâmplate cu prizonierii români din Uniunea Sovietică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vitalie Văratec, Vladimir Ivanovici Korotaev şi Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov au editat volumul de documente „Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956”, Monitorul Oficial 2013. Cartea a fost lansată de Ministerul Afacerilor Externe (detalii aici) şi nu pot să vă spun unde se găseşte de cumpărat. Am ales câteva detalii din acest volum.

Arhivele sovietice ne spun că au fost înregistraţi pe tot parcursul războiului 187.367 prizonieri români dintre care 132.755 au fost eliberaţi, iar 54.602 au decedat (o rată a mortalităţii de 29,1%). Aceleaşi arhive, în documente diferite, susţin că între anii 1941-1945 trupele sovietice au capturat 236.420 militari români. Diferenţa de 49.053 persoane poate fi explicată prin sistemul defectuos de înregistrare a prizonierilor practicat de sovietici, dar şi prin faptul că prizonierii erau înregistraţi abia la sosirea lor în lagăre – iar mulţi din ei mureau pe drum. Pe de altă parte, arhivele militare româneşti au înregistrat cifra de 367.976 militari dispăruţi (alături de 92.620 morţi şi 333.966 răniţi). De exemplu, în lagărul 165 de la Taliţî regiunea Ivanovo au fost trimişi între 23 decembrie 1942 şi 20 ianuarie 1943 un număr de 8.759 militari români, dintre care 2.259 au murit pe drum.

Cât despre condiţiile de viaţă din lagărele de prizonieri să-i dăm cuvântul soldatului sovietic Fiodor Ilici Socikov din corpul de pază al lagărului nr. 93 de la Tiumen:

Am observat că prizonierul de război Eftilei Cauneac a strâns ceva iarbă crescută pe marginea plutei şi a început s-o mănânce. L-am avertizat cu voce tare de pe mal să nu mănânce iarbă, dar el a continuat în pofida interdicţiei mele categorice. I-am ordonat să revină pe mal şi, în momentul când a ajuns la mal am observat că din gură îi curgeau spume, era cuprins de o moleşeală totală, iar apoi au început convulsiile. În această stare a fost trimis la serviciul sanitar pentru a i se acorda asistenţă medicală.

Între 18 septembrie şi 21 octombrie 1943 un număr de 13 prizonieri români din lagărul 93 de la Tiumen au consumat plante sălbatice, 8 dintre ei au murit intoxicaţi, 5 au fost salvaţi. Bineînţeles că de foame au mâncat cicuta virosa (o muşcătură din rădăcina acestei plante ucide un om într-o oră) nu doar ca să le facă în ciudă gardienilor sovietici.

Atrocităţile sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord din iunie 1940

La începutul anului 1940 regele Carol al II-lea le promitea basarabenilor că nu îi va abandona în faţa sovieticilor (detalii aici). Însă regimul de corupţie care domnea în România a lăsat armata fără armament, iar sistemele de alianţe care garantau graniţele României dispăruseră de mult. Pe 28 iunie 1940 România a cedat Basarabia fără luptă. În rândurile de mai jos puteţi citi un raport al Serviciului Secret de Informaţii care sintetiza dezastrul retragerii armatei şi autorităţilor române din Basarabia. Până la urmă a fost un rezultat de neevitat al corupţiei.

Retragerea armatei române din Basarabia în iunie 1940

Retragerea armatei române din Basarabia în iunie 1940

Raportul Serviciului Secret de Informaţii despre retragerea din Basarabia

Prin ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 şi acceptat de guvernul român la 27 iunie 1940, cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord urma să se facă cu respectarea următoarelor clauze:

Clauzele ultimatului

1. În termen de patru zile, cu începere dela 28 iunie 1940, orele 14, teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord va fi evacuat de trupele şi autorităţile române.

2. Pe de altă parte, în mod succesiv, acelaşi teritoriu va fi luat în stăpânire de forţele Armatei Roşii.

3. La 28 iunie 1940, forţele Armatei Roşii vor ocupa punctele Chişinău, Cernăuţi şi Cetatea Albă.

4. Autorităţile vor trebui să predea în perfectă stare şi în întregime: căile ferate, depozitele de orice fel, întreprinderile industriale, etc..

5. Se va constitui o comisie mixtă plenipotenţiară, care va reglementa formalităţile predării.

Evacuarea a început în ziua de 28 iunie 1940, orele 14.

Comportarea trupelor şi autorităţilor române

Trupele şi autorităţile române au căutat să respecte întocmai aceste clauze, luând toate măsurile în consecinţă; cunoscându-se însă că evacuarea în acest termen nu se va putea realiza complect, s-a cerut o prelungire de două zile, cu respectarea clauzelor iniţiale, ceea ce a şi fost acceptat de guvernul sovietic.

A. Comportarea sovietelor în timpul retragerii armatei şi autorităţilor române

Comportarea guvernului sovietic

Guvernul sovietic nu a respectat clauzele ultimatumului, considerându-le ca pe nişte noţiuni sterile pentru opinia publică internaţională, deoarece cuvântul de ordine dat şi executat de armata şi autorităţile sovietice a fost:

a) Ocuparea armată dintr-odată a întregului teritoriu basarabean şi bucovinean în cel mai scurt timp şi cu toate mijloacele avute la dispoziţie. În acest scop, unităţile sovietice s-au infiltrat mult în spatele trupelor române, care se retrăgeu conform planului prestabilit, ocupând diferite localităţi şi noduri importante şi vitale de comunicaţie, fie prin înaintarea rapidă a unităţilor motomecanizate, fie prin debarcarea de paraşutişti, fapt ce a împiedicat şi desorganizat măsurile luate de autorităţile române pentru evacuare, blocând reţeaua de comunicaţie şi ocupând punctele principale locale de legături şi transmisiuni, făcând astfel imposibilă efectuarea evacuării diferitelor depozite de armament şi materiale ale Armatei. În acelaş timp, aviaţia sovietică evolua pe deasupra trupelor române în retragere, producând o mare panică.

b) Instigarea şi înarmarea elementelor ostile şi tulburente locale prin agenţi comunişti infiltraţi pe tot teritoriul cedat odată cu înaintarea unităţilor motomecanizate şi debarcarea paraşutiştilor. aceştia au format bande de terorişti, dedându-se la acte de sabotare şi teroare, împiedicând evacuările, executând aresări şi sechestrând şefi de autorităţi, insultând şi molestând ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, degradând reţeaua de comunicaţii şi transmisiuni şi dezarmând autorităţile române locale pentru menţinerea ordinei. Toate aceste acte erau executate cu sprijinul şi încurajarea trupelor sovietice infiltrate.

c) Dezarmarea unităţilor române izolate de către trupele sovietice regulate

Dat fiind că, unităţile motomecanizate şi paraşutiştii sovietici s-au infiltrat în spatele trupelor române şi au ocupat diferite localităţi şi noduri vitale de comunicaţie, blocând gările şi oprind plecarea trenurilor, transporturile nu au putut fi dirijate la timp conform planurilor de evacuare.

Profitând de această situaţie critică, trupele sovietice motomecanizate sub comandă au înconjurat formaţiunile mici române şi sub ameninţarea mitralierelor de pe tancuri şi autoblindate, le-au dezarmat, le-au luat mijloacele de transport, au arestat şi degradat ofiţerii şi subofiţerii, punându-le astfel în imposibilitate de a-şi continua evacuarea.

În continuarea operei de terorizare a acestor unităţi, trupele sovitice au obligat, sub ameninţare, pe ofiţerii şi soldaţii români să strângă armamentul, rezultat din dezarmare şi să-l depoziteze în locurile fixate de ei.

După aceasta, trupa a fost lăsată voia întâmplării, soldaţii basarabeni fiind obligaţi să plece în localităţile de origină cu rechiziţiile (animale, cai şi căruţe), soldaţii din Vechiul Regat lăsaţi fără comandanţi, hrană şi mijloace de transport, iar ofiţerii expuşi – mai întâi – batjocoririi publice, apoi încarceraţi.

d) Desfăşurarea unei intense propagande de denigrare a Armatei şi Autorităţilor române de falsificare a situaţiei politice din România şi de proslăvire a regimului comunist Uniunea Sovietică.

Pentru aceasta, agenţii comunişti, plasaţi dinainte în Basarabia şi Bucovina de Nord, precum şi cei veniţi odată cu primele trupe de infiltraţie, au făcut aprecierei jignitoare şi de ponegrire a Armatei Române şi a Comandamentului său, au criticat vehement şi cu ostilitate activitatea desfăşurată de autorităţile române, căutând să dovedească incapacitatea şi lipsa de gospodărire a conducătorilor şi starea de mizerie a populaţiei în comparaţie cu situaţia din U.R.S.S..

Totodată, agenţii sovietici au afirmat că în România este o mare sărăcie, că a isbucnit revoluţia, că Ungaria şi Bulgaria au declarat război României, ocupând Transilvania şi Dobrogea, şi că trupele germane au ocupat Bucureştii pentru a restabili ordinea.

În acelaşi timp, agenţii au căutat să descrie regimul de libertate şi prosperitate din Uniunea Sovietică, promiţând Basarabenilor şi Bucovinenilor acelaş regim şi bună stare. Toate acestea au avut de scop, pe de o parte să inducă în eroare populaţia, înşelându-i buna credinţa, ascunzând contrasturile dintre viaţa din teritoriile cedate şi cea din U.R.S.S., şi pe de altă parte să provoace un spirit de ostilitate faţă de România. Scopul principal – însă – era să determine pe cei cari voiau să se repatrieze de a renunţa la această idee.

B. Comportarea sovietelor după retragerea Armatei şi Autorităţilor Române

Comportarea faţă de ofiţerii arestaţi

În general, arestările ofiţerilor români s-au făcut numai pentru şicanarea, molestarea şi batjocorirea lor, fără motive juridice întemeiate. Acest lucru se constată din declaraţiile ofiţerilor repatriaţi, în care sunt expuse – în general – următoarele motive invocate de organele sovietice cu ocazia arestării lor:

a) Primul motiv şi cel mai grav pentru organele sovietice, invocat împotriva celor arestaţi, este faptul că erau ofiţeri români şi educaţi deci – împotriva U.R.S.S. şi regimului de acolo.

b) Al doilea motiv, tot atât de grav, este faptul că au făcut educaţia soldaţilor de sub comandă în spirit anti-comunist şi anti-sovietic.

c) Al treilea motiv este faptul că ofiţerii români au tolerat maltraterea soldaţilor basarabeni de sub comandă.

d) Al patrulea motiv este că au executat ordinele guvernului român de a face lucrări şi de a se pregăti pentru un eventual războiu împotriva U.R.S.S..

e) Al cincilea motiv, este faptul că ofiţerii români au făcut propagandă anti-sovietică printre soldaţi şi populaţia civilă.

f) Al şaselea motiv constă în faptul că ofiţerii români au făcut şi ordonat rechiziţii dela populaţia basarabeană şi bucovineană.

g) În şfârşit, al şaptelea motiv este bănuiala că au făcut spionaj în favoarea României.

Interogatoriile şi cercetările ofiţerilor se făceau sub continui ameninţări (împuşcare, deportare în Siberia), insulte, ofense şi înjurături. Unii ofiţeri în stare de arest au fost chiar şi loviţi. În general, toţi ofiţerii erau forţaţi – sub ameninţări – să semneze declaraţii, al căror conţinut – ticluit de organele anchetatoare – nu era cunoscut, deoarece declaraţiile erau redactate în limba rusă şi nu aveau interpret oficial recunoscut de ambele părţi.

Deasemenea, erau obligaţi – sub ameninţări şi insulte – să recunoască depoziţiile false făcute de indivizi puşi de către organele anchetatoare. Ofiţerilor li se propuneau – sub ameninţări – presiuni şi maltratări morale – să dea informaţiuni asupra organizării şi dotării Comandamentului Armatei române. Au fost obligaţi să declare domiciliile lor şi rudelor din România.

Totodată, majoritatea ofiţerilor au fost obligaţi să dea declaraţie – pe cuvânt de onoare – că vor servi Statul Sovietic, dând informaţiuni asupra intenţiunilor probabile ale Germaniei faţă de U.R.S.S. şi că nu vor spune nimănui tratamentulo la care au fost supuşi în timpul arestării şi anchetării. Deasemenea, unor ofiţeri români li s-a propus să rămână în serviciul Armatei sovietice cu aceleaăi grade, sau altele mai superioare.

Tratamentul în timpul reţinerii

Toţi ofiţerii au fost încarceraţi la un loc cu criminalii şiinfractorii de rând, fiind puşi să spele podelele, să care hârdaiele cu materii fecale şi să cureţe closetele cu mâinile. Erau cazaţi câte 16-18 persoane în celule de 4,50 x 1,80 x 4 metri care în mod normal nu puteau adăposti decât trei delicvenţi. Dormeau pe pardoseală de ciment, fără nici un fel de cazarmament, din care cauză ofiţerii erau nevoiţi săîşi aştearnă hainele pe jos.

Hrana era mai mult decât insuportabilă, şi preparată în condiţiuni infecte, constând în general dintrîo apă fiartă, murdară, în cele mai multe cazuri fără zahăr, căreia i se zicea ceai, circa 400 grame pâine neagră şi rău preparată pe zi, supe de arpacaş sau hrişcă, fără grăsimi, şi uneori ciorbă de varză şi sfeclă furajeră, sau supă de macaroane. Seara, hrana consta din acelaş ceai sau apa dela macaroane.

Masa se servea la ore nepotrivite, uneori ceaiul la ora 12, prânzul pe la ora 16 sau 18, iar masa de seară pe la ora 23-24, sau la mic interval după masa de prânz. Vesela consta exclusiv dintr-o strachină de lut şi o lingură de lemn, în care se servea atât masa cât şi ceaiul şi apa.

Ofiţerii nu erau scoşi din celule decât pentru cercetări – numai noaptea – şi la closet de două ori pe zi – la ora 4 şi 18, restul timpului fiind petrecut în aceste celule suprapopulate, cu miros pestilenţial, pline de ploşniţe şi paraziţi şi într-o temperatură aproape insuportabilă, unde mai erau nevoiţi să-şi facă nevoile şi în hârdău.

Ofiţerilor nu li s-a permis să aibă sau să-şi procure rufărie, săpun şi cele mai elementare lucruri şi materiale pentru higiena corporală. Baia se făcea odată la 20 de zile, într-un timp foarte limitat, cu care ocazie îşi spălau şi cămaşa de pe ei. Deasemenea nu li se permitea să aibă obiecte de bărbierit, fiind tunşi şi bărbieriţi cu maşina de tuns.

Din cauza promiscuităţii, în care se aflau, la un loc cu indivizi de pe cea din urmă treaptă a societăţii, şi din cauza lipsei de îngrijire higienică, toţi s-au umplut de paraziţi, unii îmbolnăvindu-se fie că dormeau pe jos, fie din cauza hranei şi necurăţeniei. Asistenţa medicală era inexistentă, lipsind atât medici cât şi medicamente strict necesare. Vizita medicală era făcută – odată la 3-4 zile – de câte două surori de caritate, absolut nepregătite, iar medicamentele administrate constând din sare amară, chinină şi tinctură de iod. Cercetările aveau loc numai noaptea, la diferite ore, cu scopul de a deranja pe cei din celulă, adăugându-se un supliciu în plus la cele existente.

Paznicii închisorii şi sentinelele aveau o comportare faţă de ofiţeri mai jignitoare decât faţă de criminalii şi infractorii de rând, înjurându-i, molestându-i, îmbrâncindu-i, ofensându-i şi forţându-i să spele podelele, să cureţe closetele cu mâinile şi să care hârdaiele cu murdării. Cererile ofiţerilor în legătură cu procurarea de obiecte de higienă, rufărie şi alimente erau nesocotite şi luate în derâdere. În timpul arestării, ofiţerilor şi subofiţerilor li s-au luat toate obiectele de preţ şi bagajele, fără a li se da vreo dovadă. Multe din aceste lucruri au fost restituite la repatriere, însă toate erau devalizate de către soldaţii sovietici. Ofiţerii – la eliberare – au fost însă obligaţi să semneze declaraţii că au primt toate lucrurile. Ofiţerii combatanţi, basarabeni şi bucovineni, au fost opriţi – fără excepţie – în închisori şi trimişi în judecată.

Prin toate cele arătate mai sus, se urmărea demoralizarea şi maltratarea morală a ofiţerilor pentru a-i forţa să recunoscă învinuirile făcute de anchetatori, de a da informaţiunile cerute şi de a primi propunerile de a face servicii Statului sovietic.

C. Atitudinea faţă de populaţia civilă

Faţă de populaţia civilă, atitudinea autorităţilor sovietice, în special N.K.V.D., era mai mult decât intolerantă.

Foştii funcţionari erau arestaţi şi supuşi aceluiaşi tratament ca şi ofiţerii. Averile lor au fost confiscate şi lăsaţi pe drumuri fără nici un mijloc de traiu.

Intelectualii români erau deasemenea arestaţi şi duşi în interiorul U.R.S.S., mulţi fiind executaţi sub învinuirea şi bănuiala de a fi fost ostili regimului sovietic. Toate acestea de mai sus, numai în urma denunţurilor făcute şi a informaţiunilor culese anterior de către agenţii sovietici trecuţi clandestin pe teritoriu român.

Ţăranii au fost obligaţi să predea totul organelor sovietice şi în caz de refuz, s-a răspuns cu arestarea, executarea sau deportarea în interiorul U.R.S.S..

Persoanele care doreau să se repatrieze au fost şicanate, purtate din loc în loc, în scopul de a renunţa la această idee, bunurile lor mobile şi imobile confiscate şi obligaţi să semneze declaraţii că după sosirea în România vor activa în favoarea Serviciului de Spionaj sovietic, părinţii lor fiind opriţi ca ostateci. Mutora li se propunea să rămână pe loc, promiţându-li-se funcţii înalte în administraţia sovietică.

Foştii parlamentari români – în special cei care făcuseră parte din Sfatul Ţării şi Frontul Renaşterii Naţionale – au fost arestaţi şi trimişi în judecată sub învinuirea de trădare şi pactizare cu autorităţile române. Deasemenea foştii ofiţeri şi subofiţeri din armata albă au fost până la unul executaţi fără nici un fel de judecată.

Mulţi foşti funcţionari români, cari nu au fost arestaţi în primele zile după desăvârşirea ocupaţiei, au fost obligaţi să contuinue serviciul, iar cei care au refuzat, au fost arestaţi şi trimişi în judecată sub învinuirea de sabotaj.

Bisericile au fost închise, preoţii batjocoriţi, unii arestaţi şi obligaţi să presteze alte servicii decât cel religios. Numai datorită intervenţiei populaţiei, bisericile au fost redeschise, însă cei cari le frecventau erau suspectaţi. Unele biserici au fost – însă – transformate în cantine sau sedii de Înalte Comandamente Militare.

La repatriere, autorităţile sovietice au oprit atât ofiţerilor cât şi populaţiei civile banii şi obiectele de preţ, lăsându-li-se numai câte 1.000-2.000 lei, pentru restul dându-li-se câte o dovadă, în care se arăta că sumele oprite constituiau o contrabandă de valută.

Comiţând aceste acte reprobabile, autorităţile sovietice urmăreau trei scopuri bine distincte:

a) În primul rând se căuta determinarea populaţiei civile de a renunţa la ideea de repatriere, pentrucă acest lucru ar fi aruncat o lumină urâtă asupra regimului sovietic.

b) În al doilea rând, prin teroarea deslănţuită de organele Gugobez, se urmărea ca cei repatriaţi să acţioneze în favoarea Serviciului de Spionaj sovietic, acesta interesându-se de situaţia Armatei române şi de planurile probabile ale Germaniei faţă de U.R.S.S..

c) În al treilea rând, autorităţile sovietice căutau să determine populaţia civilă de a se transforma în agenţi de propagandă comunistă în vederea întăririi cât mai urgente a regimului comunist în teritoriile cedate.

Galerie foto: Odesa sub ocupaţia română în 1943

M-am gândit să completez cu mai multe imagini amintirile unui rus care a trăit în Odesa din timpul ocupaţiei române, amintiri publicate de ziarul Timpul de la Chişinău. Iată aici un fragment din memoriile lui Evgheni Tverskoi:

Treptat, viaţa în Odesa s-a normalizat. Staliniştii au lăsat însă multe distrugeri. Întreprinderile din Odesa au fost aruncate în aer. Depozitele cu produse alimentare, la fel, au fost nimicite, iar intrarea în port a fost blocată de vase scufundate.

Românii au reconstruit, în primul rând, bisericile. Ulterior, au demarat lucrările de refacere a fondului locativ-comunal. Muncitorii şi ţăranii s-au implicat activ. Pentru opt ore de muncă ei primeau 4-7 mărci. Administraţia orăşenească i-a asigurat cu raţii, care depăşea până şi normele din Germania. Precizez că un singur muncitor primea în fiecare lună – 0,5 kg de unt, un litru de ulei de floarea-soarelui, 2 kg de zahăr, 5-6 kg de cereale, făină şi macaroane, 2 kg de carne, o jumătate de litru de vodcă, 300 de ţigări şi un kilogram de pâine pe zi.

(…)

Oamenii erau asiguraţi nu doar cu o bucată de pâine. Au apărut şi locuri de distracţie. Românii au renovat Opera orăşenească din Odesa. Binecunoscutul tenor Seliavin a fost numit directorul acesteia (în timpul regimului stalinist el primea o pensie mizeră). Românii şi germanii veneau la Odesa ca să ascultele operele „Boris Godunov”, „Evgheni Oneghin” sau baletele „Lacul lebedelor”, „Frumoasa adormită” etc. De asemenea, a fost reconstruit Conservatorul din Odesa condus de celebra interpretă Lidia Lipkovskaia.

Şi acum imaginile, provenite din arhiva fotografului german Willy Pragher.

Galerie foto: dragoste în vremea războiului, franţuzoaicele şi naziştii

Am găsit în arhivele germane câteva imagini extrem de rare: fotografii dintr-un bordel din Franţa ocupată de nazişti în al Doilea Război Mondial. Este vorba de un bordel militar (sau militarizat) din Brest, portul de la Atlantic care găzduia baza submarinelor germane ce atacau convoaiele aliate.

Imaginile din acest bordel mi-au amintit de alte fotografii, de data aceasta din arhiva revistei Life, care ilustrează ce au păţit franţuzoaicele care au „colaborat la orizontală” după eliberare. Iar la sfârşit am pus fotografiile unor tineri francezi din poliţia regimului de la Vichy, chiar înainte de a fi executaţi la Marsilia de maquisarzi.

De ce a atacat Hitler Uniunea Sovietică?

tanc-german

Victor Suvorov susţine că Stalin se pregătea să atace pe un front de la Baltica la Marea Neagră, iar atacul lui Hitler din 22 iunie 1941 nu a fost altceva decât o lovitură grăbită de prevenire a tăvălugului sovietic ce se pregătea să pornească spre Atlantic.

În sprijinul raţionamentului său, Victor Suvorov aduce o prezentare extrem de detaliată a dispozitivului militar sovietic de la graniţa cu Germania nazistă şi cea cu România. Cifrele exacte şi denumirile unităţilor le găsiţi în cărţile lui Suvorov. Dar sunt confirmate aceste afirmaţii din alte surse?

Istoricul român Petre Opriş a verificat în arhivele militare ce ştiau românii şi germanii despre dispunerea trupelor sovietice (în „Omagiu istoricului Dan Berindei”, Focşani, 2001, p. 415-425). Informaţiile din rapoartele militare româneşti au rezultat în urma spionajului, iar datele nu au cum să coincidă perfect cu cele prezentate de Victor Suvorov (care nu prea citează surse exacte în sprijinul afirmaţiilor sale).

Chiar şi aşa, spionajul românesc a stabilit în vara anului 1941 că în Bucovina, pe Prut şi la Marea Neagră sovieticii aduseseră între 20 şi 24 divizii de infanterie (dintre care cel puţin 5 divizii de infanterie motorizată), 2-4 divizii de cavalerie şi 6-7 brigăzi motomecanizate. Pe Nistru se găseau încă 4 divizii de infanterie, 4 divizii de cavalerie şi cinci brigăzi motomecanizate. Informaţiile obţinute de spionii armatei române coincid cu datele prezentate de Victor Suvorov. Doar deschiderea arhivelor armatei sovietice ar putea tranşa definitiv chestiunea.

O concluzie a spionajului militar german prezent pe Prut din 7 iunie 1941: „Această concentrare de trupe rapide dă posibilitatea ruşilor în orice moment să treacă la ofensivă pentru a pătrunde în Moldova. După cadrul general şi rapiditatea execuţiei măsurilor ruseşti trebuie contat că armata rusă poate fi gata pentru ofensivă către sfârşitul lunii iunie”. Victor Suvorov afirmă că Stalin dorea să declanşeze atacul în prima duminică a lunii iulie 1941, doar că Hitler i-a luat-o înainte.

Cărţile lui Victor Suvorov le găsiţi la librăria Elefant.

Galerie foto: armata română în Transnistria 1942-1943

Alte imagini din colecţia fotografului german Willy Pragher: santinele române pe Nistru, soldaţi în marş prin Transnistria, artileria română la Odessa…

Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor

Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989. Doar că foarte puţini au citit documentul acestei denunţări.

Puteţi citi aici hotărârea Sovietului Deputaţilor Poporului în care este condamnat Pactul Ribbentrop Molotov. Această hotărâre spune în sesenţă la punctul 2 că URSS a fost silită să facă această înţelegere cu Germania nazistă de contextul internaţional (deputaţii sovietici au suferit o mică amnezie cu privire la negocierile purtate de Stalin cu Franţa şi Marea Britanie în paralel cu cele purtate cu Germania nazistă, Stalin putea alege să se alieze cu Londra şi Parisul).

Punctul 3 al hotărârii spune că protocolul secret este împotriva bunelor practici ale relaţiilor internaţionale (se mai aruncă şi un semn de întrebare asupra originalităţii protocolului secret, asta după ce zeci de ani Moscova a negat că a existat un astfel de protocol).

La punctul 4 deputaţii sovietici spun că Pactul Ribbentrop Molotov a fost anulat de atacul Germaniei naziste din 22 iunie 1941. (Deja decizia asta nu zice nimic nou!)

Punctul 5 este cel mai interesant. La început spune că Pactul Ribbentrop Molotov nu este conform cu principiile leniniste de politică externă (vă amintiţi planul lui Lenin de atacare a României pe două fronturi dinspre Ungaria şi Ucraina?) „Trasarea sferelor de influenţă ale Germaniei şi URSS a fost împotriva independenţei şi suveranităţii unor terţe ţări” spune documentul de la Moscova şi continuă spunând că la momentul semnării Pactului Ribbentrop Molotov relaţii dintre URSS şi Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda şi Polonia erau reglementate printr-o serie de tratate care garantau independenţa şi suveranitatea teritorială a acestor state.

Aţi observat detaliul? Nimic despre Basarabia, nimic despre România. Printre rânduri eu citesc aşa: Basarabia nu este pe aceeaşi poziţie cu Estonia, Lituania, Letonia, Polonia şi Finlanda. Din punctul de vedere al faptelor lucrurile sunt clare: Estponia, Lituania şi Letonia sunt în NATO şi UE, Republica Moldova este blocată de un conflict îngheţat.

Condamnarea Pactului Ribbentrop Molotov a fost făcută din vârful buzelor şi în nici un caz nu se referă la Basarabia. (Mai e un detaliu care nu îmi dă pace: am impresia că există o legătură între faptul că pe 24 decembrie 1989 se adopta acest text pervers la Moscova, iar pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu era împuşcat la Târgovişte).

Vă puteţi delecta mai jos cu o fotografie din 22 septembrie 1939, când generalul nazist Heinz Guderian se bucura la Brest-Litovsk alături de generalul sovietic Semion Krivoşein de împărţirea Poloniei.

Heinz Guderian si Semion Krivosein

Cât de fascişti şi nazişti au fost românii

La Chişinău (dar şi la Bucureşti) se folosesc greşit cuvintele nazism şi fascism. Românii nu au fost niciodată fascişti sau nazişti, însă pentru scopuri propagandistice cuvintele acestea sunt folosite cu insistenţă maximă.

Fascismul reprezintă doctrina politică creată de Benito Mussolini pentru Partidul Naţional Fascist (alcătuit din fascii – echipe paramilitare pe care le-a folosit la cucerirea prin forţă a guvernării din octombrie 1922). Nazismul reprezintă doctrina creată de Adolf Hitler pentru NSDAP – Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani.

În perioada interbelică au existat în România mai multe încercări de imitare a fasciilor italiene însă au rămas total lipsite de importanţă. Un partid nazist a existat la Bucureşti, condus de colonelul Ştefan Tătărescu, fratele premierului Gheorghe „Guţă” Tătărescu (nazism cu voie de la stăpânire). Extrema dreaptă din România interbelică a fost reprezentată de LANC (Liga Apărării Naţional Creştine a profesorului AC Cuza) şi Legiunea Arhanghelului Mihail (care a purtat şi denumirea de Garda de Fier). În general acţiunile şi politicile celor două organizaţii sunt prezentate amestecat (este adevărat că fondatorul Legiunii Arhanghelului Mihail, Corneliu Zelea Codreanu a făcut parte din LANC, însă cele două organizaţii chiar nu trebuie confundate). În perioada comunistă s-au depus eforturi din partea unor istorici pentru a se demonstra faptul că Legiunea Arhanghelului Mihail a fost subordonată Germaniei naziste, însă documentele ne spun altceva despre părerea pe care o avea Adolf Hitler faţă de Horia Sima sau ce gândeau cu adevărat naziştii faţă de legionari. Pe scurt: legionarii nu au fost nazişti şi nici fascişti (deşi au avut legături cu partidele totalitare din Italia şi Germania, ideologia legionară avea multe puncte comune cu fascismul şi nazismul, dar şi destule diferenţe majore).

De multe ori regimul politic al mareşalului Ion Antonescu este descris drept fascist sau nazist. O greşeală: Ion Antonescu a instaurat un regim clasic de dictatură militară, guvernând cu ajutorul militarilor (după o scurtă perioadă de colaborare politică cu Legiunea Arhanghelului Mihail). Ion Antonescu nu a fost nazist şi nici fascist – a fost şeful unei dictaturi militare, ajuns la putere printr-o lovitură de stat, dat jos prin altă lovitură de stat. Mareşalul Ion Antonescu şi colaboratorii lui apropiaţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi pentru crime de război (în principal pentru exterminarea evreilor din Basarabia şi Bucovina de Nord). Guvernarea lui Ion Antonescu nu a avut un program politic şi o ideologie în adevăratul sens al acestor cuvinte – a fost o dictatură militară pe vreme de război care a comis Holocaustul din România.

După al Doilea Război Mondial maşinăria de propagandă sovietică a întipărit în minţile multor oameni echivalenţa falsă „aliaţii lui Hitler= fascişti şi nazişti”. De multe ori s-a mers şi pe ideea „cine este împotriva comunismului este fascist şi nazist”. Propagandiştii sovietici au ştiut să îşi facă meseria: ecuaţiile simple sunt memorate uşor şi au eficienţă maximă.

Scrisul de mână al lui Ion Antonescu. Mareşalul pornit împotriva corupţiei

Mareşalul Ion Antonescu era hotărât să demoleze sistemul corupţiei stabilit de regele Carol al II lea şi Nicolae Malaxa. De aici au rezultat o mulţime de rapoarte ale anchetelor ordonate de mareşalul Ion Antonescu care încerca să priceapă chiar în timp de se defăşura cel de-al Doilea Război Mondial cum de s-au cheltuit miliarde de lei pentru înarmare şi totuşi armata română era lipsită de echipamente. Am scris aici despre mecanismul corupţiei pus pe picioare de Nicolae Malaxa.

În imaginile de mai jos puteţi citi un raport alcătuit de generalul Zwiedenek pentru mareşalul Antonescu la 25 octombrie 1941 cu recomandări pentru rezolvarea chestiunii Malaxa (respectiv naţionalizarea intreprinderilor construite de acesta cu banii statului). Prima pagină a raportului poartă o rezoluţie scrisă de mână de mareşalul Ion Antonescu la 30 octombrie 1941 care indică furia acestuia faţă de imposibilitatea recuperării pagubelor produse de Nicolae Malaxa.

„Este [ilizibil] că tâlharii sunt mai tari decât dorinţa şi voinţa unei ţări întregi. Totuşi o soluţie va fi găsită şi o voi găsi. Statul trebuie să reintre în patrimoniul care i-a fost sustras cu atâta diabolică abilitate şi va intra. M-şal Antonescu”  

Din păcate mareşalul Ion Antonescu a eşuat în încercarea lui de a pune capăt corupţiei din România. Nici în anul 1944 nu reuşise să naţionalizeze intreprinderile lui Nicolae Malaxa, chiar dacă se spune că regimul lui Ion Antonescu a fost unul dictatorial. Abia comuniştii au pus mâna pe intreprinderile lui Malaxa, însă urmaşii lui şi-au recuperat averile după 1989. N-a mai ţinut nimeni seama de cum au fost făcute aceste averi.

Ordinul lui Hitler referitor la legionari. Favorul făcut de Himmler lui Horia Sima

Expresia „Garda de fier. Organizaţie teroristă de tip fascist” şi ideea că legionarii au fost protejaţii şi asociaţii naziştilor au devenit cumva axiome în istoriografie. Am găsit câteva documente care contrazic acest punct de vedere. De fapt este vorba de un întreg dosar alcătuit de subordonaţii lui Joachim von Ribbentrop în jurul fugii lui Horia Sima din Germania în Italia.

O poveste încă nebuloasă încercarea de fugă a lui Horia Sima din 16 decembrie 1942. Ministrul italian de externe Galeazzo Ciano nota cu acest prilej „A sosit în Italia Horia Sima, şeful legiunii româneşti. Pentru că a fugit din Germania, cu un paşaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuţii, cu atât mai mult cu cât prezenţa lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puţin.” Nici italienii nu îi iubeau foarte tare pe legionari. Dar să vedem cum a hotărât Hitler să îi trateze, după ce Horia Sima a fost readus în Germania. (fotografiile documentelor le puteţi vedea la sfârşitul articolului). Pe scurt: naziştii i-au internat pe legionari în lagărele de concentrare de la Buchenwald şi Sachsenhausen (la Buchenwald în spatele sârmei ghimpate, iar Horia Sima la izolare, în lagărul de la Sachsenhausen).

Ordinul lui Hitler referitor la legionari

„Comunicare telefonică din 21.01.1943 din „Wolfschanze” (n.trad. Vizuina lupului, cartierul general al lui Hitler)

Referitor la: legionarii români

1. Cei 150 de legionari români care muncesc la uzinele Heinkel din Rostock rămân în continuare angajaţi ai uzinelor Heinkel. Totuşi nu vor mai fi trataţi de SS ca legionari români, ci ca refugiaţi politici cu drept de azil şi în cazul în care nu s-a întâmplat asta deja vor trebui să îşi aleagă un reprezentant pentru relaţia cu autorităţile germane. Acest reprezentant va trebui să comunice restului legionarilor că toţi legionarii de la uzinele Heinkel ar fi trebuit să fie internaţi într-un lagăr de concentrare după fuga lui Horia Sima. Însă acest lucru a fost anulat. În cazul în care unul dintre legionari va lua legătura cu România, direct sau indirect, toţi cei 150 de legionari de la Heinkel vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare. De asemenea nu li se va permite nici un fel de activitate politică internă sau externă. În cazul unei evadări sau a unei plecări nepermise toţi legionarii vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare.

2. Ce-a de-a doua grupă de aproximativ 150 de legionari care în prezent sunt internaţi în lagărul special Fichtenhain dependent de lagărul de concentrare Buchenwald rămân deţinuţi acolo în continuare, în spatele sârmei ghimpate şi sub pază severă, totuşi trebuie trataţi bine. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că încercarea de evadare sau activitatea politică fie şi din partea unuia singur dintre ei va avea urmări neprevăzute pentru toţi legionarii.

3. Cei 13 şefi ai legionarilor români, Iaşinschi şi ceilalţi, trebuie internaţi într-un alt lagăr în celule izolate. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că în cazul încercării de evadare sau a desfăşurării de activităţi politice ale unuia dintre ei vor fi predaţi cu toţii României.

4. Horia Sima şi adjutantul său Borobaru vor fi separaţi de ceilalţi legionari şi supravegheaţi sever.

5. Domnul ministru de Externe al Reichului va publica un comunicat de presă referitor la fuga lui Horia Sima şi va face o comunicare oficială Guvernului României prin trimisul von Killinger pentru a încheia în mod clar această afacere.

6. Domnul ministru de Externe al Reichului îl roagă prin intermediul Obergruppenfuhrer Wolff pe Reichsfuhrer SS (n.trad. – Heinrich Himmler) să emită un ordin către autorităţile subordonate lui prin care să interzică legăturile dintre legionarii români internaţi în lagăre şi cetăţenii români care pot circula liber, iar acestora din urmă să li se interzică să fie legionari sau să facă parte din partide politice. Reichsfuhrer SS crede că trebuie permise relaţiile cu cetăţenii români de sex masculin şi feminin (anume soţiile şi fiicele lor), ca şi cu delegaţiile economice şi militarii români.

„Wolfschanze”, 21 ianuarie 1943

(Dictat de Obergruppenfuhrer Wolff)”

Tratament special pentru Horia Sima

Heinrich Himmler îi scria personal lui Joachim von Ribbentrop pe 15 martie 1943 pentru a-i aduce la cunoştinţă îndeplinirea ordinelor lui Hitler şi a preciza că a dat ordin ca Horia Sima să aibă parte de un timp mai lung de plimbare – în condiţiile în care acesta era ţinut în izolare.

„Dragă Ribbentrop,

Horia Sima şi adjutantul său Borobaru se găsesc în prezent în lagărul de concentrare Sachsenhausen, deplin izolaţi în clădirea cu celule individuale.

Anexat îţi trimit un raport al Serviciului de Siguranţă al Reichului din 10.03.1943. Între timp am dat indicaţia ca Horia Sima să primească un timp mai lung de plimbare.

De asemenea îţi transmit o scrisoare trimisă de Horia Sima către Gruppenfuhrer SS Muller. Se înţelege de la sine că Muller nu a menţionat nimănui această scrisoare şi nu a dat ocazia ca ea să fie scrisă. Această scrisoare poate fi explicată prin poziţia fanatică şi inflexibilă a lui Horia Sima.

Vei înţelege că mă abţin de la orice comentariu sau poziţie faţă de această scrisoare.

Heil Hitler!

Al tău,

H. Himmler

Documentele de mai jos fac parte din dosarul „Aussenpolitischen Ubersichten” cuprins în arhiva lui Joachim von Ribbentrop. Arhiva aceasta a fost capturată de armata americană în 1945. Reproducerile documentelor au fost făcute de pe microfilm, Arhivele Naţionale, Colecţia Microfilme SUA, rola 261, cadrele 31419-31422 (ordinul lui Hitler referitor la legionarii din Germania) şi cadrul 31446 (scrisoarea lui Heinrich Himmler către Joachim von Ribbentrop)

P.S. Scrisoarea lui Horia Sima către Obergruppenfuhrer SS Muller şi întreaga intrigă din jurul acestei poveşti merită un studiu separat. Aici am vrut doar să arăt cât preţ puneau naziştii pe legionari. Scrisoarea către Ribbentrop este semnată manu propria de Heinrich Himmler.

Halhin Gol, bătălia care a permis Pactul Ribbentrop-Molotov


Japonezi capturati la Halhin Gol

Pe 23 august 1939 Stalin superviza cu un zâmbet enigmatic semnarea pactului Ribbentrop-Molotov care împărţea Europa de est între Rusia sovietică şi Germania nazistă. Semnarea pactului venea după discuţii îndelungate, iar Stalin aştepta un răspuns din Orientul îndepărtat. Stalin aştepta rezultatul bătăliei de la Halhin Gol, o bătălie din războiul nedeclarat între Uniunea Sovietică şi Japonia la care au participat peste 100.000 de soldaţi. Continuarea

Infanteria germana porneste la atac

Galerie foto: Infanteria din al Doilea Război Mondial


Infanteria germana porneste la atac

Am adunat aici la un loc mai multe imagini cu infanterişti din al Doilea Război Mondial. Cea mai oropsită armă din toate armatele lumii, cu cei mai mulţi morţi şi totuşi rămasă până în ziua de azi în poziţia de regină a câmpului de luptă. Fără infanterie nu poţi cuceri nimic. Dar să vedem cum arătau infanteriştii din al Doilea Război Mondial în arhiva fotografică a revistei Life.

Infanterist britanic cu pusca mitraliera Bren

Infanterist britanic cu pusca mitraliera Bren

Infanteristi germani inainteaza

Infanteristi germani inainteaza

 

Vanatori de munte germani

Vanatori de munte germani

Infanteristi germani cu aruncator anti-tanc Panzerschreck

Infanteristi germani cu aruncator anti-tanc Panzerschreck

Infanteristi americani

Infanteristi americani

Infanteristi britanici in mars

Infanteristi britanici in mars

Adapostul unui infanterist american

Adapostul unui infanterist american

Infanteristi americani inainte de debarcare

Infanteristi americani inainte de debarcare

Parasutisti britanici

Parasutisti britanici

Infanterist german cu pusca de asalt Stg 44

Infanterist german cu pusca de asalt Stg 44

Infanteristi germani se predau

Infanteristi germani se predau

Cimitir militar german

Cimitir militar german

Cimitir militar american

Cimitir militar american

 

Cine a început al Doilea Război Mondial? Când a început al Doilea Război Mondial?

Manualele de istorie şi istoricii noştri răspund simplu: al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Simplu şi clar. Ştim când a început, ştim cine este vinovat. Treaba e clară, nu mai avem nevoie de lămuriri suplimentare. Şi dacă e altfel?

Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939?

Păi ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie şi apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk. Şi totuşi Uniunea Sovietică nu are nici o responsabilitate cu privire la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial! Voi recurge la raţionamentul lui Viktor Suvorov din volumul „Spărgătorul de gheaţă” pentru a vedea care a fost rolul Uniunii Sovietice în acei ani.

Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial? Toată lumea este de acord asupra datei: 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România). Avem de-a face cu o incoerenţă: al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, Uniunea Sovietică se alătură invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi totuşi… Uniunea Sovietică participă la război abia din 22 iunie 1941! Soldaţii germani şi polonezi morţi în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldaţii sovietici morţi în Polonia în septembrie 1939 nu au participat la al Doilea Război Mondial…

Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică

În istoriografia rusă (şi nu numai!) în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică este considerată… neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ! A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevărat neutre. Dar să vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941.

Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanşat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188.000 de răniţi.

Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina. România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate manifestat sub forma unui război.

Uniunea Sovietică îşi motivează „neutralitatea” spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor ţări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.

Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Şi totuşi Uniunea Sovietică a fost neutră, iar Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial.