Arhiva etichetelor: Ana Pauker

Ana Pauker hotăra avorturile kominternistelor românce

În introducerea la jurnalul comunistului bulgar Gheorghi Dimitrov* am găsit o referinţă tulburătoare. Ana Pauker decidea cine dintre studentele românce la Komintern putea sau nu să avorteze. Nu există detalii suplimentare, dar Dimitrov, în calitatea lui de şef al Kominternului în anii celui de-al Doilea Război Mondial cu siguranţă ştia destule astfel de detalii murdare.

Chestiunea mi se pare pur şi simplu monstruoasă. Ana Pauker deţinea o putere fabuloasă asupra femeilor din România care se alăturaseră Kominternului. Monstruos mi se pare modul în care aceste femei erau lipsite de puterea de decizie asupra propriului corp, chestie care se apropie de dezumanizare. Poate una dintre aceste femei îşi dorea copilul – însă Ana Pauker putea să curme viaţa acelui copil – iar cea mai mică ezitare din partea împricinatei arunca umbra îndoielii asupra ataşamentului ei faţă de Partid. Sau Ana Pauker putea decide că o altă studentă nu putea să avorteze, iar pe viitor copilul putea deveni dovada „descompunerii morale” – expresie sinonimă în jargonul comunist cu promiscuitatea. O chestie ciudată: cu voie de la Lenin comuniştii propovăduiau libertinajul sexual, însă în vremea lui Stalin „descompunerea morală” devenise o acuzaţie care putea aduce excluderea din partid şi chiar o condamnarea. „Descompunerea morală” era una dintre cele mai facile acuzaţii printre kominterniştii atinşi de fervoarea promiscuităţii.

În literatura recentă Ana Pauker este recuperată uşor-uşor, prezentată ca o victimă a primitivului Gheorghe Gheorghiu Dej, iar nu ca o monstruozitate a Kominternului, aşa cum bine a fost surprinsă pe coperta revistei Time.

ana-pauker-time

* The Diary of Georgi Dimitrov 1933-1949, Yale University Press, 2003

Craniul lui Ştefan Foriş şi politica făcută cu ranga de comunişti

craniu-stefan-foris

CNSAS a digitizat dosarul anchetei PCR din 1968 privind abuzurile Securităţii, dosar în care se găsesc câteva fotografii de la deshumarea lui Ştefan Foriş (aici). Secretarul general al Partidului Comunist Român din timpul războiului a fost „lichidat” cu o rangă în vara anului 1946 din porunca partidului pe care l-a slujit cu credinţă. Ucigaşul cu ranga a fost Timofei Bodnarenko, alias Gheorghe Pintilie – şeful Securităţii între 1949 – 1963.

Pagina Wikipedia a lui Gheorghe Pintilie pune sub semnul întrebării informaţiile conform cărora acesta l-ar fi ucis pe Ştefan Foriş (aici).

gheorghe-pintilie-wikipedia

Gheorghe Pintilie îşi mărturisea senin crima comisă în 1946, declaraţia scrisă de mâna lui poate fi citită în dosarul CNSAS. Mai mult, criminalul era foarte liniştit la mai bine de 20 de ani de la comiterea crimei, îşi declara iubirea faţă de partid şi ştia că nu va fi pedepsit. Pentru că oamenii Moscovei care au ucis în România nu au fost pedepsiţi niciodată. Istoria şi monstruozitatea acestor crime – ca şi povestea personală a criminalilor – sunt foarte puţin cunoscute în ziua de azi. Stângiştii de modă nouă mai au puţin şi refac romantismul ilegaliştilor comunişti din perioada interbelică, făcând uitate subteranele ucigaşe ale epocii.

Ştefan Foriş a crezut în partidul comunist din tot sufletul. Deşi era secretarul general al PCR în 1944, a predat conducerea partidului aproape fără să se opună – era un soldat disciplinat. A mers la moarte fără să schiţeze cel mai mic gest de autoapărare, precum un oştean credincios. Gheorghe Pintilie a ucis un om cu ranga fără să clipească şi l-a îngropat în subsolul unei case din centrul Bucureştiului. În tinereţe Gheorghe Pintilie a ucis preoţi şi culaci în timpul revoluţiei bolşevice, apoi a fost antrenat ca spion la Tiraspol şi paraşutat în România. Arestat, a fost închis alături de Gheorghe Gheorghiu Dej şi restul comuniştilor din România. Când Dej împreună cu Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu au ajuns la concluzia că Ştefan Foriş a fost un trădător al partidului şi i-au dat sarcina să-l lichideze pe Foriş – Gheorghe Pintilie a executat ordinul.

Pe lângă Foriş a mai fost descoperit un anume „Bulgarul”, lichidat tot de Gheorghe Pintilie plus un al treilea cadavru provenit din fierbintea vară a anului 1946. Prin câte alte subsoluri din Bucureşti zac cadavre de oameni ucişi de comunişti? Încercarea de impunere a legalităţii pornită de Ceauşescu a eşuat. Partidul a anchetat în 1968 o parte din crimele Securităţii – însă nu s-a ajuns la procuratură şi judecată, criminalii nu au fost pedepsiţi. Gheorghe Pintilie a murit în 1985 cheltuindu-şi pe băutură pensia de general de Securitate.

Galerie foto: Ana Pauker la apogeul puterii sale

După un trecut printre comuniştii ilegalişti din România, ridicată în grad printre kominterniştii de la Moscova, întoarsă pe tancurile sovietice la Bucureşti, Ana Pauker şi-a atins apogeul puterii la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50. Detaliile luptelor dintre comuniştii de la Bucureşti sunt încă destul de obscure, cert este că Ana Pauker „a ţinut aproape” de principalul ei adversar, Gheorghe Gheorghiu Dej (după cum se poate vedea şi în imaginile de mai jos). După 1989 se încearcă o refacere a imaginii Anei Pauker care este prezentată drept victima căpcăunului primitiv Gheorghe Gheorgiu Dej (scos aproape singurul vinovat de crimele din primii ani de după instalarea comunismului în România).