Arhiva etichetelor: ANAF sectorul 4 Bucureşti

Şi angajaţii ANAF sunt oameni!

Nu sunt un fan al funcţionarilor publici. Am avut nenumărate meciuri cu diverşi angajaţi, mai ales cu cei de la ANAF. Oamenii de acolo vorbesc într-o limbă care seamănă a română, dar pe care cu greu reuşesc să o înţeleg. Sensul cuvintelor lor de multe ori îmi scapă: vector fiscal, 202, 200 nu a fost depus – în sfârşit, a durat ceva până să mă lămuresc ce trebuie să fac pentru ca treaba să meargă. Acum vreo trei ani m-am dus la ANAF sector 4 Bucureşti cu un bilanţ contabil – mi l-au dat înapoi, se modificase nu ştiu ce cu doar două zile în urmă şi nu mai era bun. Toate protestele mele au fost în zadar, a trebuit refăcut. În sfârşit, mă duceam cu teamă la ei. Îşi schimbau sediul, nu ştiai niciodată unde trebuie să mergi în sectorul 4 – acum se pare că s-au stabilit definitiv la Cuţitul de Argint.

Azi dimineaţă am trecut pe la ei şi am avut o revelaţie: şi angajaţii ANAF sunt oameni! M-a emoţionat un aer condiţionat care avea montată o cutie de carton astfel încât să devieze curentul de aer rece, să nu-l bată în cap pe nefericitul care avea biroul sub instalaţie. Deci şi angajaţii ANAF suferă de sinuzite, de dureri de cap, li se umflă măselele! Şi ei sunt oameni!

Aer conditionat la ANAF Cutitul de Argint

Apoi, stând la coadă într-un birou cu mai mulţi angajaţi ANAF (deşi există nişte ghişee, nu am înţeles de ce trebuia să ne înghesuim cu coada în încăperea de vreo 20 de metri pătraţi  în care lucrau cinci oameni) am văzut mormanele de hârtii de pe birourile lor. Chiar mai aveau puţin şi cădeau pe bieţii oameni. Un client de la coadă a scăpat din dosar mai multe hârtii, le-a ridicat de pe jos şi le-a pus pe un birou să le rearanjeze – una din funcţionarele ANAF a sărit ca arsă, să nu ia ăla şi alte hârtii!

Biroul unui angajat ANAF Cutitul de Argint

În sfârşit, în încăperea alăturată se vedeau alte birouri sufocate de dosare şi saci plini cu şi mai multe dosare. Sincer, nu aş vrea să lucrez la ANAF.

Cum muncesc angajatii ANAF sector 4 Bucuresti