Arhiva etichetelor: camarila regala

Cea mai bună carte despre Carol al II lea şi Camarila regală

“Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea este cea mai bună carte pe care am citit-o despre subiectul corupţiei României în perioada interbelică, originile acestei corupţiei şi pregătirea dezastrului României dinainte şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Este o carte în care Petre Ţurlea foloseşte în proporţie de 90% de documente inedite din arhive, sunt scoase la iveală detalii puţin sau deloc cunoscute despre viaţa lui Carol al II lea alături de Elena Lupescu. De exemplu este refăcută perioada exilului lui Carol al II lea în baza notelor transmise din Franţa de o echipă specială a Poliţiei de Siguranţă de la Bucureşti care îl urmărea pas cu pas pe prinţul care renunţase la tronul României în favoarea fostei prostituate Elena Lupescu. Nu lipsesc nici detaliile picante din această perioadă, ochii indiscreţi ai spionilor trimişi de la Bucureşti reuşind să treacă dincolo de multe perdele.

Cartea este scrisă sub forma unui studiu istoric, deşi ar fi meritat să apară sub forma unei reconstituiri – însă pentru aşa ceva ar fi fost nevoie de un talent literar. Chiar şi sub forma unui studiu ştiinţific, este scoasă la lumină evoluţia cercului de corupţi şi corupători din jurul lui Carol al II lea, de la cartofori şi escroci ieftini până la bancheri şi industriaşi.

Cartea “Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea o puteţi găsi cu 35,67 de lei la librăria online Elefant.ro (link afiliat).

Camarila regală: Elena Lupescu împotriva lui Puiu Dumitrescu


Elena Lupescu

În istoria cunoscută a rămas doar Elena Lupescu, chintesenţa Camarilei lui Carol al II lea. De Puiu Dumitrescu foarte puţini oameni mai ştiu ceva. Pe internet nu există nici o fotografie a lui şi se găsescu foarte puţine relatări coerente. Şi totuşi, în anii ’30, la începutul domniei lui Carol al II lea, Puiu (Constantin) Dumitrescu era atotputernic la Bucureşti. Era secretarul personal al regelui, el îi tria corespondenţa şi îi aranja întâlnirile. Puiu Dumitrescu a fost mulţi ani pivotul Camarilei lui Carol al II lea. Continuarea

Penisul regelui Carol al II lea. Pe surse istorice

regele carol al II lea

Regele Carol al II lea şi viitorul rege Mihai

M-am apucat să scriu despre acest subiect după ce am văzut o creştere a căutărilor pe cuvintele cheie „penisul regelui Carol al II lea”. Aşa că am luat hotărârea să satisfac curiozitatea cititorilor care au ajuns pe acest blog cu această căutare şi nu au găsit mare lucru. Penisul regelui Carol al II lea a devenit element de folclor urban încă din perioada interbelică, după cum o atestă scriitoarea britanică Olivia Manning care a trăit la Bucureşti prin 1940:

„Întoarse o monedă de un leu pe partea imprimată cu un cocean de porumb şi spuse: – Un portret al Măritei şi Glorioasei sale Majestăţi, regele Carol al II lea! Dumneata, draga mea, s-ar putea să nu recunoşti asemănarea, dar sunt multe alte doamne pentru care nu ar fi o problemă.”

Dincolo de glume şi folclorul urban al epocii trebuie să vedem ce ne spun sursele istorice.

Ce dimensiune avea penisul regelui Carol al II lea?

Mare. Foarte mare, spun oamenii informaţi ai epocii. Constantin Argetoianu (om serios, senator, ministrul de interne care a distrus mişcarea comunistă, ministru de justiţie, ministru de finanţe, prim ministru) spune în memoriile sale că din acest punct de vedere Carol al II lea era „un fenomen al naturii”. Dimensiunea lui Carol al II lea a traumatizat-o profund pe soţia sa principesa Elena: „Intimile principesei Elena lăsau să se înţeleagă că motivul principal al fobiei acesteia pentru regalul ei soţ era brutalitatea cu care o supunea, zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, îndatoririlor ei conjugale”. Tot Constantin Argetoianu nota că Alexandru Davila i-a povestit cum s-a petrecut iniţierea sexuală a lui Carol al II lea. Regele Carol I l-a rugat pe Alexandru Davila să găsească o damă de consumaţie pentru tânărul prinţ când acesta avea 16 ani. Reacţia femeii după noaptea petrecută cu Carol al II lea: „M-a omorât nene Alecule!” (cf. Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Memorii, vol. VII, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1996, p. 234-235)

Viaţa sexuală a regelui Carol al II lea

La o primă vedere o chestiune intimă, despre care nu ar trebui să ştim foarte multe lucruri. Însă datorită faptului că monarhia şi viaţa politică românească au fost afectate de viaţa privată a acestui rege foarte mulţi contemporani au fost extrem de interesaţi de comportamentul regelui în pat. Inclusiv serviciile de informaţii. În perioada exilului său în Franţa Carol al II lea şi Elena Lupescu au fost urmăriţi pas cu pas de agenţii Poliţiei de Siguranţă, sau Siguranţa. Au fost detaşaţi zeci de agenţi de la Bucureşti care ştiau tot despre Carol, Elena Lupescu şi intimii lor (în majoritate cartofori, aventurieri şi oameni de afaceri dubioşi). Pe 9 martie 1928 agenţii de Siguranţă trimiteau la Bucureşti un raport în care spuneau că la cazinoul din Cannes Puiu Dumitrescu a pierdut 10.000 de franci, iar Carol al II lea a câştigat 25.000 de franci după care „s-a retras câteva momente cu d-na Lupescu, chiar în automobilul său, apoi s-au reîntors foarte obosiţi” (cf. Petre Ţurlea, Carol al II lea şi Camarila regală, Editura Semne, Bucureşti 2010, p. 63). Pe lângă această exprimare camuflată, agenţii Siguranţei au dovedit şi simţ al umorului: o porecliseră Roaiba pe Elena Lupescu.

Nici după ce a ajuns rege Carol al II lea nu a scăpat de supravegherea agenţilor de Siguranţă. Până la urmă trebuiau cunoscute obiceiurile şefului statului, mai ales cele care erau în stare să îl facă de râsul lumii. Nu că restul lumii nu ar fi ştiut ce poamă era Carol al II lea: în perioada exilului său în Franţa a fost urmărit îndeaproape de serviciile secrete britanice, franceze, italiene şi sovietice. Belgienii, olandezii şi spaniolii se interesau şi ei de obiceiurile viitorului monarh al României. Iar agenţii de Siguranţă ştiau că „concurenţa” făcuse rost de informaţii complete cu privire la viaţa intimă a lui Carol al II lea (v. Petre Ţurlea, Carol al II lea şi Camarila regală…)

Revenind la urmărirea lui Carol al II lea la Bucureşti: Armand Călinescu (pe atunci secretar de stat la Ministerul de Interne, ulterior colaborator apropiat al lui Carol al II lea şi prim ministru) nota în jurnalul său la 24 iunie 1932 „Cristescu (directorul Siguranţei, viitor director al Serviciului Secret de Informaţii în timpul guvernării mareşalului Antonescu) îmi spune că uneori Regele culege femei de pe stradă. Acestea au aflat şi se adună prin Brezoianu aşteptând”. Acelaşi Armand Călinescu nota pe 5 decembrie 1932: „Siguranţa îmi aduce informaţii că Regele iese tot mai frecvent noaptea şi că merge la piaţa Sf. Gheorghe, pe cheiul Dâmboviţei şi ia femei de cea mai joasă speţă„. Pe 17 decembrie 1932 altă însemnare: „Puiu Iancovescu îmi spune că într-o noapte era pe Sărindar, când Regele, care trecea cu automobilul a oprit pentru a acosta o femeie de stradă” (cf. Armand Călinescu, Însemnări politice, Editura Humanitas, Bucureşti 1990).

Informaţiile lui Armand Călinescu sunt confirmate de Constantin Argetoianu (ministeru de Interne între 1931-1932): „Regele aborda câte o prostituată, o aducea la Palat şi după o şedinţămai scurtă sau mai lungă, îi da drumul cu un bilet de 500 sau 1.000 de lei. La ieşirea din Palat, paţachina era ridicată de agenţii Poliţiei şi dusă la Gavrilă Marinescu care îi mai da 5000 lei şi o ameninţa cu moartea dacă spune ceva. Cu timpul, Gavrilă organizase şi acest serviciu, înlăturând din drumul regelui libera concurenţă şi presărând străzile din jurul Palatului cu clientele lui. Prin discreţia şi dibăcia cu care îndeplinea acest serviciu, Gavrilă Marinescu şi-a asigurat încrederea Regelui şi permanenţa la Prefectura Poliţiei, cu toate abuzurile pe care le-a săvârşit”. (cf. Constantin Argetoianu, Pentru cei de mîine. Memorii, vol IX, p. 77)

De ce ne interesează penisul regelui Carol al II lea?

Pentru că întreaga viaţă politică a României între 1930-1940 s-a învârtit în jurul lui. Elena Lupescu a fost singura femeie capabilă să îl satisfacă pe Carol al II lea şi s-a folosit de acest atu pentru a-şi elimina adversarii care îi cereau regelui să renunţe la amantă. Favorurile regale, ascensiunea politică, numirea guvernelor, marile contracte cu statul – toate atârnau de bunul plac al Elenei Lupescu. Regele era un sclav în faţa ei din cauza dependenţei sexuale – Argetoianu scria că regele „se pierde între cracii damei”. În 1934 acelaşi om politic nota „În ziua de 17 ianuarie 1934 (ţin să precizez data din cauza enormităţii confidenţelor) mareşalul Averescu în cursul unei vizite ce-i făceam, mi-a spus că prinţul Carol i-a mărturisit că numai cu Lupeasca mai putea avea erecţiuni. Duduia, a continuat Averescu, ţine pe rege prin cunoştinţa secretelor lui de anomalie sexuală”.  Ziaristul Pamfil Şeicaru, directorul ziarului Curentul din perioada interbelică scria şi el: „Carol nu putea fi acaparat decât de o femeie care aducea o vastă experienţă în legăturile cu bărbaţii, de pe urma cărora a căpătat o mare tehnică. O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile de alcovşi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate” (cf. Ioan Scurtu, Istoria românilor în secolul XX, Editura Paideia, Bucureşti 1999, p. 244)

Istoricul Adrian Cioroianu consideră că toate aceste detalii nu au relevanţă dacă e să-l judecăm pe Carol al II lea (am scris aici despre articolul lui Adrian Cioroianu publicat în revista Istorie şi civilizaţie). Eu cred că de fapt este vorba de o chestiune centrală a domniei lui Carol al II lea. Dacă ar fi fost un cetăţean oarecare suferind de disfuncţii sexuale nu ar fi fost nici o problemă. Însă Carol al II lea se sfătuia cu Aristide Blank în legătură cu aceste probleme. Iar Aristide Blank a falimentat banca Marmorosch-Blank şi a primit ajutor de la guvernul României în urma poruncii lui Carol al II lea. Şi multe alte mistere ale perioadei interbelice pot fi explicate din prisma penisului regelui Carol al II lea.

Lecturi recomandate

Dacă vă interesează aventura vieţii lui Carol al II lea alături de Elena Lupescu vă recomand cartea istoricului englez Paul D. Quinlan, „Regele playboy – Carol al II lea al României”. O puteţi cumpăra cu o reducere de 25% de la librăria online Elefant.ro (link afiliat)

„Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea – un volum care dezvăluie încrengăturile dintre apropiaţii regelui Carol al II lea şi lumea oamenilor de afaceri din România interbelică. O găsiţi cu 35,67 de lei tot la librăria online Elefant.ro (link afiliat).

regele carol al II lea

Adrian Cioroianu şi reabilitarea lui Carol al II lea

regele carol al II lea

Regele Carol al II lea şi viitorul rege Mihai

În ediţia din luna februarie a revistei Istorie şi civilizaţie a apărut în ediţia tipărită un articol semnat de Adrian Cioroianu cu titlul „Un nedreptăţit: regele Carol al II lea al României”. Pe scurt, Adrian Cioroianu încearcă o reabilitare a celui mai nociv conducător al României. Chestiunea a beneficiat şi de o mică dezbatere organizată de Institutul Român pentru Istorie Recentă, unde Adrian Cioroianu şi-a re-citit practic articolul publicat în revista amintită.

Cioroianu porneşte de la ceea ce vede ca fiind cele cinci păcate capitale reproşate regelui Carol al II lea: 1) dispariţia României Mari, 2) instituirea dictaturii regale, 3) instaurarea cultului personalităţii, 4) reputaţia de afemeiat, 5) incapacitatea regelui Carol al II lea de a face o alianţă cu legionarii. Cioroianu mai zice că ar exista şi alte capete de acuzare, dar în viziunea lui acestea ar fi principalele şi se apucă apoi să le demonteze pe rând.

La punctul 1 este evident că nu Carol al II lea a fost singurul vinovat de prăbuşirea României din 1940. Eu aş spune că sistemul corupt patronat de acest rege a fost responsabil de dezastru. Doar că în timpul dezbaterii de la IRIR, Adrian Cioroianu a respins ideea că regele Carol al II lea a fost corupt sau că ar fi patronat un sistem al corupţiei răspândit în toată ţara. Cioroianu a zis ceva de genul: nu Carol al II lea a inventat corupţia în România. Asta aşa este, nu el a inventat-o, el a perfecţionat-o. Când am menţionat în cursul dezbaterii una din multele afaceri de corupţie (fratele Elenei Lupescu a fabricat batiste cu chipul regelui pe care le vindea obligatoriu ostaşilor şi ofiţerilor din toată armata) Adrian Cioroianu a zis că este nevoie de mai multe dovezi.

Dictatura regală: Adrian Cioroianu susţine că nu este vorba de o dictatură reală, ci una de paradă, că de multe ori Carol al II lea nu reuşea să îşi impună punctul de vedere. Nici Stalin, Hitler, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Ceauşescu nu reuşeau de fiecare dată să-şi impună punctul de vedere, dar asta nu îi face mai puţin dictatori.

Cultul personalităţii: aici nu trebuie decât să fie comparate imagini cu străjeri-pionieri dansând pe stadioane în Bucureşti în anii 1939, 1952, 1988 şi se clarifică imediat situaţia, fără să mai intrăm în detalii de genul ziarului de propagandă a lui Carol al II lea „România” sau în problema Societăţii de Radio.

Cât de afemeiat a fost Carol al II lea? Adrian Cioroianu îi numără legăturile oficiale şi semi-oficiale şi ajunge la cifra de doar şapte femei. Cât despre obiceiul regelui Carol al II lea de a racola prostituate de pe stradă Adrian Cioroianu spune că aşa ceva nu este documentat. Eu cred că obiceiul este cât se poate de bine documentat şi are martori de genul: Armand Călinescu (ministru de Interne şi prim-ministru), Eugen Cristescu (director al Poliţiei de Siguranţă şi al Serviciului Special de Informaţii), Gavrilă Marinescu (prefectul Poliţiei Capitalei şi şeful gărzi personale a lui Carol al II lea), Constantin Argetoianu (ministru în nenumărate cabinete), Pamfil Şeicaru (directorul ziarului Curentul) plus o mulţime de rapoarte ale Siguranţei din anii dinaintea urcării pe tron (într-unul dintre acestea se povesteşte cum Carol al II lea a câştigat la cazino în Monaco şi s-a dus în maşină unde a întreţinut relaţii sexuale cu Elena Lupescu). Adrian Cioroianu spune că este vorba de viaţa intimă a unui om. Problema mea este că omul acesta a decis soarta unei ţări întregi – astfel că viaţa lui intimă, în momentul în care devine incontrolabilă sau preia controlul asupra regelui devine o mare problemă. Mecanismul era simplu: Elena Lupescu îl controla sexual şi sentimental pe Carol al II lea şi astfel a devenit centrul unei gigantice reţele de corupţie (mai există şi bănuieli că de fapt Elena Lupescu a fost agent al URSS).

Şi în sfârşit punctul al cincilea din raţionamentul lui Adrian Cioroianu: chestiunea alianţei lui Carol al II lea cu legionarii. Carol al II lea s-a visat căpitanul Mişcării Legionare, a vrut ca Corneliu Zelea Codreanu să îi cedeze locul. Nu şi-a dorit nici un moment o alianţă cu legionarii, nu a dorit să-i aducă la guvernare. Carol al II lea vedea la legionari doar disciplina şi supunerea – şi îşi dorea să le aibă el la dispoziţie.

Ce nu a spus Adrian Cioroianu despre Carol al II lea: că a inaugurat în România teroarea de stat. Execuţiile extrajudiciare (împuşcarea multor legionari în lipsa unei hotărâri judiciare) au fost evenimente care au şocat întreaga ţară. Din acel moment România nu a mai fost o democraţie, din momentul în care a dispărut supremaţia legii care a fost înlocuită cu ordinul direct al regelui. România a fost aruncată înapoi în evul mediu. Şi nu este vorba doar de legionari. O însemnare din carnetele premierului Armand Călinescu din anul 1938 ne arată adevăratele intenţii ale lui Carol al II lea: „13 noiembrie. Convorbire cu Urdăreanu. Codreanu şi Maniu. Eu nu la Maniu.” Pe 30 noiembrie Corneliu Zelea Codreanu avea să fie executat în pădurea de la Tâncăbeşti sub pretextul „fugii de sub excortă”. Ernest Urdăreanu era mareşalul Palatului şi omul de încredere al lui Carol al II lea în toate chestiunile murdare. Însemnarea lui Armand Călinescu trebuie pusă în legătură directă cu execuţia lui Codreanu şi dezvăluie faptul că regele Carol al II lea îl avea în vizor şi pe Iuliu Maniu (şi posibil şi alţi ţărănişti sau opozanţi ai Elenei Lupescu şi camarilei regale, ca profesorul Forţu sau doctorul Gerota).

Mai trebuie să spun că articolul lui Adrian Cioroianu din revista Istorie şi civilizaţie este contrabalansat de contribuţiile profesorilor Ioan Scurtu, Ion Bulei şi Andrei Pippidi. Cât despre teza „Carol al II lea a făcut foarte mult pentru cultura românească” şi ea trebuie reanalizată. Un prim exemplu: Dimitrie Gusti, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori culturali ai lui Carol al II lea, era căsătorit cu o verişoară a Elenei Lupescu. Tot la camarilă ajungem…