Arhiva etichetelor: cipuri biometrice

Uniunea Europeană ne pune cipuri biometrice

Cât de curând Uniunea Europeană va lansa iniţiativa impunerii unor acte de identitate unice care să conţină cipuri biometrice, la pachet cu identitate electronică pentru tranzacţii virtuale. Aşa zice Euractiv. Pe de o parte mulţi vor sări în sus de bucurie. Identitate electronică pentru tranzacţii pe internet, ce bine!

Tranzacţiile pe internet le folosesc de multă vreme şi sunt de acord cu o identitate electronică. Dar un cip biometric în actul de identitate mă îngrijorează. Este vorba de un spaţiu de stocare în care se vor regăsi foarte multe informaţii (sau se pot regăsi) – înălţime, greutate, un scan al retinei, amprente digitale, etc. Parcă nu m-aş lăsa măsurat şi preţăluit ca o vită la obor…

Chestia asta cu actele de identitate biometrice obligatorii în Uniunea Europeană mi-a adus aminte de primul document de la seminarul de paleografie germană. Era un anunţ din timpul Imperiului Habsburgic pentru căutarea unui tâlhar (sau haiduc, Dumnezeu ştie ce a fost) „de origine valahă, înalt de cinci coţi şi şase degete, cu păr negru şi ochi negri, faţă alungită”. Apoi îmi amintesc de un episod din romanul lui Robert Musil „Omul fără însuşiri” în care protagonistul este reţinut de poliţia din Viena care îi face o fişă descriptivă în acelaşi stil: culoarea părului, culoarea ochilor, înălţime, culoarea pielii etc. Omul se întreabă la un moment dat dacă asta este tot ceea ce reprezintă el pentru poliţie, o înşiruire de informaţii referitoare la aspectul său fizic.

Britanicii se opun din răsputeri acestei iniţiative – şi nu guvernanţii, ci simplii cetăţeni. Citiţi comentariile de pe Euractiv şi vedeţi ce argumente au englezii împotriva actelor de identitate electronice, ca şi a actelor de identitate în general. Dincolo de părerile britanicilor, furtul sau pierderea unui buletin de identitate simplu este joacă de copil pe lângă ce înseamnă furtul unei identităţi electronice urmate de o serie de tranzacţii virtuale care să te bage în puşcărie pentru multă vreme.

Bineînţeles că se vor găsi destui şi la noi care să spună că toţi cei care se opun cipurilor biometrice sunt extremişti religioşi, habotnici bătuţi în cap.