Arhiva etichetelor: BRD

Cine ne mai face la buzunare cu legea în mână. Azi ENEL şi puţin BRD

După ce am văzut că băncile mai au puţin şi îşi vor trimite angajaţii să jefuiască la drumul mare cu legea în mână, să vedem cum ne lucrează ENEL din condei, direct la factură, fără drept de apel.

Până acum două luni plăteam pentru curent electric vreo 50 de lei pe lună. O dată la trei luni venea un nene, se uita pe contor, făcea o regularizare şi îmi venea o factură de 70 de lei. De două luni de zile factura de la ENEL vine în jur de 100 de lei, iar diferenţa dintre consumul de pe contorul meu şi ce scriu tănticile de la ENEL pe factură a sărit binişor de 100 de kilowaţi. Adică băieţii de la ENEL au visat că eu am început să consum mai mult şi bagă pe factură. La regularizare nu cred că o să se repeadă cu banii, o să-mi scadă de pe facturile viitoare (sau nu, Dumnezeu ştie ce va fi). Una peste alta de două luni de zile creditez ENEL cu 50 de lei pe lună. Probabil că au nevoie de bani gheaţă să plătească primele de Crăciun, naiba să-i ia.
Mă întreb dacă are rost să pun mâna pe telefon şi să mă cârâi cu cine ştie ce plictisită care fie habar nu are de nimic, fie are o explicaţie gata pregătită pe care o recită în fugă. Nu vă mai spun că îmi vine să urlu ca lupul când mă uit la factura ENEL care îmi încasează taxa radio şi taxa TV.
Şi acum puţin BRD, cum v-am promis. În urmă cu doi ani mi-a expirat un card la BRD. Am uitat de el. Băieţii au băgat taxe, comisioane, ce ştiu ei mai bine şi când suma a ajuns la 42 de euro mi-au trimis o recomandată în care îmi spuneau că mă bagă în baza de date cu rău platnici dacă nu îmi achit datoria. Până să ajungă suma la 42 de euro nu au trimis nimic, un e-mail, o scrisoare, o biscuite, ceva să mă întrebe ce am de gând cu cardul ăla expirat. M-am dus şi am plătit, că doar eu sunt de vină că nu mi-am închis contul cardului. Le-am urat faliment fetelor de la ghişeu.
Dar va fi bine în România, foarte bine.