Arhiva etichetelor: centrala nucleară de la Cernavodă

Pe bulgari îi îngrijorează România

Bulgarii iar nu mai pot de grija României. Ieri, adică sâmbătă, ecologiştii de la Sofia s-au adunat în faţa Ambasadei României pentru a protesta faţă de ideea construirii unor noi reactoare la centrala nucleară de la Cernavodă. După ce UE le-a închis centrala de la Kozlodui (construită cu aceeaşi tehnologie ca cea de la Cernobîl) bulgarii sunt iritaţi că a rămas în picioare centrala de la Cernavodă (construită cu tehnologie canadiană – mulţumită lui Ceauşescu şi regimului comunist). După ce de zeci de ani bulgarii sabotează orice tentativă românească de exportare a curentului electric suplimentar din România către Grecia şi Turcia (care chiar au nevoie!) acum bulgarii ne spun să nu mai deschidem noi reactoare la Cernavodă (în vreme ce ei negociază intens cu ruşii pentru construirea unei noi centrale la Belene, adică imediat lângă Bucureşti).

De curând un ministru bulgar spunea că România este vinovată de dezastrul demografic din nordul Bulgariei. În curând o să ne găsească şi alte bube. Nu m-aş mira ca şi ecologiştii din România să înceapă s-o ia pe coarda asta belalie: închideţi centrala de la Cernavodă că este în zonă de risc seismic. Nu de alta, dar să poată să-şi construiască bulgarii o centrală nucleară cu tehnologie rusească la 30 de kilometri de Bucureşti.