Arhiva etichetelor: Buzău

Vintilă vodă, buzoianul ajuns împărat bizantin

spada

Buzoian modest, Vintilă vodă al Ţării Româneşti a fost acaparat de olteni (cruntă ironie a istoriei, tocmai oltenii au fost cei care l-au căsăpit!). Confuzia provine de la cronicarul care ne spune că Vlad Vintilă a fost „judeţ de Slatina” – aşa că mulţi s-au grăbit să-l treacă Oltul şi să-i confere o stradă în Slatina de azi. Puţin cunoscătorii de istorie n-au stat să se mai întrebe de ce presupusul oltean ar fi avut toate moşiile în zona Buzăului, pe lângă „Slatina” transformată în Râmnicu Sărat.

Buzoienii au preferat să meargă pe sub radarul istoriei. Cam 200 de ani de la apariţia Ţării Româneşti buzoienii aproape că nu apar în documente. Explicaţia oferită de Marian Coman ar fi că zona de graniţă a Buzăului prefera să-şi vadă de viaţă, ţinându-se departe de centrul puterii reprezentat de domnia stabilită în zona submontană a Argeşului şi Dâmboviţei, centru aflat sub influenţa puternicelor clanuri boiereşti de dincolo de Olt. Personal eu îi văd pe buzoienii vremii ca pe nişte contrabandişti de succes cu zona Braşovului, pe drumul foarte puţin controlat din regiune, dar aceasta este o ipoteză ce trebuie verificată.

Documentele dintre 1300 şi 1500 nu-i menţionează pe buzoieni – însă asta nu înseamnă că nu existau. Apar brusc în izvoare la sfârşitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea cu prilejul mai multor litigii legate de moşii, litigii pentru a căror rezolvare buzoienii încep să facă apel la puterea domniei. (Marian Coman avansează teza, de altfel logică, conform căreia puterea şi influenţa voievozilor din Ţara Românească s-a extins treptat asupra regiunilor mărginaşe.)

Un voievod de compromis

În condiţiile luptelor dinastice duse de influentul clan al Craioveştilor la începutul secolului al XVI-lea, clanurile boierilor buzoieni au reuşit să-l suie pe tron pe Vlad Vintilă în anul 1532. Predecesorul său, Vlad Înecatul a avut ca principală ocupaţie uciderea boierilor olteni (care au încercat de mai multe ori să suie pe tron protejaţi de-ai lor). Însă în vara anului 1532 Vlad Înecatul s-a îmbătat şi a pornit să se plimbe călare prin Bucureşti, a căzut în Dâmboviţa şi s-a înecat.

În aceste condiţii, probabil pentru pacificarea ţării, s-a ajuns la alegerea drept domnitor a unui boier obscur, din Buzău. După cum spune cronicarul:

[blockquote](…) boiarii (…) s-au dus cu toţii de l-au luat şi l-au pus domn. Dar au greşit, că nu trecu vreame multă, ci au venit cu cruzie, de au tăiat pe mulţi boiari.[/blockquote]

Cel mai probabil Vintilă vodă a continuat obiceiul înaintaşului său şi a căsăpit mai ales boieri olteni, care au ajuns destul de repede la concluzia „decât el pe noi, mai bine noi pe el”. Aşa că i-au organizat lui Vintilă vodă în 1535 o vânătoare domnească pe apa Jiului, desfăşurată astfel:

[blockquote](…) s-au dus în primblare cătră Craiova, ca să vâneze pădurile Jiiului, ca să prinză cerbi şi alte vânaturi mai mari, de vreme ce într-aceale părţi de loc se află vânaturi multe şi mari. Iar pe lângă aceastea Vintilă vodă avea gând să mai tae o seamă de boiari, dar, simţind boiarii, s-au vorbit cu toţii pe taină şi au năvălit ei mai nainte, de au tăeat pă domn în malul Jiiului şi au scăpat ei dă moarte. (…)[/blockquote]

Şi aşa s-a sfârşit domnia singurului buzoian care a urcat vreodată pe tronul Ţării Româneşti. După această experienţă tristă clanurile boiereşti ale Buzăului îşi caută de treabă pe tărâmurile lor până în zilele noastre. Însă aventurile lui Vintilă vodă nu aveau să se încheie aici.

Răzbunarea călugărilor greci

În biserica mare a mănăstirii Cutlumus de la Muntele Athos se găsea până de curând portretul împăratului bizantin Ioan Tzimiskes. Împodobit cu toate însemnele imperiale bizantine, personajul era desemnat ca atare şi de o inscripţie menită să-i ateste identitatea. Însă la o restaurare recentă a reieşit că barba personajului, ca şi numele imperial, erau în realitate adăugiri ulterioare picturii originale. După curăţarea acestor vopsele adăugate a ieşit la iveală lângă fostul „împărat” şi un personaj secundar, cu numele „Drăghici” (fiu atestat al lui Vintilă vodă). Cercetătorul grec Nikos Dionysopoulos l-a identificat pe „fostul împărat” Ioan Tzimiskes cu voievodul Vintilă al Ţării Româneşti, al cărui sprijin financiar pentru mănăstirea Cutlumus este cunoscut din numeroase documente. Un alt portret al lui Vintilă vodă exista încă în 1744 într-o capelă a mănăstirii Cutlumus, alături de portrete ale voievozilor Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab şi Radu cel Mare. Din păcate acest al doilea portret al lui Vintilă vodă a dispărut. Dacă ajungeţi pe la mănăstire Cutlumus şi este posibil, v-aş ruga să fotografiaţi acest portret puţin cunoscut al lui Vintilă vodă, îl găsiţi lângă Sfântul Cristofor, pe latura de nord.

Părerea mea ar fi că după secularizarea averilor mănăstireşti, călugării de la Cutlumus i-au pictat o barbă falsă nedreptăţitului Vintilă vodă şi i-au schimbat numele în Ioan Tzimiskes. Trucul a funcţionat pentru că în acest portret Vintilă vodă este redat cu toate însemnele imperiale bizantine, ceea ce confirmă teoria „Bizanţ după Bizanţ” a lui Nicolae Iorga: după căderea Constantinopolului, domnitorii români au fost principalii protectori şi susţinători ai credinţei ortodoxe la sudul Dunării.

(cf. Ştefan Andreescu, Addenda et Corrigenda, Studii şi materiale de istorie medie, vol. XXII, 2004)