Arhiva etichetelor: bătălia de la Posada

Basarab voievod a fost român şi ortodox. Neagu Djuvara ne cam minte

Neagu Djuvara practică în cartea lui exact aceleaşi artificii de care îi acuză pe restul istoricilor români: ocoleşte unele documente, pe altele le interpretează aşa cum îi convine pentru a-şi susţine teza.

Enumăr mai jos o serie de documente (citate via Matei Cazacu, în Magazin Istoric din februarie 2013):

  • 19 iunie 1330 ţarul sârb Ştefan Duşan se lăuda că a învins şapte ţari, printre care şi pe „Basaraba Ivanco, socrul ţarului Alexandru al Bulgariei”;
  • 26 noiembrie 1332 Carol Robert de Anjou îşi aminteşte de bătălia de la Posada aşa „am ajuns în nişte ţinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ţinute pe nedrept în Ţara Transalpină de către Basarab, schismaticul [ortodox], fiul lui Thocomerius, spre marea noastră şi a sfintei coroane insultă, acest Basarab, necredinciosul nostru român, mânat de un gând rău…”;
  • 19 mai 1335 altă amintire a lui Carol Robert de Anjou despre bătălia de la Posada : „Spre cinstea slujbei deosebite şi vrednice de o veşnică amintire a numitului magistru Toma, pe care ne-a făcut-o în Ţara Transalpină, unde atacul duşmănos pornit cu cruzime […] de către Basarab românul şi fiii lui …”;
  • 17 octombrie 1345 Papa Clement al V-lea îl informa pe regele Ungariei că „ … am luat măsuri să se îndrepte felurite scrisori către nobilii bărbaţi Alexandu al lui Basarab şi către alţi români, atât nobili, cât şi oameni de rând” pentru spijinirea a doi fraţi minoriţi;
  • 9 iulie 1347 regele Ladislau cel Mare spunea aşa „în Ţara Transalpină, în expediţia domnului Carol faimosul rege al Ungariei împotriva lui Basarab românul, pe atunci necredincios regatului şi sfintei coroane”;
  • 1358 Cronica pictată de la Viena îl numeşte pe Basarab „schismatic perfid”;
  • 10 aprilie 1370 Papa Urban al V-lea îi scrie lui Vladislav Vlaicu (nepotul lui Basarab) şi îi reproşează că a rămas schismatic, moştenire de la „vechii săi predecesori”;

Citind cu bună credinţă toate aceste surse documentare nu poţi ajunge decât la următoarea concluzie: pe primul voievod al Ţării Româneşti îl chema Ivanco/ Ioan după botez, era creştin ortodox (schismatic) şi de etnie română (valah).

Neagu Djuvara reuşeşte performanţa să răstălmăcească toate aceste documente, pentru el nu există nici o îndoială că Basarab era cuman catolic. Thocomerius este pentru Djuvara „Toctamir” („fier călit” în limbile turcice), deci cuman. Varianta că Thocomerius din transcrierea latină ar putea fi Tihomir nu este luată în seamă. Că toate documentele ungureşti spun despre Basarab că era schismatic (ortodox) nu are aproape nici o importanţă pentru Neagu Djuvara – el spune că de fapt era vorba de calomnii din partea regelui ungar pentru a-l îndepărta pe voievod de Papă.

Neagu Djuvara citează un singur document în care Papa îl lăuda pe Basarab că a sprijinit activitatea unor călugări catolici „tanquam princeps devotus catholicus” – „ca/precum un devotat principe catolic”. Din punctul meu de vedere acest document chiar nu îl dovedeşte drept catolic pe Basarab – el i-a sprijinit pe călugării Papei „ca şi cum ar fi fost” un principe catolic. Cealaltă scrisoare papală în care se anunţă trimiterea unor scrisori către români (valahi) printre care şi fiul lui Basarab, Alexandru, nu spune precis că acesta ar fi fost catolic. Că le permitea catolicilor să facă propagandă în Ţara Românească este una, însă asta nu îi face neapărat catolici.

Ca şi în cazul lui Lucian Boia, editura Humanitas a pus în mişcare în sprijinul lui Neagu Djuvara un impresionant aparat de propagandă jurnalistică. Toţi cei care au ocupat secţiile de cultură de la diversele publicaţii sunt ferm convinşi că Basarab a fost cuman. Cartea lui Matei Cazacu în care sunt demontate tezele lui Neagu Djuvara „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti” a trebuit să apară la Chişinău, la editura Cartier, că în Bucureşti nu a încăput. Ştiu ce îmi cumpăr data viitoare când trec Prutul.

Românii n-au fost găinile Europei. Bătălia de la Posada din 1330

La Antena 3 duminică după masă, câţiva oameni spuneau că românii n-au făcut nimic în istorie – imi zice un prieten. Vechea poezie: ce bătălii câştigate dom’le? Invenţii comuniste! Bineînţeles, era amintit copios Lucian Boia.

Stai aşa, că nu-i aşa! Treaba cu expertiza lui Lucian Boia am încercat să o lămuresc aici. Cum un blog nu e un loc de dezbateri academice înalte voi încerca să lămuresc povestea asta cu bătăliile punând periodic câte o relatare contemporană despre luptele purtate de români. Astăzi, bătălia de la Posada din anul 1330 dintre Basarab voievodul Valahiei şi regele Ungariei Carol Robert de Anjou, aşa cum este prezentată de Cronica pictată de la Viena (scrisă la 30 de ani de la producerea evenimentului, o copie după originalul cronicii aici) Victorie mai clară decât cea de la Posada mai greu de găsit.

În acelaşi an în care a murit nevrednicul de pomenire Felician, adică în anul domnului 1330, regele şi-a adunat o mare oaste (…) şi la îndemnul voievodului ardelean Toma şi a lui Dionisie, fiul lui Nicolae, nepotul lui Ivanca, s-a dus în persoană, în luna lui septembrie, prin Severin în ţara voievodului românilor, Basarab, ţară care nu poate fi locuită de un popor neobişnuit cu ea, ca să alunge din această ţară pe Basarab, sau cel puţin să dea în posesiune ţara aceluia unuia dintre curtenii săi, cu toate că voievodul plătise întotdeauna cu credinţă darea cuvenită maiestăţii sale regelui.

După ce regele a cuprins Severinul şi fortăreaţa lui, le-a încredinţat toate numitului Dionisie împreună cu demnitatea de ban. Făcându-se aceasta, Basarab a trimis la rege o solie vrednică de toată cinstea ca să-i spună regelui: „Fiindcă voi, rege şi stăpân al meu, v-aţi ostenit cu strângerea oştirii, eu voi răsplăti osteneala voastră cu 7000 de mărci de argint şi vă voi lăsa în pace şi Severinul cu toate cele ce ţin de el, pe care acum cu puterea le ţineţi în mâinile voastre. Pe deasupra, tributul pe care-l datorez coroanei voastre îl voi plăti cu credinţă în tot anul. Şi nu mai puţin voi trimite la curtea voastră pe unul dintre fiii mei, pentru ca să servească pe banii mei şi pe cheltuiala mea, numai să vă întoarceţi îndărăt cu pace şi să înconjuraţi primejdia persoanelor voastre, pentru că dacă veniţi şi mai mult înlăuntrul ţării, nu veţi putea nicidecum să înconjuraţi primejdia“.

Regele auzind acestea, cu mintea trufaşă, a izbucnit faţă de soli cu următoarele vorbe, zicându-le: „Să spuneţi aşa lui Basarab că el e păstorul oilor mele şi eu din ascunzişurile sale de barbă îl voi scoate.“ (…)

Regele a ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea aceasta era cotită şi închisă de amândouă părţile de râpe foarte înalte de jur împrejur, şi pe unde această cale era mai largă, acolo românii în mai multe locuri o întăriseră împrejur cu prisăci. Iar regele şi toţi ai săi, negândindu-se în adevăr la aşa ceva, mulţimea nenumărată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat săgeţi asupra oastei regelui care se găsea în fundul unei căi adânci, ce nici nu se putea numi cale, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau din toate părţile în luptă. (…)

Cădeau tineri şi bătrâni, principi şi nobili fără nici o deosebire. Căci această tristă întâmplare a ţinut mult de la ziua a şasea a săptămânii până la ziua a doua a săptămânii viitoare, în care zile soldaţii aleşi se izbeau unii de alţii precum în leagăn se leagănă şi se scutură pruncii sau cum se clatină trestiile de vânt. Şi a fost aici un cumplit dezastru, căci au căzut o mulţime de ostaşi, de principi şi de nobili şi numărul lor nu se poate socoti, din ziua a şasea, în preziua sfântului Martin şi după aceea în cea următoare. (…)

Iar regele îşi schimbase însemnele armelor sale, cu care s-a îmbrăcat Deseu, fiul lui Dionisie, pe care crezându-l românii a fi însuşi regele, l-au omorât cu cruzime. Şi însuşi regele abia a scăpat cu câţiva inşi. (…)

După Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte

Ştiu, Neagu Djuvara zice că Basarab era cuman. Însă cronica pictată de la Viena îi spune valah (român). Iar imaginile din Cronica pictată îi arată pe români cu sarici de oaie şi căciuli de miel. Probabil Basarab era strănepot de cuman, însă eu cred că oastea lui era alcătuită din români.