Arhiva etichetelor: Budapesta

Replică lui Marius Mioc: Propaganda maghiară şi bomba nucleară a lui Ceauşescu

Marius Mioc îmi pune în cârcă puţin onorabilul titlu de propagandist ceauşist (pe blog şi pe Contributors.ro) – chestie care cere nişte clarificări. L-am supărat pe Marius Mioc cu articolul de aici, unde am comentat recenta carte a lui Larry Watts.

Disputa

În esenţă am spus că în vara anului 1989 Nicolae Ceauşescu a fost supus unui tir de propagandă neagră din partea Budapestei pe trei chestiuni: intenţia de a fabrica o armă atomică, intenţia de a ataca Ungaria şi practicarea unui genocid împotriva minorităţii maghiare. Marius Mioc încearcă să-mi demonteze afirmaţiile şi îşi încheie raţionamentul astfel:

În concluzie, în 1989 nişte surse obscure şi care pe planul politicii internaţionale nu erau luate în seamă de nimeni, aduceau lui Ceauşescu acuzaţii că ar pregăti o bombă atomică, că ar vrea să atace militar Ungaria şi că ar supune minoritatea maghiară la genocid. În ceea ce priveşte bomba atomică, însuşi Ceauşescu fusese cel care stîrnise discuţiile prin declaraţiile lui (şi să notăm performanţa recentă a propagandei ceauşiste: cei care au reprodus cu acurateţe vorbele lui Ceauşescu sînt acuzaţi de propagandă neagră împotriva lui Ceauşescu!). Pe plan internaţional însă conducătorul român a fost corect apreciat: ca un demagog mincinos a cărui vorbe nu merită luate în serios.

Relevanţa acestor fapte pentru întîmplările din 1989 e nulă. E ca şi cînd ar apărea azi un articol în revista “Can Can” şi cineva ar trage concluzii legate de politica unor guverne în temeiul respectivului articol. Comparaţia cu Saddam Hussein – a cărui situaţie era discutată în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, făcea obiectul unor rezoluţii ONU, întreaga presă internaţională dezbătea acel subiect – e forţată. Despre “genocidul lui Ceauşescu” s-a vorbit la modul serios abia DUPĂ izbucnirea revoluţiei şi după ce s-a tras în manifestanţi.

“Propagandă neagră” împotriva lui Ceauşescu? Mai degrabă propagandă de reabilitare a lui Ceauşescu.

Precizare: l-am adus în discuţie pe Saddam Hussein pentru a sublinia seriozitatea acuzaţiilor aduse lui Ceauşescu. Să reţinem principalul argument al lui Marius Mioc: acuzaţiile împotriva lui Ceauşescu erau aduse de nişte surse obscure, fără relevanţă pe plan internaţional şi în cel al evenimentelor din 1989.

Cu documentele pe masă

Pentru a prezenta evoluţia acuzaţiilor proferate împotriva lui Ceauşescu în vara anului 1989 mă voi folosi de câteva documente interne ale postului de radio Europa Liberă (unele dintre ele le-am publicat în suplimentul Dosare Ultrasecrete al ziarului ZIUA, numărul 538 din 8 noiembrie 2008). Este vorba de analiza lui Vladimir Socor din 4 mai 1989 „Ceauşescu claims that Romania could make nuclear weapons”, analiza lui Kevin Devlin din 16 iunie 1989 „Hungary’s new defense doctrine: Enemy not the West, but Romania”, rezumatul interviului RFE cu Matyas Szuros din 20 iulie 1989, analiza lui Douglas Clarke din 27 iulie 1989 „The Romanian military threat to Hungary”. (am pus trimiteri către site-ul OSA Archivum, dar pentru orice eventualitate am salvat fişierele, de exemplu prima pagină a analizei lui Douglas Clarke nu poate fi citită pe site-ul OSA Archivum, eu am descărcat raportul integral în 2008, îl puteţi vedea aici).

Pasărea pe limba ei piere

În 1984 Nicolae Ceauşescu a acordat un interviu postului de radio BBC în care a declarat că dezvoltarea industrială şi tehnologică a României a ajuns la nivelul în care „dacă am dori să fabricăm o armă nucleară, am putea să o facem”. Nimeni nu s-a băşicat în urma acestei declaraţii.

În august 1988 Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit la Arad cu Karoly Grosz (secretar general al Partidului Socialist al Muncitorilor din Ungaria, principalul partid comunist de la Budapesta). La această întâlnire Ceauşescu le-a spus ungurilor că România „poate fabrica orice, inclusiv dispozitive nucleare”. Informaţia aceasta a fost făcută publică de Matyas Szuros în 1989, când era preşedintele parlamentului de la Budapesta (Szuros a participat la întâlnirea de la Arad din 1988).

Pe 14 aprilie 1989, Ceauşescu a ţinut la Bucureşti un discurs în care a spus aşa:

Putem fabrica orice tip de echipament. (…) Există totuşi un domeniu în care nu dorim să ne implicăm: cel al armelor nucleare. Da, avem această capacitate tehnologică, însă nu dorim s-o urmăm, deoarece ne opunem ferm armelor nucleare, a căror folosire ar însemna distrugerea vieţii de pe planetă”.

De la această declaraţie a început circul.

Cronologia propagandei maghiare

15 noiembrie 1988 – preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros a dezvăluit povestea cu afirmaţia lui Ceauşescu de la Arad din august 1988. Ştirea a fost retransmisă în toată lumea de agenţia de presă Reuters.

8 mai 1989 – în revista germană Der Spiegel a apărut un articol în care se afirmă că România va fabrica rachete cu rază medie de acţiune pe baza unor planuri furnizate de o firmă vest-germană. În articol se spunea clar că rachetele sunt dorite pentru a fi folosite cu arme nucleare (link).

14 iunie 1989 – Imre Pozsgay (membru al Biroului Politic de la Budapesta) a dat un interviu ziarului italian La Stampa în care a spus că Ungaria îşi reconsideră strategia de securitate şi îşi va muta trupele de la graniţa cu Austria la graniţa cu România. În acelaşi ziar, Csaba Tabajdi (pe atunci adjunctul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Comitetului Central de la Budapesta, în prezent membru al Parlamentului European) spunea că România pregăteşte arma nucleară şi vrea să cumpere rachete cu rază medie de acţiune; a întărit spusele lui Pozsgay referitoare la mutarea trupelor maghiare pe graniţa cu România.

10 iulie 1989 – Ministrul de Externe al Ungariei Gyula Horn a susţinut o conferinţă de presă la Budapesta în care a subliniat trei chestiuni: oficiali români înalţi au anunţat capacitatea de fabricare a armelor nucleare; România va fabrica în curând rachete cu rază medie; România a ameninţat securitatea teritorială a Ungariei. Ştirea a fost transmisă în limba engleză de MTI (agenţia naţională de presă a Ungariei); în cotidianul The New York Times a apărut pe 11 iulie 1989 articolul „Hungary cites military threat from Romania” semnat de Henry Kamm.

16 iulie 1989 – ziarul italian La Repubblica a publicat un interviu luat de jurnalistul Andrea Tarquini ministrului ungar de Externe Gyula Horn. Tarquini a lansat informaţia că România a comandat din Argentina rachete Condor cu rază medie de acţiune. În cadrul interviului Gyula Horn a spus că o confruntare militară dintre România şi Ungaria este în afara oricărei discuţii, însă deciziile României provoacă tensiuni.

14 iulie 1989 – preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros a acordat un interviu secţiei române a RFE în care a spus că afirmaţia lui Nicolae Ceauşescu despre armele nucleare a sunat „ca un fel de şantaj”. (Szuros era trist şi pentru că românii au ocupat Budapesta de 2 ori).

Surse obscure?

Am enumerat aici în principal declaraţiile oficiale emise de la Budapesta. Acestea bineînţeles că au fost întoarse pe toate părţile de ziare maghiare ca Nepszabadsag, Magyar Hirlap, Magyar Nemzet şi Budapester Rundschau. Dar să vedem care au fost „sursele obscure”: preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros, ministrul de Externe al Ungariei Gyula Horn, Imre Pozsgay (membru al Biroului Politic de la Budapesta), Csaba Tabajdi (adjunctul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Comitetului Central de la Budapesta). Publicaţiile de tip „Can-Can” care vehiculau acuzaţiile maghiare din vara anului 1989: agenţia de presă Reuters, revista germană Der Spiegel, ziarele italiene La Stampa şi La Repubblica, cotidianul american The New York Times.

Aceasta este o cronologie minimă a propagandei maghiare împotriva lui Ceauşescu, bazată pe patru rapoarte interne ale RFE. Sunt sigur că o cercetare extinsă asupra presei internaţionale din anul 1989 ar dovedi că mult mai multe publicaţii au relatat despre subiectul armelor nucleare ale lui Nicolae Ceauşescu la pachet cu intenţiile agresive ale României faţă de Ungaria. Sunt sigur că în arhiva MAE de la Bucureşti au fost păstrate rapoartele venite de la ambasadele româneşti cu revista presei. Ce greutate au avut acuzaţiile maghiare în politica principalilor actori internaţionali? Vom putea evalua asta după ce vor fi deschise arhivele diplomatice ale perioadei (deşi s-ar putea să fi fost publicate unele documente, voi mai căuta).

Un lucru este cert pentru mine: în vara anului 1989 a existat o propagandă maghiară îndreptată împotriva României, bazată pe deformarea unor declaraţii ale lui Nicolae Ceauşescu. Asta este tot ceea ce am vrut să spun. Acuzaţiile lui Marius Mioc că aş fi „propagandist ceauşist” sau existenţa unei „propagande de reabilitare a lui Ceauşescu” fac parte dintr-o viziune pe care nu o împărtăşesc asupra scrierii istoriei („monopolul ideilor”, cu sprijin politic dacă se poate, mulţumesc frumos).

P.S. Mai rămâne de discutat propaganda de la Budapesta asupra „genocidului” maghiarilor din România, care nu a fost chiar aşa de obscură pe cât vrea Marius Mioc să ne facă să credem. Nu în ultimul rând mai trebuie analizat monopolul asupra interpretării trecutului şi implicarea politică în acest fenomen. Dar mai avem timp.

 P.P.S. Noua carte a lui Larry Watts „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece” discută mai pe larg povestea confruntărilor româno-maghiare din 1989, o puteţi găsi la librăria online Libris.

Transilvania fără transilvăneni şi Basarabia fără basarabeni

Adevărul publică un articol cu titlu bombastic: Fapte puţin ştiute despre cum s-a făcut Unirea din 1918. Fraza care i-a scăpat lui Ion Brătianu: „Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!“. Materialul „şocant” este o prelucrare a Florinei Pop după un articol de Ovidiu Pecican şi ne este prezentat ca un fel de demitizare a Unirii de la 1 decembrie 1918. Pe scurt: Florina Pop îl citează pe Ovidiu Pecican, care citează un articol publicat sub semnătura lui Panait Istrati în periodicul genevez „La Feuille” pe 24 mai 1919, articol încheiat cu fraza:

Toate discursurile politice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scăpat altădată „marelui Ion Brătianu”, tatăl celui actual, care a zis:„Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”.

Şi ni se mai oferă un rezumat al ideilor lui Ovidiu Pecican:

Există o serie de mărturii contemporane cu privire la violenţa şi lipsa de menajamente cu care noua ordine de la Bucureşti şi-a impus, îndată după 1 decembrie 1918, propriile reguli. Le socotea caduce (şubrede, fără putere legală) pe toate cele dinainte fiindcă aparţinuseră ordinii acceptate şi promovate de statalitatea austriacă.

Pecican vorbeşte de existenţa unor scrisori, a unor rapoarte mai mult sau mai puţin oficiale, fărâme memorialistice şi articole ori acte oficiale care arată cum s-a făcut Unirea din 1918 a Transilvaniei, şi cum nu este descrisă în manualele de istorie.

Demitizare! De fapt transilvănenii nu au dorit Unirea cu România, unire care a fost făcută violent. Parcă seamănă cu tezele comuniste de la Chişinău, nu?

Doar că există unele probleme cu articolul prezentat mai sus. Pe Florina Pop o scuz, probabil este o jurnalistă impresionată de misterele din 1919, luptă şi ea pentru demitizarea istoriei românilor. Însă Ovidiu Pecican este doctor în istorie, nu are cum să nu ştie despre conceptul de critică a izvoarelor. Pe scurt: sursele folosite în scrierea istoriei trebuie încadrate în timp, în contextul evenimentelor, trebuie văzute interesele autorilor etc. pentru a avea o imagine cât mai apropiată de adevăr. Ori tocmai în aceasta constă trucul lui Ovidiu Pecican în acest caz: articolul lui Panait Istrati este scos din contextul lui istoric. De dragul istoriei românilor voi face eu treaba asta cu încadrarea.

În primul rând trebuie spus că articolele de presă se numără printre sursele tratate cu maximă precauţie de către istorici. Când sunt folosite totuşi, ele au rolul de a ilustra atitudini şi curente de opinie, nicidecum pentru stabilirea faptelor. Însă şi evoluţia opiniilor şi a percepţiilor din presa contemporană poate fi folositoare. Dar haideţi să vedem ce se petrecea în jurul datei de 24 mai 1919, data publicării articolului lui Panait Istrati în Elveţia.

La Paris era în plină desfăşurare Conferinţa de Pace care retrasa graniţele Europei conform principiului naţiunilor. La Budapesta fusese proclamată pe 21 martie 1919 Republica Sovietică Ungară, o încercare de a menţine sub control fostele teritorii imperiale cu sprijinul noii formate Uniunii Sovietice. Pe 15 aprilie a început prima fază a războiului dintre România şi Republica Sovietică Ungară, desfăşurată în Transilvania. După aproape 2 săptămâni de lupte, pe 2 mai, guvernul comunist de la Budapesta cerea României încheierea păcii – Armata Română ajunsese pe Tisa.

După această înfrângere, Republica Sovietică Ungară s-a îndreptat împotriva Cehoslovaciei, iar bătăliile de aici s-au purtat în luna mai 1919. Ideea era ca sovieticii de la Budapesta să reuşească să facă joncţiunea cu sovieticii de la Moscova – fie prin Cehoslovacia, fie prin România (iar după spargerea Europei Centrale urma ca întreaga Europă să se bucure de binefacerile bolşevismului, conform planului copt la Moscova).

Şi încă un detaliu: titlul articolului lui Panait Istrati este „Despre conferinţa Un popor martir”. Nu am citit acest articol, dar bănuiesc că este vorba de o critică la adresa uneia din multele conferinţe organizate de liderii românilor transilvăneni în Europa occidentală pentru promovarea Unirii de la 1 decembrie 1918. Panait Istrati era în tabăra cealaltă, a social-democraţilor occidentali pe cale de a se bolşeviza. Articolul violent anti-românesc al lui Panaint Istrati a apărut într-o perioadă în care România dădea peste cap planurile sovietice din Europa centrală şi de est şi avea ca ţintă combaterea conferinţelor pro-româneşti. (Am notat aici câteva idei despre evoluţia de frunză în bătaia vântului a lui Panait Istrati).

Cât despre afirmaţia lui Panaint Istrati că Ion Brătianu ar fi spus „Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!” nu îi prea pot acorda mare credit, având în vedere sursa acestui citat. Doar îmi sare în ochi asemănare cu sloganul comunist de la Chişinău „românii vor Basarabia fără basarabeni”.

P.S. Armata Română a cucerit Budapesta pe 4 august 1919, am publicat aici un album foto gratis care ilustrează campania împotriva Ungariei bolşevice şi în care puteţi citi traducerea unui raport al serviciilor secrete britanice despre guvernul comunist maghiar din 1919.

Cât de bine se pricepe Viktor Orban la diplomaţie

Premierul ungur Viktor Orban a reuşit să se facă de râs după ce a vrut să facă pe băiatul deştept. Ungaria are o nevoie nebună de bani, însă nimeni nu vrea să împrumute Budapesta. Fondul Monetar Internaţional îi amână de la începutul anului, Uniunea Europeană aşteaptă încă să se împlinească promisiunile vitejeşti ale lui Viktor Orban care spunea cu un an în urmă că el nu are nevoie de occidentalii ăştia colonizatori. Una din supărările occidentalilor este legată (printre altele) şi de modificarea legii Curţii Constituţionale a Ungariei.

Deci Viktor Orban are nevoie acută de bani şi nu îi găseşte pe nicăieri. Aşa că s-a gândit la o şmecherie: ignorând toate tratatele internaţionale l-a eliberat pe ofiţerul azer Ramil Safonov (care a căsăpit cu toporul un ofiţer armean în timpul unor cursuri la Budapesta). Înţelegerea era simplă: Azerbaijanul trebuia să cumpere obligaţiuni ungureşti de vreo 3 miliarde de euro şi îl primea la schimb pe „eroul” Ramil Safonov (aici). Doar că după ce l-au primit pe Safonov azerii s-au răsucit brusc: 3 miliarde de euro? Păi de ce? (vezi Reuters)

Şi uite-aşa Viktor Orban a rămas cu onoarea în pom şi buzunarele goale. Deocamdată se roagă de FMI să vină la Budapesta, însă băieţii sunt foarte ocupaţi şi nu vor putea veni nici în luna septembrie…

Ramil Safarov

Ramil Safarov

Bazinul Carpatic este centrul puterii globale

Unii unguri de la Budapesta au deraiat grav. Televiziunea publică maghiară a difuzat un documentar cu titlul “Războiul împotriva naţiunii” (naţiunii maghiare, bineînţeles) care depăşeşte în unele momente cote ridicate ale delirului de grandoare.

Pentru cei care nu ştiu limba maghiară voi încerca să fac un scurt rezumat (preluat de aici). Primul expert este Jozsef V. Molnar care se prezintă drept “cercetător al psihicului naţional” şi care repetă teoria Sfintei Coroane ca întruchipare a naţiunii maghiare (revin cât de curând cu un articol despre Sfânta Coroană maghiară, să vedem cât este de sfântă, catolică şi maghiară).

Apoi intră în scenă Izabella Bencze care ne spune că Bazinul Carpatic reprezintă centrul lumii şi cine stăpâneşte Bazinul Carpatic stăpâneşte întreaga lume. (Din câte îmi amintesc, mare parte din Bazinul Carpatic se găseşte în România şi din ce ştiu eu mai avem destul de mult de lucru până să stăpânim lumea). Izabella Bencze mai spune că din cauza faptului că centrul lumii se găseşte în Bazinul Carpatic toată lumea îi persecută pe maghiari. În sfârşit, în film mai apare un cardiolog, Lajos Papp care ne spune că “istoria omenirii este de fapt istoria ungurilor” şi că “gena maghiarilor conţine secretul cunoaşterii” – dar nu orice fel de cunoaştere, ci cunoaşterea divină. Bineînţeles, toată lumea are boală pe unguri din cauza acestei gene a cunoaşterii divine.

Filmul poate fi văzut aici. Avem şi noi îndrăzneţii noştri, dar parcă cei ai ungurilor sar gardul mai bine. Ce este extrem de îngrijorător: delirurile sunt difuzate pe televiziunea naţională maghiară.

 

Înmormântarea anulată a lui Nyiro Jozsef şi ceva concluzii

Povestea cu reînhumarea lui Nyiro Jozsef  s-a încheiat cu anularea/ amânarea evenimentului. La o primă vedere pare o victorie a autorităţilor române – însă povestea are în componenţă câteva elemente care mă fac să cred că vom mai avea de-a face cu provocări de acest gen.

1. Recuperarea oficială a teoreticienilor extremismului maghiar interbelic

Actuala guvernare de la Budapesta a declanşat o operaţiune de recuperare a teoreticienilor extremismului maghiar interbelic. Nyiro Jozsef şi Wass Albert au fost introduşi în programa de studiu obligatorie pentru literatura maghiară din şcoli şi licee. Argumentul: trebuie separată activitatea politică de opera literară. Şi nu vorbim de extremiştii de la JOBBIK, vorbim de popularii europeni de la FIDESZ.

2. Implicarea autorităţilor de la Budapesta în chestiunile maghiare din România

Bun: sprijin cultural, finanţe pentru manifestări culturale, pentru şcoli etc. Nici o problemă, este ceva normal ca guvernul de la Budapesta să îi sprijine pe maghiarii din România. Însă în cazul Nyiro Jozsef, Parlamentul de la Budapesta s-a implicat în campania electorală locală din România. Organizatorul reînhumării lui Nyiro Jozsef a fost Szasz Jeno, preşedintele Partidului Civic Maghiar care a fost sprijinit în această iniţiativă de Parlamentul de la Budapesta. Mesajul pentru alegătorii maghiari din Odorheiul Secuiesc: Szasz Jeno este un patriot maghiar adevărat sprijinit de Parlamentul de la Budapesta. Nu vă mai spun în ce culori a fost vopsit de presa de la Budapesta UDMR-istul contracandidat Bunta Levente care nu a fost foarte grăbit să sprijine reînhumarea lui  Nyiro Jozsef la Odorheiul Secuiesc.

Cum spuneam: sprijin cultural – OK, amestec în campania electorală – începe să scârţâie urât treaba.

3. Efecte

Probabil a fost un test. La votul din Odorheiul Secuiesc de pe 10 iunie se va vedea dacă a meritat povestea cu reînhumarea lui Nyiro Jozsef şi câţi maghiari au fost convinşi. Nu am nici o îndoială că blocarea reînhumării lui Nyiro Jozsef va fi prezentată ca o oribilă agresiune anti-maghiară, începutul discriminării etnice. Vom vedea luări de poziţie în Parlamentul European, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, presa maghiară va vui despre nedreptatea groaznică la care au fost supuşi maghiarii din România.

Ungurii îşi fac CNSAS

Ştiu că am insistat în ultima perioadă pe acest subiect, însă vreau să vă propun o analiză excelentă asupra dezbaterii din Ungaria în legătură cu deschiderea dosarelor securităţii din perioada comunistă. Ideea este că ungurii se confruntă acum cu problema “dosarele Securităţii şi CNSAS” – în vreme ce nouă ni se spunea cu ani în urmă că ungurii sunt mai avansaţi decât noi. Na, România iar este model pentru Ungaria! Este vorba de un articol scris de Zoltan Csipke pentru pagina www.politics.hu (şi tradus de mine!)

Problema arhivelor comuniste refuză să dispară pentru Fidesz

În februarie Fidesz (partidul de dreapta aflat la guvernare la Budapesta, n.trad.) a votat surprinzător împotriva unui proiect de lege care ar fi scos la lumină identitatea spionilor şi informatorilor din era comunistă prin deschiderea arhivelor, în ciuda faptului că Fidesz a sprijinit acest proiect când se afla în opoziţie.

Simţind presiunea suporterilor săi, liderul grupului Fidesz din Parlament, Janos Lazar a sugerat după acest vot că partidul său sprijină deschiderea arhivelor şi a votat împotriva proiectului propus de Andras Schiffer doar din cauza unor probleme tehnice. Fidesz încerca să controleze pagubele.

În urma acestui vot partidul strident anti-comunist Fidesz a fost pus într-o poziţie în care trebuiau să explice de ce a votat împotriva unei măsuri asemănătoare cu cele sprijinite chiar de ei în trecut. Explicaţia a fost că legea, aşa cum fusese redactată, în loc să îi expună pe comuniştii de rang înalt ar fi dezvăluit identităţile celor siliţi să îşi toarne prietenii.

Între timp, politicienii din Partidul Socialist (care a apărut în 1989 când aripa reformatoare a Partidului Socialist al Muncitorilor s-a despărţit de facţiunea comuniştilor care se opuneau schimbării de sistem) s-au bucurat de cursul evenimentelor care i-a pus în poziţia de a apărea mai doritori să scoată la lumină trecutul comunist în vreme ce mass-media ce îi susţine a observat cu bucurie că acum Fidesz blocheaza accesul la arhive.

După cum a arătat un articol de pe index.hu, grupul parlamentar al Fidesz este împărţit în trei facţiuni: cei care au votat pentru în februarie şi care provin din provincie, cei ca Lazar care sprijină deschiderea arhivelor însă ar dori să modifice proiectul de lege (preşedintele Parlamentului László Köver poate fi şi el inclus în această categorie, chiar dacă consideră această lege “o afacere internă a cercurilor de intelectuali” şi ar prefera o deschidere parţială din motive de securitate naţională) ca şi o a treia grupare care crede că nu poate fi refăcută o imagine precisă a trecutului deoarece o parte din arhive a fost distrusă şi care spun că această poziţie nu reprezintă o încercare de protejare a liderilor de rang înalt din partid, despre care oricum astfel de detalii au ieşit deja la iveală.

În vreme ce chestiunea refuză să dispară, Lazar a luat în considerare păcatele bunicului căzute asupra nepotului spunând într-un interviu pentru Magyar Hirlap despre deputatul Schiffer că “este o obrăznicie din partea descendentului unuia dintre diplomaţii de frunte ai regimului Kadar şi un colaborator comunist să propună o astfel de lege”. Schiffer a răspuns printr-un interviu în Nepszabadsag calificând drept josnice comentariile lui Lazar şi spunând că “vina urmaşilor” este o tactică a extremei drepte, la care a adăugat că nici măcar deputaţii de extremă dreapta ai Jobbik nu s-au angajat în astfel de practici în ultimul an şi jumătate.

În această dimineaţă, agenţia de presă de stat MTI a anunţat că foştii premieri Peter Boross şi Peter Medgyessy s-au exprimat împotriva acestui proiect de lege. Ceea ce face ca publicarea de către MTI a declaraţiei lui Medgyessy să fie demnă de luat în seamă (unii ar putea spune chiar comică) este faptul că la câteva luni după ce Medgyessy a devenit premierul coaliţiei social-democrate din 2002 s-a descoperit că în anii 1980 a fost agent de contrainformaţii, ceea ce a stârnit un scandal în acea vreme (Fidesz a cerut demisia lui).

După ce a promis să discute chestiunea, grupul parlamentar Fidesz nu a ajuns la o decizie privind deschiderea arhivelor, iar liderii partidului au recomandat înfiinţarea unui Comitet al Memoriei Naţionale de către toate partidele. Acestea au cerut guvernului să formuleze detaliile pentru un astfel de comitet până la mijlocul lunii mai.

Lazar a spus reporterilor că un astfel de comitet va putea fi înfiinţat permanent şi va lucra până la 15-20 de ani. Ar urma să fie alcătuit în primul rând din experţi independenţi, însărcinaţi cu explorarea şi expunerea trecutului comunist. Istoricul Krisztian Ungvary a salutat propunerea pentru acest comitet şi a adăugat că legea în continuare va avea nevoie de modificări pentru ca identitatea agenţilor să fie făcută publică.

În mod clar Fidesz a calculat greşit modul în care votul din februarie va fi perceput, nu doar de către partidele de opoziţie, ci şi de către proprii susţinători.Decizia partidului de a “trece pisica” unui nou comitet relevă faptul că discuţiile de azi nu au reuşit să rezolve diferendele interne, ci doar o recunoaştere a faptului că nu pot ignora problema.

Două întrebări apar în urma acestor evenimente. Prima este dacă această propunere pentru un Comitet a Memoriei Naţionale – aparent intenţionat să activeze la fel ca şi comitetele similare din Cehia şi România – va întreprinde paşi rapizi pentru aducerea la lumină a trecutului sau va avea o activitate lentă, însemnând că Ungaria va rămâne singura ţară din regiune unde o bună parte din trecutul comunist rămâne ascuns?

A doua întrebare este dacă acest lucru semnifică o încercare serioasă din partea Fidesz să dezvăluie trecutul sau este doar un fel de a-şi mulţumi sprijinitorii în vreme ce trec problema pe un plan secund, în speranţa că va dispărea până la urmă?

 

Ce mai face Garda Maghiară? S-a transformat în Garda Naţională Maghiară

După ce a fost interzisă, Garda Maghiară s-a transformat în Garda Naţională Maghiară. De 15 martie ziua maghiarilor de pretutindeni în organizaţie au fost primiţi 150 de noi membri. Pentru ca să evite o intervenţie în forţă a poliţiei, noii membri ai Gărzii Naţionale Maghiare au depus jurământul în şoaptă şi aşezaţi pe jos. După ce Garda Maghiară a fost desfiinţată în 2009 autorităţile de la Budapesta au interzis orice fel de manifestaţii paramilitare care imită evenimente militare oficiale (via Metropol.hu).

Am selectat câteva imagini de pe pagina oficială a Gărzii Naţionale Maghiare.

Gardiştii s-au aliniat în Piaţa Eroilor din Budapesta.

Şi în Budapesta există câini comunitari care participa la evenimente.

Gardiştii depun jurământul aşezaţi pe jos.

Poliţia este prezentă la locul evenimentului

Unii dintre gardişti au fost ridicaţi de poliţie

 

Şi un membru al comunităţii evreieşti a fost de faţă la această depunere de jurământ.

 

Gardiştii părăsesc încolonaţi Piaţa Eroilor din Budapesta.

 

 

Viktor Orban pornit împotriva UE. Degeaba, va trebui să cedeze

Viktor Orban Budapesta 15 martie 2012
Sursa foto

Premierul Ungariei Viktor Orban s-a supărat pe Uniunea Europeană. Pe 15 martie a vorbit în faţa a 250.000 de oameni adunaţi la Budapesta (aşa zice pagina Guvernului) şi a spus că Ungaria nu va accepta să fie tratată drept o colonie de către Uniunea Europeană.

Mulţimea l-a întâmpinat scandând „Viktor, Viktor!” – mai bine strigau „Viktator!”. În sfârşit, modul de prezentare a discursului a fost unul destul de îngrijorător: Viktor Orban punea întrebări mulţimii, iar mulţimea răspundea în extaz. Am mai văzut chestii de genul acesta în trecut şi parcă nu s-au terminat bine.

Pe scurt, Viktor Orban a spus că Ungaria va refuza să fie tratată ca o colonie a Uniunii Europene. Mai mult, Orban a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică. (Între timp a venit şi un răspuns din partea şefului Comisiei Europene, Manuel Durao Barroso: „Cei care compară UE cu URSS demonstrează că nu înţeleg ce este democraţia şi o lipsă de respect faţă de cei care au luptat pentru libertate şi democraţie”).

În vreme ce Viktor Orban vorbea mulţimii în faţa Parlamentului, o grupare condusă de Toroczkai Laszlo (şeful mişcării extremiste 64 de Comitate HVIM, cunoscut şi în România) a intrat cu forţa în birourile Fondului Monetar Internaţional de la Budapesta. Oamenii vroiau să prezinte o petiţie, însă 15 martie era zi liberă, aşa că nu a fost nimeni de la FMI să o preia. Băieţii lui Toroczkai Laszlo au aprins nişte torţe de stadion şi au părăsit incinta. Nu ştiu cât de fericiţi vor fi cei de la FMI în urma acestui eveniment.

manifestatie Budapesta 15 martie 2012

Sursa foto

Ungaria are probleme din ce în ce mai mari. Viktor Orban a încercat o mutare îndrăzneaţă: a rupt legăturile cu FMI şi a vrut să se descurce singur. Rezultatul a fost dezastruos, economia Ungariei s-a înfundat şi mai tare. Apoi Viktor Orban a încercat să silească băncile să preia o parte din datoriile populaţiei. Băncile au acceptat, însă s-a cam stricat prietenia. De 8 ani de când este membră a Uniunii Europene, Ungaria nu şi-a respectat promisiunile de reducere a deficitului bugetar şi a fost sancţionată cu suspendarea a jumătate de miliard de euro. După ce a făcut pe cocoşul cu FMI, Viktor Orban s-a întors acum la marea finanţă internaţională şi cere bani. Negocierile merg prost: băncile sunt supărate pe actualul guvern de la Budapesta, Uniunea Europeană nu prea are chef să garanteze pentru unguri, economia este în budă rău.

Aşa că Viktor Orban nu are altă cale decât cea a naţionalismului. Aminteşte de trecutul glorios al Ungariei, spune că ungurii au fost dintotdeauna luptători pentru libertate şi că nu se vor pleca în faţa dictaturii UE, etc. Mi-a plăcut că în discursul de anul acesta Viktor Orban a spus că România este prietena Ungariei (nu şi-a pierdut minţile de tot, ştie că are nevoie de aliaţi la Bruxelles…) Însă discursurile naţionaliste nu îi vor aduce bani lui Viktor Orban. Trebuie să încerce altceva. Eu sunt sigur că va ceda tuturor cererilor venite de la FMI.

În Ungaria nici sinuciderea nu mai e ce a fost

Vă povesteam aici despre sinucidere ca sport extrem în Ungaria. Vechiul obicei al săritului de pe podurile peste Dunăre a rămas actual. Un ungur mai mult plictisit decât sinucigaş s-a suit luni pe Podul cu lanţuri şi a ameninţat că sare. Au venit pompierii, poliţia şi televiziunile şi l-au salvat (via Pestiside.hu).

Ultima sinucidere cu săritură de pe pod a avut loc la Budapesta în urmă cu doi ani şi a fost o reuşită. Pentru cei cu stomac tare e un scurt video aici.

Când Ungaria invidiază România…

Este a doua oară în ultimele săptămâni când revista maghiară de limbă engleză Budapest Times constată cu tristeţe că România este peste Ungaria. Data trecută era vorba de faptul că Ungaria a rămas fără o politică externă proprie (în afara tradiţionalelor chestiuni legate de drepturile minorităţilor), în vreme ce România mai are încă elemente proprii de politică externă, chiar dacă este integrată în Uniunea Europeană şi NATO.

De data aceasta Budapest Times deplânge problemele economice ale Ungariei, iar comparaţia cu România este defavorabilă Budapestei.

Problema este că angajamentele Ungariei faţă de reformele structurale sunt în mod semnificativ mai slabe decât cele ale României. Sub umbrela unui angajament cu FMI, programul economic al României este monitorizat şi pieţele sunt impresionate de faptul că în ciuda unei puternice nemulţumiri publice (care s-a manifestat prin cele mai mari manifestări de stradă din ultimul deceniu) guvernul – alcătuit din tineri tehnocraţi după ce figurile discreditate ale fostei administraţii au fost înlocuite – în continuare insistă în continuarea măsurile de reformă dureroase. Prin contrast, în Ungaria aceiaşi politicieni încearcă să convingă pieţele financiare de dorinţa lor de reformă şi totuşi măsurile lor neortodoxe au avut prea puţine efecte, dacă au avut vreunele, în a rezolva problemele structurale ale economiei, iar aceiaşi politicieni au fost cei mai acerbi critici ai politicilor UE şi FMI nu cu multă vreme în urmă”.

Pe scurt: guvernul Viktor Orban de la Budapesta a strigat peste tot că nu are nevoie de FMI şi de UE şi acum se roagă de cei înjuraţi să scoată Ungaria din budă.

 

Poveştile caselor: despre urmele românilor la Budapesta (carte gratis!)

Vă spuneam aici despre o carte de excepţie: “Poveştile caselor. Români în Buda şi în Pesta”, scrisă de Maria Berenyi. Eu am selectat o chestie care mi s-a părut a fi extrem de interesantă: faptul că un român a fost şeful masonilor de la Budapesta. Dar sunt şi multe, alte multe poveşti despre românii care au stat la Budapesta şi clădirile pe care le-au lăsat în urmă.

Aş fi vrut să am la îndemână această carte în urmă cu mai mulţi ani: altfel aş fi văzut Budapesta! Poate că dacă aş fi ştiut că multe din clădirile din centrul vechi al capitalei maghiare au aparţinut unor români sau au fost construite de români, altfel aş fi umblat pe stradă (cred!). În orice caz, cartea Mariei Berenyi despre casele românilor din Budapesta (care sunt multe!) mi se pare a fi cel mai bun ghid turistic pentru românii care vor să călătorească în capitala Ungariei. Eu chiar m-aş amuza cu un ghid maghiar, grăbindu-mă să-i explic pe un ton doct despre originile româneşti ale unor clădiri impozante…

În sfârşit, ideea este că volumul Mariei Berenyi poate fi descărcat în format electronic, gratis, de aici. Lectură plăcută şi încercaţi să memoraţi cât mai multe, nu se ştie când ajungeţi la Budapesta.

Ungurul are material genetic de slugă

Un scriitor maghiar de origine evreiască a cerut azil politic în Canada, spunând că a fost supus unei campanii de hărţuire, a fost atacat pe stradă şi că se teme pentru viaţa sa (detalii aici). Scriitorul Akos Kertesz, în vârstă de 80 de ani, a plecat în Canada pe 29 februarie şi a anunţat azi faptul că a depus o cerere de azil politic.

Scandalul cu Akos Kertesz a început pe 29 august 2011 când a publicat în ziarul Nepszava (apare în maghiară în SUA) un articol în care spunea că „ungurul are material genetic de slugă” şi acuza poporul maghiar că nu şi-a cerut scuze pentru uciderea a 400.000 de evrei în timpul Holocaustului. De atunci articolul a dispărut de pe pagina de internet a cotidianului maghiaro-american (putea fi citit aici)

Articolul lui Akos Kertesz a cam enervat la Budapesta. Pe 23 septembrie 2011, Consiliul Municipal al Budapestei i-a retras lui Akos Kertesz titlul de cetăţean de onoare al capitalei maghiare, deşi scriitorul şi-a retras afirmaţia că „ungurul are material genetic de slugă”. Janos Halsz, secretar de stat pentru cultură în guvernul lui Viktor Orban a anunţat că dacă Akos Kertesz nu îşi va cere scuze îi va fi retras şi premiul Kossuth.

Uneori am impresia că noi românii prea trăim fără să ne uităm ce se întâmplă şi pe la vecinii noştri.

 

Cum ies ungurii în stradă

Budapesta 21 ianuarie

Protestele de la Bucureşti par să aibă ceva artificial în ele. Au devenit o coregrafie, un dans cu mişcări puţine şi fixe. La Budapesta au ieşit în stradă sâmbătă seară cel puţin 100.000 de oameni. O spune Washington Post, o mai spune şi BBC. Organizatorii se laudă cu 1.000.000 de manifestanţi, ministrul maghiar de interne spune 400.000. Pe scurt: foarte mulţi.

Dar ce e cel mai frumos este că mulţimea asta a ieşit în stradă în sprijinul guvernului Viktor Orban şi împotriva discuţiilor purtate la Bruxelles pentru sancţionarea Ungariei. Nu trebuie exclusă posibilitatea ca cei 100.000 de unguri să fi ieşit în stradă cu sprijinul / la instigarea guvernului Viktor Orban. Chiar şi aşa, trebuie remarcată capacitatea de mobilizare. Plus dibăcia politică a lui Orban: a pus în practică reformele pe timpul preşedinţiei maghiare a Uniunii Europene (şi nimeni n-a cârâit), apoi când a fost luat la refec la Bruxelles a jucat rolul mielului blând după care s-a întors la Budapesta şi (posibil) a regizat manifestaţia gigantică de sâmbătă (ca să se vadă clar la Bruxelles că poporul maghiar e strâns unit în spatele conducătorului).

Pe de altă parte nici opoziţia maghiară nu este foaie verde. Pe 2 ianuarie împotriva lui Orbanau ieşit în stradă între 30.000 şi 50.000 de unguri.

Prin comparaţia, ceea ce se întâmplă la Bucureşti e găinărie curată. Opoziţia s-a dat peste cap şi a scos în stradă 10.000 de oameni (aduşi cu autocare şi cu masa asigurată). În Piaţa Universităţii nu se adună mai mult de 2000 de oameni. Iar ideea de a reclama la Bruxelles dictatura lui Băsescu a chiar stupidă. Nu cred că există vreun pericol ca Uniunea Europeană să ne sancţioneze în urma reclamaţiilor venite de la USL-ul lui Ponta şi Antonescu. Doar că actualii lideri ai opoziţiei se fac de râs în străinătate.

 


Un român – şeful masonilor din Ungaria

Gheorghe Ioanovici este unul dintre românii despre care nu se găsesc foarte multe informaţii pe internet – şi totuşi trecerea lui prin lume a lăsat urme zdravene. Născut la Timişoara în anul 1821 într-o familie de aromâni, Gheorghe Ioanovici a avut o carieră la vârful politicii din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX lea. Printre altele, Gheorghe Ioanovici a fost preşedintele Marii Loji Simbolice din Ungaria (după ce a intrat în masonerie în anul 1871).

Gheorghe Ioanovici

Gheorghe Ioanovici a fost deputat de Timişoara în Dieta de la Bratislava între anii 1847-1848. Între anii 1854 – 1857 a făcut închisoare pentru participarea sa la Revoluţia din 1848. Între anii 1867-1873 a fost secretar de stat în Ministerul Cultelor de la Budapesta. Realizarea sa de căpătâi din această perioadă a fost separarea ortodocşilor români din Transilvania de Biserica Ortodoxă sârbă. Practic Gheorghe Ioanovici este întemeietorul autonomiei bisericeşti a românilor din Transilvania în timpul lui Andrei Şaguna. Emanoil Gojdu l-a numit pe Gheorghe Ioanovici drept unul din executorii faimosului său testament. Din anul 1883 Gheorghe Ioanovici a devenit membru cu drepturi depline al Academiei de Ştiinţie de la Budapesta. A murit în anul 1909 şi a fost înmormântat în cimitirul Kerepesi din Budapesta.

Datele de mai sus le-am cules dintr-o carte excepţională „Poveştile caselor. Români în Buda şi în Pesta”, scrisă de Maria Berenyi. O carte care ne dezvăluie faptul că românii au avut de jucat un rol deosebit de important la Budapesta. Maria Berenyi a fost decorată pe 1 decembrie 2011 de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor pentru merite în păstrarea şi promovarea identităţii naţionale. Cu aceeaşi ocazie a mai fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer şi Eva Iova, redactor şef al revistei românilor din Ungaria, Foaia Românească.

Nu vă temeţi de Jobbik şi Garda Maghiară. Nu ţin la băutură…

Deci Garda Maghiară şi Jobbik m-au impresionat. Asta până când am văzut fotografiile de mai jos. Îi vedeam pe cei din Garda Maghiară mulţi, aliniaţi, în uniforme, cu steaguri, gata să pornească la cucerirea Europei. Apoi au început cu patrulele prin cartierele de ţigani. Apoi Jobbik, partidul care a înfiinţat Garda Maghiară a intrat în Parlamentul de la Budapesta cu 26 de deputaţi. Continuarea