Arhiva etichetelor: Arhivele Nationale

Când a intrat România în Primul Război Mondial şi ce face după 100 de ani

UK-WW1

Manualul e clar: România a intrat în Primul Război Mondial pe 27 august 1916. Dar ce ne facem cu cei 150.000 de români transilvăneni şi bucovineni morţi în acelaşi conflict sub culorile austro-ungare?

Românii din Imperiul Austro-Ungar au intrat în Primul Război Mondial din momentul în care acesta a început, adică de la 28 iulie 1914. Şi au luptat de la început până la sfârşit păstrându-şi onoarea, nu precum cehii, care treceau regimente întregi de partea ruşilor. Încă lipseşte o istorie coerentă a românilor din Imperiul Austro-Ungar în timpul Primului Război Mondial.

Revenind în ziua de azi, majoritatea statelor europene şi-au pregătit pentru acest an (şi cei ce vor urma) strategii coerente, au fost create suprastructuri interdepartamentale care au ca obiectiv promovarea propriei istorii, organizarea de evenimente etc. Va fi o adevărată fierbere diplomatică vreme de patru ani de acum înainte, va dudui internetul de articole, filme şi fotografii. Liniile fronturilor au rămas aceleaşi ca în urmă cu 100 de ani, iar asta se va vedea din plin.

Şi România este pe nicăieri, ca de obicei. Am auzit că au fost ceva discuţii, dar s-a preferat varianta „mai aşteptăm”. Pe de-o parte nu este clar cine va fi „şeful” care să coordoneze „parada” (candidaţi sunt mulţi, slavă Domnului! nu de şefi ducem lipsă) şi aşa s-a ajuns la concluzia simplă: România a intrat în Primul Război Mondial din 1916, noi ne ocupăm de manifestări şi comemorări din 2016, până atunci nu ne interesează. Pentru că românii din Transilvania care au murit în Primul Război Mondial nu au fost români.

Dar să vedem ce fac alţii. Tom Gallagher ne-a anunţat că în Marea Britanie urmează o perioadă de revenire a naţionalismului – iar comemorările Primului Război Mondial vor fi în următorii ani prilejuri excelente pentru relansarea naţionalismului britanic. Arhivele Naţionale de la Londra au digitizat TOATE jurnalele de luptă ale marilor unităţi care au participat la conflict, 1,5 milioane file. Şi nu doar le-au digitizat, le-au şi suit pe internet unde oricine le poate citi gratis şi chiar mai mult decât atât. Cineva de la Londra a avut ideea unui „crowdsourcing project” – oricare cititor al jurnalelor de luptă poate contribui la inventarierea acelor multe file digitizate. Fiecare britanic are ocazia să ia parte la „refacerea istoriei” Imperiului şi să se simtă mândru de faptele înaintaşilor. (detalii aici)

P.S. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cu ce se ocupau românii în 1914 vă recomand cartea lui Lucian Boia „Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”, ebook (aici) sau varianta tipărită (aici).

Cum m-am îndrăgostit de arhive

Cu 17 ani în urmă audiam cursul profesorului Marcel Ciucă „Izvoare şi surse de arhivă”, un curs dificil şi care acum mi se pare foarte greu de plasat. În principiu trebuie să înveţi să te descurci prin hăţişul de documente păstrate, unele tipărite, altele prăfuite prin depozite de arhivă. Pe de o parte pentru un proaspăt absolvent de liceu poate fi o chestie extrem de tehnică şi greu de digerat, un bagaj de termeni noi, polemici şi dispute vechi de sute de ani, istoria istoriei învăţată mecanic în liceu. Ceea ce era clar în manual devine fluid, evenimentele devin greu de „apucat”. Dar dacă acest curs ar fi pus undeva spre sfârşitul studiilor universitare? Atunci ar apărea întrebarea cum de a trecut studiosul prin atâţia ani fără să se ocupe de temelia cercetării istorice, anume documentele de arhivă.

În sfârşit, în toamna anului 1996 am mers pentru prima oară la sala de studiu a Arhivelor Naţionale din Bucureşti. Conform dictonului „teoria ca teoria, dar practica ne omoară”, Marcel Ciucă şi-a început cursul ducându-ne într-un depozit al Arhivelor Naţionale unde ne-a arătat câteva din comorile păstrate aici: primul document scris din spaţiul românesc (un hrisov al lui Vladislav Vlaicu din 1368, dacă nu greşesc), o inscripţie alb pe negru pe un petic de bumbac găsită în mormântul unui tătar din Moldova, nişte scrieri pe frunze de palmier aduse de regele Carol al II-lea de prin nişte insule pacifice şi multe altele (mai multe detalii despre comorile de la Arhivele Naţionale într-un reportaj Realitatea TV).

Concluzia a fost un îndemn de a trece pe la sala de studiu şi a demara o cercetare proprie. Asistenta domnului Ciucă, Ioana Grigorie pe atunci, mi-a recomandat un fond proaspăt dat în cercetare, „Ministerul de Interne – Diverse”. O colecţie amestecată de rapoarte informative asupra partidelor politice din perioada interbelică, în mare parte dedicată Mişcării Legionare. Atunci ca şi acum nu a fost nici o problemă cu accesul: singurul document care mi-a fost cerut a fost un buletin de identitate valabil şi din prima zi am putut citi inventarul fondului. Câteva luni de zile am răsfoit fascinat dosarele acestui fond, comparând documentele de aici cu informaţiile deja publicate în cărţi şi reviste, descoperind erori şi confirmări. Brusc, cursul profesorului Ciucă s-a luminat şi a devenit extrem de interesant. M-a cuprins ambiţia să digitizez şi să indexez „Colecţia Hurmuzaki” (cine ştie despre ce vorbesc poate să râdă, aşa cum a făcut profesorul Ciucă în toamna anului 1996 care mi-a pus totuşi la dispoziţie câteva volume şi mi-a zâmbit îngăduitor când mi-am mărturisit înfrângerea; abia acum o parte din această colecţie a fost digitizată pe www.dacoromanica.ro, indexul mai aşteaptă).

Despre profesorul Marcel Ciucă nu se prea vorbeşte în spaţiul public. Arhivele Naţionale organizează pentru domnia sa cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani lansarea volumului „Miscellanea historica in honorem Professoris Marcel-Dumitru Ciucă septuagenarii”, 21 noiembrie 2013, orele 12:00 la sediul Arhivelor Naţionale din Bucureşti.

Lansare-Marcel-Ciuca

Înregistrarea discuţiei mareşalul Antonescu – regele Mihai. Documentul din arhive

bratianu

Vă pun la dispoziţie fotocopia dosarului în care apare mult-disputata stenogramă a presupusei înregistrări a discuţiei dintre mareşalul Ion Antonescu şi regele Mihai în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Documentul a fost identificat la Arhivele Naţionale de Mircea Vâlcu-Mehedinţi şi publicat de revista ART-EMIS. Cum a stârnit puţină vâlvă – şi mulţi spuneau că documentul este un fals – am pornit pe urmele lui şi l-am fotografiat. Apoi (beneficiind şi de sugestiile unora dintre comentatorii blogului de aici) am pornit să verific conţinutul acestui document. Concluziile le puteţi citi în revista Magazin istoric care va apare săptămâna viitoare.

Până atunci vă mai spun aşa: documentul este autentic, este al treilea care indică faptul că discuţia dintre rege şi mareşal a fost înregistrată (deşi regele neagă asta!), a fost redactat de Gheorghe Brătianu (nu de Dinu Brătianu, confuzie provenită de la primele două file scrise de cei care au arhivat dosarul în perioada comunistă); momentul redactării l-aş fixa undeva în prima jumătate a anului 1946. Alte două variante ale stenogramei acestei înregistrări au apărut una în 1944, cealaltă în 1947 – toate cele trei fiind practic identice.

Sigur este că în epocă a circulat printre oamenii informaţi o stenogramă prezentată ca fiind a înregistrării discuţiei dintre mareşal şi rege.

Galerie foto: Regina Maria la încoronare

Vizita actualei familii regale la Alba Iulia a fost transformată într-un mare eveniment mediatic. Există o tendinţă de promovare a familiei regale şi se vântură ideea reinstaurării monarhiei în România. Cine îşi închipuie că actualele găşti care guvernează se vor da de bună voie pe mâna unui monarh imprevizibil este un naiv incurabil.

Dar să revenim: pe 15 octombrie 1922 Ferdinand şi Maria erau încoronaţi la Alba Iulia ca rege şi regină ai României Mari. Care Românie Mare a fost ambiţia reginei Maria, Ferdinand a oscilat permanent, însă soţia sa a crezut până în ultima clipă în victoria Aliaţilor conform dictonului „Marea Britanie învinge întotdeauna!”. Imaginile de mai jos provin din jurnalele reginei Maria de la Arhivele Naţionale ale României, au fost realizate de fotograful Lucian Curelariu.

 

Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare

Din luna ianuarie 2012 la Arhivele Naţionale pot fi cercetate documentele fondului Francmasoneria română. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond.

Din păcate inventarul de pe internet al fondului Francmasoneria română nu prea respectă tipicul inventarelor arhivistice, mai precis îi lipseşte introducerea. De obicei introducerea unui inventar vorbeşte despre originea documentelor, se referă la istoria creatorului lor, aminteşte modul în care aceste documente au intrat în patrimoniul Arhivelor Naţionale, descrie modul iniţial de organizare a evidenţei documentelor, dacă şi cum a fost modificat acesta etc. De obicei chestiuni folositoare celor care vor să înţeleagă mai multe despre respectiva arhivă.

Cum au ajuns documentele Masoneriei la Arhivele Naţionale

În lipsa unei introduceri a inventarului arhivistic îmi voi permite nişte presupuneri cu privire la originea acestor documente. Prin octombrie sau noiembrie 1940 (nu-mi amintesc data exactă şi nici nu am la îndemână cărţile necesare) Mişcarea Legionară a organizat mai multe raiduri la sediile lojelor masonice. Atunci au fost confiscate toate documentele masonice, care ulterior au fost prezentate publicului într-o mare expoziţie la Bucureşti. Legionarii au editat cu această ocazie şi un volum de documente masonice, volum care în ziua de azi este o raritate (eu nu am reuşit încă să găsesc vreun exemplar şi nici nu ştiu dacă a fost re-editat după 1989).

Prin anii ’90 am auzit ceva zvonuri că documentele confiscate de legionari de la masoni ar fi ajuns la Arhivele Naţionale, însă nu se ştia nimic precis. Este posibil ca acest fond abia dat în cercetare să fie alcătuit din documentele confiscate de legionari. Oricum, după ce am citit inventarul fondului nu am fost foarte tentat să merg să citesc dosarele, cel mult m-ar interesa cele cu listele de membrii ai diverselor loje masonice din România. Mult mai interesante mi se par dosarele referitoare la francmasoneria din România aflate în arhiva CNSAS.

Securitatea şi Masoneria

La CNSAS se găseşte un aşa numit Fond Documentar Bucureşti, colecţia de documente istorice a Securităţii Municipiului Bucureşti considerate de interes, chiar dacă erau destul de vechi. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond. La fel ca şi în cazul de mai înainte nu pot decât să fac presupuneri cu privire la originea documentelor. Posibil ca documentele de la CNSAS să facă parte din „captura” legionarilor din toamna anului 1940 – iar securiştii şi-au ales cele mai interesante/folositoare documente. Alte dosare par să fi fost create de seriviciile de informaţii din perioada interbelică (SSI, Poliţia de Siguranţă).

Din ce am citit în acest inventar (şi el lipsit de o introducere!) la CNSAS se găsesc mai multe liste cu membri ai Francmasoneriei din România şi chiar fotografii. Din perioada 1937-1943 avem nişte rapoarte alcătuite de „Comisia pentru cercetarea activităţii masonice din România” – acestea mi se par de departe a fi cele mai interesante.

De asemenea există un dosar care prin titlu se anunţă interesant (din păcate nu este datat): „Francmasoni – istoric. Francmasoneria în România. Sarcinile Securităţii în luptă cu Francmasoneria”. Un alt dosar din anul 1984 are titlul „Program de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor oastile ţării noastre preconizate de Francmasonerie”. Doar titlurile acestor dosare spun multe despre relaţia dintre Securitate şi Francmasonerie.