Arhiva etichetelor: călători străini despre ţările române

Firea românilor de-a lungul timpului. Călători străini despre ţările române (2)

Continui  aici serialul dedicat firii românilor aşa cum a fost ea văzută de diverşi străini care au ajuns prin ţările române cu mai multă vreme în urmă. Rândurile de mai jos îi aparţin italianului Franco Sivori, care a fost alături de voievodul Petru Cercel în timpul domniei sale şi a locuit vreme de doi ani în Ţara Românească (1581-1583) astfel că a avut destul timp să se lămurească asupra firii românilor.

„Muntenii sunt prin firea lor oameni nestatornici, îndrăgind norocul şi mai degrabă se lasă pe tânjală fără a se îngriji să deprindă un meşteşug sau să practice vreo artă. Populaţia mijlocie şi ţăranii se îndeletnicesc cu munca câmpului, iar boierii cu slujba la curte, cu călăritul, cu întreceri ostăşeşti şi cu vânătoarea. Sînt mai curând neinimoşi şi de aceea de mică ispravă la război. (afirmaţia aceasta este contrazisă de evenimentele din 1583, când italianul a fost luat sub protecţia unei cete de români în condiţiile fugii voievodului Petru Cercel)

Sunt oameni fără carte şi altă învăţătură şi de aceea foarte închipuiţi, crezând că nu mai sunt alţii pe lume mai mari ca ei şi când pot se poartă destul de autoritar.

(…)

Felul îmbrăcăminţii bărbaţilor este frumos şi impunător, cu haină lungă întocmai ca a polonilor, ungurilor şi turcilor, totuşi mai aleasă. (…) Bărbaţii sunt de statură falnică, mai curând decât altfel şi poartă bărbile lungi. Femeile se îmbracă aproape toate după moda turcească, cu rochii lungi, fuste, iar pe cap poartă nişte năframe de bumbac foarte albe, încât par a fi turbane turceşti care le stau foarte bine; sunt femei cu pielea frumoasă şi fermecătoare la vorbă.

(…)

Muntenii obişnuiesc mult să facă mese mari cu multă mâncare şi băutură şi la banchetele lor e multă muzică după obiceiul lor, mai curând barbară decât altminteri. Mâncările lor sunt alese şi bine gătite, cu toate acestea principele obişnuia să mănânce totdeauna feluri gătite italieneşte şi ţinea în acest scop servitori italieni şi francezi foarte iscusiţi.

Muntenii sunt oameni foarte atenţi la lucrurile mărunte; cred în visuri şi în prevestiri; nu se îngrijesc prea mult de conştiinţa lor, deoarece trăiesc mai curând după legea firii decât după religie. Şi ca oameni lipsiţi de ştiinţă de carte şi care n-au cine să-I înveţe cum trebuie să trăiască creştineşte, ei nu socot drept păcat multe lucruri grave sau se prefac şi consideră că nu le ştiu. În schimb sunt foarte grijulii cu posturile mici şi mari, astfel că s-ar lăsa mai bine să moară decât să calce o zi de post, chiar dacă ar fi siliţi la acest lucru şi de foame şi de boli necruţătoare.

(…)

Limba lor este ca şi aceea din Moldova, ţara vecină. Este un amestec în parte de latinească, în parte de italiană, în parte de greacă şi în parte de slavonă, totul împreună făcând o limbă barbară. Ei scriu cu litere sârbeşti, adică slavone şi actele cele mai importante le scriu în limba sârbească, aşa cum le scriem noi în limba latină. Sunt un neam care învaţă repede orice limbă şi se găsesc mulţi dintre ei care vorbesc patru sau cinci limbi. Şi fiind vorba de aceasta nu voi lipsi de a arăta minunata inteligenţă a principelui, care vorbea minunat şi scri alimba latină, italiană, franceză, greacă, turcă, sârbă, polonă şi română.”

(Călători străini despre ţările române, vol. III, p. 16-19)

 

Valahii ca nişte vite. Călători străini despre ţările române (1)

Raguzanul Michael Bocignoli publica pe 29 iunie 1524 o broşurică al cărei titlu începea cam aşa Epistola Michaelis Bocignoli Ragusei ad Gerardum Planiam Maiestatis Secretarium etc. Scrisoarea raguzanului cuprindea câteva paragrafe destul de dure în care erau caracterizaţi valahii din Ţara Românească:

Regiunea este productivă în toate cele privind nevoile traiului, în afară de vin, de care acest neam este foarte doritor ca unul ce e aplecat la beţie şi la lăcomie (…) se locuieşte nu în oraşe, ci în sate dar cu populaţie foarte deasă (…) Spiritul poporului este grosolan şi necioplit, ei sunt deopotrivă cu vitele lor; nu se îngrijesc nici de slujba ostăşească şi nici de treburile obşteşti; sunt atât de porniţi pe harţă şi pe ceartă, încât de cele mai multe ori nu se dau în lături de a-şi omorî domnii (…) românii la îndemnul comitelui care se temea de sufletul schimbător al acestei naţii înclinate întotdeauna spre trădare (…) Iar valahii veşnic nemulţumiţi oricum ar sta lucrurile, nu l-au lăsat să domnească mult nici pe acela (…) etc.

Descrierea făcută de Bocignoli românilor nu prea este laudativă. Românii sunt beţivi şi lacomi, locuiesc în sate, sunt primitivi (asemenea vitelor lor!), nu sunt buni soldaţi şi administratori, sunt veşnic nemulţumiţi, au o înclinaţie spre trădare etc. Relatarea lui Bocignoli este incoerentă. După ce lipeşte aceste etichete de români se apucă să relateze pe larg tocmai despre … vitejia românilor conduşi de Vlad Ţepeş împotriva turcilor!

Bocignoli – un propagandist trădător

Broşura lui Bocignoli este în realitate o laudă propagandistică la adresa voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya. Paginile scrise de italian nu sunt altceva decât un apel către suveranii din Occident să îl sprijine pe Zapolya împotriva turcilor. În viziunea lui voievozii Ţării Româneşti şi ai Moldovei ar trebui subordonaţi voievodului transilvănean – iar ca să nu existe nici un fel de „concurenţă” pentru subvenţiile occidentale, valahii sunt zugrăviţi în cele mai închise culori: primitivi, instabili, trădători, lipsiţi de calităţi militare etc. Un simplu serviciu de propagandă, împănat cu minciuni (una dintre cele mai mari fiind aceea că Ţara Românească nu produce vin, în condiţiile în care vinul valah era exportat în cantităţi mari în Transilvania!)

Broşura lui Bocignoli a fost scrisă în anul 1524, perioadă în care sultanul Soliman Magnificul se pregătea să dea asaltul asupra Europei Centrale. Soliman cucerise în 1521 Belgradul (cheia Europei Centrale), în 1523 cavalerii de Rodos capitulaseră, iar în 1524 Soliman a zdrobit rebeliunea din Egipt. Lipsit de alte ameninţări, sultanul urma să se îndrepte către Europa Centrală – ceea ce s-a şi întâmplat, iar în 1526 regatul Ungariei a dispărut ca organizaţie politică pentru aproape patru secole.

Acesta este contextul politic regional al scrierii lui Bocignoli, iar laudele aduse voievodului Transilvaniei ne dezvăluie şi cine este adevăratul comanditar al broşurii. Fraza cheie este următoarea:

Iar dacă Zapolya ar trimite pe careva din ai săi şi transilvănenii ar fi binevoitori şi moldovenii li s-ar uni şi ei în acest gând şi valahii ar rămâne credincioşi, se crede că primejdia nu va fi aşa de mare.

Pe scurt: valahii (cei primitivi) şi moldovenii ar trebui să intre sub ascultarea lui Zapolya. Doar că nimeni nu îi întrebase pe valahi şi moldoveni ce părere aveau de acest proiect. Şi aici ajungem la chestiunea „înclinării către trădare” a valahilor. Bocignoli face o lungă prezentare a diplomaţiei şi războaielor valahe din anii precedenţi (unele chestiuni le trece sub tăcere, mai ales pe cele care nu se potriveau cu raţionamentul lui). Acuzaţia de „trădare” apare pentru momentele în care Ţara Românească (istovită de războaie şi lipsită de ajutor extern) încheia pace cu turcii. Cumva li se neagă valahilor dreptul de a avea interese proprii – din punctul de vedere al lui Bocignoli ar fi trebuit să lupte până la moarte.

Că tot vorbim de „trădare” – după ce a fost propagandist în slujba lui Ioan Zapolya în 1524, îl găsim pe italianul Bocignoli în 1534 la curtea lui Ferdinand de Habsburg – cel mai mare duşman al lui Ioan Zapolya!

Propaganda neagră veche de 500 de ani

Exemplul de propagandă prezentat mai sus este vechi de aproape 500 de ani. Afirmaţiile lui Bocignoli sunt folosite din plin şi în ziua de azi. Sunt luate drept adevăruri, nimeni nu stă să vadă de unde pleacă aceste calomnii, ce interese avea cel care le-a emis. Propagandiştii contemporani se folosesc intens de scrieri precum cea a lui Bocignoli cu argumente de genul „vedeţi, şi acum 500 de ani românii erau nişte nemernici!” Nimeni nu stă să analizeze contextul şi rolul respectivei scrieri, calomniile sunt preluate şi retransmise în cadrul acestui vechi război de imagine…

Vezi textul lui Michael Bocignoli în Călători străini despre ţările române, vol 1, p. 171

 

Cum ne văd şi cum ne-au văzut străinii. Călători străini despre ţările române

Ca orice alt popor, românii sunt foarte preocupaţi de cum îi văd străinii. Pe de o parte este vorba de o oglindă (mai mult sau mai puţin deformată) pe de altă parte există adevărate războaie de imagine. Unele dintre ele pe durată foarte lungă. De fiecare dată trebuie văzut cine a fost emiţătorul mesajului, ce legături a avut cu românii, ce interese a avut faţă de români. Abia apoi trebuie luat în considerare mesajul propriu zis, conţinutul lui şi răspândirea.

Imaginea românilor este o chestiune veche. Brandul de ţară al României nu se rezolvă pe durata unui mandat ministerial. S-a scris mult despre români, din cele mai vechi timpuri. De fapt vreau să semnalez aici că se găsesc pe internet în variantă electronică primele 9 volume ale seriei „Călători străini despre ţările române”.  Cam 6-7.000 de pagini, traduceri ale scrierilor unor străini care au ajuns printre români. Sunt găzduite pe Daco Romanica, Biblioteca digitală a României. Primul volum al seriei îl găsiţi aici.